Europa e o uniune, dar și o colecție de țări cu legi, limbi, valori, politici, salarii, băuturi și glume proprii. Viața poate fi extrem de diferită în funcție de partea în care te afli în Uniunea Europeană. Săptămâna asta, VICE.com publică povești despre cum sunt afectați oamenii de granițele Europei.
O linie de ceară verde trasată pe o hartă a orașului în 1964 a ajuns să definească ultima capitală divizată din lume. Nicosia, capitala insulei est-mediteraneene Cipru, este un oraș plin de baze militare. Este un loc unde străzile aglomerate se termină uneori în ziduri de butoaie și saci de nisip.
Videos by VICE
Nicosia a fost împărțită în 1964, în urma confruntărilor armate intercomunale dintre ciprioți greci și turci, cele mai mari comunități etnice ale insulei. Republica Cipru a început să existe la scurt timp după ce insula a devenit independentă de administrația colonială britanică în 1960. Scindarea dintre nord și sud a Nicosiei a fost cimentată în vara anului 1974, când trupele turcești au invadat partea de nord a Ciprului, ca răspuns la o lovitură de stat grecească, care urmărea răsturnarea arhiepiscopului de atunci, Makarios, și unirea insulei cu Grecia.
Regiunea tampon din Nicosia controlată de ONU, din perspectiva unui paznic greco-cipriot din sudul Nicosiei. I se mai zice și „zona moartă”.
Nicosia este epicentrul unui conflict înghețat în timp.
Republica Cipru este un stat membru al UE a cărui suveranitate este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite și de toate guvernele străine, în afară de Turcia. Republica Turcă a Ciprului de Nord, adică treimea nordică a insulei, este un stat de facto înființat în 1983, iar statutul său este recunoscut doar de Turcia. Ambele state au capitalele în Nicosia. Până în 2003, când conducerea turco-cipriotă a înlăturat restricțiile pentru centrul istoric al Nicosiei, nu a existat aproape deloc o interacțiune între cele două părți. Pentru prima dată în aproape 30 de ani, mii de ciprioți greci și turci au putut trece linia de separare a insulei. Iulie 2019 marchează 45 de ani de la prima divizare a Ciprului, iar până în prezent toate eforturile internaționale pentru reunirea insulei au eșuat.
Linia de separare se întinde pe 180 de kilometri, între cele două regiuni fiind o zonă tampon controlată de ONU, care-i de doar câțiva metri lățime în cele mai înguste puncte din centrul Nicosiei, capitala ambelor state.
Un fotograf din Nicosia numit Marcos Andronicou a explorat ambele părți ale capitalei primăvara trecută și a vorbit cu rezidenți despre ce înseamnă granița pentru ei.
Sarah, 26, chelneriță, lucrează la o cafenea în nordul Nicosiei, la câțiva metri de una dintre principalele treceri pietonale înspre sud. Ea are un bunic cipriot și s-a mutat cu părinții din Germania în partea de nord a Nicosiei când avea șapte ani. Sarah susține că era mult prea mică ca să-și aducă aminte când a trecut granița pentru prima oară cu familia ei în 2003. Acum, are prieteni care locuiesc în sud, unde și ea a trăit pentru o vreme. „După așa de mulți ani în care trec în partea cealaltă în fiecare zi, nu mai văd granița deloc”, spune ea. Pot să-mi imaginez orașul fără ea. „Ar fi mai ușor și mai plăcut.“ Pe muntele Pentadaktylos din sudul Nicosiei se vede un steag iluminat al Republicii Turcești din Nordul Ciprului (RTNC). Steagul de pe munte are aproximativ marimea a patru stadioane de fotbal și este iluminat cu mii de becuri în timpul nopții fiind vizibil până departe în Nicosia de sud. Dionysis, 27 de ani, project manager, care se afla într-un parc unde adesea stă în timpul pauzelor spune că, din motive etice, nu a traversat niciodată granița spre partea de nord a Ciprului. El spune că „Multe s-au schimbat de la invazie, iar oamenii de ambele părti s-au întâlnit. Asta mă face să cred că am putea coexista. Dar influența politică și economică pe care o are Turcia în teritoriile pe care le ocupă nu ne-ar lăsa să avem interacțiuni bazate pe umanitate. Până la urmă, ajungem să fim ostatici oricărui conducător turc. Am impresia că, dacă mi-aș arăta pașaportul la graniță, aș recunoaște un stat fals, ocupat ilegal, și asta l-ar ajuta pe Erdogan să demonstreze că are dreptate. Chiar vreau să merg, dar nu mi-ar plăcea să vizitez casa tatălui meu sau jumătate din țara mea ca și când aș fi un turist.” Nordul Nicosiei, unde copiii se joacă în fața zidurilor istorice. Aceste ziduri au fost construite de venețieni când Cipru era parte din Republica Veneției în 1489 și sunt aproape intacte și în ziua de azi. Melodi, 20 de ani, studentă în anul doi la muzică, la hanul Buyuk în centrul Nicosiei de nord. Prima dată când a trecut granița a fost în 2004, să viziteze satul mamei sale din sud. „Îmi amintesc reacțiile oamenilor, fericirea. Nu știu, toată lumea era emoționată, dar fericită.” Acum, trece granița cu familia ei să facă cumpărături sau să meargă la munte. „[Granița] nu înseamnă nimic, deoarece nu trebuie să existe. Putem merge dincolo, iar ei pot face același lucru. Suntem uniți.” Nicosia de sud. Un parc de câini de lângă zidurile istorice. Sudul Nicosiei. Creștini participă la slujba din Vinerea Mare. Pe când nordul Nicosiei e alcătuit dintr-o populație predominant musulmană de turco-ciprioți, sudul e plin de ortodocși și câțiva catolici. Nordul Nicosiei. Musulmani se roagă într-o Moschee. Andreas, 30 de ani, stă în afara barului unde lucrează, care se află chiar pe linia verde din Nicosia. Andreas s-a născut în sud și a mers prima dată în nordul Nicosiei cu mai puțin de o lună înainte să-i fac această poză. El spune că nu a fost o decizie conștientă să nu viziteze nordul Nicosiei, ci poate una subconștientă, deoarece se simțea familiar și confortabil în zona din sud. Lui Andreas i se pare neplăcut ca părinții lui refuză sa viziteze partea de nord atâta vreme cât trebuie să prezinte la graniță pașapoartele sau acte de identitate.
Andreas spune ca invidiază pisicile și păsările care traversează granița fără pașapoarte sau acte, complet indiferente la orice situație politică. „Ce înseamnă să arăți un pașaport când treci granița? Este doar o bucata de hârtie pe care o prezinți să treci o linie imaginară și sa vizitezi un ținut care este real. Am încredere în oameni, cred că vom reuși sa ieșim din situația în care ne aflăm. Trebuie doar sa fim atenți pentru ca întotdeauna exista un dușman în afară de noi. Dar câtă ură poate să mai existe în noi când stai cu cineva la masă, bei și asculți muzică?“ Nordul Nicosiei. Dansatorii Dervish dansează în fiecare zi într-o fostă catedrală catolică. Cultura Mevlevi și dansatorii dervish au fost integrați în cultura cipriotă când Imperiul Otoman a cucerit insula în 1571. Yagmur are 27 de ani și este ilustratoare. Locuiește în nordul Nicosiei, iar în spatele ei se vede zona de tampon controlată de ONU. Unii dintre cei mai buni prieteni ai lui Yagmur sunt greco-ciprioți, iar ea îi vizitează des, dar este frustrată că trebuie să te prezinți în fața autorităților și să treci o graniță ca să ajungi într-o altă parte a orașului. Ea crede că în Nicosia se pot vedea realitatea și absurditatea insulei divizate. „Din păcate, pentru că am crescut în situația asta, mi se pare normală. Nu am avut șansa să văd o altă variantă. Când porțile s-au deschis în 2003, eram prea mică ca să înțeleg ce se întâmpla. Dar după ce granița s-a deschis am început să-mi pun întrebări. Este ciudat ca e un lucru atât de normal pt generația noastră”, spune ea. „Chiar dacă autoritățile nu vor face pace în Cipru, pentru mine e deja fiindcă pot trece granița. Îmi văd prietenii, fac cunoștință cu oameni noi și lucrăm împreună. Trăiesc în pace atât cat se poate” Sudul Nicosiei. O cafenea aflată pe linia verde din centrul Nicosiei. Nordul Nicosiei. O cafenea aflată la câteva sute de metri de graniță Nordul Nicosiei. O stradă la câțiva metri de granița între nordul și sudul capitalei. Gokhan, 33, barista, înăuntrul depozitului din centru, unde își păstrează căruțul cu cafea. Gokhan nu este căsătorit legal, deoarece el crede că nu trebuie să înștiințeze guvernul despre viața lui sentimentală. Iubita lui, Christina, este o greco-ciprioată, și ei locuiesc împreună în sudul Nicosiei. Gokhan are mulți prieteni care locuiesc în sud, și trece granița de cel puțin două ori pe zi. Când l-am întrebat ce crede despre împărțire, el a spus că: „mă simt oribil, pentru că e orașul meu, și a fost divizat de niște oameni care nu au fost născuți aici și care nu au trăit în această țară. Nu cred că ciprioții au împărțit insula cu acordul lor.” Sudul Nicosiei. O cafenea la câțiva sute de metri de linia verde. Sudul Nicosiei. O statuie cu Markos Drakos în centrul din sudul Nicosiei. Drakos era un greco-cipriot din EOKA, o grupare paramilitară care a luptat împotriva coloniștilor britanici 1955 și 1959. El a vrut să unească cele două părți. Nordul Nicosiei. O statuie care sărbătorește existența influențelor turcești în Cipru – de la cucerirea otomană în 1571 până la stabilirea Republicii Turcești din Nordul Ciprului în 1983. Lenia, 29, terapeută prin artă, în studioul său din centrul Nicosiei de sud. Până acum câțiva ani, nu avea nicio relație cu nordul Nicosiei sau turco-ciprioți. A devenit curioasă de abia după ce s-a întors în Cipru, la câțiva ani de studiat în străinătate. Deși încă nu are atâtea interacțiuni cu ciprioții turci, consideră că oamenii din ambele părți ale Ciprului sunt capabili să coexiste. Despre prima dată când a trecut în nord cu familia în 2003, ea spune: „Din ceea ce am auzit în jurul meu și din ceea ce ne-au spus la școală, am trecut în cealaltă parte cu un sentiment negativ. Dar de-a lungul anilor, sentimentele mi s-au schimbat. Nu mai e așa.” Ea adaugă: „Ceea ce este rău e că ne-am obișnuit cu asta… nu mai este ceva extraordinar că avem o graniță. Dar, pe de altă parte, nu putem face nimic în acest sens.” Sudul Nicosiei. Oameni își plimbă câini prin centrul istoric al Nicosiei de sud. Sergen, 21 de ani, ospătar și student la jurnalism, stă în grădina cafenelei unde lucrează în nordul Nicosiei, la câțiva metri de una dintre principalele treceri pietonale spre sudul orașului. Nu-și amintește mare parte din prima dată când a trecut granița cu mama ca să-i viziteze satul din sud. „Știu că mi-a fost teamă un pic, dar era normal. Nu știam zona și am auzit atât de multe lucruri, cum ar fi că grecii nu ne plăceau – dar, după aceea, mi-am dat seama că suntem toți oameni. Suntem la fel, nu e nimic diferit.” Acum, Sergen trece granița în mod regulat pentru a-și vedea prietenii greco-ciprioți și pentru a merge la concerte. Marilena are 29 de ani și este actriță independentă, profesoară de teatru și activistă. Am pozat-o în afara Casei pentru Cooperare, un ONG intercomunal care permite interacțiunea dintre ciprioții greci și turci din interiorul zonei tampon controlate de ONU. A copilărit în sudul Nicosiei și nu a avut aproape nicio relație cu nordul și oamenii de acolo până în 2013, când s-a implicat în diverse activități între cele două comunități.
Acum trece granița regulat și are mulți prieteni și colegi din ambele părți. „Înțeleg de ce mulți oameni nu doresc să-și arate pașapoartele [pentru a trece frontiera] – pentru că de fapt ar recunoaște diviziunea în acest fel. Pe de altă parte, însă – dacă vrei să întâlnești oamenii din cealaltă parte, dacă vrei să comunici cu ei, poți găsi o cale de mijloc. Mă simt ciudat și puțin frustrată că nu se întâmplă nimic pentru a schimba situația”, spune ea. „Chiar dacă mâine politicienii ajung la o soluție, dacă oamenii nu sunt gata să o accepte, nu se va întâmpla – nu va merge mai departe.”
