Identitate

Șase oameni mi-au spus ce le place cel mai mult de când sunt trans

Institutul Williams de la UCLA estimează că există 1,4 milioane de adulți transgen în Statele Unite. Tinerii adulți se identifică mai des decât cei mai în vârstă drept transgen: „Dintre adulții cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, 0,7% se identifică drept transgen; dintre adulții cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, 0,6% se identifică drept transgen; iar dintre adulții cu vârste de peste 65 de ani, 0,5% se identifică drept transgen.”

E evident că tinerei generații îi e mai comod să-și exprime și să-și exploreze identitatea de gen. Am întrebat șase persoane ce le place la a fi transgen. Iată ce mi-au zis. Răspunsurile lor au fost condensate și editate.

Videos by VICE

Colin Laurel (el/lui)

După o viață de chestionare, cea mai bună parte a fost să ajung în cele din urmă la cuvintele prin care să exprim cine și ce sunt, fără ezitări și fără să mă urăsc. Cea mai bună parte a fost că am putut să transform trăsături care mă răneau în instrumente de rezistență. Barba mea, de exemplu! Mă uit la mine și aproape că nu-mi vine să cred că, de ani de zile, această chestie preponderent inofensivă pe care obișnuiam s-o ascund și s-o rad zilnic a devenit o sursă de mândrie. Să zicem că am avut noroc?

A-ți accepta identitatea vine cu o senzație eliberatoare: acum știu că nu sunt sortit ridiculizării, că sentimentele mele sunt la fel de valide ca ale altei persoane, că nu sunt atât departe de a fi ceva, cât aproape de a fi altceva. Chiar dacă subiectul pare nelegat, munca mea a devenit un vehicul prin intermediul căruia să analizez cine am ajuns, iar asta, în sine, e o formă dinamică de terapie.

În ultima vreme mi s-a acordat ocazia să fac parte din câteva proiecte din cadrul comunității queer de culoare și nu pot să insist cât e de important să simți că ești binevenit undeva. Găsește-ți o comunitate! Indiferent dacă vine din partea prietenilor sau a unei organizații, meriți tot sprijinul de care ai nevoie.

Jamie Elizabeth (ea/ei)

Cea mai bună parte la faptul că, în sfârșit, pot să trăiesc autentic, e senzația de pace interioară și faptul că relațiile mele cu ceilalți par mai oneste. Îmi făceam atâtea griji despre ce cred alții despre mine și am ajuns, în sfârșit, în punctul ăla din viață în care pun preț pe propria mea persoană și știu că singura opinie care contează e a mea. Cred că un rezultat indirect pozitiv al identității trans sau nonbinare e că nu-ți pasă ce părere are societatea despre tine și e o senzație super-eliberatoare.

Nu credeam că o s-ajung vreodată acolo unde sunt azi, să trăiesc deschis și asumat ca femeie trans care servește în Forțele Aeriene ale Statelor Unite. Când am început să fac pași mici înspre asumarea publică a identității de membră a comunității LGBTQ+, senzația de a-mi trăi liber și deschis identitatea a fost atât de revigorantă încât pașii mei mici s-au transformat în salturi mari. Deși știu că mai am multă muncă de făcut, mi se pare că asta reflectă progresul pe care l-am făcut ca societate și modul în care e folosită tehnologia în beneficiul comunității noastre.

Jared Axelrod (ea/ei)

Când am acceptat, în cele din urmă, că sunt trans, a fost cam ca atunci când am acceptat despre mine că sunt queer: nu mai trebuia să-mi petrec atât de mult timp și energie fiind persoana care nu eram și care n-aveam să devin niciodată. Îmi făceam griji despre cum îmi port geanta-poștaș, mă temeam să nu fie luată drept poșetă. Și să nu mă dea asta de gol față de toată lumea, că sunt în secret trans. Era o chestie complet ridicolă pentru care să-mi fac griji și unul dintre modurile mai benigne în care mă auto-cenzuram constant.

Libertatea de a fi tu însăți, complet și desăvârșit, e o chestie minunată.

Mi-am început tranziția la 36 de ani și mi-aș fi dorit să fi avut curajul și să mă accept îndeajuns încât să fi început mai devreme. Nu că aș fi putut să fac ceva ca femeie la 20-și de ani ce nu pot să fac și acum, doar că mi-am petrecut atât de mult timp urându-mă. Zeci de ani pe care mi i-am petrecut auto-cenzurându-mă, când aș fi putut pur și simplu să fiu eu însămi.

Konner Jebb (el/lui)

În fiecare zi, mă străduiesc să-l fac pe sinele meu mai tânăr, care era ascuns în dulap, să fie mândru de mine. Au existat multe obstacole (anxietate, vinovăție, transfobie internalizată) care au complicat transformarea în persoana care sunt azi. Mă gândesc mult la ce-ar spune micul Konner, dac-ar vedea cât sunt de vizibil ca tip trans, queer, fără gen. Văd imaginea de ansamblu mult mai clar și văd cât sunt de rezistent. Când mă gândesc la viitor, îmi dau seama că o să continui să rezist. Momentan poate că nu am starea să mă apuc de testosteron sau să-mi fac mamoplastie, dar o să vină și ziua aia.

Îmi place să cred că a fi transgen e o super-putere. Nu permit nimănui să-mi folosească identitatea împotriva mea. Și ce? Sunt trans. Culoarea mea preferată e mov, mor după leneși, am ADHD și sindromul Goldenhar. Identitatea mea trans nu mă definește, dar clar joacă un rol în crearea persoanei iubitoare, artistice, spumoase și mămoase care sunt.

Andrea Long Chu (ea/ei)

E ok să vrei să ai un gen. Dacă-ți petreci câtuși de puțin timp pe Tumblrul de persoane trans sau în zonele mai luminate de pe rețelele sociale, probabil ai întâlnit ideea că genul trebuie deconstruit, desființat, anulat, depășit și că e datoria ta morală, ca persoană trans sau queer, să aduci misiunea asta la îndeplinire, prin comportamentul personal. Treci peste. E o prostie.

Nu mi-am făcut tranziția ca să „fiu” fată; mi-am făcut tranziția pentru că voiam toate chestiile mișto de care au parte fetele, pe care eu nu le aveam – gen petrecerile în pijamale, care, în capul meu, sunt niște idile intense, intime și erotice, care presupun multe secrete și atingeri. Câteodată, unele femei cis foarte bine intenționate îmi spun: „Păi să știi că petrecerile alea în pijama nu-s chiar cum îți închipui”, iar eu zic: „Nu înțelegi – nu vreau chestia pe care consideri tu că cred eu c-ați avut-o, dar pe care, de fapt, n-ați avut-o, vreau modul în care n-ați avut-o.”

Jay Zap (el/lui)

Când îți petreci cea mai mare parte din viață fără să-ți cunoști sau măcar să-ți înțelegi identitatea, e ca o gură de aer proaspăt când se-ntâmplă în sfârșit. Cea mai bună parte din asta e că pot să mă trezesc în fiecare dimineață și să mă uit în oglindă și să mă văd așa cum m-am văzut dintotdeauna.

Pentru mine ca bărbat trans e relativ ușor să-mi văd de viață ca bărbat pur și simplu, fără să se-ntrebe oamenii ce gen am. Aș zice că trebuie întotdeauna să te asiguri că te afli într-un spațiu sigur, cu oameni pozitivi, care te susțin. Una dintre metodele prin care îmi mențin așa o atitudine pozitivă e prin a păstra în jurul meu oameni pozitivi. Toți avem și zile grele, dar trebuie să-ți amintești că primești ceea ce oferi lumii.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://www.facebook.com/viceromania/