18+

Cele mai oribile lucruri pe care le-am auzit în pat

Sex, illustration, fantasy - Illustration of human figure whispering into someone’s ear.

Fie că are loc într-o aventură de-o noapte, cu un fuck buddy sau într-o relație stabilă, pentru mulți oameni actul sexual rămâne un moment intim în care ne simțim vulnerabili. Goi, unu la unu, sub influența hormonilor, nu știm mereu ce să zicem sau ce să facem… tocmai d-aia e momentul să o iei ușurel. 

Am vrut să știm care sunt cele mai groaznice replici care ți-au fost spuse în pat și ți-au dat fiori pe șira spinării.

Videos by VICE

Marie, în vârstă de 35 de ani

„Ai un corp de fetiță… mă simt de parcă fut o minoră, numai că e legal.”

A fost primul meu tip (primul real) și am fost împreună mai mulți ani. Îmi spunea des lucrul ăsta. Pe atunci m-a împins spre anorexie, când nu eram oricum foarte plinuță. Cel mai absurd lucru la genul ăsta de remarci – dincolo de faptul că e vorba de pedofilie – este că eu, complet sub influența lui, am luat-o ca pe un compliment, foarte fericită că mă vede așa. Voiam să mă iubească mult, voiam să fiu fata perfectă pentru el. 

Relația asta a fost toxică în multe feluri. Mi-a spus la un moment dat că i se părea grozav că nu aveam încă multă experiență sexuală, fiindcă mă putea „modela după placul lui”. Deși am fost șocată, n-am îndrăznit să zic nimic fiindcă m-am temut să nu-l pierd. 

Cincisprezece ani mai târziu, încep să văd impactul pe care l-a avut relația asupra vieții mele, chiar și după ce ne-am despărțit. Mi-a distrus toată încrederea în mine, am existat doar prin el. Mi-a condiționat sexualitatea pentru mult timp: am fost axată pe ce se aștepta de la mine, pe fata care trebuia să fiu ca să-l mulțumesc pe el. Am vrut să cultiv o fantezie.

Mi-a luat mult timp să scap de toate, de tipul ăsta, de obiceiurile și cuvintele lui. Încă mă gândesc regulat la tot ce s-a întâmplat. În prezent, el e căsătorit și are doi copii. Își trăiește viața, probabil fără să știe răul pe care mi l-a provocat, fără să aibă de-a face cu consecințele sau cu trauma. Mă gândesc să-i scriu un e-mail în care să-i spun totul – am nevoie de asta. Nu mai pot duce lucrurile astea singură. 

Matthias, în vârstă de 37 de ani

„Îți place când te rănesc, huh?”

Eram într-o relație cu tipa asta de aproape o lună și eram în punctul ăla când lucrurile devin puțin mai serioase. Ne înțelegeam destul de bine, viața noastră sexuală era satisfăcătoare, nu era nimic de care să mă plâng la nivelul ăla. Apoi, într-o seară, în timpul preludiului, mă pocnește cu toată forța peste față.

Nu știu ce m-a șocat mai mult, palma în sine sau propoziția care i-a urmat… Nu am menționat niciodată ceva care să sugereze că aș avea o tendință masochistă. Nu știu cum i-a venit ideea, dar brusc a decis că gestul ăsta super violent și necerut era în regulă. Pe atunci n-am știut ce să-i spun, așa că n-am zis nimic. Faza e că în afară de incidentul ăsta, ne clădisem o relație chiar cool, plină de drăgălășenie: nu voiam să deranjez echilibrul ăsta, așa că m-am convins că a făcut-o într-un moment de nebunie. Câteva zile mai târziu, a încercat din nou: a fost prea mult. Atunci am înțeles că dacă nu opresc chestia asta, va deveni un obicei. M-am despărțit de ea. 

E amuzant că după câțiva ani, am avut o experiență similară cu altcineva, o fată cu care ieșisem la câteva date-uri. Ne sărutam și, dintr-o dată, a început să-mi râcâie o coajă de pe nas. Și mi-a spus același lucru: „Îți place când te rănesc, huh?”. Pe de altă parte, în cazul ăsta, avusesem deja o întreagă conversație despre durere, plăcere și proximitatea senzațiilor. I-am spus că-mi place să fiu zgâriat în timpul sexului, genul ăsta de chestii. Dar gestul ăsta s-a dus puțin mai departe. A continuat să scarpine până a căzut coaja și am început să sângerez. Din nou, n-am spus nimic: era super sexy și e adevărat că discutasem. Era o perioadă din viața mea în care voiam să experimentez, să-mi testez limitele… și poate și să-i demonstrez că am o parte de băiat rău. 

Când ești tânăr, este ca un fel de rit de trecere și nu e nimic în neregulă cu asta. Totuși, m-a învățat importanța consimțământului. Era oricum greu să înveți lucrurile alea, crescând în anii 90 și fără internet. Nici nu vreau să-mi imaginez bătăile de cap pentru oamenii care știu doar o lume unde singurul lucru care te separă de pornografia super hardcore este un click ca să „confirmi că ai 18 ani”. În genul ăsta de video, actorii și actrițele fac lucruri super extreme și nu vezi în niciun moment că discută despre dorințele pe care le au.

Tim, în vârstă de 29 de ani

„ ………………………………………………………………………… ”

O fostă de-ale mele era super tăcută când făceam sex. Mă făcea să mă simt foarte inconfortabil, nu știam niciodată dacă se distrează, dacă vrea să continuăm sau dacă i-ar plăcea altceva. Sunt oameni destul de tăcuți în pat, dar în cazul ei era o liniște completă. Niciun cuvânt, niciun geamăt, niciun râs, nimic. În același timp e greu să zici ceva, că doar n-o să se forțeze să facă zgomot doar ca să te facă pe tine să te simți confortabil… Nu prea aveam ce să fac, eram pur și simplu incompatibili la aspectul ăsta. Într-o zi, am încercat să abordez subiectul într-un mod constructiv și evident că a luat-o foarte personal. Și o înțeleg perfect. Până la urmă, amândoi merităm parteneri cu care ne simțim confortabil în mod natural. 

Sophia, în vârstă de 34 de ani

„Spui că nu-ți place sodomia, dar sunt sigur că te pot convinge că-ți place.”

Anul trecut, am ieșit cu un tip puțin mai tânăr decât mine (ok, mult mai tânăr) pe timpul verii. Ne vedeam de două sau de trei ori pe săptămână, de obicei luam masa, împărțeam o sticlă de vin și ajungeam în pat. Sexul era foarte cool, super deschis: ne uitam la filme porno împreună, vorbeam mult despre fantezii, despre experiențele trecute, jucam roluri unul cu celălalt… Având în vedere diferența de vârstă, aveam mai multă experiență decât el, dar nu mă deranja. Nu aveam multe în comun cu excepția sexului, dar comunicam incredibil sub așternuturi. 

Ei bine, asta am crezut, până în ziua în care, în toiul acțiunii, mă întreabă dacă sunt sigură că nu vreau „s-o iau în fund”. Discutasem recent despre sex anal și-i explicasem că am încercat de mai multe ori și că m-am forțat mult în trecut, dar că nu mai intenționez să o fac fiindcă nu e ceva ce-mi place. A părut dezamăgit, dar că-mi respectă alegerea. În seara aia, am înțeles că de când am avut discuția s-a ales cu o frustrare: era singurul lucru pe care „i-l interzisesem” și se convisese că mă poate face să-mi schimb părerea. Că va fi diferit cu el. Practic că am spus nu, dar că de fapt era da. 

Tipul se credea super transgresiv și sexy: în viața reală este foarte deranjant să spui asta cuiva. Poate că avea nevoie să se afirme, să joace rolul de mascul dominant, să compenseze pentru diferența de vârstă și experiență…

Pe atunci i-am răspuns foarte ferm: „Am spus nu. Va rămâne nu. Nu am nevoie să fiu convinsă”. O săptămână mai târziu am încheiat-o cu el. Nu m-am mai simțit sigură cu el. Ne-a distrus intimitatea. 

Idris, în vârstă de 27 de ani

„Hai, tată, mai cu forță!”

În urmă cu câțiva ani, eram la un festival nu departe de casa mea. Acolo am cunoscut o tipă sexy, care mi-a spus direct că e atrasă de mine. Am petrecut ziua bând, sunt puțin alcoolic – și eram și puțin intoxicat de atenția pe care mi-o oferea, recunosc. Pe scurt, eram pe cale să iau o decizie proastă. Am mai vorbit timp de încă un sfert de oră și apoi mă întreabă dacă vreau să merg acasă cu ea. Evident că mi-am spus singur „Yolo, hai!”.

Se făcuse deja târziu când am ajuns la apartamentul ei. Am mai vorbit puțin la un pahar de apă și mi-a spus că abia se mutase în oraș și că nu știe încă mulți oameni. Mi se părea că era chiar cool, super încrezătoare și asertivă și asta mă fascina puțin.

Până la urmă, ne-am tras-o. Eram în timpul sexului, chiar eficient având în vedere în ce stare mă aflam, și brusc tipa a zis ceva, dar nu am priceput din prima. Nu voiam să stric atmosfera, dar nici nu o puteam ignora, așa că am optat să întreb doar „Huh?”. Ca răspuns am primit „Hai, tată, mai cu forță!”. A fost ca un duș rece, n-am mai putut continua. Dar n-am spus nimic și am adormit unul lângă celălalt. A doua zi, nu știu de ce, am făcut schimb de numere de telefon și câteva zile mai târziu am ieșit la o cafea. Niciunul dintre noi n-a menționat incidentul și nu ne-am mai văzut niciodată după asta.

Știu că sunt oameni pe care-i atrage delirul ăsta – pe ea, cel puțin. Dar pe mine mă face să mă gândesc la conotații foarte literale: gen, incest. În plus, nu mă văd deloc ca o figură paternă. Trebuie să fii foarte îndrăzneață să zici genul ăsta de chestie la primul date și sincer, a sunat fals, forțat. Și cea mai nașpa parte a fost că putea să zică „tati”, mai înțelegeam jocul, dar „tată”?

Oliver, în vârstă de 31 de ani

„Dă-te la o parte, m-am plictisit.”

Ok, recunosc… eu am spus asta în timpul sexului. Pe atunci eram student în Londra. Am găsit un tip pe Grindr și l-am invitat la mine acasă: intenția a fost clară de la început, știam amândoi de ce eram acolo. Atracția era mai mult fizică, abia ne cunoscusem. Mi s-a părut foarte frumos. Mai drăguț decât mine. Și asta m-a făcut să mă simt inconfortabil: în timp ce ne dădeam hainele jos, am descoperit că avea trupul sculptat ca o statuie antică (plus că era și grec) și-n tot timpul ăsta mă întrebam: „Dar ce o crede despre mine?”. Eu aveam 22 de ani, aveam o dietă bazată pe pizza congelată, mă simțeam pufoșel și mi-era rușine de mine. 

La un moment dat, în focul momentului, m-a luat de șolduri. Mă gândeam doar la un singur lucru: colăceii mei. Și-a pus mâinile la propriu pe partea corpului meu care mă deranja cel mai mult. Brusc, în momentul ăsta care probabil că se simțea distractiv și sexy, am simțit cum îmi urcă anxietatea, și singurul mod în care am considerat că pot ieși din situație a fost să joc rolul nesimțitului. A fost super șocat, a plecat și mi-a făcut observație pentru impolitețea mea extremă (pe bună dreptate). Eram fascinat de răceala cu care m-am comportat, dar eram și în stare de șoc: nu m-aș fi crezut niciodată în stare de așa ceva. M-a traumatizat mai mult decât orice alt lucru oribil pe care l-am auzit în viața mea. 

Articolul a apărut inițial pe VICE Belgia.

Urmărește VICE România pe Google News