​Fă cunoștință cu singurul doctor din lume care are voie să-și trateze pacienții cu LSD

Fotografiile autorului

Nu e greu să faci rost de acid în 2015. Multă lume îl vinde și multă lume îl cumpără. Dar există un singur bărbat în lume care are autorizația să le ofere oamenilor o doză sănătoasă de acid lisergic dietilamid.

Fă cunoștință cu dr. Peter Gasser, psihiatrul elvețian care a cercetat timp de un deceniu substanțele psihedelice și a continuat munca lui Albert Hoffman, prima persoană care a sintetizat și ingerat LSD. Cercetările asupra LSD-ului au încetat în 1966, când substanța a fost declarată ilegală. Hoffman s-a întâlnit cu Gasser de câteva ori ca să-i ofere doctorului elvețian binecuvântarea de a-i continua terapiile experimentale cu ajutorul drogurilor psihoactive.

Videos by VICE

Gasser a fost interesat de utilizarea medicinală a substanțelor psihedelice încă de acum 25 de ani, când a luat prima oară LSD. În 1988, Biroul Federal Elvețian al Sănătății Publice le-a dat permisiunea anumitor psihiatri să înceapă cercetările asupra drogului interzis pe plan mondial. Gasser a fost unul dintre cei cinci terapeuți din Elveția care a primit aprobarea de a implementa MDMA și LSD în cercetările lui și care a încercat tratamentul psihoactiv pe pielea lui – cel puțin până când Elveția a interzis LSD-ul din nou în 1993.

„Dar asta nu l-a oprit pe Gasser să integreze acidul în tratamentele lui. Existența acestor substanțe e o realitate, așa că mi se pare mai util să le investigăm potențialele beneficii și riscuri decât să împiedicăm cercetările asupra lor”, a scris el într-un comunicat al Asociației Multidisciplinare pentru Studii Psihedelice (AMSP) în 1994. „Ignoranța constantă nu va împiedica utilizarea distructivă a substanțelor interzise în underground.”

În 2007, Ministerul Elvețian al Sănătății i-a aprobat un studiu pilot care analiza efectele acidului administrat pacienților care sufereau de cancer și alte boli fatale, sponsorizat de AMSP. Fiecare pacient a făcut două ședințe de terapie cu acid cu o pauză între ele. După șapte ani de cercetări, studiul a fost publicat anul trecut sub numele „Psihoterapie cu LSD pentru anxietatea asociată cu o boală fatală: Un studiu calitativ al efectelor subiective acute și susținute.” Acesta a fost primul test controlat al drogului din secolul XXI.

Mai mulți participanți au murit din cauza bolii în primul an după test – dar nu înainte de a avea o aventură mintală care le-a ușurat criza existențială a ultimelor zile, a scris New York Times.

Gasser a fost invitat anul trecut să vorbească la conferința Orizonturi:Noi perspective în cercetările asupra substanțelor psihedelice din New York City. După ce a prezentat informații din studiul său pilot și a anunțat că a primit autorizația pe care o ceruse guvernului elvețian pentru a utiliza LSD în cadrul terapiilor lui. Doctorul continuă să administreze drogul pacienților până în ziua de azi, atât individual, cât și în grup. În prezent, are șapte pacienți aprobați pentru această terapie, dintre care trei vor face o ședință de zece ore luna aceasta.

Biroul doctorului se află pe o stradă liniștită din Solothurn, un sat în nord-vestul Elveției. Clădirea seamănă cu biroul oricărui alt terapeut, cu un simplu semn la intrare și o sală de așteptare albă decorată cu rafturi cu cărți, picturi și flori. Singurul lucru psihedelic e camera de terapie a lui Gasser, cu canapele confortabile, perne, o statuie a lui Buddha și un sistem stereo pe care sigur îl folosește în călătoriile lui ghidate.

Am stat cu el de vorbă despre munca și experiența lui.

VICE: Ești singura persoană din lume care are permisiunea de a administra LSD terapeutic, corect?
Peter Gasser:
Da, corect. Am un prieten, dr. Peter Oehen, care locuiește în zonă și care face același lucru cu MDMA-ul. Are și el autorizație. Iar dr. Torsten Passie (psihiatru din Germania) încearcă să obțină permisiunea de a folosi bromo-LSD pentru tratarea migrenelor, dar nu a primit aprobarea autorităților germane.

Ce beneficii aduce LSD-ul terapiei tale?
Sunt convins că LSD-ul le poate aduce beneficii mari unora dintre pacienți. Am văzut asta pe pielea mea când am avut ocazia să iau substanța în tinerețe. Mi s-a confirmat treaba asta și prin intermediul studiului pe care l-am dirijat și al pacienților pe care i-am tratat deja cu LSD. Cred că tratamentul cu această substanță e diferit de terapia prin discuții sau cea comportamentală. Ceea ce nu înseamnă că îl susțin drept singurul tratament sau drept cel mai bun. Dar cred că ar trebui să aibă locul lui printre alte metode. Pe unii oameni îi ajută mult să intre într-o stare alterată a minții, să aibă experiențe spirituale pe care nu le pot obține prin terapia normală.

Cine sunt pacienții?
În cadrul studiului am lucrat doar cu bolnavi de cancer. Am pornit de la conceptul că o persoană care suferă de o boală mortală se confruntă cu probleme existențiale care le cauzează, de multe ori, anxietate. Această întâlnire cu tine însuți te poate ajuta să-ți răspunzi la niște întrebări despre viață. Există mari șanse ca persoanele tratate să se relaxeze, să-și accepte situația și să aibă o anxietate scăzută când vorbesc despre moarte. Iar acum încerc să explorez potențialul LSD-ului la pacienți cu altfel de probleme.

Evident că situația e deosebită când o persoană are cancer, dar mai sunt și alte situații în viață când oamenii se confruntă cu întrebări profunde care le frământă existența și cred că LSD-ul îi poate ajuta. Întrebarea e dacă ar trebui folosit doar pentru pacienți sau și pentru oameni sănătoși. Bineînțeles că sunt o grămadă de persoane sănătoase care iau acid în fiecare weekend în afara medicinei și au experiențe pozitive și profunde. Dar trebuie să mă întreb în ce situații medicale ajută LSD-ul și în care nu.

Dacă aflu că pot ajuta pacienții cu orice fel de probleme și dacă am argumente pentru asta, pot să-i cer permisiunea guvernului elvețian și voi avea aprobarea să-l folosesc.

Aveai deja o relație profesională cu pacienții cu care ai început acest tratament? Sau tratamentele pe care le-ai făcut cu pacienții bolnavi de cancer te-au inspirat să găsești și să tratezi noi pacienți care te-ai gândit că ar beneficia de terapia experimentală?
Ambele. Am obținut prima aprobare pentru o pacientă pe care o tratam de multă vreme. În copilărie, suferise un abuz sexual sever și în prezent suferă de tulburarea de disociere. M-am gândit că LSD-ul ar putea s-o ajute pentru că e o substanță oarecum disociativă – dar când o iei într-un mediu sigur, nu există pericolul unui abuz sexual. Substanța o putea ajuta să-și controleze mai bine tulburarea. Am discutat această teorie cu guvernul elvețian și am primit permisiunea. Terapia a ajutat-o mult. A urmat două tratamente cu LSD și e foarte mulțumită. Alții vin ei la mine pentru că au auzit de terapia cu LSD și se gândesc că îi poate ajuta și pe ei.

Modul de administrare al LSD-ului e personalizat pentru fiecare pacient în parte?
Desigur, pentru că vorbim de un tratament. Tratez fiecare persoană după nevoile ei. Unei persoane îi este de ajuns o singură ședință cu LSD, alta are nevoie de opt.

Cum stabilești dozele și frecvența utilizării?
Am voie să administrez până la două sute de micrograme într-o ședință de terapie – asta e limita pentru care am aplicat – pentru că e același dozaj pe care l-am administrat pe parcursul studiului. Dar când oamenii iau drogul pentru prima oară le administrez doar o sută de micrograme pentru că mi se pare de ajuns. Când dozajul e prea mare, pacientul se poate speria sau tensiona. Pot administra și doze mai mari, dar trebuie să motivez de ce. La fel și în cazul frecvenței.

După ce termină terapia cu tine, pacienții mai iau droguri halucinogene și pe cont propriu?
În cadrul studiului, participanții au spus că nu i-a ajutat doar drogul, ci și muzica, și ghidajul meu – tot tratamentul. Nu primesc doar drogul și asta e foarte important. Aș zice că aproape toți oamenii pe care i-am tratat au renăscut și își trăiesc viața altfel. Dacă ar fi vrut doar să ia droguri, ar fi putut s-o facă și înainte să vină la mine. Se pot obține ușor, trebuie doar să mergi la un party trance.

Poți să-mi povestești un caz interesant?
Am avut un pacient foarte interesant, un tânăr cu master în filosofie care suferea de o tulburare de anxietate severă. Era foarte stresat de câte ori trebuia să vorbească într-un curs sau un seminar. Făcuse terapie jungiană, dar nu l-a ajutat decât până la un anumit nivel.

A venit la mine și i-am zis că ar trebui să încerce LSD în cadrul unui grup de terapie organizat de mine. N-a fost ușor să conving guvernul că terapia de grup are aceleași beneficii ca și terapia individuală, dar am reușit să primesc aprobare și pentru asta. Cred că tânărul se aștepta la o terapie individuală cu LSD și s-a speriat inițial. În cameră erau doar trei alți pacienți și cu mine. Dar testul a fost un succes, pentru că tânărul a ieșit de acolo fericit și mi-a zis că a fost o experiență fantastică. A zis că a fost prima oară în viața lui când nu s-a simțit amenințat de oamenii dintr-un grup. Acum a zis că va încerca să aplice experiența și în viața academică. Dar simte că nu are nevoie să mai facă o ședință prea curând. Am stabilit să revină în primăvară.

Ai avut vreodată o experiență negativă cu un pacient?
Am avut, într-un grup de terapie, o pacientă de 74 de ani. Suferea de migrene din tinerețe, adică de peste cincizeci de ani. M-a contactat și m-a întrebat dacă terapia i-ar putea rezolva migrenele. Am primit din nou aprobarea guvernului. Am încercat și a avut o experiență dificilă. Nu avea suficientă încredere în situație. Poate a fost prea devreme pentru ea, nu știu. A fost supărată, s-a simțit alienată în timpul experienței, chiar și când a rămas doar cu mine. A trebuit să am o conversație intensivă cu ea ca s-o scot din paranoia.

Până la urmă s-a liniștit și restul zilei a decurs ok, dar a zis că n-a ajutat-o să scape de migrene. Dar apoi a dezvoltat o perspectivă foarte existențialistă asupra experienței și cred că a înțeles de ce s-a simțit alienată. Și-a dat seama că s-a panicat că îmbătrânește și că o să moară. N-a fost o experiență ușoară nici pentru mine. Când iei LSD nu înseamnă că devine totul bine. Poți trece prin momente dificile și tocmai de aceea ai nevoie de un ghid.

O scrisoare de aprobare din partea guvernului pentru unul dintre pacienții lui Gasser.

De ce n-au încercat să facă asta și alți doctori sau terapeuți? De ce ești tu mai special?
Sunt interesat de aceste substanțe de multă vreme. Dar am avut și noroc că am primit permisiunea să dirijez primul meu studiu cu LSD și, cu ajutorul lui, am devenit un cercetător cunoscut. Dacă s-ar fi întâmplat ca propunerea mea să fie refuzată de comitetul etic, nu se știe dacă aș fi fost aici. Dar vremurile s-au schimbat și acum e mai ușor să obții permisiune. Cred că mulți nu încearcă din cauza lipsei de bani. Nu ești plătit și pierzi foarte mult timp. Dar mă simt foarte răsplătit pe plan emoțional, pentru că multă lume vine la mine fie să-mi mulțumească pentru ajutor, fie să se intereseze de munca mea. Pentru mine, munca mea e o poartă spre lume.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre LSD pe VICE:
Steve Jobs nu lua orice fel de LSD
Colecționarul de timbre LSD
Ce ştim despre LSD la mai bine de 70 de ani de la inventarea lui?
Există o bibliotecă LSD plină de maculatură şi artă despre droguri

Thank for your puchase!
You have successfully purchased.