Românii nu cred în nave spațiale, cât cred în îngeri

De obicei, când aud de extratereştrii, mă gândesc la Xenomorphul din filmele lui Riddley Scott sau la romanele lui Pavel Coruţ cu daci mistici din alte galaxii, depinde de stare. Dar, deşi nu pun botul la imaginea OZN-urilor din mentalul popular, tot nu sunt atât de arogant încât să cred că în toată imensitatea asta de galaxie suntem singura specie capabilă de inteligenţă în afară de delfin.

Şi aparent nu-s singurul, pentru că există o organizaţie numită Asociaţia pentru Studiul Fenomenelor Spaţiale Neidentificate (ASFAN), care investighează şi cercetează poveştilor cu OZN ce apar în spaţiul mioritic. Fondată prin ’97-’98 de scriitorul Ion Hobana (ufolog publicat la Londra) şi astronomul Harald Alexandrescu, cu aprobarea Ministerului Cercetării şi cu sediul la Observatorul Astronomic, organizaţia s-a diminuat în număr de membri în ultimii ani, dar tot a rămas singura oficială cu obiectul ăsta de activitate.

Videos by VICE

Curios să aflu mai multe, m-am dus la o întâlnire de-a lor luna asta, unde m-am întâlnit cu Dan D. Farcaş, un doctor în matematici care a scris despre extratereştrii încă din anii ’70. Deşi iniţial nu credea că OZN-urile merită studiate, zece ani mai târziu, după ce-a citit mai multă bibliografie în domeniu, Farcaş a publicat o carte numită De ce tac civilizaţiile extraterestre. El mi-a explicat mai multe despre fenomenele inexplicabile care au loc în România.

VICE: Cum e să vă ocupaţi de OZN-uri?
Dan D. Farcaş: Fondatorul Ion Hobana a sugerat să nu vorbim despre OZN-uri, ci despre fenomene aerospaţiale neindentificate, pentru că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. Omul de rând consideră că vorbim de nave spaţiale şi de omuleţi verzi şi pentru că asta este o idioţenie, numai unul dus cu pluta ar putea să se ocupe de aşa ceva. Adevărul e că sunt foarte multe fenomene care nu pot fi explicate de ştiinţă, pentru că nu pot fi aduse în laborator, repetate şi arătate oricând unui sceptic.

Deci nu apar omuleţi verzi sau nave spaţiale ca-n SF-urile clasice?
Nu putem spune că e o navă spaţială venită de pe o altă planetă, asta e o aiureală atât timp cât obiectul zburător e neidentificat. Există persoane care au văzut într-adevăr nişte omuleţi, dar nu sunt verzi, n-au antenă sau arme laser, deci nu poţi să spui că această imagine populară contaminează minţile celor care fac relatările. Oamenii dau ufologilor nişte detalii care nu apar în media, dar care se repetă de la un caz la altul. Nu ştim ce sunt omuleții, dar avem voie să facem presupuneri.

Vorbeaţi despre elemente care se repetă. Care ar fi acestea?
Încă din anii ’60 au existat cercetători care au vrut să pună la un loc apariţiile extraterestre, cu experienţele religioase şi cu apariţiile de făpturi mitice, precum cele din pădurile României. În toate relatările, în momentul în care se produce întâlnirea, se face răcoare sau cade o ploaie, dar persoanele implicate constată ca hainele lor sunt uscate. Sau se lasă o tacere în jur.

În cazul răpirilor, avem o persoană care merge cu maşina sau e noaptea în dormitor, apoi e ridicată de la pământ, ajunge undeva, care ar putea fi interiorul unei nave sau un spaţiu subteran. Persoana este obligatoriu întinsă pe o lespede, apoi urmează examinări medicale, iar la sfârşit urmează o sugestie hipnotică: „dar nu-ţi vei mai aduce aminte de nimic”.

Ce evenimente interesante ați documentat la noi?
Anul acesta, de exemplu, ne-am concentrat pe trei întâlniri cu fenomene zburatoare neindentificate, în care au existat zeci de martori, toţi ofiţeri în Aviaţie. Unul la Alexeni, în 1984, altul la Mihail Koglaniceanu, în ’89 şi al treilea la Buzău, în ’92. Cazurile sunt atât de vechi, pentru că mulţi dintre martori abia acum s-au pensionat şi au curajul să vorbească. Pe de altă parte, mulţi ne-au spus: „Da, am văzut, dar refuz să vorbesc despre asta”. Iar unul ne-a zis că i-au atras şi superiorii atenţia, că n-a văzut nimic. Şi toţi aveau grade de la locotenent colonel în sus, deci au competenţa să spună dacă a fost ceva neobişnuit sau nu.

Ce s-a întâmplat în cele trei cazuri?
La Alexeni, după defilarea de 23 august, când toate avioanele au venit la sol, radarul de la Otopeni a depistat un alt obiect şi a întrebat dacă mai este un avion care n-a coborât. Piloţii au negat şi obiectul a fost identificat cu binoclurile. A făcut nişte manevre imposibile pentru orice avion pământean. Cobora mii de metri cu mare viteză.

La Mihai Kogălniceanu a trecut pe deasupra aeroportului o formaţie în V de obiecte făcute din lumini sau un obiect mare în formă de V făcut din lumini, relatările diferă.

La Buzău au plecat trei elicoptere pentru un zbor de rutină şi, la jumătatea drumului către Urziceni, a apărut un glob luminos de vreo 20 de metri care ţinea pasul cu ei. Prima idee a fost că zboară un alt avion, dar erau siguri ca de la niciun aeroport din zonă nu s-a ridicat vreunul. Cei de la Buzău au văzut obiectul pe radar, în dreptul celor trei elicoptere. Pentru că se temeau să nu se întâmple ceva, au comandat întreruperea exerciţiului. Dar obiectul a făcut o întoarcere la 90 de grade, a ţâşnit cu o viteză fantastică şi li s-a aşezat fix în drum, când aterizau. Pilotul primului elicopter, martorul nostru, a cambrat elicopterul, ca sa nu se ciocnească și în clipa aia obiectul s-a stins. Pe radar s-a observat un şir de obiecte similare, dar în direcţia opusă.

În mai 2004, în jurul orei 21:00, cameramanul Luigi Chitan a filmat câteva cadre cu panorama Ramnicu Valcea, în nocturna. La montaj a văzut un fenomen luminos ne observat cu ochiul liber în timpul filmarii, trecerea cu viteză a unui obiect sau fenomen luminos. În timpul studiului, imaginilor mărite și redate cadru cu cadru, s-a observat ca obiectul este de fapt un corp compus din patru lumini așezate simetric. Via

Cum reacţionează autorităţile în astfel de cazuri?
Am luat legătura cu aeroporturile Otopeni şi Băneasa, cu Romaxa, cu Autoritatea Aeronautică Civilă şi cu Ministerul Apărării. Ultimii ne-au răspuns o vreme, dar pe urmă au întrerupt contactul. Ni s-a spus că ministerul nu are atâţia oameni să scoată la iveală tocmai cazurile OZN, că nu au buget pentru asta. Dar în Anglia, de exemplu, s-au desecretizat 52 de mii de pagini de documente legate de rapoartele aviatorilor despre OZN-uri, între 2008 şi 2013. Au spus c-au făcut asta, ca să nu-i mai bată nimeni la cap şi au recunoscut c-au avut de răspuns la sute de scrisori. Comentatorii au spus la acea vreme că le-au desecretizat, pentru că nu ştiau ce să facă cu ele. E o conspiraţie într-adevar, dar e una a ignoranţei, oamenii nu ştiu ce este aia şi le este jenă s-o recunoască.

Spuneaţi că primiţi multe cazuri pe mail.
Da, dar 95 până la 97% sunt cazuri care pot fi explicate. Oamenii le iau drept OZN. Foarte multe sunt cu lampioane. Pe urmă există confuzii cu planete stralucitoare, cu avioane, cu fenomene meteorologice. Dar există și cazuri reale. Din ce în ce mai des primim cazuri soft, destul de delicate.

Puteţi să-mi daţi nişte exemple?
Avem un caz ciudat din Sighetu Marmaţiei, în care o persoană s-a întâlnit de mai multe ori cu o zână înconjurată de copilaşi. Şi acest detaliu apare des în literatura de specialitate. El a fost bântuit o viaţă întreagă de aceste întâlniri, mai ales că și mama a fost martoră la una dintre ele, în care a văzut cum zâna coboară dintr-un OZN. Există persoane care îşi aduc aminte de lucruri petrecute în urmă cu șase sute de ani, din vieţi anterioare. Tot soiul de fenomene paranormale se leagă între ele în mod neaşteptat. Ufologul Jaque Valee a atras atenţia încă din anii ’60, că fenomenul religios şi mitologic ţine de intruziunea unei alte realităţi în a noastră, într-o manieră mai complexă decât o simplă călătorie cosmică de pe o planetă pe alta.

Pe 18 septembrie 2009, la 22:12, Robert Mircea, reporter la ziarul ZIUA, se afla pe terasa Arcului de Triumf, de Zilele Bucurestiului și făcea fotografii în direcția Bisericii Cașin. Descarcând imaginile, a observat în stânga imaginii, pe două fotografii, un fenomen luminos în formă de bumerang, pe care nu l-a remarcat cu ochiul liber. Foto via ASFAN

De ce credeţi c-au devenit mai dese astfel de cazuri?
Pentru că oamenii devin din ce în ce mai curajoşi să vorbească despre ele. Mai văd la televizor, mai citesc o carte şi-şi spun: „Hai că pot să vorbesc şi eu despre cazul pentru care m-am crezut nebun toată viaţa”. În România am investigat multe cazuri de întâlniri cu fiinţe, cu apariţii care n-au ce căuta pe Pământ, dar care nu sunt legate de nave spaţiale. E vorba de persoane de doi metri şi 30 de centimetri, care îţi intră în casă, discută cu tine şi dispar imediat cum au apărut.

Ştiu că mulţi români cred că s-au întâlnit cu îngeri.
Da, deşi aceste persoane înalte nu sunt niciodată cu aripi, au plete căzute pe umeri şi o înfăţişare angelică. Şi sunt bonomic, niciodată o prezenţă care să te împingă pe rău. A fost un singur caz cu unul întunecat care mai mult speria şi acesta a apărut şi la Kiev.

Primiţi şi fotografii şi înregistrări modificate?
Da, asta e un fenomen mondial. Aş zice că peste 90% din filmele care circulă pe Youtube şi pozele afişate sunt fake-uri, făcute pentru amuzament. Chiar unele fotografii considerate autentice s-au dovedit false. Fotografiile autentice sunt puţin spectaculoase şi de-asta nu poate nimeni să zică „uite, am prins ozn-ul”. Un alt aspect este că aparatura modernă prinde chestii pe care aparatele vechi nu le prindeau. Noi am avut un filmuleţ de la o cameră de supraveghere montată de cineva pe vila lui, unde apare un glob luminos care se plimbă în jurul clădirii de parcă ar examina-o. Dar am studiat mai bine problema şi am văzut că era un păianjen mic care se plimba în jurul obiectivului. Pe lângă asta, dacă pui o cameră video setată pe nightshot, într-o cameră perfect întunecată, şi scuturi un pulover, o să se vadă firele de praf ca nişte globuri superbe transparente și luminoase. La fel se întâmplă și cu ploaia în pozele cu bliț. Noi încercăm să eliminăm genul ăsta de artefacte.

Pe 24 septembrie 2013, M.D. a facut un mare număr de fotografii cu un frumos apus de soare si nori luminati, după ce soarele a dispărut după orizont. Cel puțin pe ultimele imagini apare un obiect luminos în formă de „V”.

Cum decurge o investigaţie ASFAN?
De multe ori suntem obligaţi să scurtăm investigaţia sau s-o facem mai puţin detaliată decât am dori, pentru că n-am avut aparatură sau personal. Deși inițial erau doar oameni cu doctorat în ASFAN, treptat am deschis ușile și către alți doritori, ceea ce a avut și părți mai puțin bune, pentru că vin oamenii la mișto, să se amuze de activitățile noastre. Dar noi simțim nevoia de tineri dedicați care să se ducă în deplasări, când ne contactează un martor. Ai nevoie de o mașină, să rămâi acolo peste noapte și nu toți își permit, că au serviciu. Am o listă întreagă de cazuri, pe care nu are cine să meargă să le studieze.

Cred că, ceea ce se întreabă toți scepticii legat de fenomenele astea, este: dacă există aceste ființe atât de dezvoltate de pe alte planete sau alte dimensiuni, de ce nu reușesc să comunice cu noi?
Noi avem acces la acest univers, pe care-l vedem cu telescoapele şi, după tot ce ştie ştiinţa actuală, el s-a născut acum 13 miliarde de ani. Sunt circa o sută de miliarde de galaxii. În galaxia în care suntem noi sunt circa un miliard de stele și în jurul lor se învârtesc trei sute de miliarde de planete, care ar putea să susțină viața. Dar viața înseamnă microbi. Și pe Pământ, nouă zecimi din viața planetei au fost numai microorganisme și într-un infim fragment au apărut ființe capabile de cultură și tehnologie precum oamenii.

Da, așa este…
Bun, acum voi face o speculație. După calculele mele, a reieșit că în galaxie se puteau naşte aproximativ o sută de civilizaţii tehnologice ca a noastră. Ca să se nască așa ceva, aveau nevoie de o stea ca Soarele. Și există stele ca Soarele mai bătrâne decât el cu un miliard de ani. Să zicem că acolo s-a născut o civilizație și a supraviețuit. Peste zece milioane de ani s-a mai născut una. Deci distanţele sunt mari în timp, nu în spaţiu. Dacă civilizaţia aia ar fi putut veni atunci pe Pământ, ar fi văzut că aici sunt doar nişte viermişori. Dar într-un miliard de ani, viermişorii au devenit oameni. Peste alt miliard de ani, noi ce vom deveni? Nici noi, dacă analizăm un muşuroi de furnici, nu discutăm cu furnicile. Dacă aş vrea să studiez un muşuroi de furnici, aş face nişte furnici-robot sau aş creşte nişte furnici speciale cu microcipuri şi le-aş trimite în muşuroi şi aş urmări ce văd ei acolo pe un laptop. Cam aşa ar putea să decurgă contactul dintre ei și noi. Există presupunerea că, ceea ce văd oamenii sunt bioroboți, în spatele cărora se află o inteligență pe care nu ne-o putem imagina. Dar și asta este doar o teorie între multe altele.

Mai citește și:
O artistă vrea să crească un copil în spațiu cu NASA
Trimitem pe Marte patru oameni
Fotografii geniale făcute în spațiu