Slow Magic sunt un grup american care și-o arde imaginar, la modul ăla de închipuit încât la place să-și producă muzica în serie limitată, pe casetă. Sunt moi, puțin pierduți în spațiu, cam în direcția liniei orizontului pe care te tripezi când apune soarele, la finalul verilor ălora pe care ți-ai dori să le pui în ramă. Pe de altă parte le dăm dreptate, amintirile și visele se țin cel mai bine dosite în fundul unei cutii de pantofi, ca să te bucure cu atât mai tare când o să le găsești, într-o viață viitoare.
Despre trupa asta au scris recent și colegii noștri de la Noisey, taman înainte să-și facă bagajele și să plece în turneul european care o să le-nceapă peste câteva zile, în care-i însoțesc pe goth-waverii de la Selebrities, despre care avem un deja-vu că o sa povestim mai multe săptămâna viitoare.
Videos by VICE
Pentru că una dintre primele destinații ale acestui turneu este Bucureștiul, unde vor cânta în cadrul evenimentului ăstuia, i-am rugat să ne facă un mixtape după chipul și asemănarea lor eterică, iar ei ne-au trimis chestia asta care începe cam așa:
“Whenever we hear sounds we are changed, we are no longer the same after hearing sounds. And this is the more the case when we hear organized sounds, organized by another human being. Music.”
Bănuim că nu mai e nevoie să spunem că ne-am petrecut toată dimineața ascultându-l, uitându-ne în gol la imagini cu peisaje de sfârșit de vară. Pe Google Image search.
TRACKLIST
01. Slow Magic – Corvette Cassette
02. Baths – Maximalist
03. Blithe Field – Bible School
04. Slow Magic – Sorry Safari
05. Gold Panda – You
06. Geotic – Sunlight (remix)
07. Craft Spells – Party Talk
08. Slow Magic – ☐
09. m83 – Run Into Flowers (Jackson Remix)