Ritualurile de împerechere de la Târgul Renascentist al plăcerilor

Fotografii de Jennie Ross

Primul lucru pe care trebuie să-l știi când mergi la un bâlci renascentist e faptul că ești lumesc. Pe oamenii de la bâlci îi doare undeva de faptul că ești DJ, că ești artist sau că ai apărut de curând pe blogul cuiva. Dacă nu porți costum, atunci ești banal și lumesc și o să-ți spună asta în față. Dacă ești lumesc înseamnă că unii oameni o să-ți vorbească cu accent străvechi și o să încerce să te convingă să cumperi un vin scârbos de dulce de la chioșcul lor, dar nimeni n-o să-și împartă sticla cu tine și în niciun caz n-o să se fută cu tine.

Videos by VICE

Târgul e, de fapt, un ritual de împerechere elaborat cu jocuri și corsete. Ca la un bal mascat al studenților sau la o petrecere office, în momentul în care apare băutura, inhibițiile dispar, relațiile devin deschise și alegerile greșite încep să curgă. Dar nu vă faceți griji – ce se întâmplă la târg rămâne între tine și dumnezeul tău. Cum spun petrecăreții costumați în puritani: „Oricum o să ajungem în iad.”

Ca să aflu cu ce fel de gagici poți să ți-o tragi la astfel de târguri, am fost la Târgul Renascentist al Plăcerilor din Irwindale, California și am vorbit cu câteva dintre frumoasele domnițe și câțiva dintre bravii cavaleri. (Târgul ăsta s-a terminat deja, dar sigur o să vină și altele în alte locuri. Asta e frumos la Renașterea falsă – faptul că nu se termină niciodată).

Sara și Crystal

M-am apropiat de Sara și Crystal, care stăteau la umbră și mâncau prăjitură cu brânză prăjită la foc, pe băț. „Toată lumea se combină cu toată lumea în secret,” mi-a spus Sara. „Aș zice, chiar dacă o să sune super oribil, că e un grup de oameni incestuoși. Oameni care au ocazia să fie mai relaxați decât sunt de obicei în viața de zi cu zi. Nu e doar un târg renascentist, ci târgul renascentist al plăcerilor, așa că poți fi oricât de pervers vrei.”

Fetele faun

Katie și Jessica lucrează la un cabinet stomatologic, dar când vine târgul în oraș, se transformă în fauni, cu tocuri-copite. „În primul an, toată lumea mi-a spus că sunt în călduri și mulți arătau spre blăniță și întrebau dacă mă rad sau nu,” a spus Katie. Bărbații strigă la ele toată ziua și le trag de codițe până le strică sau se desprind. Au câșigat și un fam înrăit care le urmărește peste tot. „Ne simțim foarte sexi și ne crește încrederea în noi,”a spus Jessica.

Fanul înrăit

Fanul fetelor faun nu vorbea, dar le urmărea pe Jessica și pe Katie în tăcere. Nu se apropia niciodată prea mult de ele, ci păstra o distanță dubioasă în timp ce făcea strâmbături pe muțește.

Blănosul

Mulți bărbați folosesc ocazia asta pentru a-și arăta pectoralii. Poartă vestuțe de blană sau piele care se purtau în epoca elisabetană și pe care le poți comanda pe internet. Când se face foarte cald în timpul târgului, bărbații au voie să-și scoate vestele. Dar unii nu mai au răbdare și vor să dezbrace mai repede. Uneori îi vezi în fața unui chioșc, încercând să se hotărască ce sandviș să-și cumpere, îmbrăcați doar în chiloți de blană și cizme.

Doamna cu lingura

Multe cupluri declară că au o relație deschisă doar pe perioada Târgului Renascentist al Plăcerilor, ca să poată schimba partenerii fără probleme. Nu sunt sigură dacă femeia asta face parte din oamenii ăștia pentru că, în loc să vorbească cu mine, își tot băga o lingură pe gât.

Metalista sexi și sfioasă

Stilul metal se îmbină foarte bine cu cel renascentist. Mi-a plăcut stilul fetei ăsteia și am încercat s-o conving să se plimbe cu mine. Îi tot spuneam ce bine arată, dar îmi răspundea atât de încet încât n-auzeam nimic din ce spunea.

Iubitul mascat

Mascatul era iubitul metalistei sexi de mai sus. Tocmai renunțasem să încerc să înțeleg șoaptele metalistei, când a apărut el cu mâinile în aer. Era clar că abia aștepta să-i fac o poză.

Bărbatul în scaun cu rotile

Tipul ăsta fie apăruse dintr-o gaură neagră, fie era creatorul Games of Thrones, George RR Martin.

Fierarul și prietenul său

Dacă ești lumesc, târgoveții costumați te văd dezbrăcat, dar asta nu înseamnă că n-o să-ți facă curte. Când un participant la târg vrea să-ți facă curte, înseamnă că a pus ochii pe tine și va face tot posibilul să te cucerească. Unii bărbați au la ei niște insigne pe care le pun doamnelor cu care vor să se combine. Tipii ăștia doi erau la agățat și le stropeau pe gagicile pe care le plăceau cu pistoale cu apă.

Eu, la stâlpul infamiei

Toată lumea de la târg va încerca să te convingă să te îndrăgostești de târg. Și după două sau trei pahare, o halcă de friptură, generozitatea și hazul care curg din toate părțile, s-ar putea să reușească. „Fiecare e liber să facă ce simte la târg,” mi-a spus un participant la târg căsătorit după ce l-am văzut sărutând pe gură un șir de femei, printre care și o prostituată foarte, foarte bătrână.

Mai vizitasem un târgrenascentist mai demult, în liceu, când ne-a dus în vizită mama iubitului meu tocilar de atunci. Eram prea mici ca să putem bea sau conduce mașina, așa că ne-am fumat mințile, am sărit în dubița mamei lui și am fost transportați în trecut. Nu-mi amintesc prea multe în afară de faptul că am avut o ceartă monstru cu prietenul meu după ce m-a legat la stâlpul infamiei și a aruncat în mine cu baloane cu apă. Ca să-și ceară iertare, mi-a cumpărat un bong cu modele celtice. Experiența m-a enervat destul de tare cât să nu mai am chef de târg timp de un deceniu.

La sfârșitul zilei, am hotărât că va trebui să scap de amintirea de coșmar și să-mi înfrunt frica. Așa că am pornit spre stâlpul infamiei.

Acesta nu mai era deloc așa cum îmi aminteam. Fie fuseseră oameni supărați care dăduseră târgul în judecată și organizatorii fuseseră nevoiți să facă găurile mai largi, ca să poți scăpa ușor din ele, fie îmi făcusem eu capul varză de la prea multă iarbă. Acum că nu mai eram o adolescentă prăjită, îmi dădeam seama că era imposibil să fii prins în capcană și lovit cu baloane cu apă. Asta dacă nu cumva îți doreai asta.

Urmăriți-o pe Maude pe Twitter: @MaudeChild

Traducere: Oana Maria Zaharia