Retrospectiva TIFF aduce la București „True Detective” în variantă spaniolă

În cadrul retrospectivei TIFF, sâmbătă seara, la Elvira Popescu, rulează La Isla Minima, un spectaculos thriller polițist în regia lui Alberto Rodriguez. După lansare, filmul a stârnit rapid reacții din două direcții diferite – pe de o parte laude și ovații de public și critici, ajungând rapid la un total de peste 30 de premii, dintre care zece Goya. Iar pe partea cealaltă au apărut cârcotașii care l-au acuzat că e copiuță după True Detective și că, fiind lansat la mai bine de jumătate de an după serial, filmul pălește prin comparația asta logică și la îndemâna oricui. Nimic mai fals.

You can’t imagine the amount of pain a person can take before dying. – Juan

Videos by VICE

Subiectul din La Isla Minima sună așa: Spania, 1980, doi detectivi, unul versat, celălalt la început de carieră, sunt trimiși din Madrid în mlaștinile Andaluziei să investigheze o crimă cu modus operandi aproape la fel de oribil ca în serialul american. Acolo dau de o comunitate ermetică, ghidată după propriul set de reguli și prea puțin dispusă să accepte ajutorul și să aibă încredere în outsideri, cu atât mai mult cu cât aceștia vin din partea statului.

După lansare și apariția zvonurilor, regizorul a fost rugat să comenteze și omul a răspuns cuminte, pe jumătate amuzat, pe jumătate trist, că era imposibil să fi copiat, pentru că ei au filmat în octombrie 2013, iar True Detective a ieșit pe piață în februarie 2014. Își amintește că era la montaj când a primit un sms de la Raul Arevalo, unul dintre actorii din film care spunea:„Ne-au copiat!!” Așa a aflat de existența serialului și a început, din curiozitate, să se uite, dar a întrerupt seria, pentru că asemănările deveniseră prea frustrante și se deprima.

Aparent La Isla Minima are originea într-o expoziție foto din 2000, semnată Atin Aya, fotograf spaniol celebru pentru portretele și peisajele din Andaluzia. Rodriguez povestește că înainte să gândească subiectul filmului, a avut spațiul descoperit în fotografiile lui Atin Aya și că întregul proces de creație care a urmat a fost ghidat de regulile și constrângerile spațiului în care se va întâmpla acțiunea.

Exact ca în True Detective, în La Isla Minima, natura joacă un rol important în poveste, peisajele splendide, dar alienante sunt descoperite prin filmări din elicopter, în momentele în care suspansul devine prea tăios și se cere o pauză de respiro, care și ea devine asfixiantă din cauza înălțimii și a grandorii peisajului. Pare locul perfect pentru crime, unde natura este atât de puternică, încât devine părtaș constant și conștient la exercitarea legii lui Darwin – cei slabi vor dispărea. Dacă puternicii sunt buni sau răi devine o chestie discutabilă, de nuanță, cum doar comunitățile sărace dintr-o țară proaspăt ieșită de sub un regim totalitar pot înțelege.

Pe partea cealaltă a Atlanticului, True Detective a fost cel mai mediatizat serial al anului trecut, în principal datorită cuplului McConaughey / Harrelson, doi actori cu patalama, perfect urmăribili timp de opt ore tv, într-o poveste plasată în Louisiana, cu doi polițiști fundamental diferiți, care sunt puși să investigheze împreună moartea unei fete, la fel de violată, torturată și omorâtă ca victima din La Isla Minima. Scenaristul Nic Pizzolatto a vrut inițial să termine prima serie cu cei doi detectivi pierduți în labirint, pe vecie. S-a sucit până la final și a regândit lucrurile, dar în impulsul ăsta stă diferența majoră între True Detective și La Isla Minima: primul are în vizor personajele, iar vânătoarea de criminali pică rapid pe planul doi, în spatele dezvoltării și conștientizării emoționale.

Everybody judges, all the time. Now, you got a problem with that, you’re living wrong. Rust – True Detective

Toate trimiterile la literatură și filosofie de pe parcursul celor opt episoade se demonstrează a fi nu chei pentru găsirea psihopatului, ci explicații despre Rust Cole, un om care se luptă cu proprii demoni, reușind la final să-i cunoască și să-i accepte. De aici pornesc o serie de indicii care duc spectatorii la diverse lecturi din zona horror și goth – de la Lovecraft, până la The Yellow King, de Richard Chambers, cartea care a rupt la vânzări pe Amazon datorită referințelor repetate la Carcosa, orașul mistic, ascuns în umbră la marginea unui lac.

De fapt, explicația și Carcosa datează din 1886, cu nouă ani înainte să scrie Chambers The Yellow King. Jurnalistul, satiristul și scriitorul Ambrose Bierce, al cărui motto era nothing matters (mi se rupe – traducere liberă din Nietzsche, pe nihilismul căruia Rust Cohle se îmbată episod după episod), a scris o povestire scurtă despre un bărbat care se trezește după o boală într-un ținut necunoscut și realizează că este mort și bântuie ruinele faimosului oraș Carcosa.

În povestire, momentul în care bărbatul începe să realizeze că poate nu este nebun, ci a trecut în altă dimensiune,sună cam așa: „Aveam, pe deasupra, un sentiment de bucurie și vigoare cu totul străin – o senzație de exaltare mentală și fizică. Toate simțurile mele păreau alerte. Puteam să ating aerul. Auzeam tăcerea.” Cam ăsta e contextual metaforic din spatele primei serii True Detective. În comparație cu asta, trimiterile din La Isla Minima sunt ancorate doar în istorie, iar personajele se confruntă cu greșeli din trecut și fantoma aproape palpabilă a regimului lui Franco.

Este logică și la îndemână comparația dintre serial și film. Ambele sunt în mare același lucru – povești de suspans, cu doi detectivi care caută un criminal în regiuni unde regulile sunt în mare parte dictate de natură. Dar produsele finale și experiența de vizionare sunt fundamental diferite. E ca și cum, la distanță de câteva luni și niște șapte mii de kilometri, un regizor spaniol și un regizor american au inventat fiecare câte o roată, prima roată. Ambele au spițe, ambele se învârt, dar direcția și ritmul diferă. Vorba aia: de la Shakespeare încoace, toate poveștile au mai fost spuse măcar o data de altcineva, altfel. Primul episod din sezonul doi True Detective, cu alte personaje și o poveste complet nouă, apare duminică, 21 iunie. La Isla Minima e de la 10 seara sâmbătă, 20 iunie, la cinema Elvira Popescu. Acuma să vedem care pe care.

Retrospectiva TIFF la București a început miercuri și cuprinde o selecție de filme foarte foarte tari, printre care: Răvășitorul și mult așteptatul final al trilogiei semnată Roy Andersson, A Pidgeon Sat on a Branch Reflecting on existence (joi de la 18), 1001 Grams (duminică de la 16.30), ultimul film semnat Bent Hamer, poate cea mai specială comedie romantică a ultimilor ani, care după bunul obicei nordic, îți plimbă hohotele de râs prin stomac, dar nu le dă ocazia să izbucnească. Rams (duminică de la 20.00), o poveste islandeză simplă, dar neașteptat de emoționantă și comică,despre crescători de oi și animalele lor în pragul unei molime. El Incendio, câștigătorul trofeului Transilvania, o disecție pe viu a dramei unui cuplu aflat într-un moment de criză.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre filme
Jon Snow e singurul erou posibil din „Game of Thrones”
Regizorul filmului „Human Centipede” e foarte mândru de munca sa
Am vorbit cu regizorul Alexander Nanau despre cel mai bun documentar din 2014
Ce spune violul Sansei Stark despre cultura noastră