În noiembrie, un tabloid german a scos la iveală o scrisoare din 1905 de la bunicul lui Donald Trump, Fredrich Trump, în care se ruga de autoritățile nemțești să nu-l deporteze. Scrisoarea scrisă de mână – originală în germană – a fost tradusă și publicată în ultimul număr din Harper’s.
Trump cel bătrân a emigrat pentru prima dată în SUA din orașul bavarez Kallstadt din Regatul German în 1885 la vârsta de 16 ani, după ce a scăpat ilegal de serviciul militar obligatoriu (sună familiar). Mișcarea asta i-a adus pierderea cetățeniei, iar mai târziu a devenit cetățean american unde și-a creat averea din bordeluri și baruri în timpul Goanei după Aur din Yukon, Canada.
Videos by VICE
Trump s-a întors în țara lui de origine la începutul anilor 1900, dar a fost programat pentru deportare din cauza trecutului său. Scrisoarea proaspăt tradusă e o rugăminte la adresa prințului Luitpold din Bavaria, care a condus peste Kallstadt atunci, ca să nu-l deporteze pe Trump înapoi în SUA.
„De ce ar trebui să fim deportați? E foarte dureros pentru o familie”, a scris Trump. „Ce vor spune cetățenii dacă subiecte sincere sunt tratate cu un astfel de decret, să nu mai spun de pierderile materiale care vor apărea.”
Însă se pare că scrisoarea nu a fost destul ca să-l convingă pe prinț, pentru că Trump a ajuns din nou în SUA, unde a dat naștere unor copii care vor ajunge cândva la Casa Albă. Oare climatul politic din 2017 ar fi fost altul dacă un bărbos de viță nobilă l-ar fi ajutat pe Friedrich Trump în 1905? Hai să nu ne batem capul prea tare cu asta.
Poți citi toată povestea pe Harper’s.