Publicitate
relatie

Melodii românești care te învață că relațiile trebuie să fie toxice și disperate

Dar tu știi că abuzul nu e iubire.

de Denisa Călin
08 Martie 2019, 11:53am

Sigur știi scena asta. Screenshot via Carla’s dreams

Prin 2011, îmi spune o fată, cu multă tristețe: „Da, păi prietenul meu nu mai e cu mine. Dar e ok, suntem fuck buddies acum. Ca în Friends with benefits, știi? Și e ok și așa, nu?”. I-am zis că nu știu. Eu, când aud expresia asta, mă întreb pentru cine e ok, de fapt?

Confuzia și acceptarea ei au rămas pentru mine repere pentru cât de permeabili suntem la influențe culturale, chiar și pop culture, cum au darul să-ți educe gusturile, preferințele, limitele, să-ți alegi tipuri de parteneri dezirabili și (aici a rămas întrebarea pentru mine) să generalizeze comportamente care, în viața reală, pot susține relații nesatisfăcătoare, toxice sau chiar abuzive.

Pentru că ele creează o imagine idealizată a ceea ce se presupune că ar trebui să fie viața și iubirea, dar care nu arată prea bine, în practică.

Și nu suntem niciunii imuni. Mi-a amintit de mine, care undeva pe la vreo 12 ani, am auzit pe VH1 „I’ll stand by you” al lui The Pretenders – melodie în care ea îi promite lui că îl va ține și susține prin dependența lui, că ea se dedică vindecării lui, dacă el doar ar lăsa-o. Excepțional de frumos gândul. Fast forward, undeva săptămâna trecută, râdeam cu prietena mea din liceu și ziceam „Bă, mai știi când jeleam după unul, plin de dureri și probleme, dornic să ni le dea nouă, că așa arăta iubirea? Ce mă bucur c-am crescut!”. Pentru că, deși e frumos și altruist, în teorie, știu clar că realitatea arată altfel atunci când ești într-o relație cu cineva care îți aruncă durerea în cârcă, cineva pe care tu la rândul tău ai dori (cum e normal) să te poți baza.

Și m-am gândit că VH1 e VH1, dar oare ce te învață melodiile românești despre relații? Și cât de diferite sunt mesajele alea de viața reală?

În sensul ăsta, am făcut o listă cu câteva melodii autohtone (ce mi-am amintit și a ajuns la mine) pe care le-am tot auzit, de prin 2000 și până acum, ca să ne uităm la ce e în neregulă cu imaginea pe care ți-o propun despre relații.

Bitza feat Cheloo - „Vorbește vinul”, 2004

E melodia care normalizează abuzul în relații și-ți arată cum e să fii cu un dependent. Oricât de irezistibil e rârâitul lui Bitza.

Începe cu el care stă la bodegă, bea și declamă rănit „N-am chef ca să ne certam, așa că lasă”. Și trece de aici, în scurt timp, la a-ți arunca invective, la a te responsabiliza pentru comportamentul și drama lui. Și, pentru că poate ești confuză și speriată de circul ăsta agresiv, te lămurește că te iubea, că doar „de dimineață cine-apare cu flori la ușă/ Și-ți spune mereu: iartă-mă păpușă”. Hmm?E ca un carusel, în care ba ești proastă, ba nu înțelegi durerea lui, ba el chiar vrea să vă fie mai bine, însă tu ești, cumva, omul rău și vrei să îl schimbi.

Ce e în neregulă cu imaginea asta: În realitate, este mai mult decât toxic, este periculos pentru sănătatea ta fizică și mintală să fii cu un partener care își tratează problemele emoționale în maniera asta agresivă și dureroasă. Și, din nefericire, multe persoane care sunt în relație cu un asemenea bărbat stau în durerea asta, fără să înțeleagă de ce sunt abuzate, și se leagă de multe „iartă-mă!”, care speră că o să oprească șirul de dezamăgire și (uneori) violență.

Papa Junior & Moni-k - „Ai să-nțelegi cândva”, 2003

Altă goldie autohtonă. Setting-ul e următorul: el și ea s-au despărțit. Problema este a ei, pentru că nu a reușit să înțeleagă cât a iubit-o el. Regretabil. Angoasă căreia îi rămâne „Ai să-nțelegi, cândva, cât ai greșit și nu vei afla,/ Cum te-a iubit ș'atunci vei regretaaaaa”. El este mai degrabă într-un mood rănit, din care îi oferă pilde despre pierderea ei, nu înainte să îi amintească faptul că el o iubește, că el a fost mișto, dar pleacă reasigurând-o „Am să te uit căci nu-mi lipsești / Dar n-am să uit cum e când iubești”. Într-o propoziție, el spune „nu te iert și nu-ți accept scuzele, pentru că nici tu nu le-ai acceptat pe ale mele. Suck it up și trăiește cu asta!”.

Ce e în neregulă cu imaginea asta: În primul rând, în realitate, când ești într-o relație de iubire, nu-ți este neclar acest lucru, chiar și atunci când lucrurile nu merg bine. Și sub nicio formă nu treci prin dialoguri dramatice, în care rămâi singur pentru că nu ai fost capabil să îi ierți celuilalt, în timp util, diferite lucruri care te-au rănit. În orice relație sănătoasă, există potențial pentru rupturi, împreună cu dorința și disponibilitatea pentru reparație, însă nu există jocuri de vinovăție și pedepse prin abandon. Am zis: relații sănătoase!

Ami - „Te-aștept diseară”, 2016

Am călătorit mult în 2016, iar melodia asta era perenă. Pe scurt, ea îl așteaptă pe el, el care nu răspunde, nu e implicat, nu e interesat, care amână întâlnirea cu ea, care o caută doar ocazional și atunci pentru sex, el care este în mod clar indisponibil emoțional și fizic, pentru că este deja într-o altă relație. Iar când vine, ea visează și se hrănește cu „iar mă minți, mă alinți, îmi vorbești în șoapte / Strâng din dinți când îmi spui că rămâi la noapte” și „Cum să-ți explic?”, îl vrea știind toate astea.

Ce e în neregulă cu imaginea asta: Deși rațional pare ridicol, multe persoane rămân agățate în relații cu parteneri indisponibili, din cauza faptului că, tiparul ăsta de afecțiune inconstantă și narcisică creează dependență emoțională. Și, în realitate, ele conduc nicăieri pentru tine, de cele mai multe ori. Pentru că, oricând renunți la nevoile tale, într-o relație, când umpli un gol narcisic și te consolezi cu „mă iubește, de fapt!”, urmat de o serie de scuze pentru el, „nu arată prea bine!”, „n-are timp!”, „nu poate, pentru că…” etc. îi comunici celuilalt încă de la bun început că relația cu el este mai importantă pentru tine decât ești tu și setezi relația pentru dinamica asta.

Carla’s Dreams – #eroina, „Acele”, „Luna”, 2015 - 2019

Aici e greu: Carla’s Dreams și The Motans sunt my guilty pleasures. Sunt atât de fascinante și apetisante melodiile astea trei, pentru că toate îți inspiră un soi de iubire narcotică, obsesivă, în care celălalt și tu deveniți confluenți. Nu există hotare, nu există limite, tu devii un soi de drog pentru celălalt, așa că fuzionați. În imaginea asta ești „sub pielea mea”, „Acele tale […] îmi schimbă sângele-n vene” până la „Iartă-mă că nu pot fără tine, / Pot fără aer, pot fără nimeni”, ești aproape obiect de venerație, cu o putere incredibilă asupra celuilalt, în scenariul ăsta. Pfuuu! Mâna sus cui nu i-ar plăcea să fie on the receiving end al acestui dialog!

Ce e în neregulă cu imaginea asta: Deși e flatant și fascinant, problema cu o astfel de relație este că, in real life, atunci când ești idealizat/ă până peste fire, există prea puțin spațiu pentru tine, ca persoană reală, vie, nu doar un soi de obiect mistico-orgasmic pe un piedestal, într-o cameră obscură din imaginația cuiva. Este, din păcate (pentru că sună atât de bine, în teorie) ca și cum ai fi îndrăgostit/ă de cineva care e mai degrabă îndrăgostit de ideea de iubire, decât de tine. Și când vei coborî de pe piedestal și vei deveni o realitate (știi tu, cu nevoi, așteptări, zile proaste, PMS, liste de cumpărături, întrebări despre lumea concretă), riști să fii abandonată de el, fiindcă, surpriză! Ești o persoană pe bune, nu o plăsmuire.

JO feat. Cabron - „Cu inima”, 2018

Un alt cântec de despărțire, în care ai rămas cu un du-te-vino între „Doamne, spune-mi ce-am greșit”, după ce „Ai luat tot și ai plecat / Și înapoi nimic n-ai dat / Am rămas eu să plătesc” și „ne amintim zâmbete”, iar asta îți strică sâmbete. În scenariul ăsta, ai toate datele pentru ce nu a mers, de ce nu a mers și de ce nu mergea bine pentru tine. Și, cu toate astea, te întrebi „dar de ce nu m-a vrut? De ce nu a mers? Doamne, ce frumos era, când mergea! Poate ar fi mers mai mult, dacă...”

Ce e în neregulă cu imaginea asta: Unele relații pur și simplu nu merg. Din motive evidente, cum ar fi faptul că nu primești nimic din ceea ce îți dorești, oricât de tare te-ai strădui. Genul ăsta de relații au o anumită durată și, uneori, un scop în ecuația vieții tale. E normal să simți tristețe atunci când se încheie, însă dacă te preocupi permanent cu pierderea sau noțiunea unei reparații care ar fi făcut-o miraculos să meargă, nu face decât să întrețină un ciclu de autoflagelare. Mai mult, te împiedică să iei darul relației respective, lecția cu care ea vine pentru tine și să mergi mai departe. Realist vorbind, destinația pentru multe relații de intime din viața noastră: o lecție pentru noi, pentru relații mai bune și satisfăcătoare.

Ioana Ignat x Edward Sanda - „În Palma Ta”, 2018

Ce frumos și simplu sună iubirea, în melodia asta. De la „Numai ea îți poate da / Tot ce vrea inima” la „Când iubești te mai și doare” și ce să faci, concret, atunci când te doare: „Te mai uiți în depărtare / Să mai cauți alinare / Atunci când simți că te doare / Cauți iubirea în buzunare / Pe cerul tău e soare când o găsești”. Simplu, curat, aproape clar (pentru că nu mi-e clar dacă atunci când doare, te uiți în zare sau în buzunare, dar ai opțiuni, asta e esența – te doare, ai opțiuni!).

Ce e în neregulă cu imaginea asta: Mi-a amintit de un film pe care l-am văzut pe Netflix, recent, Isn’t it romantic, unde eroina e prinsă într-o realitate care conține toate clișeele din comediile romantice din ultimii 20 de ani. Și este exasperată. Problema cu a suprasimplifica iubirea și a gândi în clișee este că te pregătești pentru foarte multă pufoșenie și foarte puțină realitate. Plus așteptarea nerealistă ca partenerul tău să fie răspunsul tuturor nevoilor și dorințelor tale, că te va împlini, suficient încât tu să începi să te împlinești pe tine. Iar asta nu este nici real, nici recomandat. Există riscul să devii ușor frustrată cu o iubire care poate fi reală, care durează pentru a o construi, care nu este cartoonish și mieroasă.

The Motans - „Înainte Să Ne Fi Născut”, 2018

Ah! Din nou, my guilty pleasure. Întreaga imagine este țesută într-o ramă în care „veșnicia n-are timp”, unde „te-am rugat pe tine să-mi alegi culoarea ochilor” și în care „Am crezut că voi muri de sete/ Așteptându-mi sufletul pereche”. Gândul că tu și sufletul tău pereche v-ați ales unul pe altul, până în cele mai mici detalii și vă veți alege, vieți de-a rândul și de aici încolo ghidat de „amintiri în care încă nu am fost” e atât de romantic. Iar asta, poate fi o problemă.

Da’ de ce, mă, e o problemă treaba cu sufletul pereche?: Păi, nu pentru că nu cred că ar exista. Cred că există pentru noi toți o serie de suflete pereche, de fapt. Dar nu despre asta este vorba aici. Ci, despre faptul că treaba cu sufletele pereche a luat o amploare incredibilă în ultimii ani și a lăsat, în urmă, multe persoane profund singure și nefericite. Oameni care ajung să trăiască în dezamăgire și chiar depresie sau persoane înecate în panică și vinovăție că i-ar fi dat cu piciorul taman sufletului pereche. E deprimant să trăiești așa – ca un copil care-l așteaptă pe Moș Crăciun în fiecare nou partener și suferă când nu este el. Nu pune presiunea asta, nici pe tine, nici pe alte relații. Clădește conexiuni frumoase, cu tine și cu ceilalți, iar persoanele potrivite vor apărea și ele.

Ombladon - „Cheia de sub preș”

Highlights, din love story-ul ăsta: „Pentru tot ce-ai făcut sau n-ai făcut, o să-mi plătești! / Stai dreaptă! / Unde pleci?/ [...]/ Ți-am mai zis: dă-te dreacu, îmi rupi inima-ți rup capu'!” și „Ține-te bine, că de-acum înainte nu te mai lovesc cu cuvinte” până la „O faptă bună ai facut: nu m-ai lasat să-mi iau pistol, că-l descărcam în tine, / Nu ezitam să te omor!”. Pricep că e vorba de înșelat. Dar și de o situație de violență domestică, în care ai parte de amenințări, șantaj, agresiune psihică și fizică.

Ce nu e în neregulă cu imaginea asta: Abuzul și violența fizică nu sunt, absolut niciodată, justificate. Frazele de mai sus și multe altele le-au auzit femei, victime ale violenței domestice. Nu există circumstanță în care e tolerabil ca partenerul tău să îți vorbească așa. Nu există iubire care să justifice sau să schimbe asta. Există un fel normal de a-ți procesa furia, pentru că oricine ar fi furios și rănit într-o situație de înșelat, însă așa nu! Și word of caution: dacă treci măcar o dată prin așa ceva în relația ta, e suficient să știi că ar trebui să pleci. Problema cu tipologia de individ deosebit de agresiv este că uneori plecarea devine și mai periculoasă decât relația, dar există variante. Există susținere și opțiuni.

femei-abuzul-nu-e-iubire
Mesaj de la marșul pentru siguranța femeii din 2017. Fotografie de Iulia Roșu

E important să știi că nu e nimic în neregulă, nici cu artiștii, nici cu melodiile de mai sus, nici dacă citești acest articol și zici „auoleu, așa e și la mine!”. Important e să înveți, să reușești să corectezi (dacă e cazul) lentila culturală prin care privești relațiile, ca poate cea în care ești sau cele în care vei fi sunt realmente hrănitoare, chiar dacă nu sunt dramatice, spectaculoase, nu te țin ore în șir la telefon sau nu te aruncă într-un carusel de emoții din care nu mai înțelegi nimic.

În situația în care remarci că relația ta este mai degrabă toxică sau abuzivă, tot înțelepciunea muzicii românești te învață, că, în ultimă instanță, poți gândi cu compasiune despre celălalt că „nu știi tu să fii bărbat și nu te învață nimeni” sau poți merge mai departe cu viața ta, pentru că și „hai, rămâi cu bine!” e o variantă.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.

Editor: Iulia Roșu