Am încercat să împrietenesc o fată cu robotul care vizitează Bucureștiul
Fotografii de Răzvan Băltărețu

FYI.

This story is over 5 years old.

tehnologie

Am încercat să împrietenesc o fată cu robotul care vizitează Bucureștiul

În București a ajuns un robot umanoid. Nu știu dacă vrea să-i devenim sclavi, dar până se hotărește am încercat să-i fim prieteni.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO

Te-au speriat roboții din Terminator și pare că toată lumea se teme de inteligența artificială ca și când nu omul a creat-o și omul ar putea-o opri, dacă scapă de sub control. Prea ne e teamă de orice tehnologie nouă, apoi ne împrietenim cu ea și uităm. Până și focul, una dintre primele „tehnologii" ale omului, încă este instabil și te arde, dacă nu ești atent.

În fine, nu focul m-a preocupat pe mine săptămâna asta, ci un robot umanoid care a ajuns în București. Însă, la fel ca robotul din Terminator, și ăsta a pornit de la o mână bionică pe care trebuie s-o creeze inventatorul său.

Publicitate

E printat 3D din plastic, făcut de la zero de Gael Langevin, e alimentat la baterii sau cablu și tot ce-a învățat creatorul lui despre robotică a pus pe internet. Dacă urmezi schițele, ajungi să-ți faci un tovarăș d-ăsta capabil să te iubească, să-ți fie alături și să-ți aducă o bere din frigider când toți ceilalți, societatea cu totul, te-au uitat și te-au abandonat disperării.

Poți să vezi robotul și să interacționezi cu el la Bucharest Technology Week până duminică. Are două camere web în loc de ochi, îți poate urmări fața, odată ce i se spune să facă asta, e capabil să-ți răspundă la comenzi și întrebări, și poate fi controlat prin comandă vocală sau alte gadgeturi. Și dacă ai cu adevărat nevoie, te ține de mână să nu te simți singur. A, are și nume: InMoov.

Citește și: Transformă-te singur într-un cyborg!

Prețul unui astfel de robot, pe care îl faci pe bucăți, ajunge la vreo 1 500 de euro și poate fi construit de oricine are o imprimantă 3D, câteva cunoștințe de electronică și suficient interes cât să aibă un altfel de pet acasă. Proiectul e open source, de unde și o idee bună a lui Gael peste care poate dau profesori sau directori de școală.

El mi-a zis că nu se teme atât de multe de supramația roboților, prea se îngrijorează toată lumea de asta, dar dacă tot va fi cazul, ar trebui să știm cum funcționează mașinile astea. D-aia el ar vrea ca robotul lui să fie preluat de școli și viitoarele generații să exerseze. Până la urmă, e o masă de circuite, plastic, baterii și algoritmi. Și mai e partea umanistă. Gael mi-a spus că a trebuit să învețe, pe măsură ce construia robotul, cum ar trebui să se miște, care sunt direcțiile pe care e mobil umărul, de exemplu, sau cum funcționează mersul și de ce e al dracului de greu să faci un robot să meargă fix ca noi.

Publicitate

Am fost optimist după discuția cu el, dar mi-am adus repede aminte că probabil se referea la sisteme educaționale din alte țări, nu chiar România. E drept, la Politehnica sunt oameni care experimentează cu robotica și au fost câteva competiții și pentru liceeni.

Așa, ziceam că robotul poate fi văzut în București în weekendul ăsta, dar eu am vrut însă ceva mai special, nu doar să-l văd de la distanță și să-i pun întrebări. Am vrut să-l integrez în viața noastră, a oamenilor care au pus stăpânire pe planeta asta în urmă cu câteva zeci de mii de ani. Și dacă tot noi l-am făcut pe el și nu invers, măcar să-i dăm și câteva lecții de bună purtare, empatie sau integrare socială.

Am avut și ajutor, o fată dispusă să îl îmbrățișeze, să-l țină de mână sau să-l conducă prin lume ca și când ar fi într-o vacanță sau la o întâlnire romantică. Tot ce-a ieșit vezi în fotografiile de mai jos. Fetei i-a plăcut experiența. Nu și-ar fi imaginat că va ajunge vreodată să-l îmbrățișeze sau țină de mână. Nu l-ar da la schimb cu un om, dar i-ar putea găsi un loc în viața ei. InMoov încă nu mi-a zis dacă i-a plăcut date-ul cu fata. Sper însă că dacă ajunge Terminator măcar să ne cruțe pentru că am încercat să fim buni cu el.

Citește mai multe despre roboți:
Am pus șase ilustratori români să creeze robotul sexual perfect
Am încercat să controlez un robot chirurg în timp ce era spart de un hacker
M-am sărutat cu un robot ca să-mi pot pupa prietena prin internet

Publicitate