Dylan, 28
Frecvența sexului: 6/10
Nivelul de intimitate: 8/10
Ce părere ai despre oamenii cu care ți-o tragi: 8-10/10
Cât de mulțumit ești cu cantitatea de timp alocată sexului: 3/10
VICE: Când a fost ultima oară când ai făcut sex?
Dylan: Dacă-ți vine să crezi, azi de dimineață. Este o situație interesantă fiindcă e vorba de o fostx.
Videos by VICE
La modul general, ce părere ai despre sexul cu fostele?
De obicei am regula că odată ce s-a terminat, e gata și am o perioadă de timp în care nu vorbesc cu ei/ele ca să pot să-mi antrenez creierul să-i asociez cu prietenii. Cu acestx fostx este foarte complicat să fac asta, fiindcă, o să sune patetic, dar simt că suntem suflete pereche. Dar îmi place să fiu optimistx când vine vorba de relații fiindcă în trecut, când o relație nu funcționa, simțeam mereu că asta reflecta ceva legat de mine și că din cauza a ceva ce am făcut eu nu a mers.
Cum vezi sexul?
Ei bine, asta e o întrebare importantă pentru mine. Relația mea cu sexul a evoluat și s-a schimbat. Am crescut într-o familie credincioasă și mereu glumeam că am copilărit într-un cult. Dar nu, erau doar reguli și condiții stricte despre sex. Iar asta m-a făcut să simt o rușine profundă legată de sex, iar faptul că eu voiam să fac asta era ceva păcătos și greșit. Chiar și acum mă mai lupt cu asta. Dar în timp ce am evoluat și am crescut și mai mult, am realizat că sexul cu bărbații sau cu penisuri nu mă satisface deloc. Când am ieșit din una dintre ultimele relații și am început să mă culc cu femei, mi-a schimbat viața. Acum nu mai simt atât de multă vinovăție legată de sex.
Acum faci sex numai cu oameni care se identifică ca femei?
Pentru moment. Sunt non-binar și am făcut sex doar cu femei și persoane non-binare. Dar n-am mai atins un penis de mult timp și nici nu-mi doresc asta. Este interesant fiindcă imediat cum am realizat că sunt non-binar, mi-am dat seama și că genul și sexualitatea sunt fluide și că până la urmă contează cu cine mă conectez. Dar mă simt foarte atrasx de oameni și energiile lor. Dar încă mai am niște frici acolo.
Din experiențele trecute?
Clar. Singurele momente în care m-am simțit nesigurx în timpul sexului a fost cu bărbații, așa că nu m-am mai simțit confortabilx să mă pun din nou într-o situație în care să fac sex cu ei. Indiferent dacă e vorba de o aventură de-o noapte sau altceva, este o activitate foarte vulnerabilă.
Unde cunoști persoanele cu care faci sex?
Sincer, oriunde, la cafenele sau pe stradă. Flirtez cu aproape toată lumea. Nu folosesc aplicațiile de dating, dar obișnuiam să o fac când eram mai tânărx. Cred că aplicațiile de dating sunt o unealtă grozavă prin care să explorezi un nou oraș. A fost o perioadă când ieșeam la date-uri cu oameni de pe Hinge și Tinder și mă simțeam de parcă ieșeam cu mine fiindcă aveam aceleași conversații, cum ar fi ce muncești – parcă era un interviu. Simți mai mult că te cunoști pe tine decât alte persoane.
Un studiu din British Medical Journal spune că generația noastră face mai puțin sex decât generațiile dinainte. Una dintre cauze este social media, care ar putea include și aplicațiile de dating. Ce părere ai despre asta?
Este interesant când apare un produs cu scopul ca oamenii să facă mai mult sex, cum ar fi aplicațiile de dating, și cu toate astea are efectul invers. Mediile în care mă învârt eu și oamenii cu care îmi petrec timpul sunt toți queer, toți foarte deschiși, cum ar fi persoane poliamoroase în relații cu trei oameni, așa că am impresia că toată lumea face sex tot timpul. Dar nu mă surprinde statistica aia, din moment ce accentul este pe recompensă imediată cu acele aplicații. Dacă arăți într-un anumit fel, oamenii te vor plăcea și odată ce ai asta, e ca și cum doar de asta ai nevoie. Aplicațiile astea țin cumva oamenii departe de a-și atinge potențialul din punct de vedere conversațional fiindcă sunt ca o plasă de siguranță.
Oamenii nu-și dau interesul?
Au fost momente când am participat la o petrecere pe timp de zi sau la un eveniment și oamenii erau ceva de genul: „Uau, Doamne, persoana aia e atât de sexy” și apoi imediat intrau pe telefoane și încercau să o găsească pe aplicațiile de dating. Poți să te duci direct la persoana aia și să spui ceva. În schimb e mai degrabă: „O să încerc să o găsesc pe o aplicație și să spun salut” și apoi să încerci să clădești o conversație și să-ți imaginezi ceva ce nu e de fapt acea persoană. Apoi, când ieși la date cu ea și nu e persoana pe care ți-ai imaginat-o că e, ești dezamăgit și nici măcar nu pleci acasă cu ea. Poate de asta oamenii nu fac sex, fiindcă aceste aplicații de dating sunt oglinzi pentru orice vrei tu să proiectezi pe ele.
Deci spui că aplicațiile de dating ne fac să ne prezentăm mai puțin autentic?
Știu că e amuzant să compar asta cu zodiile, dar profilele de Instagram și aplicațiile de dating sunt ca zodia ta în semnul soarelui. Sunt ceea ce aspiri tu să fie, dar realitatea e că avem o întreagă hartă cu alte lucruri. Avem semnul lunii, care reprezintă emoțiile, avem ascendentul, care e ceea ce prezentăm lumii. În schimb punem botul la produsul ăsta pe care l-am modelat. Deci bineînțeles că atunci când îl iei acasă și îl probezi și vezi că nu ți se potrivește fiindcă e diferit decât ce apărea în poza cu care și-a făcut reclamă vei fi dezamăgit. Asta chiar m-a făcut să mă simt puțin tristx că nu facem atât de mult sex. Este un lucru atât de frumos de explorat.
Te bucuri de modul cum explorezi sexul?
Da, relația mea cu sexul începe clar să se schimbe și să evolueze într-un mod foarte pozitiv. Dar e păcat că mi-a luat 28 de ani să ajung aici. E atât de drăguț să văd generațiile mai tinere că sunt atât de active în a avea conversații despre sex, despre protecție și că elimină stigmatul legat de bolile cu transmitere sexuală. Evident că mai avem mult de crescut, dar cred că ne îndreptăm în direcția corectă de a face asta o parte mai transparentă din viață.
Interviul a fost editat pentru lungime și claritate.