Toate nebuniile culinare pe care le-am încercat în Turcia ca să mă simt ca o sultană

Anul ăsta am ajuns la Istanbul. M-am dus cu altă treabă, dar nu era să ratez, în cel mai aglomerat oraș din Turcia, bucătăria lor exemplară și complexă. De data asta, gastronomia s-a dovedit a fi cea mai mișto parte a unei excursii de-ale mele. Turistic, locul nu m-a dat pe spate, dar e posibil ca impresia mea rezervată să aibă de-a face cu aglomerația (până la urmă, e vorba de un oraș cu 20 de milioane de locuitori), cu traficul inuman, cu agitație și aspectul de bazar imens în aer liber cu care am rămas din toată călătoria asta.

Cu mâncarea este o altă treabă, mai ales dacă ai norocul să o testezi unde trebuie, în locuri recomandate de localnici, unde toate prejudecățile tale legate de preparatele orientale vor dispărea. Eu sunt genul bucătărie mediteraneană, cu salate și fructe de mare, iar dulciurile, domeniu în care turcii sunt o forță, n-au fost niciodată marea mea slăbiciune. Cu toate acestea, tot ce-am experimentat în călătoria mea culinară la Istanbul mi-a schimbat această preconcepție și-am înțeles acum, mai bine, de ce se poate face acolo un turism culinar în toată regula.

Dacă ajungi la Istanbul cu scopul ăsta, o să te interseze să dai o fugă până în Bursa, la două ore distanță cu mașina. Asta dacă ai foarte mult timp la dispoziție, căci drumul înapoi spre Istanbul se va face în dublul de timp din cauza traficului infernal, mult mai infernal în a doua parte a zilei. Dar să zicem că vrei să testezi preparatele turcești ca la carte, iar iskenderul, una dintre cele mai populare mâncăruri, se încearcă chiar acasă la urmașii inventatorului lui, İskender Efendi, care a venit cu rețeta asta în anul 1867.

Este un restaurant foarte cunoscut în zonă, pe unde se preumblă toată clasa politică din Turcia, în frunte cu președintele Erdogan, acest Dragnea al lor. Dacă treci peste pozele cu proprietarul restaurantului și cel numit mai sus, te vei bucura de o experiență culinară adevărată.

Isakenderul, și probabil că l-ai mai întâlnit în București sau România, e un fel de kebab la farfurie cu fâșii subțiri de carne de miel, roșii și pită. E servit asezonat cu unt topit în tigaie și udat cu un fel de must îmbuteliat. Arată ca un festival de calorii, dar, crede-mă, nu pică deloc greu la stomac.

Notă pentru aspect: trei stele din cinci
Notă pentru gust: patru stele din cinci

Reține denumirea asta: kunefe cu caimac! E prima data când am auzit și testat dulcele ăsta turcesc. Știu, nu sunt ieșită prin lume, și-n afară de baclava, recunosc că nu prea știam să numesc alt desert de la otomani. Asta până l-am testat pe el, o nebunie pentru papilele gustative, tot la restaurantul inventatorului iskenderului. La prima vedere, am vrut să zic pas.

După kebabul ăla mâncat cu poftă, stomacul meu intrase în sleep mode și ultimul lucru de care mai avea nevoie era un dulce grețos, așa cum credeam că este și acest kunefe sau cataif cu brânză. E vorba despre un fel de gogoașă din tăiței speciali turcești, cu fistic pisat pe deasupra, însă caimacul ăla dens face, după părerea mea, toată treaba.

Un caimac care se poate găsi și de cumpărat, în magazine și care poate înlocui cu succes orice desert pretențios, din cofetării. Pe kunefe ăsta l-am încercat și la cafenelele obișnuite din Istanbul și n-am regretat.

Notă pentru aspect: trei stele din cinci
Notă pentru gust: cinci stele din cinci

Dacă ești setat pe dulciuri și nu te deranjează să pleci cu vreo cinci kilograme în plus după un weekend prelungit la Istanbul, atunci fă-o ca un pașă. Degustă aceste bombe calorice unde trebuie! Am aflat că un loc din ăsta marcat cu roșu pe harta turistică a gastronomiei este vechea cafenea Hafiz Mustafa, de la 1864. Cofetăria este amplasată într-o clădire veche cu vedere la Bosfor și-n apropierea Moscheii Albastre.

Oferta e incredibilă și cel mai probabil o să vrei să le încerci pe toate. Dar eu îți recomand ceva mai ușor, cum ar fi budinca de lapte sau cea de orez, musai cu un ceai tradițional turcesc la pachet, ca să ajuți puțin digestia.

Notă pentru aspect: patru stele din cinci
Notă pentru gust: patru stele din cinci

Nu pleci din Turcia fără să încerci kebabul preparat ca la el acasă. Orice ai fi mâncat tu până acum la șaormeria de la Dristor nu are vreo mare legătură cu street food-ul de la ei. Mici taverne sau restaurante din astea întâlnești peste tot prin Istanbul, iar eu am ales unul random, dar care își prezenta foarte mișto ingredientele, pe lângă bucățile alea de carne îndesate pe proțapul vertical.

Am ales un kebab cu carne de vită, la farfurie, care a venit cu o lipie deosebit de moale, din cereale integrale, și o salată cu legume proaspete. Sosurile de bun gust și deloc grețoase au fost, iarăși, o surpriză plăcută, și asta o spune o tipă care n-a mai băgat o șaorma de ani de zile. Iar când o fac, mânânc doar jumătate din ea și mă simt ca și cum aș cântări o tonă. Ideea este că așa-ți poți da seama cum a fost pervertită rețeta originală și-nțelegi de ce turcii care servesc genul ăsta de fast food la ei acasă n-au burți, ca românii care stau la coadă la Dristor.

Notă pentru aspect: patru stele din cinci
Notă pentru gust: patru stele din cinci

Descoperirea culinară absolută pe care am făcut-o în Turcia este un amestec de două dulciuri tradiționale, care, servite împreună, îți provoacă adevărate orgasme gastronomice. Este foarte posibil să nu ții minte denumirea deserturilor care ți-au provocat atâta plăcere, dar eu le pomenesc, oricum: tavuk göğsü și kemal pașa. Prima este o budincă de lapte, a doua un fel de mix între gogoașă și savarină. Totul se servește împreună cu acel caimac demențial și cu o pudră de nucă pisată. Iar dacă iei și o cafea din aia tucească, tare și cremoasă, la desertul ăsta, poți să consideri că ai trăit, pentru o secundă, ca un sultan.

Notă pentru aspect: trei stele din cinci
Notă pentru gust: cinci stele din cinci