Uite o poveste care începe ca multe alte povești: din anul doi de facultate m-am mutat la București, așa c-am terminat la distanță Geografia Turismului. La 21 de ani următorul pas, firesc, era angajarea. Experiență nu prea aveam, doar practică vreo jumătate de an la cea mai mare agenție de turism din România, lider de echipă Avon și librar cam de o lună, într-o vară. Am început cu conturi pe toate site-urile de joburi și am început să aplic – Social Media Manager, Content Creator, PR and so on.
Am fost sunată chiar de-a doua zi de-o tipă de la HR. Era vorba de un magazin online de încălțăminte, preponderent pentru femei. Am fixat interviul pentru următoarea zi. Sediul era în capătul opus al orașului, iar șoferul de Uber m-a lăsat într-o parcare cu depozite, cu drum pietruit și maidanezi. Abia mergeam cu tocurile mele de cinșpe centimetri – da, sigur, acum îmi dau seama că a fost o greșeală – și muncitorii îmi aruncau tot felul de comentarii scârboase.
Videos by VICE
Biroul era într-un depozit. Tipa de la HR m-a invitat într-un cub de sticlă și mi-a dat un pahar cu apă. În mai puțin de cinci minute, un individ brunet, cu părul lins și cu pielea măslinie, mai scund decât mine cu două capete, mi-a întins mâna și s-a prezentat. Era managerul. I-am povestit ce am studiat, ce am făcut la joburile precedente, el m-a întrebat dacă știu să lucrez în Excel și Word – sigur, cum să nu. Mergea bine, până n-a mai mers.
Mi-a explicat ce-i cu locul de muncă și nu avea nicio legătură cu descrierea din site. Eu ar fi trebuit să introduc produsele pe site. Am acceptat. Mi-a zis că mai urmează să țină interviuri, dar dacă doresc pot să vin din ziua următoare să văd despre ce e vorba. La 9 dimineața eram acolo, iar în a treia zi la birou, după ce restul au fost deja excluși de pe lista potențialilor angajați, managerul m-a anunțat că-mi aduce contractul.
Am făcut mai multe joburi într-unul și problemele au venit de la lipsa sutienului
În mai puțin de două săptămâni am învățat tot ce trebuia să știu despre BOSS și restul angajaților. BOSS, un bărbat pe la vreo 50 de ani, a fost distribuitor de carte imediat după Revoluție, iar pe vremea în care am lucrat acolo rula bani între trei firme (din câte știam eu). Avea una de încălțăminte, un magazin online alimentar și câteva hoteluri. În acte apărea fiul lui, care era implicat mai mult de formă, pentru că el jongla mai bine atribuțiile de șef.
Pe lângă munca mea zilnică – măsurat tocuri și circumferința unor cizme, dar și scris descrieri tehnice de produse și adăugat produse în site – m-am gândit să-mi mai asum o sarcină. M-am dus în birou la BOSS (angajații nu prea făceau asta, din contră, când era el prin zonă toată lumea era smirnă și stăteau mai puțin la țigară) și i-am propus să mă ocup de blogul magazinului, care era lăsat în paragină. Am avut trei ședințe pe tema asta și de fiecare dată îmi spunea că trebuie să discutăm și despre bonusul pe care mi-l aducea la salariu. Discuția aia nu a mai avut loc.
Au urmat campaniile de Black Friday și am fost surprinsă când am aflat că ei nu au un PR. M-am oferit să-i ajut pe partea de promo. Am negociat două contracte pe spoturi publicitare cu niște radiouri mari. Mi-a zis că vom discuta de un procent pe care să-l obțin din fiecare și vom face o anexă la contract. Nici asta nu s-a întâmplat.
Mă trezeam de la 5 dimineața să lucrez la articole, apoi luam metroul în care stăteam cel puțin o oră, apoi alte nouă la muncă. Toate astea pentru mai puțin de trei mii de lei pe lună, pe care-i primeam oricum în tranșe.
Problemele adevărate și personale au început să apară când managerul m-a rugat într-o zi să fiu eu model de încălțăminte pentru că tipa angajată pe postul ăsta e bolnavă și nu are cine să o înlocuiască. A doua zi, după ce a văzut niște fotografii cu picioarele mele, i-a zis fotografului că am picioare mai frumoase și dă mai bine în poză. „Cristiana, nu vrei tu, în loc să mai măsori tocuri, să pozezi pentru noi?” Nu puteam să refuz, mai ales că era vorba de o mărire de salariu adevărată. Plus, nici nu-mi pusesem problema că o va da afară pe cealaltă fată.
Țin minte că s-au adunat toți bărbații din firmă ca să dezbată care dintre noi arată mai bine ca să rămână pe post, în timp ce cealaltă urma să fie concediată. Într-un final am rămas eu, dar nu doar să fiu model, ci să fiu Content Writer, să introduc produse în site și să mă ocup de PR. BOSS nu a mai făcut nicio anexă la contract, dar mi-a mărit salariul, verbal, cu vreo patru sute de lei. Nu mai zic că a uitat și managerul mi-a plătit diferența de două ori.
Pe lângă toți ăștia mai era tipul care se ocupa de mentenanța site-ului. Și el era preocupat dacă port sau nu sutien la birou. Eu nu suport sutienele. Am renunțat la ele de prin facultate pentru că mă incomodau teribil. Plus, nu am avut niciodată sânii mari (acum, după ce m-am îngrășat vreo 20 de kile, au mai crescut) încât să iasă în evidență. Cu toate acestea, el a început să aibă o problemă cu asta. De fiecare dată când ieșea în pauză cu restul băieților aducea vorba de sânii mei și zicea că nu înțelege de ce nu-mi plac mie sutienele.
Am ignorat remarcile misogine care au mai apărut pe parcurs. Până când, într-o ședință, BOSS a zis că dacă sânii și fundul meu nu sunt pe placul colegului de la marketing mă va da afară. N-a fost nevoie, mi-am dat eu demisia.
În fiecare zi îmi spunea că mâine semnăm contractul
După un interviu online m-am angajat într-o firmă de PR. Lucram cu fondatoarea și cu încă o tipă. După prima discuție, directoarea mi-a zis că o să semnăm contractul din prima zi. Țineam foarte mult la asta, mai ales după prima experiență.
Am lucrat acolo o săptămână. Într-o zi am scris un comunicat de presă, în altă zi am făcut o prezentare. Le tot rugam pe colege să-mi explice mai bine campaniile pe care le au în desfășurare, să-mi dea contactele ca să pot prelua legătura cu influencerii. Și am tot așteptat.
În lunea din a doua săptămână m-a sunat șefa să mă întrebe cum mi se pare, cum mă simt și să-mi spună că nu există conexiune între noi și că renunță la mine. I-am zis să mă plătească pe zilele lucrate. Din fericire, a livrat banii și eu am reluat alergătura după joburi.
Portretul șefei isterice
La câteva săptămâni m-am angajat într-o firmă de publicitate. Directoarea și soțul ei erau tineri, stabilisem să lucrez prima lună remote, apoi o săptămână de la birou, una de acasă. Sediul era la zece minute de unde stăteam. Eu trebuia să mă ocup de postările în social media de la câțiva clienți și de articolele SEO. Părea ceva ideal. După o lună, s-a schimbat situația.
Șefa era o femeie pe la 40 de ani, de un metru 40, cu o voce pițigăiată, care nu avea habar ce înseamnă marketingul și care a citit doar romane polițiste de tarabă. Înjura și jignea constant, mai ales în zilele de salariu. Pe scurt, îmi impunea mie și colegei care avea aceleași îndatoriri să facem postări cu Super șoc! Reduceri! cu text bold, care țipă la clienți. A doua zi, îmi spunea „Cristiana, la cât citești, mă așteptam să faci copy-uri mai literare, mai poetice.”
Când gândeam o poveste mai prietenoasă îmi cerea să fac iar reclame super șoc, apoi tot noi eram trase la răspundere pentru că aveau două like-uri. Femeia era de părere că influencer marketingul nu ține de o agenție, pentru că nu e un lucru pe care-l pot face ei. Apoi ținea câte o ședință cu mine și colega mea în care ne zicea că suntem proaste și incapabile, pentru că nu foloseam corect linia care separă copy-ul de # în postări.
Când lucram de la birou, orice pauză trebuia să o recuperez la finalul programului. Țin minte că eram în prima zi de ciclu și mă duceam la baie din oră în oră. Stăteam mai mult de cinci minute. Mi-a reproșat că toată ziua am petrecut-o la veceu și că acum, la 7 fix, sparg ușa. Mi-am dat demisia după vreo patru luni.
Deja eram expertă la interviuri. Îmi știam, cât de cât, meseria, cum să-mi negociez salariul, ce fel de contract trebuie să semnez. Am cunoscut mai mulți angajatori, dar cel mai mult mi-a plăcut de o tipă care avea un magazin de bijuterii.
Șefa care căuta o mini ea pentru job
Tipa în cauză era o femeie de vreo 36 de ani, ștearsă, cu o fetiță și un soț grijuliu. Și-a făcut însă și propria firmă de bijuterii. Am avut trei interviuri și un test de competențe pe care le-am trecut. Atunci era valul Delta și am stabilit să lucrez două zile de la birou și una de acasă. După vreo săptămână, a început să insiste să merg în fiecare zi la birou. Eram foarte speriată, pentru că nu voiam să mă îmbolnăvesc sau să le dau și altora.
Am fost o zi la birou. Sediul era pe lângă TNB, într-un bloc cu bulină, la etajul șapte. Am fost așezată la o masă care se bălăngănea, chiar în fața șefei. Nici în nas nu mă puteam scărpina. Nu era plăcut nici să stau cu masca nouă ore. După ce am terminat programul, am rugat-o să mă lase să lucrez așa cum am stabilit, hibrid. Și să aștepte măcar până-mi fac doza trei. Am căzut la o înțelegere atunci: lucrat de acasă până îmi fac al treilea vaccin, apoi mai discutăm.
Între timp a început să-mi vorbească de cărțile pe care ea le ascultă, că nu are timp să citească, să mă încurajeze să citesc cărți de dezvoltare personală, să-mi spună că fata care a lucrat pe postul meu înainte, după ce a venit la birou, a început să se îmbrace ca ea, să se vopsească ca ea (aveam părul verde atunci), să lucreze ca ea și că acolo își dorește să ajungă și relația noastră. Din acest motiv ținea ea mult să merg la birou.
Înainte să-mi fac doza trei, am insistat să lucrez de acasă chiar și vaccinată. În niciun caz nu voiam să fiu ca ea. Mi-a zis că se mai gândește, iar a doua zi mi-a dat un e-mail în care mi-a zis că ea nu poate colabora așa.
Cafeaua de la Starbucks însemna că am bani, așa că nu-mi trebuia un job
Ultimul job înainte să intru în freelancing a fost pentru o fostă vedetă de TV. După două săptămâni de lucrat pe social media, am fost transferată pe zona de content, de scris articole de specialitate, iar managera a început să mă agaseze cu replici ca bei cafea de la Starbucks, mamă, înseamnă că ai bani, nu mai ai nevoie de job; ai o geantă Michael Kors, nu știu ce cauți aici și altele la fel. Apoi a insistat să lucrez neplătită în weekend ca să-mi ating numărul de articole impuse pe lună (scriam pe site-ul lor doar de o săptămână).
Am stat și am lucrat, mi-am atins numărul de articole, iar în prima zi a următoarei săptămâni, la finalul programului, tipa de la HR a fost împuternicită să-mi spună: fetele de la content au decis să nu mai colaboreze cu tine, pentru că nu există chimie. Mi-am semnat demisia, am insistat să mi se vireze banii cât mai repede și mi-am zis că gata.
Din toată experiența asta am învățat că nu merită să-ți irosești zilele și nervii pe șefi absurzi, isterici, habarniști, sexiști sau de-a dreptul idioți. Bineînțeles, nu am putut să fiu indiferentă. În seara în care am fost dată afară de la ultimul job stăteam pe scaunul de la bucătărie, beam ceai și mă gândeam ce e greșit cu mine de nu sunt capabilă să țin de un loc de muncă. Mă simțeam infimă, proastă, incompetentă. Toți oamenii ăștia mi-au clătinat încrederea pe care o aveam în mine și în munca mea. Probabil nici nu și-au dat seama cât pot afecta gesturile și cuvintele lor, mai ales când ținta e o fată de nici 25 de ani. Așa că dac-o să te regăsești în situații similare ai tu grijă de tine, că alții n-o s-o facă.