Români, ce vă mai place la muzeu!

Noaptea Muzeelor este deja un ritual de mase, care se întâmplă când cetățean, plod, cățel și purcel se duc talmeș-balmeș să ia doza anuală de muzee. E un moment propice pentru evitat alde Antipa și MȚR sau mai pe scurt orice muzeu central. Ce rămâne de văzut? Muzeele alea mai excentrice ca amplasament și sărăcuțe ca reputație. Care au și ele parte de 80% din numărul anual de vizitatori comprimat într-o singură juma de noapte. Dar cum numărul tinde spre 300, cozile și ambuteiajele umane sunt surmontabile. Am luat DSLR-ul și mașina și zdup la doza de cultură.

CIMITIRUL BELLU

Calea Șerban  Vodă Nr. 249

Pentru început am fost la Bellu. Cimitirul. Unde se organiza un tur al mormintelor de aviator. Am ajuns pe la 21:47, cu nițel înainte de închiderea oficială a programului. În fine, pentru că era vorba de ceva organizat cu participarea Armatei Române, limbajul era ceva mai pompos: eroi ai aerului & neamului, intonări de imn, alocuțiuni, prezentări de onoruri, discursuri și toate fandacsiile care fac masaj thailandez la psihicul general și oferă câte ceva de căscat gura și neamului.

Lume nu era prea multă, dar programul era deja pe sfârșite și a fost nițel depășit. Nu de alta dar nimeni nu-și dorea iubitori de cultură și purtători de respect pentru eroiii neamului pierduți printre morminte. Cum zicea poetul? „Te-am zărit printre morminte, te-aș fute de n-am cuvinte” sau cam așa ceva. Mă rog, în bezna cvasi-generală era chiar fun de promenat și de făcut poze. Ce blockbuster horror cu 3D, Bellu By Night of the Living Dead e pe live.

De văzut am văzut câte ceva prin bezne, un cavou foarte frumos ornat (familia Cantacuzino, paremi-se) și ne-am pus întrebări despre dimensiunile și dieta șobolanilor de cimitir.

Când ajunsesem deja pe la ieșire, doi bodiguarzi necropolitani ne-au zis că poate vrem să vedem mormântul lui Aurel Vlaicu. Le-am mulțumit, l-am văzut și am ieșit. Erau orele 22:50, când mațul cere și niscaiva hrană trupească, deci am vizitat contra-cost o pizzerie.

Oroarea la cote maxime: pe cele trei plazmăuri ale locandei se dădea Urovizion. Deci Bonny Tyler, Cezar Oatu, un adzerbaigianez, o tipesă daneză, Anouk (de care nu știu dacă s-a căsătorit de la Nobody’s Wife încoace au ba) și alte creaturi care s-au perindau scârbavnic pe pereți.

MUZEUL NAȚIONAL TEHNIC DIMITRIE LEONIDA

Str. Candiano Popescu nr. 2

La muzeul tehnic am mai fost odată [gen]. Acuma era expozeu de Lego, deci coadă corespunzătoare. Am intrat cam pe la miez de noapte și ne-am gândit că acilea limita dintre pragmatism și consumerism deșănțat era destul de clară. Dar dacă banii de PR ai lu Lego au ajutat la curățenia generală în muzeu, să zicem că nu ne-am dat jigniți de situație.

La anu’ sper să facă și un Avram Iancu și din Lego. Sau poate ceva mai impresionant, cum ar fi Casa Poporului.

Deci chiar se făcuse curat în muzeu. Pe care hoarda de  iubitori de cultură au avut cu toții bunul simț să-l viziteze. În mod destul de ordonat și cu ceva entuziasm sincer. Mai ales că era moca și probabil în restul anului prețul absurd al biletelor (doi lei) îi ține departe de asemenea investiții.

Dat fiind faptul că data trecută ne-am secat la buzunar cu pozatul (se cerea plată pentru fiecare poză, WTF) acu am băgat cu înverșunare o serie exhaustivă de instantanee, fără să aibă careva ceva de obiectat. Ar fi fost și nepractic și inuman: cum explici la o droaie de tineret cu smartphonu la înaintare, că nu se pozează?

Asta e probabil una dintre cele mai sexy mașini de gătit inventate vreodată. Nu am reușit să aflu de ce ne mândrim cu ea la muzeu.

Nu am reușit să aflu nici de ce acest tractor este exponat. Probabil ca să zgândăre plozii pasionați de escavatoare galbene. Sau la vremea lui a fost subiect de mândrei național-tehnologică.

Ați reținut, da? Deci ce se întâmplă când U nu variază sinusoidal? Cine dreacu’ sunt curenții ne-alternativi? E ca în muzică?

Nenea ăsta cu panou de onoare aferent cu tot pare smuls de prin filmele alea bune ale anilor 80 cu vampiri extratereștri. Creepy. Mai ales că erau și traversele alea de mochetă psihedelică, wow ăsta e un loc de vizitat pe trip.

Noi am dezbătut unde e și mai ales care o fi clepsidra, căci tabloul prezintă versiunea antică a Iuliei Albu (cu găina de fițe și bășini inclusă) privind spre un dildou impresionant amplasat pe un postament fancy.

MUZEUL DE ARTĂ VECHE APUSEANĂ DUMITRU FURNICĂ MINOVICI

Strada Dr. Nicolae Minovici, Nr. 3

Fac hopa peste juma de urbe (pe lângă cârnatul uman de dimensiuni apocaliptice din față de la Antipa), până la Fântâna Miorița, unde se află Muzeul Minovici, al Artelor Medievale Occidentale. Sau cam așa ceva. Mic, ascuns și foarte plăcubil, cu exponate foarte medievale. Cum ar fi acestă statuie de victimă unor forcepsuri insuficient dezvoltate. Sau Sf. Ioan-Gură-de-Aur, cum scria pe tag.

Ceva mai încolo un Bronzino, nici nu știam că avem așa ceva prin Românica noastră. Deh, nenea Minovici era de familie bună (indivizii care-au fondat medicina legală și morga din capitală) și a avut și gusturile și resursele pentru ales câte-ceva-uri frumoase medievale și foarte scumpe.

Tema principală era „vitraliile se văd și noaptea”, deci mdap, era noapte, le-am văzut, le-am pozat și ne-am mai și plimbat nițel printr-o grădină cochetă.

Noi și ăilalți patru oameni ajunși până la Muzeul Minovici, dar deh era deja unu noaptea, iar cele două săli plus un hol de vilă au fost exact cât și cum trebuie ca să avem timpi și de următorul stop cultural.

La plecare am tras o poză cu unele dintre multiplele coarne [de crapă, și de varietăți mai exotice de capre, probabil] de pe hol și Muzeul CFR, here we come!

MUZEUL CĂILOR FERATE ROMÂNE

Calea Griviței Nr. 343

CFR-ul are exact muzeul pe care îl merită: înțepenit în proiect de prin anii 70, cu panouri explicativ laudative mustinde de comunisticitate, zero interacțiune cu vizitatorul și oameni care zbiară: „Vă rugăm nu atingeți exponatele din două în două minute”. Toate înghesuite în trei săli plus un hol. Amplasat într-o clădire nerenovată de prin deceniul opt. E „so bad it’s good” la modul forțat. Trist.

Colțul Colonelului Saunders (ăla de a dat pui fript la negrii din Kentucky) se dovedește, la un studiu mai atent o reconstrucție a cabinetului de lucru al lui Anghel Saligny. Cu extinctor, machetă de pod și cuier cu tot.

Hello, kids. Wanna drink some Jesus Juice?Acuma există două categorii de manechini: cei destul de vechi și ăia destul de noi. Cei vechi par luați pe furiș din spate de la Cocor, când era în renovări pentru a deveni Cocor Channel. Cei noi par colegi cyborgi de zbenguială ai lui Fuego.

Conexiunea dintre CFR și metrou (reprezentat și el în muzeu) mi-a scăpat, dar acilea le-a scăpat lor ceva: ce-ați făcut cu stația de metrou Dorobanți, jivine cu ochi albaștri? A răposat comandantul suprem și gata, de la lene dăm cancel la o stație?

Singurul punct pe plus al Muzeului CFR este a treia și ultima sală în care ditai macheta cu trenulețe (unele mai fac și ciu-ciu) delectează plodețul deja traumatizat de manechinii siniștri și de avanlanșele de text. Ați remarcat bunicuța săgalnică, da? Și pe tipul cu patru mâini? Juniorii obosiți și ușor exoftalmici?

Diorama cauzatoare de mândrii naționale prin deceniul șase (mașinile dau în vileag anul aproximativ al execuției) e la loc de cinste. În fine probabil atunci ajungeai mai repede cu trenul din punctul A în punctul B. Mult mai repede. Repede ne-am extras și noi din muzeu, că era deja două trecute fix și se cerea un drink la Baraka.

Citeşte şi articolele din Expoziţia Muzeelor.