Tot ce trebuie să știi despre războiul dintre Dragnea și primarii din România

gabi firea

De ce trebuie să mă intereseze pe mine faptul că primarii din România, inclusiv Gabriela Firea, se luptă acum cu Liviu Dragnea pentru a primi mai mulți bani de la Guvern? Răspunsul la întrebarea asta e cât se poate de simplu: o mare parte din sumele cu care primăriile ar putea asfalta străzi, ar putea construi noi parcuri și spitale sau, în general, ar putea face orice investiție vin de la Guvern. Așa sunt legile făcute în România, în ciuda autonomiei locale scrise pe toate gardurile, primăriile sunt ținute în continuare legate cu lanțurile de puterea centrală. Ca nu cumva primarul de la opoziție să facă mai multe lucruri în orașul lui decât primarul din partidul de la putere. Și să adune mai multe voturi la alegeri.

Și acum, după ce ți-am făcut introducerea asta, am să-ți explic ce este cu scandalul de acum dintre Liviu Dragnea și primarii marilor orașe. Miza o reprezintă impozitul pe venit. Toate firmele private și companiile de stat plătesc impozite pe salariu, sume care ajung în găleata comună cu fonduri publice. Impozitul pe salariu e cea mai importantă parte a impozitului pe venit. Pe lângă salarii, mai sunt impozitate dividendele, chiriile sau alte activităţi din drepturi de autor.

Videos by VICE



Prin „revoluția fiscală”, PSD a lovit în primării

Până la 1 ianuarie 2018, impozitul pe salariu a fost de 16%. De la 1 ianuarie anul trecut, „revoluția fiscală” a PSD a micșorat cota de impozitare de la 16% la 10%. Așadar, bani mai puțin la buget.

Ce legătură are chestia asta cu primarii?

Până la începutul anului 2018, din suma colectată din impozitul pe venit dintr-o localitate, Guvernul dădea înapoi primăriei respective o cotă-parte de 41,75%, după următorul principiu: o parte din impozit să se întoarcă către sursa impozitului, tocmai ca banii să fie investiți în proiecte de dezvoltare.

Pe scurt, dacă tu plătești impozit pe venit în București (pentru că aici muncești), 40% din banii pe care îi dai statului sunt apoi distribuți către bugetul Capitalei, astfel încât să simți și tu că primăria folosește banii tăi ca să-ți oferă condiții mai bune de viață: drumuri, transport public, spații verzi, școli, grădinițe etc.

De la 1 ianuarie 2018, a scăzut impozitul pe venit (de la 16% la 10%), drept urmare primăriile au colectat mai puțin bani. Așadar, și cota-parte (41,75%) primită de la Guvern a devenit mai mică. Și atunci primarii i-au cerut premierului Mihai Tudose să aloce o cotă-parte mai mare (60% în loc de 41,75%), care să compenseze încasările mai mici din impozitul pe venit, astfel încât proiectele de infrastructură aflate în lucru să nu aibă de suferit. Tudose nu le-a făcut pe plac primarilor, le-a mai dat doar un procent în plus. Povestea s-a repetat și anul acesta. În varianta Dragnea.

Firea a tăcut mâlc anul trecut, acum s-a revoltat

Bugetul pe 2019 construit de Guvern conține din nou o țeapă pentru primari. Cota din impozitul pe venit stabilită pentru primării a fost fixată de Darius Vâlcov și de Orlando Teodorovici la 45%, deci tot foarte departe de 60%, dorința edililor.

De data aceasta primarii nu au mai rezistat și s-au revoltat. Mai ales cei din orașele mari, care anul trecut, din cauza țepei trase de PSD, au pierdut sume imense. Spre exemplu, Clujul a încasat în 2018 cu 25 de milioane de euro mai puțin, în urma revoluției fiscale a PSD, pierdere care nu a fost compensată de Guvern.

Al doilea motiv de supărare este și războiul personal pe care Gabriela Firea și Robert Negoiță, doi dintre cei mai importanți primari PSD, îl duc cu Liviu Dragnea. Anul trecut, pe când se aflau în relații bune cu șeful PSD, cei doi primari au tăcut, ca să nu iasă din linia partidului. Anul acesta, când sunt la cuțite cu Dragnea, Firea și Negoiță au amenințat cu proteste în Piața Victoriei.

Gabriela Firea chiar le-a scris o scrisoare bucureștenilor în care-i anunța că Dragnea nu-i iubește. Ai scăpat o lacrimă, nu-i așa?

Oricum, Negoiță și Firea fac acum un fel de #rezist în PSD. Negoiță e președintele Asociației primarilor de municipii, iar Firea e nașa sa.

Cum s-a tranșat războiul? Cu o nouă țeapă trasă de Dragnea

Pentru că lucrurile arătau destul de urât, chiar și pentru PSD (cum să-ți mai asiguri sprijinul primarilor din propriul partid pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale din acest an fără să le dai bani?), Dragnea a dat senzația că face un pas înapoi.

„Vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României”, a anunțat liderul PSD zilele trecute.

Deci nu 60%, cum își doreau primarii, ci 100%. Numai că edilii și-au dat imediat seama că darul primit de la Dragnea a fost otrăvit. Cu ocazia asta, PSD a transferat autorităților locale și sarcina suplimentară a unor cheltuieli sociale, cum ar fi plățile pentru protecția copilului și ajutoarele pentru persoanele cu handicap, sume care anulează aproape în totalitate sumele în plus oferit de Guvern din impozitul pe venit. Până acum, cheltuielile sociale erau suportate cu bani de la centru.

„PSD dă cu o mână și ia cu două”, s-a plâns Mircea Hava, primarul orașului Alba Iulia.

„Este ca o calamitate naturală. Practic, (n.r.-Dragnea) va lăsa o ţară şi mai săracă decât cea în care ne aflăm”, a spus și Mihai Chirica, primarul Iașiului.

„Unele primării o să tragă obloanele”, a avertizat, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

Concluzia: chiar dacă vor primi 100% din impozitul pe venit, primarii vor trebui să achite noile cheltuieli sociale cu care s-au trezit în brațe peste noapte, deci banii pentru investiții vor rămâne la nivelul de anul trecut, când bugetele locale au suferit pierderi de până la o treime.

Altfel spus, în 2019 ar trebui să-ți iei adio de la șosele asfaltate, școli renovate sau grădinițe construite. Cei mai mulți bani de la bugetul local vor merge pe facturi și cheltuieli sociale. Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, susține că, anul acesta, din cauza lipsei banilor, fie va ajunge să nu plătească servicii de utilitate publică, fie să dea afară „jumătate din Primărie”.

Ce le rămâne de făcut primarilor? Teoretic, dacă mai vor să construiască ceva în 2019 vor trebui să crească taxele și impozitele locale. Nu trebuie să fii analist economic ca să înțelegi matematica asta.

Bine, ai putea să spui acum, dar când au avut mai mulți bani pe mână de ce primarii ăștia cu gura mare nu au investit în orașele pe care le conduc? Perfect adevărat, cel puțin în ceea ce o privește pe Gabriela Firea. Dar de acum încolo vor avea și scuza asta: „dacă nu ne-a dat Dragnea bani, cu ce să construim?” Sper că ai observat că nu am pronunțat niciun moment numele Vioricăi Dăncilă. Normal, doar nu credeai că în România premierul face bugetul țării.

Editor: Gabriel Bejan

https://www.facebook.com/viceromania
Thank for your puchase!
You have successfully purchased.