Șase lucruri pe care trebuie să le știi despre România, înainte să zici că suntem o nație de proști

Uniunea Europeană face periodic niște sondaje pentru a vedea ce părere au cetățenii din țările componente despre viitor, dacă mai au sau nu încredere în UE și în instituțiile din țările lor și multe alte chestii. Sondajele astea se numesc Eurobarometre, iar ultimul care a fost dat publicității s-a realizat în noiembrie anul trecut. Am vrut să văd ce au răspuns oamenii din România la întrebările din sondaj și, recunosc, m-am îngrozit puțin. Dar m-am și bucurat.

Iată mai jos care ar fi cele mai importante lucrurile pe care le-am reținut din răspunsurile românilor.

Încrederea românilor în UE, la 10 ani de la aderare, a scăzut la 52%, iar încrederea în viitorul Uniunii a scăzut de la 75% la 67%. Cu toate acestea, suntem mai optimiști decât majoritatea europenilor și prețuim mai mult instituțiile de la Bruxelles decât pe cele dâmbovițene. Unul din doi români tind să aibă încredere în Uniunea Europeană sau Naţiunile Unite, în timp ce instituţiile naţionale cunosc un grad de încredere mult mai scăzut – 36% pentru autorităţile publice locale sau regionale, 35% pentru administraţia publică, 29% pentru Guvern și 22% pentru Parlament. La ce clasă politică avem, nici nu este de mirare.

În spatele acestor cifre reci, Eurobarometrul ne mai arată un lucru interesant. Susținem prioritățile Uniunii Europene și credem că Uniunea va face față provocărilor globale. Pe de altă parte, vrem și o țară ca afară, dar nu știm exact cum o să se întâmple asta.

Ne dorim ca banii publici ai Uniunii Europene să fie direcționați spre investiții și nu spre consum. Adică invers cum stă treaba în România. Cu toate astea îi votăm pe cei care ne promit creșteri salariale care nu se bazează pe productivitate, ci stau în pixul unui ministru, aș completa eu.

Trei din patru români își doresc reguli mai stricte în România privind evaziunea fiscală, dar politicienii pe care îi votăm consideră ca ANAF este o sperietoare pentru mediul de afaceri românesc. Vă mai amintiți că inclusiv șeful BNR Mugur Isărescu spunea că „singura șansă ca să supraviețuiești în România este să faci evaziune fiscală". Argumentul era că sistemul fiscal este de așa natură încât îi determină pe marii noștri afaceriști să încalce legea. Nu sunt de acord cu afirmația asta și cu atât mai grav că aparține guvernatorului BNR.

În anul 2016, Comisia Europeană constata cinci mari provocări pentru anii ce au să urmeze: fragmentarea Uniunii, populismul, șomajul și inegalitatea socială.

Comparativ cu celelalte state membre, obiectivul care a primit scorul cel mai mare de evaluare în ţara noastră a fost cel care vizează scăderea numărului de cetăţeni europeni care trăiesc sub pragul de sărăcie. Criza economică și prostia politicienilor noștri au frânat, însă, progresele în materie de sărăcie şi excluziune socială, domenii în care situaţia chiar s-a deteriorat.

Conform „Raportului de Țară", România are unul dintre cele mai mari niveluri de inegalitate a veniturilor. Sărăcia și excluziunea socială persistă în rândul tinerilor, a populației rurale, a celor cu dizabilități și de etnie romă.

În loc să se ocupe realmente de cei care sunt săraci, Ministrul Muncii vorbește însă despre un plan prin care să dubleze doar salariile din sistemul public.

„Până la pragul de 4 000 lei salariile se dublează, după 4 000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7 000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari", a spus Olguța Vasilescu despre proiectul Legii Salarizării Unitare, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 iulie.

Ulterior ministrul a revenit cu precizări și a spus că, de fapt, ar fi vorba de creșteri de 56% și nu de azi pe mâine, ci în patru ani.

Totuși, nicăieri nu s-a spus însă că salariile ar trebui să fie date în funcție de nivelul de răspundere și de randament. După mintea Olguței, dacă azi câștigi 3 900 de lei este perfect normal ca, la un moment dat, să câștigi 7800 de lei pentru același număr de ore, pentru aceeași calitate a muncii și pentru aceleași responsabilități.

Olguța Vasilescu a mai uitat însă un lucru: cine sunt cei cu adevărat săraci în țara noastră. În 2016, guvernul tehnocrat a promovat o lege care a primit aprecieri de la Comisia Europeană și care reglementa venitul minim de incluziune socială. Scopul acestei legi este de a scoate din sărăcie extremă 10% din populație. Bugetul acestui proiect ar trebui asigurat din fonduri UE și naționale și ar fi ca o plasă de siguranță pentru cei foarte săraci. Nu le-ar oferi doar bani, ci și accesul educație, ar contribui la combaterea abandonului școlar, ar asigura tranziția de la momentul terminării unei școli la cel al angajării și ar îmbunătăți serviciile sociale și medicale acordate celor bătrâni.

Deși ar trebui să fie aplicabilă începând cu 1 aprilie 2018, în acest an trebuiau deja să fie începute câteva proiecte pilot în 100 de comunități marginalizate, în special din zonele rurale, pentru a pregăti implementarea legii. Adică, Olguța ar fi trebuit să facă echipe compuse din asistenți sociali, mediatori, consilieri educaționali și asistenți medicali care să ofere ajutor pentru aceste grupuri de oameni și care să lucreze cu serviciile de ocupare a forței de muncă. Tot acest scenariu ar trebui să fie replicat, din 2018, la nivelul întregii țări. Nu s-a auzit nimic la Ministerul Muncii despre acest lucru.

Comisia Europeană ne-a atras atenția în repetate rânduri că, la noi în țară, ajutoarele sociale nu sunt revizuite într-o manieră predictibilă. Nivelul acestora, inclusiv ajutoarele de șomaj, ar trebui să fie determinate pe baza unui index social de referință care nu a mai fost actualizat din anul 2008. Dacă s-ar revizui acest index, atunci ajutoarele sociale poate s-ar acorda adecvat și nu ar mai exista haosul de acum. Și acesta ar trebui să fie un obiectiv de care ar trebui să se ocupe Olguța Vasilescu. Asta dacă vrem să ajutăm săracii în mod real.

România a avut, în anul 2016, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, Eurobarometrul arată că, atunci când vine vorba despre aşteptările pentru următoarele 12 luni, românii sunt mai puţin optimişti decât la finele lui 2015 și decât la jumătatea anului 2016, un sfert dintre aceştia declarând că se aşteaptă ca situaţia economică a ţării să se îmbunătăţească, 40% că ea va rămâne la fel şi 29% apreciind că situaţia se va înrăutăţi. Aceste percepţii au fost evaluate în contextul apropierii şi desfăşurării alegerilor parlamentare din decembrie 2016.

În strânsă legătură cu aceste evenimente sunt şi aprecierile românilor privind direcţia în care ţara lor se îndreaptă, 30% considerând că România merge în direcţia corectă, în linie cu media europeană (29%), dar mult sub procentul celor care consideră că direcţia este cea greşită (60%).

Culmea este că, în ciuda promisiunilor pesediștilor din campania electorală și a majorărilor salariale și reducerilor de taxe aplicate chiar din prima lună a anului, perspectivele asupra locurilor de muncă în următoarele 12 luni sunt mai pesimiste. În viziunea românilor, spre deosebire de toamna anului 2015, doar 21% dintre cetățeni (28% în 2015) se așteptau ca situația locurilor de muncă din propria țară să se îmbunătățească.

Obiectivul considerat a fi cel mai ambițios, atât la nivel național, cât și european, este cel potrivit căruia minimum 40% din tânăra generație, cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani, ar trebui să aibă un titlu sau o diploma de educație superioară - apreciat astfel de 43% dintre români și 39% dintre europeni.
Reforma educației ne-a fost cerută insistent de Comisia Europeană. Degeaba școala noastră scoate doctori pe bandă rulantă pentru că sistemul nostru de învățământ nu-i ajută pe tineri să își dezvolte nici măcar minimum de aptitudini necesare pentru a-și găsi un loc de muncă la terminarea studiilor. Problemele cele mai mari sunt în mediul rural, acolo unde abandonul școlar este foarte ridicat iar calitatea învățământului este îndoielnică.

Eurobarometrul ne arată și că 39% dintre români nu accesează niciodată internetul, cu 21% mai mulți față de media europeană! Penetrarea mică a internetului în zonele rurale, competenţele digitale limitate şi lipsa siguranţei în privinţa datelor personale în mediul online, reprezintă, în continuare, bariere în dezvoltarea personală și în asigurarea unui învățământ de calitate.