Life

La ce să fii atent când ajungi să te culci cu colegul de apartament

colegi de apartament relatie, sex cu colegul de apartament

Când te muți într-o casă cu alți oameni, există câteva reguli de aur: le dai înapoi partea ta din banii de taxi, nu le furi laptele și nu faci sex cu ei. Acestea fiind zise, regulile sunt făcute ca să fie încălcate și multe persoane nu reușesc să le respecte.

Cum am comis și eu acest păcat capital, știu foarte bine consecințele lui, cum ar fi atmosfera tensionată dintre voi pe care nu știți să le-o explicați colegilor de apartament. Așa că ți-am făcut un ghid ca să supraviețuiești acestei situații.

Videos by VICE

CE SĂ FACI: Vorbește despre asta

Deși atunci când te trezești la tine acasă în alt dormitor decât al tău, cea mai tentantă reacție e să fugi la tine în cameră și să te ascunzi timp de un deceniu, ăsta nu e cel mai bun plan. Amândoi sunteți adulți și adulții nu ignoră faptul că au făcut sex săptămâna trecută.

Oricât de groaznic ar suna, o conversație despre cum vă simțiți amândoi cu privire la ce s-a întâmplat e cea mai bună idee dacă vă doriți o atmosferă armonioasă în casă. Bineînțeles, îți poți găsi și altă chirie, dar chiar vrei să scrollezi iar o lună printre anunțuri în loc să ai o discuție sinceră?

„Să nu mai interacționați niciodată nu e o soluție! Confruntați-vă sincer și vorbiți deschis”, a zis Rowdy Duncan, profesor de comunicare la Phoenix College. „În conversația asta, trebuie să stabiliți cu ce sunteți ok și cu ce nu sunteți ok în relația asta.”

Maureen Tara Nelson, expertă în relații, avertizează că e periculos să lași lucruri nespuse: „După ce ai ajuns la acest nivel de intimitate într-o prietenie, fie se va transforma într-o relație romantică, fie vă va da amândurora sentimente de gelozie și disconfort”. Yay!

CE SĂ NU FACI: Nu încerca să te prefaci că n-a fost mare chestie

Chiar dacă, din perspectiva ta, a fost o idee foarte proastă sau cea mai tare noapte din viața ta, nu știi ce gândește celălalt. Presupunerile pot fi nocive. Cu alte cuvinte, n-o arde chill ca să pari cool și nici nu arăta un entuziasm exagerat înainte să afli cum se simte celălalt.

„Dacă te prefaci că n-a fost mare chestie, îi poți răni sentimentele celuilalt. De multe ori, ne prefacem că sexul nu ne afectează, când, de fapt, poate avea efecte puternice asupra stării noastre de spirit și a sănătății noastre mintale”, a zis Duncan.

„Vrem să ținem lucrurile sub control, dar, când facem sex, în corpul nostru se eliberează un cocktail de hormoni care ne fac să ne atașăm unii de alții. Chiar dacă nu îți doreai chestia asta, sunt mari șanse ca situația să se schimbe între voi”, a zis el.

CE SĂ FACI: Setează limite împreună cu colegul sau colega și respectați-le

Limitele nu sunt doar un subiect de clipuri pe TikTok care au pe fundal cântecul ăla de Hoàng Read. Sunt și soluția care vă va ajuta să nu trăiți într-un iad timp de zece luni. Așadar, dacă te-ai culcat cu colegul sau colega de apartament, e o idee bună să setați împreună niște limite pe care să le respectați.

„Fiți sinceri unul cu celălalt cu privire la așteptări”, a zis experta în dating Rachel DeAlto. „Fiți dispuși să auziți lucruri neplăcute și respectați-i celuilalt dorințele. E important să practicați acceptarea dacă vreți să treceți peste acest moment fără resentimente. Fiecare dintre voi are dreptul să simtă ce simte. Comunicarea e cheia.”

Poate că lucrurile o să se schimbe între voi, iar asta e ok. Dar stabiliți clar ce vreți și dați-vă spațiu dacă aveți nevoie.

„Limitele nu sunt doar o componentă critică a grijii de sine, ci și baza unei relații sănătoase în general”, a adăugat Yamila Lezcano, profesoară de psihologie la Universitatea Albizu.

Iar dacă amândoi o să încălcați limitele pe care vi le-ați setat – cum ar fi că faceți iar sex, deși ați stabilit că nu e ok să continuați – atunci stabiliți limite noi. „E important să comunicați continuu despre tot ce se întâmplă”, a zis Lezcano.

„Dacă nu, vor exista consecințe, cum ar fi să simțiți disconfort de câte ori vă vedeți sau să vă mutați din casă.”

CE SĂ NU FACI: Nu implica alți colegi de apartament în drama voastră

Un lucru care vine la pachet cu sexul cu un coleg de apartament e implicarea celorlalți colegi în toată situația. S-ar putea ca ceilalți să își dea cu părerea sau să facă glume despre voi, iar asta va complica situația care e deja dificilă.

Tocmai de aceea, e mai bine să nu fugi repede în camera colegei de apartament cu care te înțelegi mai bine și să-i povestești ce chestie ciudată ți-a făcut colegul sau colega cu degetul mic. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fii dubios și să te ascunzi.

„Poți evita să implici colegii în dramă dacă ești sincer despre situație și le spui și lor limitele pe care le-ați setat. Transparența și comunicarea sunt soluțiile și în situația asta”, a zis Lezcano.

De exemplu, poate nu vrei să vorbești despre asta tot timpul. „Poți să le explici calm colegilor că preferi să nu discutați despre asta. În același timp, e important să fii receptiv și la sentimentele și opiniile lor despre situație, ca să evitați viitoare conflicte.”

CE SĂ FACI: Fii deschis la posibilități

Nu e imposibil ca între tine și colegul sau colega de apartament să înflorească o relație pe bune, chiar una sănătoasă. Bineînțeles, faptul că locuiți deja împreună e o provocare, dar poate fi și frumos să petreceți timp împreună, să gătiți și să spălați vasele.

Așa că poate nu e cea mai înțeleaptă mișcare să faci sex cu colegul sau colega de apartament, dar nici nu trebuie să fie sfârșitul lumii sau încheierea unei prietenii. Dacă gestionați treaba asta cu sinceritate și respect, e foarte posibil să puteți râde despre ea după ce trec câteva luni. 

Sau, nu știu, poate e mai bine să te abții.