Publicitate
Sănătate

Tot ce trebuie să știi despre cum se poartă stalkerii și cum scapi de unul

Am fost stalkuită zece ani și asta am învățat din experiența mea.

de Crystal Ponti; translated by Diana Pintilie
03 Martie 2019, 1:23pm

Fotografie de Sinan Suglum / Getty

Articolul a apărut inițial pe Tonic

Omul părea ca un tip de treabă. De puținele dăți când ne-am întâlnit în persoană, în călătorii de serviciu, el purta cămăși închise până la guler sau tricouri Polo cu pantaloni lejeri. Nu prea era sociabil, dar vorbea cu un ton blând și profesionist. El părea genul de persoană care respectă regulile, un tip la patru ace. Prezența lui online mi-a dat o impresie similară. În majoritatea fotografiilor, el purta același outfit casual-business, iar în baza interacțiunilor noastre, părea să ducă o viață relativ liniștită, fără prea multe drame. Dar, în ciuda acestor prime impresii, fostul meu coleg de muncă s-a dovedit a fi un coșmar: un stalker care m-a hărțuit aproape un deceniu.

Din mai multe puncte de vedere, comportamentul colegului meu semăna cu cel al lui Joe Goldberg, managerul de librărie pasionat de tehnologie care s-a dovedit a fi un criminal-stalker, din seria Netflix You. El era prietenos, rezervat și amabil. În afară de relația noastră amicală din cadrul jobului, nu era nimic între noi.

Eu nu eram interesată și am fost destul de clară în privința asta când omul a străbătut țara și m-am trezit cu el la ușă, neinvitat, cu intenția de a petrece timp cu mine. Dar, în loc să asculte, în loc să treacă peste și să găsească o persoană interesată de el, se pare că a devenit obsedat de ideea de a fi împreună.

Am raportat vizita lui dubioasă angajatorului, dar din moment ce nu s-a întâmplat în timpul orelor de serviciu și nu mi-a făcut niciun rău, nu aveau cum să ia măsuri legale. M-am simțit ușurată când într-un sfârșit a plecat din companie, deși coșmarul de abia urma să înceapă. La câteva zile după, el mi-a trimis un mail cu o fotografie cu pieptul meu, pe care o tăiase dintr-una mai mare, și mi-a scris că o folosea când se masturba. Din punctul ăla a început agonia.

La un moment dat, obișnuia să-mi trimită câteva mailuri pe zi. Unele erau explicite, pe când în altele mă implora să-i dau o șansa ca partener romantic. Când i-am blocat adresa de email, el a creat alta. Omul îmi lăsa comentarii pe postările de blog și la clipurile de pe YouTube. El posta „fantezii” dezgustătoare, cu lucrurile pe care ar fi vrut să mi le facă. Mi-a contact până și pe copii și prietenele lor, cerându-le să mă convingă să-l accept. Pentru că tacticile astea n-au funcționat, el a încercat să devină bărbatul pe care el considera că aveam nevoie, atât psihic, cât și fizic.

În serialul You, Joe urmărește online obiectul obsesiei sale, mai exact scriitoarea Guinevere Beck. El studiază postările ei de pe social media, precum și fotografiile și compune o cronologie a vieții ei, cu tot cu vulnerabilități pe care el consideră că le poate exploata. Conform colegului său de apartament, tipul meu a făcut fix același lucru. El a aflat despre căsnicia mea eșuată și implicit divorțul la care am făcut aluzii pe social media, faptul că aveam copii și că îmi doream să reușesc ca antreprenor. Iar omul s-a folosit de toate aspectele astea ale vieții mele.

„Stalkerii caută forme de șantaj, indiferent că încearcă să te afecteze sau pur și simplu să te intimideze încât să te conformezi dorințelor sale”, spune Brian Spotzberg, autorul cărții The Dark Side of Relationship Pursuit: From Attraction to Obsession and Stalking și profesor de comunicare de la Universitatea de stat din San Diego, care s-a specializat pe violență intimă și stalking.

Deseori, stalkerii încearcă să pară ca niște îngrijitori, oferind sprijin în diverse feluri, de la inițiative de a prelua sarcini domestice, cum ar fi gătitul și curățenia, până la sprijin financiar. Și stalkerul meu mi-a făcut aceste oferte, dar eu nu le-am acceptat niciodată. Deși, totul e o iluzie. „Comportamentul lor e aproape mereu de narcisism patologic, din cauza indiferenței față de frica sau anxietatea indusă în persoana hărțuită”, explică Reid Meloy, un psiholog de criminalistică și profesor de psihiatrie de la Universitatea din California, Școala de Medicină din San Diego.

Exploatarea vulnerabilităților este un modus operandi destul de comun pentru stalkeri, spune Laurence Miller, psiholog medico-legal și profesor de psihologie de la Universitatea din Florida Atlantic, iar asta poate lua o întorsătură periculoasă. „Unii stalkeri pot merge atât de departe încât să încerce să saboteze orice din viața victimei, inclusiv jobul, finanțele și relațiile personale, cu scopul de a aduce victima într-o poziție cât mai neajutorată și mai izolată. De multe ori, asta evoluează în timp”, avertizează Miller.

Colegul meu era convins că noi o să închiriem o casă împreună, deoarece el a presupus că aveam nevoie de ajutor financiar după divorț și că el se va ocupa de afacerile mele care nici măcar nu existau, cele pe care el le considera potrivite pentru mine. El a susținut de repetate ori că își dorește să fie tatăl vitreg al copiilor mei și că, împreună, i-am crește încât să ajungă să „cucerească lumea”. Părea ca și cum își dorea să mă închidă în fantezia lui idealistă, în care eu deveneam co-dependentă de el.


Vezi și documentarul ăsta de pe VICE:


La început, de nervi, răspundeam apelurilor, mesajelor și mailurilor. Mai târziu am învățat că orice fel de interacțiune, indiferent cât de negativă ar fi sau disprețuitoare, îl motiva. El continuă să mă precizeze pe social media drept „viitoarea lui soție”, o tactică pe care o folosește de câțiva ani, deși eu nu mai reacționez.

În plus, persoana asta a avut câteva tentative, nu foarte subtile, de a se schimba într-un bărbat care credea el că ar fi pe gustul meu. Din postările mele de pe social media, el a crezut că eu sunt atrasă de bărbați mai necizelați. Așa că a început să se tatueze, și-a schimbat garderoba cuminte cu tricouri, blugi rupți și ochelari de soare. Omul a schimbat până și felul în care vorbea, cu mai multe apelative de genul „dude” și „yo” și mai puține formalități. El mi-a trimis fotografii și clipuri de fiecare dată când s-a tatuat sau a făcut vreo altă schimbare fizică, probabil gândindu-se că mă ademenește.

Mi s-a spus că tocmai comportamentul ăsta de cameleon este mai puțin comun în rândul stalkerilor, deși Meloy punctează că reflectă caracteristicile personalității Borderline, de care unii suferă. Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, publicat de Asociația Americană de Psihiatrie, tulburare de personalitate de tip borderline (BDP) este definită ca „un model de instabilitate în relațiile interpersonale, a imaginii de sine și emoțiilor, precum și de impulsivitate începând cu vârsta adultă și prezentă într-o varietate de contexte."

Pe lângă asta, atât Meloy, cât și Miller au menționat relaționarea, comportamentul de însușire a aspectelor specifice unei persoane. E unul dintre cele opt semnale de avertizare pentru comportamentele identificate în evaluarea amenințărilor pentru violența vizată sau intenționată.

„Pattern-urile colegului tău sună ca ceva ce uneori e denumit drept stalkerul de relaționare”, spune Miller. „Aceștia sunt de obicei persoane care vizează celebrități, se îmbracă ca ele, se comportă ca ele, sub convingerea cvasi-delirantă că sunt întruchiparea mai bună a persoanei reale, decât persoana în sine”. În cazul meu, „tovarășul” meu părea că încerca să-mi arate că el ar putea fi exact ce-mi doresc eu cel mai mult de la un bărbat.

Când am vorbit în public pentru prima oară despre asta, într-un articol recent pentru Harpers Bazaar, mă așteptam să aud povești similare de la alte victime ale hărțuirii. La ce nu mă așteptam a fost ca oamenii să mă contacteze și să-mi spună că, într-adevăr, legea nu poate să mă ajute cu nimic. Deși există legi criminale care se adresează hărțuirii, definiția legală de stalking variază în funcție de regiune. Din cauza asta, este incredibil de dificil să raportezi astfel de infracțiune și să condamni persoana, mai ales dacă, ca și în cazul meu, majoritatea hărțuirii are loc online. Am epuizat numeroase căi, de la ordine de restricție, până la intentări de rapoarte la FBI, dar degeaba.

Ca să mă protejez și să-i limitez accesibilitatea, mi-am schimbat numărul de telefon și adresa de mail și l-am blocat pe social media. Din moment ce locuiește în altă parte a țării, nu cred că trebuie să-mi fac griji că o să apară sau o să mă pândească pe la colțuri, deși sunt în continuare vigilentă.

El continuă să posteze despre mine pe Facebook, care e acum platforma lui preferată. Miller mi-a spus că referințele sale la adresa mea îi dau senzația că e în control, și în esență despre asta e vorba.

În ciuda distanței dintre noi doi, eu monitorizez constant activitatea sa pe Facebook de pe un cont fictiv, ca să știu dacă urmează să călătorească sau dacă postează vreo amenințare direct la adresa mea. E aproape imposibil să prevăd ce ar putea să se mai întâmple. Așa cum mi-a dovedit și la fel cum este prezentat și în serialul You, nu există o tipologie clară de stalker. Cel puțin cu Joe putem să-i auzim gândurile și să-i anticipăm acțiunile, dar pentru victimele din viața reală, stalking nu vine la pachet cu un scenariu pre-scris. Pentru mine, singurul lucru sigur e sentimentul constant de frică și dubiu.

Tagged:
Facebook
Social Media
stalking
mind
stalker
anxietate
relatii
psihologie
hartuire
hartuire online
social media stalking