Dacă a existat vreodată un concurs de popularitate pe net între câini și pisici, mi-e teamă că „prietenul cel mai bun al omului” l-a cam pierdut. Sigur, doge rămâne o instituție a memarilor, dar, cumva, pisicile au acaparat atenția într-un mod mai decisiv. Poate pentru că nu se chinuie atât de tare să facă pe plac? E de ajuns să mă uit la oamenii din jurul meu – puțini sunt cei care au rămas nepisificați, iar aici mă includ și pe mine. Fără îndoială, la asta a contribuit și lobby-ul felin deșănțat de pe rețelele sociale.
Thomas Edison, cel care a inventat, printre altele, telegraful, fonograful și unul dintre primele aparate de filmat, a făcut în 1894 și primul film cu pisici. Acel clip alb-negru de 22 secunde care prezintă o luptă între două feline cu mănuși de box pe labele din față arată că lumea nu s-a schimbat prea mult în ultimii 128 de ani. În 2021, Motimaru, o pisică Scottish Fold din Japonia a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai urmărită pisică de pe YouTube – a strâns aproape 620 de milioane de vizualizări. Așa că să nu lași pe nimeni să creadă că n-o să agăți pe Tinder dacă ai poze cu pisici.
Videos by VICE
Haterii o să spună că mâțele nu sunt bune la nimic și nu știu decât să doarmă, să facă nazuri și să te manipuleze emoțional, dar țin să te contrazic, prietene. Pisicile au participat chiar și la războaie – militarii le luau pe vas ca să omoare șoarecii sau să le țină companie, ca mascote. Niște prăjiți din escadrila Lafayette au mers chiar mai departe și au adoptat doi lei pe care însă au trebuit să-i doneze, la finalul Primului Război Mondial, grădinii zoologice din Paris.
În timpul Războiului Rece, CIA s-a gândit chiar că pisicile ar putea servi drept spioni, așa că au pus la punct operațiunea „Acoustic Kitty”, prin care să găsească o modalitate de a controla felina de la distanță ca să afle informații prețioase de la inamic. A fost un eșec total, pentru că, în prima zi, o mașină a călcat pisica în fața ambasadei URSS din Washington. Așa s-au dus naibii cinci ani de muncă și 14 milioane de dolari. Dar să nu divaghez.
Mă întorc în 2022, sfârșit de februarie, când Putin a pornit „operațiunea militară specială” în Ucraina sau, așa cum îi spunem noi, restul, care nu riscăm închisoare până la 15 ani, un război abominabil care a făcut până acum zeci de mii de victime și a dus la o criză umanitară. Rezistența Ucrainei a fost peste așteptări, iar la asta a contribuit, pe lângă ajutoarele externe desigur, și actorul devenit președinte Volodimir Zelenski, care a știut cum să țină sus moralul armatei și a populației.
Putin poate să organizeze manifestații pe stadioane fără număr și să spună că lupta lor e dreaptă, dar în afară de putiniștii hardcore și cei cărora le e frică să clipească de teamă că îi ia la ochi NKVD, nu-l crede nimeni. Toată lumea știe că acest război nu are niciun soi de justificare. La asta au contribuit reportajele de pe teren, dar și povestioarele, adevărate sau nu tocmai, care demonstrează umanitatea soldaților ucraineni. Și aici e vorba din nou despre pisici.
Cum au ajuns pisicile parte din războiul din Ucraina
Din 24 februarie și până acum, peste 3,6 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului. Au lăsat în urmă majoritatea lucrurilor pe care le-au strâns într-o viață dar, după cum am văzut în fotoreportaje, nu și animalele de companie – multe dintre ele, pisici.
Dincolo de asta, propaganda ucraineană a știut să capitalizeze de pe urma celor mai urmărite patrupede de pe net. Pe Twitter găsești o grămadă de fotografii și video-uri cu militari însoțiți de companioni felini, de la „Comrade Kyticat”, care se chilluiește pe un soldat care trage cu pușca, la „Pantera din Harkov”, un tigrat cu privire hotărâtă care ar ști să găsească sniperii inamici. Nu întâmplător, printre sancțiunile impuse Rusiei s-a numărat și cea a Federației Internaționale de Pisici, care a interzis participarea felinelor de rasă pură din Rusia la concursurile și expozițiile sale.
Când rușii au început bombardamentele în Harkiv, cei peste 1,2 milioane de followeri ai contului de Instagram @loveyoustepan au așteptat cu sufletul la gură să vadă dacă motanul influencer și stăpâna lui sunt în siguranță. În caz că nu frecventezi internetul, Stepan e un motan vărgat care a cucerit rețelele sociale cu pozele în care se uită melancolic în gol lângă un pahar de vin. Celebritatea lui a crescut fulminant după ce vedete ca Britney Spears sau Hailey Bieber i-au dat repost și a prins chiar și o reclamă pentru Valentino.
În cele 13 zile în care stăpânii lui n-au mai postat nimic, toată lumea a fost îngrijorată – în miile de comentarii, mulți îi ofereau azil și se rugau pentru sănătatea lor. Din fericire, stăpânii lui Stepan au revenit cu o postare în care au povestit prin ce au trecut și că acum sunt bine, undeva în Franța.
Războiul din Ucraina e, desigur, și unul informațional, și nu de puține ori diferența dintre adevăr și pură propagandă poate fi ușor de trecut dacă vrei să crezi cu adevărat în ceva – vezi, de exemplu, „Fantoma din Kiev” sau așa-zisele multiple tentative de asasinare ale lui Zelensky (dezvăluite de serviciul de informații, dar neconfirmate de-o sursă terță).
Orice expert militar o să-ți spună că „Pantera din Harkov” nu ar avea cum să fie dresată să detecteze sniperii inamici, inclusiv autorul tweetului a spus că e o glumă, dar cu toate astea mulți au luat-o de bună. Nu e greșit să-ți găsești și emoții pozitive în acest război sinistru, dar poate că-n acest moment cel mai important e să cunoști ce se-ntâmplă pe bune în Ucraina și nu o variantă edulcorată a realității. Chiar dacă e cu pisici.
Urmărește VICE România pe Google News