La show-urile de dating exista o discrepanță între felul în care erau prezentate (divertisment pentru toată familia) și ce erau cu adevărat (o modalitate pentru tinerii disperați să se combine, să și-o pună în vacanțe ieftine primite ca premii). De exemplu, Take Me Out se bazează pe o vanitate destul de aspră: „Nu-mi place, nu aprinde lumina”, practic un alt fel de a spune „ești atât de urât, că prefer să stau singură pe întuneric, decât să stau cu tine”, dar discursul temperat de tătic al lui Paddy McGuinnes („Let the salad see the cream!“, „Let the papa see the dom!“) și câte un cover ocazional la chitară acustică mențin vibe-ul familist.
Totuși, lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani. Din moment ce toată lumea folosește Tinder și atitudinea față de casual sex s-a mai relaxat, show-urile astea s-au chinuit să țină pasul cu abordarea sexuală mai pragmatică. A mai apărut și Naked Attraction, care îți permitea să-ți alegi partenerul în funcție de cât de frumos e penisul acestuia și Undressed, care a sărit cu totul peste partea de dating și a băgat oamenii goi direct în pat, ca să vadă ce se întâmplă.
Videos by VICE
Dar show-urile astea obosite au o limitare nefericită de a se confrunta cu oameni obișnuiți în tot felul de scenarii impuse. Dar acum, cu cât ne apropiem de realitatea partenerilor sexuali robotizați și sexului virtual, apare și Game of Clones, o nouă emisiune E4, unde persoane obișnuite își proiectează partenerul ideal într-un program, care seamănă suspicios de tare cu modelul de construire al unui personaj din The Sims. După ce au ales cum vor să arate potențialul partener, producătorii caută persoane reale care să se potrivească fizic, le îmbracă pe toate la fel și le înghesuie într-o casă, ca să concureze pentru atenția și afecțiunea „creatorului”.
Sursă: Game of Clones/E4
Primul episod o prezintă pe Charlotte de 24 de ani, din Worcester, care cere, de fapt, imploră computerul magic să-i prezinte un tip excentric, îmbrăcat la modă, cu gene mixte, și un funduleț simpatic. Probabil că Charlotte își dorea o versiune mai tânără a lui Lewis Hamilton. În schimb, a primit un cârd de gâște care eșuaseră la X Factor, și care arătau de parcă se îmbrăcaseră exclusiv de la H&M.
„O să mă chinui să îi diferențiez”, spune ea cu o voce profundă în timp ce face cunoștință cu Ben, Kalern, James, Matthew, Dom, Jamal, Kamel și Ryan. De aici rezultă și prima problemă a formatului: e greu și pentru public să-i diferențieze pe băieți. Nu prea putem să mirosim tona de parfum Versace cu care s-a dat Kalern sau să ne dăm seama de diferența de accent dintre Matthew și James. Dacă până și Charlotte se chinuie, pentru cei care se uită acasă e aproape imposibil.
Emisiunea asta zici că e plină de troli de la X Factor VT.
În orice caz, Charlotte se confruntă cu probleme mai mari odată ce avansează competiția. Cu accentul lui de Manchester, naratorul ne aduce aminte că, odată ce toți arată la fel, singurul lucru care-i diferențiază e personalitatea. Dar din moment ce opt hăndrălăi stau după curul lui Charlotte, ca niște gâște leșinate, cum naiba o să apuce Charlotte să-i cunoască pe toți?
Apoi vine sesiunea de speed-dating. Dom (sau James?) vorbește despre lampioane (plictis total). Ben vorbește despre locul lui plătit de parcare (am murit… de plictiseală). Matthew declară că el nu e „genul ăla de tip metis tipic”, care pare un fel de rasism interiorizat. În plus, e ciudat să spui asta la o emisiune care e bazată pe stereotipizare.
Presiunea nu scoate ce e mai bun din băieți, săracii de ei, dar măcar subliniază faptul că au fost aleși pentru că se potriveau unui tipar.
Deci ce spune asta despre universul dating-ului, care pune atât de mult accent pe acurateț, încât devine OK să îmbraci băieții la fel (ochelarii de tocilari trebuie purtați obligatoriu, așa cum e stipulat în contract)? Cum ar fi dacă tipul potrivit pentru Charlotte ar fi un roșcovan francez care consideră că Stone Island a fost închisoarea în care Nelson Mandela a fost deținut? Măcar pe Tinder ai parte de tot ce are umanitatea de oferit. Acolo poți să te amăgești că match-urile tale te consideră atrăgător ca individ, nu ca sosia unui partener ideal.
Dar apoi lucrurile prind contur. După o conversație nesigură cu James, un fost fotbalist, Charlotte declară că „mulți băieți atrăgători nu au personalitate”. Ar putea lucrurile să devină mai interesante? Oare o să înceapă să-i judece pe băieți strict după ce au în cap, și nu după cum arată? Oare o să spună vreunul dintre ei ceva inteligent, ca s-o ajute să se decidă mai ușor? Prea târziu, pentru că ea îl alege pe Kamel, după ce acesta îi spune că odată a fost confundat cu Ashley Cole într-un centru comercial.
Nu vreau să divulg prea multe despre celelalte patru episoade, cu excepția faptului ca Charlotte plânge o grămadă. Băieții încearcă să danseze la bară, într-o tentativă de a etala personalitatea aia super importantă. Charlotte îi scoate din competiție pe doi dintre băieți, care chiar păreau că o plac pe bune, dar care erau un pic mai ciudăței (adică mai de treabă) decât ceilalți. La un moment dat vine și mama ei ca să-i supravegheze pe băieți cum gătesc paste, pentru un motiv necunoscut publicului.
Aproape nu se face niciun efort pentru a scoate la iveală personalitățile acestor tipi, în afara unui show penibil și o sesiune de confesiuni în care Kalern vorbește despre cum a găsit o castană uriașă. A trebuit să dau înapoi și să verific dacă Ryan chiar era un concurent de la începutul emisiunii.
Nu e nimic subversiv la emisiunea asta – doar o fată care stă în fața unor băieți, ce încearcă să-i îndeplinească așteptările stricte. Poate revine Blind Date, care ar putea să fie o emisiune mai benefică.
Traducere: Diana Pintilie
Citește mai multe despre dating:
Întâlnirile amoroase sunt din ce în ce mai nasoale
Ce lucruri dubioase spun oamenii despre tine, în funcție de poza ta de pe aplicațiile de dating
