Uite la ce să fii atent dacă ești român și ai o problemă cu alcoolul

cum te lasi de baut centre dependenta alcool recuperare

Deși relația alcoolului cu omul ține de mii de ani, încă nu s-a spus cât trebuie despre jumătatea plină a paharului și urmările ei. Tocmai d-aia seria deserVICIU PUBLIC te servește cu rândul de povești care te fac să îți analizezi relația cu alcoolul ca să-ți pui întrebările „alea” incomode.

Deși societatea românească nu e neapărat conștientă de asta, alcoolul e un drog, cel mai popular din România. Sigur, n-o să-ți dai seama neapărat de asta la cât de tare e normalizat consumul – probabil și tu ai avut o rudă care să te îmbie cu „un păhărel” chiar dacă mai aveai destui ani până la majorat.

Videos by VICE

Până acum, ți-am prezentat o istorie a relației românilor cu alcoolul, o listă a combinațiilor pe care n-ar trebui să le faci niciodată, poveștile unor români care și-au petrecut liceul în baruri sau au devenit dependenți până la 30 de ani. Ar mai trebui să citești și povestea emoționantă a unui bărbat care a pierdut totul din cauza alcoolului și care a uitat că obișnuia să bea când s-a îmbolnăvit de demență alcoolică.

Știu din proprie experiență cât de greu poate fi să găsești informații relevante în țara noastră dacă dependența apare în viața ta sau a celor pe care-i iubești, așa că am adunat am pregătit pentru tine un plan de acțiune.

În primul rând, e cazul să faci doi pași în spate și să vezi cum stai – uneori, e mai greu decât crezi să-ți dai seama dacă doar bei din când în când, la ocazii, sau dezvolți o adicție nasoală. În sensul ăsta, ar putea să-ți fie de ajutor acest test care te va face să privești onest relația ta cu alcoolul.

Trebuie însă să-ți spun din start că opțiunile sunt limitate, mai ales dacă nu ai bani, dar există soluții. 

Ce poți face prin asigurarea de sănătate la stat?

Nu foarte multe, dar nici chiar nimic. În primul rând, trebuie să știi că relația dintre serviciile oferite dependenților și stat e destul de complicată. Asta pentru că nu există nici destui specialiști în adicții, nici suficientă infrastructură spitalicească pentru asta. 

Dar hai să trec la soluții. Dacă vrei să afli ce servicii medicale pot fi accesate totuși prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, e musai să citești informațiile despre programul național de sănătate mintală. Acesta are ca principale activități asigurarea tratamentului de substituție a persoanelor cu toxicodependențe și monitorizarea celor eligibile. 

Specialiștii în adicție cu care am discutat mi-au explicat că spitalele de psihiatrie sunt copleșite de fenomenul dependenței și nu au suficient spațiu pentru tratarea dependenților, nici personal destul sau suficient de pregătit pe domeniu. 

Dezalcoolizarea sau detoxifierea e doar primul pas din tot lanțul terapeutic al recuperării dintr-o adicție și înseamnă oprirea totală a consumului, de cele mai multe ori însoțită de administrarea medicamentelor pentru controlarea sevrajului. Altfel zis, asta e partea tratamentului care tratează aspectele fizice ale adicției alcoolice. După ea, ar cam fi necesar un tratament psihologic și psihiatric.

E indicat ca dezalcoolizarea să fie făcută sub supraveghere medicală, pentru că sevrajul etanolic, deși poate fi și ușor, în funcție de comportamentul de consum, are și un risc ridicat – poți ajunge de la stări precum dureri de cap sau greață, la convulsii și halucinații. Pasul ăsta durează aproximativ două săptămâni și cea mai dificilă parte sunt primele 72 de ore. 

Cu toate astea, există nouă spitale de psihiatrie cu centre de toxicodependență unde ai putea cere asistență pentru prima parte a procesului de recuperare:

Iași – Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola

Timiș – Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel

Cluj – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca (Secţia clinică psihiatrie III acuţi, compartiment toxicomanie) sau, pentru minori, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca (Secţia toxicomanie copii)

București – Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti (Secţia ATI II toxicologie), Spitalul Clinic de Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti (Secţia toxicologie), Spitalul Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia”, Centrul de evaluare şi tratament al toxicodependenţilor tineri „Sfântul Stelian” Bucureşti, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” sau Penitenciarul Spital Rahova. 

Asociația ALIAT a dezvoltat chiar o hartă a serviciilor la nivel național, dacă vrei să le vezi mai detaliat. Trebuie spus însă că e posibil ca nu toate locurile care apar pe hartă să poată trata dependența, fie din lipsă de spațiu, fie de secția toxicomaniei, fie de specialiști. 

Ce trebuie să reții e că aceste lucruri pot fi accesate gratuit dacă ești asigurat medical, iar primul birou în care trebuie să intri pentru a începe acest demers e medicul de familie, care să-ți ofere trimiterile necesare. 

Când vrei să știi cum să te lași de băut, nu trebuie să sari peste terapie

După cum spuneam, după dezalcoolizare ar trebui să continui cu consiliere terapeutică. Finally, din 2018 poți avea acces la ședințe de psihoterapie prin CAS, însă sunt niște pași de făcut. Prima dată mergi la medicul de familie care face trimitere către medicul specialist (psihiatru/neurolog), te duci la consult, iar apoi acest medic specialist, care are încheiat un contract pentru furnizarea de servicii conexe actului medical cu un psiholog, declară decontarea serviciilor Casei de Asigurări.

În același timp, poți căuta și asociații care oferă servicii de consiliere pro-bono, cum face depreHUB, de exemplu. 

Dacă vrei să urmezi un program mai riguros, unde să locuiești pentru câteva săptămâni și să ai acces la un grup de sprijin și terapie la fața locului, atunci ai de căutat locurile de rezidență recuperatorie. Acestea sunt plătite și nu intră, de obicei, în serviciile casei de asigurări și în același timp pot avea diferite abordări terapeutice. Partea bună e că-i poți contacta direct să vezi exact ce presupune modelul lor de intervenție socială. Iată câteva locuri la care ai putea apela:

Sibiu – La Crucea Albastră o să găsești un centru separat de tratare pentru bărbați (0269 577 316) și altul pentru femei (0269 560 960) 

IașiA.C.A.R. (0770 621 149)

GalațiProsalvita (0768 336 000)

BacăuCentrul rezidențial și de zi (0744 156 183)

ConstanțaVictorem (0723 389 794)

SuceavaClinica ALIAT (0748 230 409)

BucureștiClinica ALIAT (0727 880 447)

Partea bună e că majoritatea clinicilor au datele de contact (telefon/mail/formulare) afișate fie pe site, fie pe Facebook, așa că poți să-i contactezi direct pentru detalii, dar în același timp și pentru o direcție prin toți pașii pe care-i ai de făcut. 

Îmi imaginez că nu-i deloc ușor să începi acest proces – să suni la necunoscuți și să le zici poate cel mai ascuns secret al tău sau să-ți recunoști vina care te macină zilnic, nu e tocmai o invitație. Tocmai de aceea te las și cu acest forum de unde să începi în cazul în care vrei înainte să vezi și cum a fost pentru alții care au trăit asta.