Să fie acesta începutul primăverii bosniace?

Graffiti pe peretele clădirii guvernamentale din Tuzla unde au început protestele săptămâna trecută. Fotografie de Edis Jasarevic.

În ultima vreme, Sarajevo miroase a fum. Săptămâna trecută, bosniecii au ieșit în stradă, în cadrul unui protest al muncitorilor împotriva privatizării în orașul industrial Tuzla, protest care s-a transformat într-un marș general împotriva statului bosniac. Clădiri guvernamentale din toată țara au fost invadate și incendiate. Cauciucurile în flăcări, ouăle și pietroaiele s-au intersectat cu gazul lacrimogen și gloanțele de cauciuc ale poliției. Sute de persoane au fost rănite, câțiva lideri regionali și-au dat demisia, arhivele istorice au fost arse, iar ministrul de Interne avertizează că va urma un „tsunami de furie a cetățenilor”.

Fie-le iertat observatorilor că sugerează că a venit Primăvara mai devreme în Bosnia-Herțegovina. Dar „primăvara” sugerează o schimbare de anotimp. Iar Bosnia de azi fierbe în sucul inerției. La douăzeci de ani după încheierea sângerosului război civil, Bosnia e la pământ.

Când zici Bosnia, de obicei te gândești la războiul civil dintre 1992-1995 care amenința să distrugă toată regiunea. Și, într-adevăr, puținii turiști care vizitează Bosnia sunt întâmpinați de clădiri găurite de gloanțe și avertismente care îi anunță să nu se îndepărteze prea tare de drum, pentru că pot călca pe mine de teren. Dar Bosnia de azi nu mai e carcaterizată de violență, ci de stagnare. Economia e în cădere liberă, conflictele etnice divizează guvernul iar politicienii de cel mai înalt nivel cer dizolvarea statului. Dar unii optimiști speră ca Primăvara Bosniacă să-i oblige pe politicieni să se supună schimbării. Oare e posibil ca cei trei președinți care conduc Bosnia să se supună, în sfârșit, voinței poporului lor?

Bosniecii știu că nu va fi prea ușor – în mare parte din cauză că Înțelegerea Dayton din 1995 dintre EU și S.U.A. a adus pace în Bosnia, dar a și creat haosul sclerotic în care se află astăzi statul bosniac.

„Funcționează țara? Nu. Oamenii sunt fericiți? Nu. Viitorul pare sumbru? Da”, spune Ozren Jungic, profesor de istorie bosniacă la Universitatea Oxford care a lucrat în trecut la Tribunalul Internațional al Fostei Iugoslavii. „Lucrurile sunt dure. Ceva trebuie să se întâmple…Dar ce e mai trist – și asta e adevărata tragedie – e faptul că s-ar putea ca asta să fie cea mai bună posibilitate în cadrul înțelegerii Dayton.”

Înainte de căderea comunismului, Bosnia-Herțegovina era una dintre cele șase republici care constituiau Iugoslavia. Declarată în 1943, federația socialistă a echilibrat divergențele regionale și etnice cu un braț de fier până la moartea liderului Tito în 1980, când lucrurile au început să se clatine. În 1991, Croația a votat desprinderea de federație. Decizia a stârnit un război regional care în scurt timp a cuprins Bosnia. În 1992, armata sârbo-bosniacă a început un atac național asupra țării, care a avut drept consecință o curățare etnică la scară largă. Populațiile sârbă, croată și bosniacă (musulmană) au început să se lupte între ele. Aproape 100 000 de persoane au fost ucise și peste două milioane au fost evacuate.

Semnarea acordului Dayton în 1995

Războiul s-a încheiat în 1995, după ce guvernanții americani și europeni s-au întâlnit cu liderii bosnieci lângă Dayton, Ohio, și au semnat faimoasa Înțelegere Dayton. Înțelegerea a fost considerată un succes. Deși a fost negociată în grabă și a fost formulată rudimentar, a reușit să împiedice facțiunile conflictuale din Bosnia să se ucidă între ele. Dar Înțelegerea a lăsat ceva foarte urât în urmă.

Dayton a împărțit Bosnia în două entități autonome: Republica Sârbă și Federația Croaților și Musulmanilor – ambele împărțind un guvern central anemic. Era nevoie de o astfel de mișcare pentru a liniști cele două părți. Dar două decenii mai târziu, această mișcare a făcut Bosnia imposibil de guvernat.

Deși țara are doar 3,8 milioane de locuitori, se poate lăuda cu zeci de guverne suprapuse. Deasupra sistemului stă un „Birou al Înalților Reprezentanți”, care funcționează mai mult ca un observator, dar are și puterea de a concedia funcționarii de stat. Sub Birou, cele două entități au propriul președinte, propriul guvern și parlament, propriile forțe de securitate și propriile instituții. Federația bosniaco-croată e împărțită și în zece cantoane, fiecare cu câte un ministru și un cabinet. Mai sunt și o grămadă de birouri municipale. Și tone de oligarhi influenți. Toate astea ținute la un loc de trei președinți.

Da, cam așa stau lucrurile. Sunt trei președinți: unul pentru sârbi, unul pentru bosnieci și unul pentru croați.

(Există o glumă veche în Bosnia: Întreabă-l pe un bosniac despre politică și o să-ți răspundă: Am trei păreri despre asta!)

Uniunea Europeană spune de ani de zile că Bosnia nu va putea spera la integrare până când nu scapă de tripla președinție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat-o pentru discriminarea evreilor, a romilor și a cetățenilor de rasă mixtă. Dar liderii bosnieci n-au inițiat nicio reformă. Un efort promițător pentru o restructurare constituțională a fost strivit în 2006 cu doar două voturi. De atunci n-au mai existat discuții importante pe această temă.

Astăzi, liderii bosnieci cer centralizare, naționaliștii croați vor să fie o entitate separată, iar naționaliștii sârbi elimină posibilitatea unei Bosnii unite.

„Marea greșeală a Înțelegerii Dayton a fost înrădăcinarea naționalismului etnic în Bosnia. Acesta a fost marele păcat”, spune Danier Serwer, profesor de Management al Conflictelor la Universitatea Johns Hopkins. Și Serwer știe despre ce vorbește. Fostul diplomat a fost trimis special al Statelor Unite în Bosnia în anii ’90 și unul dintre cei care au participat la negocierea Înțelegerii Dayton.

„Acordul Dayton i-a oferit Bosniei o structură constituțională foarte dificil de schimbat”, a explicat Serwer. Asta a fost și ideea – să se asigure că nicio facțiune nu va putea lua decizii care să provoace haos în stat pentru propriul avantaj. „Dar astăzi”, continuă Serwer, „acea structură e miezul tuturor problemelor din Bosnia.” Statul e constituit din divizii etnice, care la rândul lor paralizează statul.

Jungic de la Universitatea Oxford spune că naționaliștii deja transformă protestele non-etnice într-o problemă etnică. E adevărat, pentru că protestele sunt o problemă a Federației și n-au atins Republica Sârbă. „Liderul bosniaco-sârb a declarat recent că e mândru de cetățenii din Republica Sârbă care n-au răspuns provocărilor din partea Federației Musulmano-Croate”, spune Jungic – care suspectează că unii naționaliști vor folosi protestele pentru a-și promova cauza secesionistă.

Nu există nuanțe sau subtilități în această diviziune etnică. Nu credeți? Mergeți prin țară cu mașina și o să vedeți că aveți impresia că treceți prin două națiuni diferite. Cele două entități folosesc alfabete diferite (latin în federația croato-musulmană, chirilic în republica sârbă), se roagă la Dumnezei diferiți, își educă copiii în școli separate și servesc beri concurente la restaurantele locale.

Deci care sunt statisticile etnice în Bosnia? Nu întrebați. Abia acum se desfășoară în Bosnia primul recensământ din 1991 încoace. Timp de aproape 25 de ani, împărțirea cetățenilor bosnieci pe etnii a fost considerată o misiune prea peiculoasă.

Protestatarii se ciocnesc cu poliția în Sarajevo (fotografie de Fedja Kravavac)

Adăugați la asta căderea economiei. Corupția e în floare. Birocrația împiedică creșterea. Datoriile naționale sunt în creștere. Potrivit raportului Băncii Mondiale privind afacerile, Bosnia se află pe locul 131 din 189, în spatele unor țări ca Iordania, Etiopia și Honduras.

Bosniecii vor trebui, până la urmă, să-și învețe să-și conducă propria corabie. Dar deja sunt voci care cer implicarea comunității internaționale în proteste.

„Sincer să fiu, știam că o să se ajungă aici de mult timp”, a spus Christian Schwarz-Schilling – politician german și fost Înalt Reprezentant pentru Bosnia – într-un interviu recent cu Deutsche Welle. „E la fel ca în Ucraina. Acolo, comunitatea internațională s-a trezit doar după ce situația a devenit critică. Același lucru se va întâmpla și în Bosnia.”

Și totuși, unii speră că Primăvara Bosniacă va fi un succes și că va salva națiunea. Acești optimiști nu-și fac griji că protestele vor degenera într-un război civil, ci că se vor stinge înainte să obțină ceva. La urma urmei, și protestele de vara trecută au amenințat să schimbe lucrurile în Bosnia, dar n-au reușit să facă nimic.

Astăzi, protestatarii bosnieci cer alegeri premature. Dar o nouă tură de alegeri nu va schimba prea multe. Țara are nevoie de un pachet complet de reforme care să înlăture pivoții etnici instituționalizați. Un plan al Statelor Unite de a reforma Federația Musulmano-Croată e luat în considerare de parlamentul entității. Dar politicienii naționaliști virulenți din Republica Sârbă vor ceda mult mai greu.

Bosnia ar trebui presată să se supună deciziei din 2009 a Curții Europene pentru Drepturile Omului care susține că președinția triplă a Bosniei nu e valabilă. Ar fi mai bine pentru Bosnia să aibă un singur președinte, ales de toți bosniecii.

Între timp, protestele continuă să se întindă în orașele mai mici ale Federației – deși nu au ajuns încă în Republica Sârbă.

„Dacă mă așteptam la asta?” întreabă fostul diplomat Serwer. „Nu cred că ne așteptam să atingă astfel de dimensiuni. Noi știam doar că o să reușim să încheiem războiul dacă mulțumim taberele aflate în conflict…E o situație foarte dificilă.” Cât despre viitor? „Nu pot spune decât că lucrurile nu pot continua așa.”

Umăriți-o pe Katie pe Twitter: @katieengelhart

Traducere: Oana Maria Zaharia