Romii de la Gala de Excelenţă sunt români mai buni ca tine

Când eram mică, făceam o echipă grozavă de fotbal cu ţigănuşii de la bloc. Însă la 16 ani, unul de 20 m-a întrebat pe stradă, din senin, dacă vreau să mă fut. Am vrut să-i trag o palmă, dar tot ce mi-a ieşit a fost un „Eşti un dobitoc". A fost unul din momentele în care mi-am spus că nu îmi plac ţiganii. Însă pe măsură ce am crescut, au mai fost bărbaţi care, pe stradă sau în localuri, s-au luat de mine sau de alte fete fără niciun motiv, iar ei nu erau romi. Ştiam hoţi români. Colegi din familii bune care făceau combinaţii. Şi aveam vecini romi care munceau. Cu realitatea asta în jur, am omorât rasista din mine înainte să devin studentă şi acum mă revoltă astfel de acte.

La sfârșitul lui noiembrie, Comitetul ONU pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale a emis un raport în care îşi arată îngrijorarea faţă de situaţia romilor din România. Vorbesc despre probleme ca ostilitatea opiniei publice când vine vorba de etnia romă, segregarea școlară, segregarea în spitale a pacienților romi, evacuări forțate și condițiile neadecvate de locuire.

Cu raportul ăsta în gând am decis să particip la Gala de Excelenţă a Romilor 2014, organizată în Bucureşti pe 17 decembrie, cu o zi înainte de Ziua Minorităţilor Naţionale din România. Evenimentul, pus la cale de Centrul Naţional de Cultură a Romilor Romano Kher, premia 19 etnici romi care au cam scăpat de grija discriminării, pentru că au excelat în domeniile lor.

La garderobă, o gaşcă de elevi face gălăgie. O fată slăbuţă glumeşte cu o prietenă: „Mi-am luat un iPhone, sper să nu-mi dispară aici. Hi-hi." Sunt venite din mai multe licee bucureştene. Mai în faţă, într-un hol larg, 11 alte eleve în port ţigănesc împart trandafiri roşii celor care sosesc.

Până la scenă, pe stânga, se întind ca un vagon tăvi argintii. Mesenii stau în cerc şi atmosfera aduce a nuntă de oameni bogaţi. Toţi invitaţii s-au aranjat, parfumat, tuns, bărbierit, pensat, legat la cap cu batice. Cer voie să ocup un pic scaunul de la masa cu patru actori din telenovela Inimă de ţigan.

O fată cântă imnul ţiganilor în rromani. Cam toată lumea se ridică în picioare, mai puţin doi actori care nu sunt romi. Vocea ei, piele de găină. O las să respire două minute şi o întreb. Aflu că o cheamă Rodica Tudor, lucrează cu Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti, în 2012 a câştigat Festivalul Mamaia, dar a pierdut la X Factor, anul trecut.

VICE: Ai fost vreodată discriminată?
Rodica Tudor: Da, la masterat. Am absolvit „Studii Avansate în Lingvistică" în 2012 şi am avut probleme cu un profesor, care îmi dădea note mai mici decât celorlalți. S-a văzut şi la examenul de dizertaţie. Puteam să îi fac rău şi să merg la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar nu am făcut-o.

VICE: Când erai mică, ţi se vorbea despre problema discriminării?
Rodica Tudor: Da. De la educaţie porneşte totul. Dacă celor mici nu li se vorbeşte despre faptul că, în ciuda etniei minoritare sunt la fel ca majoritarii, va fi foarte greu când vor creşte să treacă peste discriminare.

VICE: Ce spune imnul rromani?
Rodica Tudor: Este foarte trist. Povesteşte drumul pe care l-au parcurs rromii în perioada Holocaustului. Un om spune: „Am mers, am mers, am văzut un rrom fericit", se mai întâlneşte cu alţii şi le povesteşte că a avut familie, dar i-a fost ucisă. E povestea ţiganilor deportaţi în Transnistria. E acelaşi imn la nivel mondial. Şi niciodată imnul romilor nu se poate cânta mai vesel.

VICE: Ai vorbit limba rromani în familie?
Rodica Tudor: Nu, am studiat-o la facultate, cu profesorul Gheorghe Sarău, care e în sală.

Domnul profesor Gheorghe Sarău, aşa cum îi place să i te adresezi, este şi unul dintre câştigătorii trofeelor din seara asta. E cunoscut lingvist român, cercetător de rromani şi activist „pentru propășirea etniei rrome în România, autor de manuale și dicționare în limba rromani". L-am întrebat cum i se pare evenimentul ăsta și mi-a spus:

E binevenit, dar din păcate e mai mult festiv. E timpul să iasă din folclorism şi să treacă la produsele culturale folosind ca material primar limba. Avem acum o generaţie ca un copac căruia îi va seca seva, pentru că refuză să înveţe limba rromani, care face legătura cu toate celelalte compartimente culturale. Suntem totuși singura ţară din lume care are toate manualele şcolare în limba rromani, seturi de manuale universitare, secţie de 22 de ani de limbă rromani, lucruri despre care unii oameni nu doresc să vorbească sau să afle."

„Mergeee!" Un tip în cămaşă mov din satin, legat sub burta pufoasă cu o curea din acelaşi material, dă startul muzicienilor pe scenă. În faţa lui, solistul, solista şi două dansatoare cu tocuri de 12 centimetri, aurii, care se asortează la bănuţii de pe şolduri care saltă ca popcornul, își mişcă trupurile pe ritmuri electro-ţigăneşti.

La o masă de lângă perete, înconjurat de vreo cinci oameni, stă Marin Petrache Pechea, faimos saxofonist, care în anii '90 „mai avea un pic şi cădea de pe glob", că deja mersese până la capătul lui. Primeşte şi el premiul de excelenţă la categoria Cultură şi Arte, alături de Vasile Ionescu, „un fin observator al vieţii rromani" și alți colegi, printre care Eugen Raportoru – „Aş vrea să-i mulţumesc mamei, să-i spun că de azi sunt pictor" și Cornel Crăciun – „Nici la şcoală n-am luat premiu".

VICE: Ce părere aveţi despre discuţia rom-ţigan?
Marin Petrache Pechea: Eu sunt mândru dacă cineva îmi spune ţigan. Chiar dacă unii spun că sunt o personalitate muzicală importantă, lângă Johnny Răducanu. Mă trag dintr-o mare corcitură. Mama, evreică, tata, ţigan. Când m-am dus la Ambasada Israelului, le-am spus că nu doresc cetăţenie de la ei.

VICE: Cum era discriminarea înainte de 89?
Marin Petrache Pechea: Nicio diferenţă cu cea de acum. În 1987, când voiam să merg la un concert în Danemarca şi să cer şi azil politic acolo, un general de la paşapoarte m-a luat deoparte să-mi zică: „Să nu te mai întorci, mă, nenorocitule. E e din ce în ce mai rău în ţară. Ia-ţi bilet, dar doar dus, te rog." […] Când eram în SUA, la Ambasadă, i-am spus ambasadorului: „Excelenţă, vreau să renunţ la cetăţenia americană, să îmi iau cetăţenia română înapoi". Mă întreabă: „Are you crazy?" „Nu, saxofonist!"

VICE: S-au absorbit multe fonduri pentru romi de către ONG-uri, dar și de către instituții publice, ca cea pe care o conduceți. Puţini bani au ajuns, însă, „în viața" beneficiarilor.
Mihai Neacşu: Da, este adevărat. Statul român, împreună cu instituţiile pentru romi şi cu cele româneşti nu și-au făcut bine treaba, trebuie găsită o abordare la firul ierbii, să se lucreze intens cu comunitățile de romi.

VICE: Aţi avut vreodată de suferit din cauza celor din jur, aţi fost discriminat?
Mihai Neacșu: Am suferit în Franţa, unde i-am văzut pe romi la cerşit și i-am auzit pe români cum își povesteau infracțiunile şi mi-a fost ruşine că sunt din România.

VICE: Dar puteţi vedea și faptul că, în unele cazuri, mai ales ales ale cerșetorilor, sistemul a hrănit masiv situația lor și nu le-a oferit portițe de scăpare din mizerie?
Mihai Neacșu: Pe lumea asta, domnişoară, responsabilitatea este, în primul rând, individuală. Nu cred că cerşitul şi fărădelegile ar trebui să reprezinte o opțiune. Munca reprezintă. (n.r. - mai ales când ai picioarele rupte de mic, ca să fii bun doar la cerșit)

La categoria Activism Rom, al doilea premiant e Gelu Duminică. Le dă subtil peste nas organizatorilor: „Eu nu cred că trebuia să fiu premiat. Pentru civismul meu, sunt plătit. Civismul a murit în România." L-am întrebat cum vine asta și mi-a spus citat un filosof și antropolog social.

„Ernest Gellner spune că societatea civilă contrabalansează puterea politică, fără să îşi dorească să-i ia locul. Noi, în România, uităm asta. Poate în ultima perioadă există embrioni civici, dar de la ei până la societatea civilă e drum lung. Uite cum e seara asta - pe lângă rezonanţa bună pe care o poate avea un eveniment ca ăsta, avem un etalon al societăţii civile: premiul pentru civism îl primim de la un actor (n.r. – OctavianStrunilă), care a interpretat un personaj stereotipal vizavi de romi. E ca şi cum l-aş pune să premieze civismul românesc pe Dinu Păturică (n.r. – personaj din Ciocoii vechi și noi). Păi nu o iei la băşcălie? Aș fi vrut să îmi dea premiul ăsta Vasile Burtea, care trimitea scrisori în communism la Europa Liberă, să le spună cum e să fii rom în România.

La categoria Educație, unul dintre premianții Galei este Vasile Burtea. În cele 17 minute în care vorbesc cu el, aflu că a ajuns un rom excelent după ce a militat, încă de prin anii '70, pentru romi, a devenit liderul Mișcării Romilor, începută cu înființarea Uniunii Democratice a Romilor, a fost subsecretar de stat la minorități și, mai târziu, a fost cel care a obținut oferirea de locuri pentru studenții romi în Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București.

„Nu asta e important, ci mai ales faptul că am inspirat și alte universități." Mai povestește despre cât de mari sunt eforturile tinerilor romi care vor să învețe, despre condiția precară a femeii rome în comunism și despre faptul că societatea românească va înceta să discrimineze atunci când „ne vom uita mai scrutător în oglindă şi nu ne vom mai vedea frumoşi, modeşti şi devreme acasă."

Mai citește despre romi:
ONG-urile de romi sunt prea ocupate cu fondurile UE ca sp discute cu cei pe care-i reprezintă Familiile de minori romi sunt foarte cuminți Candidații romi nu prea își plătesc electoratul