Au trecut cinci ani și relația ta e înfloritoare. Ați cultivat cu grijă un ecosistem delicat de plimbări duminica, nopți de Netflix and chill și vizite la galerii de artă pretențioase. Ați desăvârșit în sfârșit arta ducerii gunoiului. Aveți aceleași mâncăruri preferate.
Dar undeva, sub toate glumițele voastre și formele voastre de alint, s-a pierdut ceva. Ce oare? Ah, da, dulcea îmbrățișare a corpului dezbrăcat al altei persoane și lipit de corpul tău. Pe scurt, ați uitat cum să vă futeți.
Videos by VICE
Ni se întâmplă și celor mai buni dintre noi. Odată ce energia sexuală inițială s-a risipit, într-o relație nu se mai face sex cu lunile. Poate ai ajuns să preferi vibratorul atingerilor neîndemânatice ale iubitului. Poate că încă faceți sex, dar nu se compară cu experiența pe care ați avut-o prima oară când ați mers la tine și v-ați tras-o pe fotoliul colegei tale de apartament.
E o problemă cu care sexologa Rachel Sian se confruntă tot timpul. „Masturbarea și sexul devin până la urmă o rutină”, a zis ea. „După cinci ani de relație, cuplurile se plâng că fac sex în aceeași poziție. El îi pipăie sânii, iar ea îi deschide pantalonii….După o vreme, pur și simplu nu mai e palpitant.”
Toți merităm să facem sex grozav și să ne simțim conectați cu partenerii noștri. Dar cum poți reînvia o flacără pe moarte, cum poți crește intensitatea plăcerii și cum poți deveni un amant mai bun? Am vorbit cu câțiva experți care ne-au dat informații foarte utile.
Comunicați
Poate sună simplu, dar comunicarea e cheia pentru o viață sexuală împlinită și o relație sănătoasă și respectuoasă. Deși pare o sarcină ușoară, uneori e dificil să îți exprimi cele mai profunde dorințe sexuale, cum ar fi că ai fantezii cu prietenul cel mai bun.
Unul dintre cele mai bune moduri să comunici despre sex este, evident, să o faci în dormitor. Sian a explicat că, deși media prezintă verbalizarea dorințelor în timpul sexului ca pe un gest foarte neatrăgător, de fapt ajută enorm să preiei controlul asupra plăcerii și să-i transmiți partenerului ce lucruri îți plac. Sexul va deveni mai bun pentru amândoi. Dacă ai pasiuni din domeniul BDSM, e chiar obligatoriu să le comunici în avans și să te asiguri că și partenerul e la fel de entuziasmat să le încercați.
Sian îți recomandă să îți întrebi partenerul sau partenera: „Cum se simte chestia asta?”, „Vrei să te ating mai ușor, mai apăsat, mai repede, mai lent?”, „Cum ar putea fi și mai bine de atât?” Îți recomandă să te gândești la lucrurile astea în avans, ca să ai mai multă încredere să le verbalizezi atunci când vine momentul. „Deși poate nu sună cel mai natural, după ce te obișnuiești să comunici așa, poate deveni foarte sexy. E sexy să fii întrebat cum îți place”, a explicat ea.
Terapeuta de cuplu Kendra Capalbo, care ține retreat-uri pentru cupluri care vor să-și îmbunătățească viața sexuală, a accentuat cât de important e „să te simți confortabil să vorbești despre sex”, atât în dormitor, cât și în afara lui.
„Discuțiile despre sex ar trebui să facă parte din rutina zilnică”, a zis ea. „Doar pentru că vorbești despre o fantezie, nu înseamnă că ar trebui s-o puneți în practică pe loc.” Capalbo mai sugerează să vă uitați împreună la pornografie etică, ca să reduceți rușinea și anxietatea legate de sexualitate și dorințele voastre intime.
Luați-o încet
Poate că uneori e sexy o partidă scurtă între două întâlniri pe Zoom la job, dar atunci când vedeți sexul ca pe o cursă spre orgasm, acesta își pierde atracția și farmecul. Toți experții cu care am vorbit m-au sfătuit să iau lucrurile încet. Mi-au zis că lentoarea și răbdarea sunt cheia pentru o viață sexuală satisfăcătoare.
„Niciodată nu avem timp, toți suntem ocupați mereu, așa că până și sexul devine o datorie care trebuie bifată”, a explicat Sian. „Așa ni se vinde, ca o formă de pasiune care ne face să intrăm pe ușă în casă și să ne smulgem hainele reciproc și să ne-o tragem pe blatul din bucătărie. Dar dacă facem sex doar așa, rapid, pe fugă, pierdem o grămadă de plăcere și intimitate.”
Sexul poate însemna și preludiu prelungit, sex oral reciproc fără să ajungem la orgasm neapărat sau săruturi lungi și excitante.
„Întreb multe cupluri când s-au sărutat ultima oară. Și multe tac, jenate”, a zis Capalbo. „Săruturile nici nu trebuie să ducă neapărat la sex.”
Când acordăm mai puțină atenție penetrării, normalizăm și alte forme de sex, cum ar fi sexul oral. Când ne luăm timp pentru asta, trăim mai mult în prezent. Știm cu toții cum e să faci sex clasic cu penetrare și să te gândești la ce facturi mai ai de plătit.
Terapeuta sexuală Lyndsey Murray recomandă, pentru îmbunătățirea concentrării, o activitate numită focus senzorial. „Focusul senzorial e un exercițiu intim în care partenerii își iau timp să se atingă dezbrăcați”, a explicat ea.
„Identifici care sunt lucrurile care îți distrag atenția și aduci focusul pe presiune, textură și temperatură. Nu încerci să îl exciți neapărat pe celălalt, dar nici nu te ferești de asta. Pur și simplu aduni dovezi, afli ce lucruri îți ocupă mintea și vezi cât de mult poți sta în prezent.”
Sian mai recomandă să faceți activități similare împreună. „Puteți împărtăși mici momente de mindfulness, de stat degeaba și respirat, de mângâieri și atins prin haine.”
Petreceți timp singuri
Timpul petrecut în singurătate te ajută să te conectezi la corpul tău și la dorințele tale. Poate că în copilărie nu aveai intimitate când te masturbai și te-ai obișnuit să o faci repede, pe ascuns. Dar e important să-ți dai timp să te atingi, să vezi ce poziții îți plac și ce fantezii îți trec prin cap.
Sian îți recomandă să experimentezi cu diverse jucării sexuale și să descoperi noi moduri de a ajunge la orgasm, astfel încât sexul să fie mai variat și mai puțin monoton. „Poți încerca să respiri profund când te apropii de orgasm, în loc să îți ții respirația, sau să te masturbezi în oglindă și să te observi, chiar dacă e dificil să faci asta”, sugerează ea.
Dacă înțelegi cum să ajungi la un orgasm zguduitor, atunci vei ști să-ți înveți și partenerul cum să-ți ofere asta. „Trebuie să scăpăm de ideea că doar partenerul sau partenera e responsabil/ă de orgasmul nostru”, a zis Murray. „Plăcerea noastră trebuie să fie o prioritate și trebuie să ne ocupăm de ea. Desigur, fără să uităm de partener.”
„Bărbații au impresia că să fie buni la pat înseamnă să-i ofere partenerei un orgasm. Da, partenerul te poate ajuta, dar tu ești responsabil de orgasmul tău, în primul rând.”
Nu vă luați prea în serios
„Poate cel mai important e să aveți simțul umorului. Cred că uneori luăm sexul prea în serios și suntem prea orientați pe scop”, a zis ea. „Cred că cuplurile care pot râde în momentele proaste au cele mai mișto vieți sexuale.” Ca exercițiu, Capalbo le recomandă cuplurilor să facă intenționat sex de proastă calitate, ca să realizeze că nu e mare chestie și să nu se mai panicheze cu privire la asta.
Așa că data viitoare când ai o partidă de sex prost cu partenerul pe termen lung, nu uita că există soluții. Nu trebuie să te resemnezi, există multe lucruri pe care le puteți face ca să îmbunătățiți relația. Un prim pas ar fi să-i trimiți partenerei sau partenerului acest articol.