Romii dependenți de droguri din București sunt lăsați să putrezească

Abia atunci când ambulanța a tras lângă Gara de Nord din București, au ieșit locuitorii uitați ai orașului din beznă. Unii au ieșit dintr-o gaură din asfalt, din locuințele lor subterane din canalele orașului. Alții au ieșit din niște barăci și corturi din zonă, dar și de după colțurile blocurilor. Noaptea, cetățenii obișnuiți evită zona asta. E o parte a orașului lor pe care ar vrea s-o uite cu toții.

Ambulanța luminează chipurile unui grup aleatoriu de oameni cu probleme, majoritatea de etnie romă. Aveau tot felul de urme pe piele de la drogurile injectabile: urme de ace pe gât, pe vena jugulară, picioarele umflate de la venele sparte și tot felul de semne pe brațe. Câțiva erau sparți, amorțiți de la heroina de proastă calitate sau agitați de la injecțiile cu un hibrid ieftin de mefedronă, numit „legale" sau „pure".

Văzuți din afară, par niște oameni care stau la coadă la cantina săracilor. De fapt, ei se îngrămădesc ca să profite de puținul ajutor care li se oferă: seringile noi. Pentru cei care se adună în jurul acestei ambulanțe modificate patru nopți pe săptămână, acele seringi sunt ultimul lucru care-i ține în viață și sunt o formă de monedă.

„Atitudinea generală a publicului față de romi și față de dependenții de droguri este că irosim banii pe nimic, că e mai bine să-i lăsăm să moară, decât să-i ajutăm", mi-a explicat Dan Popescu, coordonatorul ARAS (Asociația Română Anti-SIDA), care se ocupă de ambulanța care dă seringi. În ciuda epidemiei de HIV care se răspândește între consumatorii din București, mai există un singur proiect în afară de ARAS care luptă pentru tratarea afecțiunilor provocate de consumul de droguri, în toată România.

Unii consumatori vin cu găleți sau peturi pline de ace murdare de seringi, pe care le-au cules la ei prin cartier și pentru care primesc niște seringi în plus. Seringile noi ajută la la diminuarea numărului de infecții luate prin droguri injectabile. Popescu mi-a explicat că toți consumatorii de droguri injectabile din ghetourile Bucureștiului pe care i-a ajutat au testat pozitiv pentru HIV și pentru hepatita C. Oficialitățile din domeniul sănătății recunosc că statisticile din domeniu nici nu se apropie de numărul real de oameni infectați din cauza drogurilor, dar un studiu european arată că jumătate dintre cei care bagă droguri injectabile sunt infectați cu HIV și trei sferturi dintre ei au hepatita C. Pentru că se folosesc atât de multe, seringile au devenit un bun de preț pentru dependenții de droguri injectabile din București, care le folosesc să plătească pentru orice, de la droguri la tarifele taximetriștilor.

Una dintre femeile cu care am discutat, Flori, avea 28 de ani, dar se mișca de parcă avea 70 și aproape-și pierduse vederea la un ochi. Ea doarme la suprafață în lunile calde și în canale pe timpul iernii. Ea își injectează un amestec de heroină, pastile pisate de metadonă și legale, combinație numită Total Combat. Mi-a spus că cel mai plăcut lucru din viața ei este rush-ul pe care-l simte după ce-și injectează legale.

În fiecare noapte, un grup de adolescenți de la un orfelinat numit Pinnocchio, vin la gurile de canale, ca să socializeze cu drogații mai în vârstă și să se spargă, în loc să doarmă. Ei inhalează vaporii de la o vopsea metalică toxică numită aurolac. Este drogul preferat de copiii străzii, înainte să treacă la cele injectabile. Vopseaua le dă un trip halucinogenic, dar le provoacă leziuni la plămâni, inimă și creier. Este drogul cu cea mai mare probabilitate să te omoare pe loc prin infarct.

Ștefan e un puști rom de 16 ani de la Pinocchio. Mama lui a fost ucisă pe stradă, chiar în fața lui, când avea zece ani. A ajuns la orfelinat și de atunci bagă aurolac. Abia se apucase de legale când l-am intervievat. Învățase despre ele de la un băiat mai mare de la orfelinat. Prietenul său, un alt puști rom, are 17 ani. Tatăl lui a murit, dar fratele și sora sa încă îl mai vizitează la Pinocchio. L-am întrebat de ce se droghează. Mi-a spus că „viața e urâtă. Cum poate fi frumoasă, dacă nu ai părinți?

Nu e nicio coincidență faptul că majoritatea consumatorilor de droguri cu condiții medicale disperate fac parte din etnia romă, cea mai mare minoritate etnică din Europa. La fel ca-n multe alte zone ale Europei, romii, care provin din India și au migrat în Europa în timpul Evului Mediu, unde au rămas cetățeni de rangul doi de atunci, sunt o comunitate segregată în România. Din cele 10-12 milioane de romi din Europa cei mai mulți locuiesc în România: aproximativ două milioane. Deși au fost eliberați din sclavie de unul din regii României acum 170 de ani, sunt priviți în continuare ca niște indezirabili și sunt tratați ca atare.

Au propriul lor limbaj și propriul lor stil de viață neconvențional. Deși există excepții, precum anumite vedete, afaceriști și membri ai caselor regale rome, majoritatea au slujbe care plătesc puțin și sunt privite prost precum colectarea de fiare vechi, doze de bere, peturi și haine. Fie că vorbim din punct de vedere al locuințelor, al educației, al satisfacției legate de locul de muncă sau al sănătății, ei ocupă o poziție dezavantajoasă. În teorie, Uniunea Europeană lucrează la rezolvarea acestei probleme. În practică, romii sunt discriminați peste tot, ceea ce este ilegal într-un stat membru UE.

Mulți romi sunt pur și simplu segregați de societatea obișnuită. Numai 45 la sută dintre ei au acces la sistemul sanitar sau la asistență socială în România, pentru că nu au acte de identitate. Un raport al Departamentului de Stat al SUA spune că lipsa acestor documente nu le permite romilor să participe la alegeri, să obțină beneficii sociale, să aibă acces la asigurarea medicală, să obțină acte de proprietate sau să participe la piața muncii.

Sunt practic invizibili în ochii autorităților. În ciuda avertismentelor primite din partea programului global AIDS al Băncii Mondiale, statul nu a făcut aproape nimic în privința epidemiei de HIV care se răspândește între consumatorii de legale din 2010 încoace. România a răspuns acestei epidemii de HIV prin închiderea serviciilor de tratament pentru consumatori de droguri și prin cumpărarea unor seringi ieftine, care se rup imediat cum sunt înfipte-n vene.

Chiar și pe avionul spre România am simțit atitudinea rasistă față de romi. Un student român la management care învăța la o universitate britanică m-a întrebat ce făceam în București. Când i-am explicat că voiam să realizez un material despre romi și dependența de droguri, m-a corectat. „Romi? A, vrei să spui țigani? Noi nu le zicem romi. Și nu uita să ai grijă, că aia fură".

Mulți romi ajung să fure, pentru că sunt blocați într-un ciclu de sărăcie extremă prin izolarea lor în ghetouri, unde bagă droguri ca să uite de viețile lor de căcat.

Mulți dintre consumatorii homles de pe străzile Bucureștiului, precum femeia asta care doarme pe străzi de 20 de ani, suferă de boli mintale.

Moartea din cauza abuzului de droguri bântuie această populație. Statul român abia se deranjează să afle numărul de morți cauzate de narcotice. De la toți consumatorii de droguri injectabile peste care au dat Dan și echipa ARAS în ghetourile Bucureștiului, și-au dat seama că mor cel puțin doi oameni săptămânal și în jur de o sută anual, o cifră de trei ori mai mare decât cifra din statisticile oficiale de pe toată țara. La o zi după ce am mers cu ei pe teren, au văzut cadavrul unei tinere numită Niculina, o consumatoare de heroină cu care discutau destul de des, cum era urcat într-o ambulanță, într-unul din ghetourile Bucureștiului.

„Momentan, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în România este răspândirea scăpată de sub control a HIV-ului și a tuberculozei între consumatorii de droguri injectabile. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că nu există voință politică și nimeni nu-și asumă responsabilitatea," mi-a explicat Valentin Simionov, care se chinuie de-un deceniu să convingă statul român că problema drogurilor este una serioasă, înainte să se angajeze la un ONG specializat pe tratarea consumatorilor de droguri din Londra. „Într-o țară unde mai bine de 80 la sută din cetățenii țării se declară creștini ortodocși, te-ai aștepta la mai multă compasiune și solidaritate față de cei săraci și bolnavi. Nu și aici."

Aflat la 20 de minute de mers cu mașina de la ghetoul din canalizare, din gară, zona Ferentari cuprinde cel mai notoriu ghetou din București. Este un loc poreclit de unii Țara Piraților, mai ales de către taximetriștii care refuză să te ducă acolo. Politicienii locali par destul de suspecți, dacă te gândești că primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost arestat pentru corupție, pe la începutul anului.

ONG-urile locale și jurnaliștii numesc zona o „pungă de sărăcie". Adică e genul de zonă în care ai condiții atât de proaste că n-ai cum să evadezi. Sanșele să ieși de acolo altfel decât într-un sicriu sunt la fel de mici ca statul și poporul român să ajute acești oameni.

Cât mergeam pe Aleea Livezilor, între niște blocuri degradate construite prin anii 70, am observat un tânăr care se aplecase în plină stradă ca să se injecteze-n zona inghinală, înainte să-și continue plimbarea.

Fiecare dintre garsonierele astea, concepute să găzduiască un singur muncitor la o fabrică de autobuze care a dat faliment de mult, e ocupată, în medie, de zece oameni. Numai unul din șase apartamente e conectat la rețeaua de apa caldă și la gaze. Nici măcar nu sunt conectate toate la rețeaua electrică, dar zidurile blocurilor sunt acoperite în antene de satelit noi. Nu au multe intrări. Subsolurile clădirilor sunt inundate de ani buni și sunt ocupate de șobolani imenși. Duhoarea este incredibilă. Sunt seringi folosite peste tot, pe scările blocurilor, pe trotuar și lângă toate gropile de gunoi în aer liber din jur.

În Hidden Communities, o carte despre Ferentari, e o teorie care spune că dealerii și consumatorii întrețin grămezile astea de gunoaie intenționat, ca un fel de „politică de preservare a mizeriei" care crează o „zonă interzisă unde cultura drogurilor rezistă liberă". Cert e că oamenii își aruncă gunoaiele pe geam, pentru că gunoierii nu vin în acea zonă de ani buni, iar politicienilor locali pur și simplu nu le pasă. În această zonă, 70% din populație este de etnie romă. Așa că statul lasă gunoaiele să putrezească alături de acești oameni.

Michele Lancione este un etnograf de la Universitatea Cambridge care a studiat comunitatea din Ferentari. El mi-a fost ghid în această zonă evitată de jurnaliștii care vin doar ca să tragă câte un cadru cu unul care-și bagă în venă, înainte să se furișeze de acolo. „Viața e incredibil de grea în acest loc, cu atât mai mult când ești dependent", mi-a explicat Lancione. „Ești stigmatizat atât ca rom, cât și ca un consumator de droguri. Statul lipsește din toată situația asta. Sau, mai rău, e prezent cât să-i hărțuiască pe acești oameni și să-i facă să se simtă și mai marginalizați, prin lipsa investițiilor și printr-un cod penal medieval."

Cât ieșeam de pe Aleea Livezilor, am văzut o femeie care era târâtă din casa ei și îndesată într-o mașină, în timp ce urla. Pe stradă se spunea că era o prostituată care urma să fie pedepsită de un pește furios. După colț am dat de Caracuda, a doua organizație caritabilă din România care are grijă de consumatorii de droguri, care este un container unde drogații vin cu seringile vechi și primesc unele noi.

Majoritatea celor care bagă droguri injectabile cu care am discutat la Caracuda aveau povești similare despre pierderi și regrete. Drogurile au fost o cale de scăpare din acea lume, chit că doar pe termen scurt.

„Bag heroină de la 17 ani, pentru că asta făceau toți din jur", mi-a explicat Marian, un bărbat de 35 de ani care n-a avut niciodată o slujbă. „Când îmi injectez heroină, mă simt ca un om normal, ca tine". Un adolescent numit Costel mi-a spus că „iau droguri ca să uit. Am nevoie să mă simt amețit." Când l-am întrebat ce voia să uite, mi-a zis că nu poate să-mi spună, pentru că e ceva atât de grav că-l lasă fără grai.

După cum mi-a explicat Lancione, fondurile date de UE celor de la Caracuda, care abia ajung pentru dependenții de droguri, aproape s-au terminat, iar statul român refuză să contribuie. „Statul nu e în stare să-i ajute pe cei care au nevoie și asta se vede chiar și-n ajutorul pe care-l acordă celor de la Caracuda, sub forma de seringi curate, dar ieftine. Seringile sunt atât de proaste încât se rup în corpurile consmatorilor, în timp ce-și caută vena, ceea ce le face inutile."

Am discutat cu Florian, un tânăr de 27 de ani care avea două răni de la injectare pe gât. E din ghetou, unde mi-a zis că toată lumea își injectează droguri. Abia a ieșit din taxi, după ce a plătit șoferul, un alt dependent de heroină, în seringi noi. Florian își injectează heroină de la 12 ani. Bagă un gram pe zi. „La început, când eram mic, senzația provocată de heroină era genială. Acum, o bag de nevoie, nu mai e nicio plăcere".

Își străpunge pielea și-și umple venele cu heroină de mai bine de jumătate di n viața sa. Dar nu e deloc un monstru animalic. E un copil pierdut care-și caută o cale de scăpare.

Din păcate, e blocat în același ciclu vicios în care sunt prinși atât de mulți tineri romi. Când l-am întrebat cum vede ziua de mâine, mi-a zis: „Un căcat. Nu am viitor. Nu am nimic."

Florin este un bărbat rom care doarme pe stradă din 1995, trage aurolac și-și injectează legale. Rănile de pe pieptul său sunt niște arsuri care nu se vor vindeca niciodată, de când și-a dat foc singur, în 2010.

Unul dintre cei adunați în fața centrului Caracuda mi-a spus că fratele său pleca în Anglia a doua zi. Se pare că Marea Britanie e o destinație populară de vacanță pentru oamenii din Ferentari, dar ei nu se duc să-și facă selfie cu regina.

L-am întrebat ce urma să facă în țara mea natală. „O să fur!", mi-a răspuns zâmbind. Mi-a zis că mulți oameni din Ferentari iubesc Anglia, pentru că polițiștii sunt de treabă și iertători. Îi plăceau niște magazine din Birmingham, unde a rămas timp de șase luni înainte să fie deportat anul trecut. A făcut bani frumoși din furtul de whiskey, ciocolată și lame Gillette prin folosirea unei sacoșe acoperită pe interior cu aluminiu, pe care le vindea unor alimentare la negru. În România, poți să faci și trei ani de închisoare, dacă furi un baton de Snickers. În Anglia, tipul a fost prins de patru ori înainte să fie deportat în România.

Pentru Amer, un consumator de droguri rom de 30 de ani, viața în ghetou este un drum cu sens unic. „Pentru mine asta este o viață normală, locuiesc aici de când m-am născut. Ies din Ferentari de două ori pe săptămână, când mă duc să mă tratez la spital sau când mă duc să faci bani, dar nu pot să-ți zic cum îi fac, c-ajung la pușcărie! N-o să se schimbe nimic în următorii cinci ani. Sper ca viața să fie mai bună, dar nu cred că va fi. Romii nu sunt tratați cum trebuie de către stat, sunt ridiculizați și nimeni nu-i ia în serios."

Daniela, o consumatoare de droguri injectabile de 35 de ani, mi-a spus că-și bagă în venă de 15 ani. Ținea o cutie cu seringi la piept. „Seringile astea sunt ceva superb. Dar se poartă cu noi de parcă am fi deșeuri. Viața aici e ca pe o insulă uitată de lume."

Venitul mediu din Aleea Livezilor este sub 275 de lei pe săptămână. Majoritatea trăiesc din ce găsesc pe stradă. Bărbații se ocupă cu escrocherii și furturi, în timp ce prostituția e singura alternativă pentru adolescente. Nivelul de educație este foarte scăzut între romii din ferentari, iar majoritatea copiilor renunță la școală pe la 12 ani, ca să muncească sau ca să-și întemeieze o famile, conform celor de la Policy Center for Roma Minority, un ONG fondat în 2008, situat în Ferentari. Cum injectarea a devenit o parte a vieții cotidiene pentru multe familii, nu este ceva ciudat pentru copii să se apuce de droguri, chiar și de heroină și legale, încă de la o vârstă fragedă. În cartea Hidden Communities, autorul vorbește cu un heroinoman de opt ani și cu un copil de zece ani care a fost obligat să-și injecteze drogurile în zona inghinală, pentru că avea toate venele distruse.

„Problemele cu care se confruntă comunitatea romă în ghetourile din Ferentari sunt conectate de problema mai largă a sărăciei extreme", mi-a explicat Raluca Negulescu, directorul executiv de la Policy Center. „Copiii sunt expuși consumului de droguri, care nu numai că-l normalizează în mintea lor, dar reprezintă și-un pericol public. Copiii iau hepatita C, după ce se înțeapă în acele seringilor".

Tinerii romi nu se luptă doar cu drogurile, ci și cu poliția. Anul trecut, un rom de 26 de ani, Daniel Dumitrache, a fost arestat și dus la secția de poliție pentru că lucra ca un „parcagiu", o ocupație comună între tinerii romi. A doua zi era mort. Polițiștii spun că i s-a făcut rău și, în ciuda asistenței medicale, a murit. Ei spun că nu au fost urme de violență pe corpul lui Daniel, deși părinții săi i-au găsit corpul acoperit cu leziuni. Un raport al medicului legist spune că Dumitrache a murit din cauza unei rupturi la splină, iar un polițist a fost arestat pentru uz excesiv de forță. dar apoi s-a mutat la altă secție.

În martie 2014, un șef de secție din România și-a dat demisia, după ce au apărut filmări în care el bătea și călca în picioare o fetiță romă de 14 ani. De atunci, au apărut tot felul de declarații din partea prostituatelor rome care se plâng de abuzuri la mâna poliției. Sunt obligate să facă curat prin secția de poliție dezbrăcate, înainte să li se dea drumul.

Departamentul de Stat al SUA a scris următoarele într-un raport legat de respectarea drepturilor omului în România:

„Discriminarea împotriva romilor continuă să fie o problemă majoră… Violările drepturilor omului includ abuzurile polițiștilor și hărțuirea deținuților și a romilor." Această discriminare sistematică împotriva romilor nu le permite accesul la o educație corespunzătoare, la locuințe, la asistență medicală sau la locuri de muncă decente.

Politicienii sunt la fel de răi ca polițiștii. În 2007, ministrul de externe al României a sugerat că statul ar trebui să cumpere un teren din deșertul egiptean în care să mute toți romii. În 2010, președintele Traian Băsescu a fost amendat 150 de dolari de către CNCD, după ce a spus că „foarte puțini nomazi vor sa muncească" și „în mod tradiţional, trăiesc din ce fură".

În 2014, România a atras oprobiul comunității internaționale când un primar din orașul Baia Mare a evacuat 74 de familii de romi și i-a oblicat să locuiască într-o fabrică plină de deșeuri chimice.

Agenția Uniunii Europene pentru Drepturile Omului a descris nivelul de excludere și de privațiune din țări ca România ca unul „șocant", în analiza lor despre situația romilor din Europa. În 2015, Comisia Europeană a spus că „s-au luat puține măsuri efective de integrare a populației rome", în analiza lor a progresului României, și că s-au făcut puține lucruri pentru îmbunătățirea educației sau a sănătății populației rome.

„Singurele măsuri efective legate de consumatorii de droguri din București (mai ales cei de etnie romă) sunt lăsate pe mâna unor ONG-uri care nu se pot descurca cu anvergura problemei", mi-a explicat Lancione. „Statul ar putea și ar trebui să facă mai multe, dar asta se va întâmpla doar dacă partenerii lor europeni (care le asigură subzistența economică) vor pune destulă presiune pe ei. Din păcate, asta nu pare o problemă de pe agenda europeană, iar o nouă generație de bărbați și femei cresc în aceste condiții neacceptabile."

Prin strategia UE de integrare a romilor, țările membre au primit 28,7 de miliarde din 2007 în 2013, pe care să le cheltuiască pe integrarea socială a romilor, dar numai o fracțiune din bani au fost utilizați de Români, pentru că autoritățile nu știu cum să folosească acești bani. Uniunea Europeană avertizează România în fiecare an că trage timp și că trebuie să acționeze, dar în fiecare an situația stagnează.

În ciuda amenințării de sancțiuni pentru discriminarea împotriva celei mai mari minorități etnice din Europa, atât România, cât și liderii auto-intitulați ai comunității rome își lasă cetățenii să putrezească în ghetouri.

UE a recunoscut că, în ciuda progresului lent, cetățenii vulnerabili precum cei din etnia romă sunt ajutați mai ales dacă statul rămâne în continuare, în UE. Așa că, atât timp cât nimeni nu face scandal, urgența medicală legată de dependența romilor de droguri e băgată sub preș.

CITAT„Acești copii văd drumul pe care au luat-o cei de dinaintea lor și li se pare normal să-l urmeze. Trebuie să-i expui la moduri alternative de viață, ca să înțeleagă că au de ales" - Raluca Negulescu

Acest an marchează sfârșitul unui plan pe zece ani realizat de statele europene, numit Deceniul Includerii Romilor, „un acord politic fără precedent luat de statele europene, ca să elimine discriminarea față de etnia romă și să elimine distanța dintre etnia romă și restul societății."

Am întrebat-o pe Raluca Negulescu care a fost impactul Deceniului Romilor asupra copiilor din Ferentari. „Impactul este aproape zero, dacă-s optimistă. Încă există rasism față de romi. Celor care consumă droguri li se spune că merită ce li se întâmplă. Asta este inacceptabil într-o țară membră UE, în 2015."

Pe cât de sumbră pare situația în prezent, Negulescu crede că schimbarea reală este posibilă doar dacă romii preiau controlul asupra comunității. „Există lideri informali, nu oameni care doar spun că-s lideri, dar unii care chiar vor să schimbe lucrurile și nu doar pentru ei înșiși. Unele dintre aceste femei rome sunt incredibile. Sunt lideri. Momentan, în Sectorul 5, nu există niciun rom cu o funcție publică. Dar sper că, în următorii zece ani, aceste femei să fie alese în consiliile locale."

În ultimul an, proiectul lui Negulescu s-a axat pe trei sute de copii, preponderent romi, implicați într-un program educațional care să-i ajute să ajungă la nivelul colegilor lor de clasă. Acești copii văd drumul pe care au luat-o cei de dinaintea lor și li se pare normal să-l urmeze. Trebuie să-i expui la moduri alternative de viață, ca să înțeleagă că au de ales"

Toto este unul dintre acești copii norocoși. El a fost descoperit de regizorul Alexandru Nanau când avea zece ani și locuia pe Aleea Livezilor, alături de două surori adolescente. Regizorul i-a documentat video viața dificilă timp de 15 luni. Nanau l-a filmat pe Toto, a cărui mamă a fost arestată pentru trafic de droguri, cum umbla prin apartamentul său, cum dormea lângă niște oameni care-și injectau droguri în venă. Când sora sa mai mare s-a apucat de heroină, el și sora sa mai mică au fost mutați într-un orfelinat, unde viața sa a devenit mai bună.

Toto și surorile lui, un documentar incredibil, s-a lansat anul trecut. Toto, care acum are 15 ani, este unul dintre copiii care se bucură de programul educațional al lui Negulescu. Acum e un dansator stradal celebru în cartier, iar unii oameni îi cer autograful.

„Încă se iau de mine când intru în magazine. Oamenii îmi spun să nu pun mâna pe nimic că-s rom," mi-a povestit Toto. „Îmi vizitez mama și sora mai mică în vechiul apartament, deși sora mea mai mare a fost arestată c-a furat un mobil". În prezent, împat o cameră dintr-o casă cu alți doi băieți cu care-s prieten. Sunt bine. Sunt mai fericit. Mă fac dansator. Sau regizor, cine știe?"

Citește: Interviul nostru cu Alex Nanau despre filmul Toto și Surorile lui

E jalnic să-ți dai seama că singurul ajutor pe care-l primesc consumatorii de droguri din ghetourile Bucureștiului vine din partea a două ONG-uri care-s sponsorizate mai ales din bani străini. Cu resurse minime, aceste organizații luptă într-un război pierdut. Ca una dintre cele mai noi membre ale Uniunii Europene, e clar că nu se pune destulă presiune pe România să rezolve această problemă. Atât timp cât romii sunt segregați în România și-n alte țări din Estul și Centrul Europei, depedența de droguri și epidemia de HIV vor crește.

Să sperăm că Toto, un băiat cu mai multe oportunități, decât oricare altul ca să scape de acest destin sumbru care îi urmărește pe toți cei din jurul lui reușește să lase în urmă viața din ghetou. Chiar dacă reușește, o să rămână rom. După secole de subjugare, a venit vremea ca tinerii precum Toto să fie tratați ca niște ființe umane.

Autorul ar dori să le mulțumească lui Michele Lancione și Uniunii Maghiare pentru Libertăți Civile (HCLU) pentru că l-au ajutat să scrie acest articol. Cei de la HCLU au o campanie nouă prin care să crească atenția pe care o primesc consumatorii de droguri din Balcani. Ca să afli mai multe intră pe www.room-for-change.org.

Urmărește-l pe Max pe Twitter.

Traducere: Mihai Popescu

Citește mai multe despre romii din România:

ONG-urile de romi sunt prea ocupate cu fondurile UE, ca să discute cu cei pe care îi reprezintă

Familiile de minori romi sunt foarte cuminți

Toxine pentru romi