Tipul ăsta face singura revistă despre muzica metal underground din România citită de străini

Timp de foarte mulți ani de zile, fanzine-urile, adică reviste făcute de fanii unui gen muzical din underground, au fost cea mai bună sursă de informare pentru oamenii care ascultau și altceva în afară de ce era la radio sau la televizor. Erau făcute de oameni pasionați de muzică, care nu se gândeau la câștiguri financiare sau chestii de genul. Se simțeau împliniți pe partea profesională dacă ajungeau în backstage să bea o bere cu trupa. Fanii adevărați, gen.

Din păcate, în România treaba asta cu fanzine-urile nu prea a prins. Majoritatea oamenilor pe care-i știu eu habar nu au de existența unor astfel de reviste tipărite la noi în țară. Și vorbesc despre oameni care știu ce mișcă prin underground. Nu e vina lor. Suntem mai puțin activi la capitolul ăsta. Sigur, sunt webzine-uri, dar nimic pe foaie. Nu ne înghesuim nici la revistele de specialitate de la chioșcurile de presă. Cine ar da bani pe fanzine-uri underground despre punk, rock sau metal?

Citește și: Am vorbit cu rockerii care reprezintă România la cel mai mare festival de metal din Europa

De aceea am fost surprins să găsesc pe net Rotten Romania, un fanzine dedicat scenei autohtone de metal extrem. E realizată de Adrian Dan, un metalist old-school, pasionat de genul ăsta de muzică de la zece ani, care are și fanzine-ul Slowly We Rot, despre scena metal la modul general. Acum trei ani a decis că trebuie să promoveze exclusiv și scena românească cu o nouă publicație. Rotten Romania a apărut cu un tiraj de o sută de exemplare, numerotate, care se vinde exclusiv într-o versiune printată. Da, printată. În anul 2017.

Am fost curios să văd cum se descurcă într-o piață aproape inexistentă, cum realizează revista de unul singur și dacă chiar are comenzi pentru Rotten Romania, așa că l-am luat la un interviu:

VICE: De ce te-ai decis să faci un fanzine despre scena românească de metal?
Adrian Dan: Nu e prima dată când am o inițiativă de genul ăsta. Am mai avut la sfârșitul anilor ’90 – începutul anilor ’00 câteva tentative. Fanzine-uri care au apărut în unul, două, trei sau maximum patru numere, care se numeau, în ordine cronologică, Underground Chronicle, Ardeal, Tempest și Pest. Asta până a intrat serios internetul și la noi, și chiar nu mai citea nimeni așa ceva. Am hotărât să las și eu „condeiul” în favoarea webzine-ului.

---

---

Revenind la întrebarea ta, un fanzine despre scena românească de metal a fost alegerea logică pentru simplul fapt că sunt pasionat de acest gen, mai ales de ce se întamplă pe scena de la noi din țară. Consider că un fanzine are durata mai lungă de viață decât un webzine. Informația din el rămâne mai mult timp. De exemplu, eu am în colecție reviste încă de la începutul anilor ’90, sunt convins ca mai sunt și alții ca mine, iar informații despre unele trupe active în acei ani le găsesti doar acolo. Până la urma e istorie, chiar daca una foarte, foarte nișată, și e păcat să se piardă. Iar ca motiv secundar ar fi că eu mai am un fanzine, Slowly We Rot, care e de altfel și fanzineul meu principal, dar care e axat în mare parte pe scena de metal extrem de afară și mi-am dorit să separ cumva „apele”.

Mai sunt și alte fanzine-uri despre metal în România care acoperă exclusiv scena autohtonă?
Mai este The Intermission din București, deși nu sunt sigur dacă ei consideră că fac tot un fanzine sau o revistă profi. Acolo e vorba de un întreg colectiv redacțional și nu e axat chiar exclusiv pe scena autohtonă. Au scos tot două numere până acum și revista arată mult mai high-end decât ce fac eu.

De ce se numește Rotten Romania?
După cum îți ziceam înainte, eu mai am un fanzine, Slowly We Rot. Când am decis să scot încă unul, dar care să fie axat pe scena autohtonă, mi-am dorit să aibă o oarecare legătură, mai ales că primul număr Rotten Romania a fost distribuit gratuit împreună cu numărul șapte din Slowly We Rot. În plus, poate fi vorba și de faptul că această muzică pe care o prezint eu în Rotten România e exact ca un putregai, majoritatea oamenilor nu vor să știe de existența lor, haha.

Citește și: Am vorbit despre sex, droguri și dezmăț în comunism cu rockeri din trupe vechi românești

Cine face parte din echipa editorială?
Eu fac totul. De la interviuri și recenzii până la tehnoredactare. În numărul 2 am cerut acordul unui prieten din Polonia, Don Mariano, să îi public unul dintre interviuri, cu bucureștenii de la Akral Necrosis, pentru că mi-a plăcut foarte mult cum a ieșit. În plus, Fulmineos, cel mai activ muzician din underground-ul românesc pe partea de metal, a scris și el un fel de articol format din știri despre proiectele lui muzicale.

Fanzine-urile sunt de obicei printate, dar în zilele noastre nimeni nu mai cumpără nimic pe foaie. Care a fost cea mai mare provocare când te-ai decis să o scoți printată?
Nu am avut niciun fel de așteptări, a fost totul bazat pe pasiune. Mi-am dorit foarte mult să scot un fanzine în print și uite că am ajuns să scot două, haha. Îmi ia câteva luni s-o scot, pentru că nu fac doar asta. Cea mai mare provocare în cazul meu a fost tehnoredactarea, nu am niciun fel de pregătire în sensul asta. A trebuit să mă bazez exclusiv pe intuiție și pe un fel de „trial and error”. Dar deși zic că rezultatul final arată decent, niciodată nu am fost mulțumit de ceea ce am realizat din punctul ăsta de vedere.

Citește și: Am fost să văd ultimul zeu al rock-ului american din România

De ce e scrisă în engleză? Ai și comenzi din străinătate?
Majoritatea cititorilor sunt din străinătate. Am scos primul număr în 2015 și pe atunci mă gândeam că nu îl voi continua, dar mulți cititori Slowly We Rot mi-au tot cerut între timp să revin cu un nou Rotten Romania, ceea ce a fost o surpriză plăcută. Sunt oameni afară care pe lângă faptul că sunt colecționari de fanzine și reviste, au și o pasiune pentru a descoperi trupe și scene noi, iar România e ceva cât se poate de exotic pentru ei. Chiar și pentru unguri, dacă îți vine să crezi.

Ai un tiraj de o sută de exemplare. Cum se vinde revista?
Primul număr a avut un tiraj mai mare, dar odată cu numărul 2 am hotărât să limitez fanzineul la o sută de bucăți, pentru ca mi s-a părut întotdeauna interesant conceptul de „limitat la x exemplare numerotate manual”. Revista se vinde prost, dar nici nu mă așteptam la vânzări record sau măcar să-mi scot investiția, nici într-un caz. Am știut asta de la început și mi-am asumat-o.

De ce crezi ca în România nu a prins fenomenul de fanzine?
Din același motiv pentru care nu a prins fenomenul de label-uri underground. Habar nu am. M-am gândit și eu de multe ori la asta și chiar nu am găsit niciun răspuns. Nu poate fi vorba despre starea financiară a României, pentru că de exemplu în Polonia încă din anii ’80 au apărut zeci, poate chiar sute de fanzine-uri și zeci de label-uri underground, iar ei pe vremea aia erau chiar „rupți în cur” din punct de vedere financiar. Nu poate fi vorba nici de lipsa de oameni care ascultă acest gen de muzică, nu cred ca avem mai puțini ascultători de metal decât Ungaria sau Ucraina. Un festival ca Rockstadt adună mai mulți spectatori decât orice alt festival din partea asta a Europei. Deci chiar nu știu de ce.

Crezi ca internetul distruge cultura fanzine-urilor?
A distrus-o la începutul anilor 2000, când toată lumea era impresionată de volumul de informație oferită de webzine-uri și de ușurința prin care puteai ajunge la ea, dar încet-încet își revine. Eu cred că i se va găsi un loc și print-ului, pe lângă partea virtuala, pentru că omul are nevoie de informație cât mai multă, dar oarecum filtrată. Printul exact asta îți oferă. În plus, în ceea ce privește fanzinele de muzică, ce trupă / muzician din underground nu și-ar dori să țină în mână o revistă în care îi apare numele, poza?

Ai scris într-un editorial ca nu-ți permiți să mai păstrezi secțiunea de recenzii pentru ca trebuie să-ți cumperi tu CD-urile. Crezi că nici trupele de metal din România nu știu de fanzine? Dacă ar ști sunt sigur că nu ar fi o problemă să-ți dea o copie digitală pe gratis.
Nu voi renunța la rubrica de recenzii, nici nu se pune problema. Mie îmi place să cumpăr CD-urile. Cred că așa îmi arăt sprijinul față de trupe. Dacă toți am aștepta să primim gratis, chiar n-ar mai fi nimeni care să cumpere. Mi se par hilare trupele care se plâng că nu au vânzări de CD-uri, iar când îi întrebi pe membrii lor îți dai seama că nici ei nu cumpără nimic de la alte trupe. Atunci cum dracu’ să se miște ceva în scena asta atât de mică daca nu e support reciproc?

Apropo de asta, care e starea actuală a scenei underground de metal din România?
Aș zice că e din ce în ce mai bună, atât din punct de vedere al calității trupelor, cât și din punct de vedere al infrastructurii. Trupele au instrumente și condiții de înregistrare din ce în ce mai bune. Nu mai avem deloc scuza de acum 15-20 de ani, când calitatea înregistrărilor era net inferioară celei din vestul Europei, spre exemplu. Doar că acum intră în joc și alte aspecte, cum ar fi disponibilitatea trupelor de a investi bani, timp și efort în promovarea muzicii lor.

Ce ai vrea să se schimbe în undergroundul autohton?
Mă mir că nu avem mai multe reviste de profil, label-uri, distro-uri, etc. Acum avem un post de radio și unul TV de specialitate, dar nu cred că au nici măcar o emisiune care să susțină underground-ul autohton. Din punctul ăsta de vedere suntem mai rău ca-n anii ’90, când label-uri ca Bestial sau ProMusic și emisiunile lui Lenți Chiriac, Doru Ionescu sau FSU la radio și din nou Lenți și Petre Magdin la TV, deși blamate acum, împrăștiau informația, creau o emulație in jurul acestui fenomen.

Ar fi foarte tare dacă ar apărea cel puțin o revistă print lunară, cel puțin o emisiune care să acopere underground-ul la TV și la radio. Ar fi la fel de bine dacă trupele s-ar susține efectiv unele pe altele. Adică să-și cumpere muzica și merch-ul, să plătească la intrări la concerte în loc să intre „pe cunoștințe”. Utopii dom’le, utopii.

Cât vrei să continui proiectul ăsta cu Rotten România?
Cât mă ține portofelul și pasiunea.