Dan Barna, candidatul USR PLUS pentru alegerile prezidențiale, anunța pe Facebook un proiect pentru diaspora prin care propune ca cei se întorc în țară să fie scutiți de plata impozitului pe venit și cota de contribuție la asigurările sociale să fi redusă cu 50%.
O măsură care nu te surprinde, când știi că peste cinci milioane de români trăiesc în diaspora și că pe piața muncii de la noi încep să vină tot mai mulți vietnamezi. Au mai fost propuse astfel de măsuri, văzute de unii ca fiind ba populiste, ba discriminatorii, ba necesare pentru a-i aduce pe români înapoi acasă. Dincolo de evidenta nevoie ca guvernul – oricare ar fi el – să facă ceva pentru ca țara să nu rămână pustie, astfel de măsuri pot stârni însă și resentimente între români: diasporenii câștigă salarii net superioare celor din țară, dar ar fi scutiți de la plata unor dări către stat pe care românii cu salarii mai mici sunt obligați să le achite. E o discuție care merită însă avută.
Videos by VICE
L-am întrebat și pe analistul economic Valentin Ionescu cum privește această propunere a liderului USR:
„E foarte facil pentru toți politicienii să dea bani de la buget sau să ofere scutiri. O asemenea măsură încalcă principiul neutralității fiscale, este discriminatorie, pentru că stabilește un regim fiscal diferențiat, și este neconstituțională întrucât în Constituție avem art. 16 care stipulează egalitatea de tratament în fața legii. Oamenii politici vin cu propuneri de acest gen fiindcă s-a creat un precedent cu programatorii care lucrează în sectorul IT și pentru toți cei din sectorul de construcții, indiferent de profesie. Ambele măsuri sunt neconstituționale.
Dar în primul rând o astfel de măsură este nerealistă. De ce s-ar întoarce cetățenii români, odată stabiliți în străinătate, având o situație, slujbă și copilul la școală acolo? Cine le garantează lor că în România vor avea un venit apropiat, o locuință adecvată și niște servicii similare cu cele de care beneficiază acolo unde își au rezidența? Un om când pleacă dintr-un loc în altul cântărește niște avantaje și dezavantaje. El nu ia în considerare doar un singur tip de avantaje, precum cele fiscale. Este superficial să vii cu o astfel de propunere.”
Totuși, ce părere au românii stabiliți în străinătate despre acest lucru? Am vorbit cu câțiva să aflu ce i-a determinat să emigreze, dacă se simt stimulați să vină înapoi la gândul scutirilor promise și ce ar trebui să se schimbe în România ca să se întoarcă.
Ciprian, 36 de ani. Vilnius, Lituania. Senior Software Engineer, plecat din țară în februarie 2006
M-a ademenit afară un contract în domeniul software de aviație. În România ca să muncești în aviație ca programator, aveai nevoie fie de relații la Romatsa, fie de foarte, foarte mult noroc.
Deși m-am mutat prin câteva țări de atunci, motivul pentru care nu mi-am dorit să mă întorc nu ține de taxare, deși ca programator aș avea facilități în această privință în România. Chiar plătesc destul de mult în taxe în țara în care sunt, dar nu vreau să mă plâng fiindcă beneficiez enorm de pe urma lor prin toate serviciile publice, care sunt la nivelul la care te aștepți să fie.
În România mi-aș dori și eu ceea ce cred că vor majoritatea românilor care au emigrat: să avem un nivel de trai apropiat de cel al țării din care ar fi să ne întoarcem. Asta înseamnă nu doar salarii similare, ci multe alte lucruri: condiții pentru copiii noștri, educație performantă, un sistem de sănătate funcțional, transport public decent, birocrație minimă etc..
Simplificarea formalităților și rezolvarea măcar parțială a birocrației sunt obligatorii. M-am luptat cu statul român pentru un act internațional ce nu era aliniat cu legislația românească trei ani. M-a costat câteva mii de euro în traduceri, avocat și navetă Iași-București. În plus, nu pot pune în cuvinte cât de greu a fost să îi explic soției mele, care nu e din România, de ce un pașaport pe care îl așteptam în 60 de zile l-am primit după șase luni.
Toma, 33 de ani. Bonn, Germania. Doctorand în astrofizică, emigrat de opt ani
Am plecat pentru că în România nu se studia astrofizica și nici nu poți lucra în domeniul ăsta. Nu pot să zic că sunt prea motivat să mă întorc de stimulentele financiare propuse. Dacă aș vrea să lucrez în țară ca om de știință, aș primi un pic în plus la un salariu foarte mic. Nici măcar nu aș avea satisfacția că lucrez la un proiect interesant sau cu cineva care contează.
Poate m-aș putea simți motivat, dacă nu ar fi corupția atât de mare la toate nivelurile. În cercetare sau știință ar trebui să dispară toți impostorii care, odată ajunși sus în posturi universitare, taie frunze la câini și îi împiedică și pe alții să realizeze ceva.
Asta e o problemă și în mediul privat. De exemplu, nu prea aveam autobuz către Facultatea de Fizică de la Măgurele, de lângă București. Mergeam cu niște maxi-taxiuri care stăteau să se rupă și în care câteodată oamenii erau buzunăriți sau tâlhăriți. Firma de transport nu avea niciun interes să pună microbuze OK, că avea monopol în zonă, poliția nu oprea mașinile, deci de ce să tai bilete. În singurul autobuz care a fost introdus era atât de frig iarna, încât nu puteai sta jos și nu te puteai ține de bare, dacă nu aveai mănuși groase.
Drumul până la „cel mai puternic LASER din Europa” era atât de spart, încât era să ne coste tot proiectul. Nu îmi dau seama cum scutirea mea de taxe, dacă m-aș întoarce, ar reuși să rezolve problemele astea.
Radu, 31 de ani. Quito, Ecuador. Antreprenor plecat de un an și jumătate
Mi-am făcut bagajele din cauza lipsei de direcție în și pentru țară și, cu toate că poate sună clișeic, corupției generalizate, coroborate cu alți factori personali. N-am plecat mai devreme, în ciuda diverselor oportunități și oferte de afară, fiindcă nu știam pe nimeni dispus să mă ajute cu acomodatul unde voiam să ajung. Odată ce asta nu a mai fost o problemă, mi-am luat bilet de avion, mi-am făcut pașaport și dus am fost!
Dacă ar fi să mă întorc într-o zi în România, o să vreau să o fac fiindcă aș găsi-o schimbată în mai bine față de când am plecat, nu pentru oferte cu iz de pomană electorală. Un început ar fi dacă ai putea să-ți pornești mai ușor propria afacere. În România există domenii întregi în care nu poți intra pe piață fără să ai câteva mii sau zeci de mii de euro doar ca să primești de la stat dreptul de a-ți desfășura activitatea în legalitate.
Birocrația, legislația absurdă și șpăgile care ți se pretind te omoară cu zile. Agenții statului încă se ghidează după principiul „poți avea toate actele în regulă, că tot îți găsesc ceva să te amendez”. Iar să fii cu toate în ordine e adesea imposibil, fiindcă nu de puține ori normele de aplicare ale legilor se bat cap în cap, și atunci rămâi la cheremul agentului fiscal sau care o fi.
Anamaria, 27 de ani. Reading, Marea Britanie. Senior Care Assistant, plecată din țară de cinci ani
Ca absolventă de Psihopedagogie Specială, ar trebui să accept în România un salariu mult prea mic ca să supraviețuiesc în Cluj-Napoca. Așa că în decembrie 2014 a fost ultima mea lună în țară.
Nu mă simt motivată să mă întorc înapoi, iar propunerea cu avantajele fiscale nu mă dă pe spate. Nivelul de trai e unul mai bun în UK, momentan. La început a fost greu, englezii au o mentalitate și un stil de viață foarte diferit de al nostru. Însă pe parcursul anilor m-am obișnuit și am început să am din ce în ce mai mulți colegi români la locul de muncă. Am ajutat și eu câțiva prieteni din România să vină aici și au fost zile în care toți de pe tură eram români. Sărbătorile le facem împreună și încercăm să păstrăm totul cât mai tradițional, în special când vine vorba de mâncăruri.
De România mă mai leagă familia și puținii colegi din liceu cu care mai țin legătura, când merg de două-trei ori pe an în țară. Au fost perioade când mă gândeam să mă întorc definitiv, uneori mi-e dor să fac Crăciunul acasă. Nu sunt nici aici toate roz, mai sunt dispute, și atunci simți că englezii „țin cu ai lor”. Dar există legi care protejează atât staff-ul, cât şi pacienţii. Iar apoi am vorbit cu români care au hotărât să se întoarcă și au regretat decizia. Nu pot să realizeze ceva de viitor în România, deși muncesc la fel de mult ca aici. Pur și simplu nu îți permiți să economisești la fel de mulți bani.
Teodora, 27 de ani. Groningen, Olanda. Studentă la științe biomedicale, plecată de doi ani din România
Am plecat pentru un domeniu de cercetare care nu există la noi în țară – biology of aging. Dar, ca să fiu sinceră, probabil nu aș fi rămas nici dacă ar fi existat. Întotdeauna am simțit că în România este o atmosferă apăsătoare din care mi-am dorit sa evadez. Oamenii sunt mâhniți și descumpăniți și parcă peste tot în jurul meu simțeam această stare generală deprimantă. Iar climatul politic nu pare să ne ofere vreo speranță concretă pentru un viitor mai bun. În plus, condițiile de muncă sunt dezamăgitoare, finanțare nu prea există pentru cercetare, iar salariile scăzute ne limitează stilul de viață.
Chiar și cu diferența dintre costurile de trai, această reducere de impozit nu ar fi suficientă pentru a-mi permite în România același stil de viață pe care îl voi avea aici.
Singurul lucru pe care mi l-aș putea imagina să mă motiveze să mă întorc ar fi inițierea unui eventual proiect în domeniul meu de activitate, în cazul în care aș putea ocupa o poziție mai importantă în cadrul său decât îmi este accesibilă afară. Însă probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este aproape nulă. Oricum motivațiile mele înclină balanța spre a rămâne afară. Nu simt că aș avea la ce să mă întorc. Mulți dintre oamenii dragi mie au plecat și ei sau plănuiesc să plece în curând, în timp ce Olanda chiar a ajuns să fie pentru mine „acasă”, locul în care am stabilitate, susținere, și un viitor la care pot visa cu încredere.
Dan, 48 de ani. Praga, Cehia. Profesor universitar plecat de 13 ani din România
Am părăsit România din cauza nedreptății, corupției, și sărăciei. În această ordine.
Propunerea de a reduce impozitele pentru cei care s-ar întoarce în țară mi se pare o vrăjeală prăpădită. De cel puțin 15 ani se tot fac programe de „readus emigranții în țară”. Sunt niște glume cretine. Românii sunt un popor de incapabili, politicienii români sunt la fel: fac un proiect, eventual îl și votează în Parlament, după care își pierd interesul pentru el, se ocupă de altceva și îl uită cu totul. Nimic nu mă face să-mi doresc să mă întorc.
Dimpotrivă, există lucruri care mă fac să vreau să nu mai aud nimic de România. Un exemplu ar fi Băile Herculane, ajunse ca un oraș sirian după bombardament. Altul, centrul turistic din Zăgujeni, o banală casă construită cu două sute de mii de euro, în condițiile în care poți cumpăra acolo orice casă vrei de zece ori mai ieftin. În același timp, pentru gara din sat nu s-a alocat niciun leu, deși arată oribil. Deci, s-a tocat aproape un sfert de milion de euro pe o casă care stă închisă tot timpul, că nu e nevoie de centru turistic acolo, și nu s-a dat un leu pentru gară, care e folosită zilnic de toată lumea.
Oamenii se întorc în România dacă în țara unde stau e criză economică. Vorbim totuși de o țară unde, după ce s-au înecat zeci de copii în fosele septice ale WC-urilor de la țară, nu s-a remediat încă problema. Reducerea de impozite e o simplă petardă populistă.
Editor: Iulia Roșu