Când a început invazia, Evgeny Slavnyi era în pat. Iubita lui Eugenia era întinsă lângă el, iar pudelul lor, Percival, dormea pe podea. Era cinci dimineața când a început să sune telefonul. Bineînțeles că n-a răspuns. Cine răspunde la telefon la cinci dimineața? După ce numărul apelurilor a crescut și au început să curgă mesajele, s-a uitat la telefon: „Ai auzit că…”
Evgeny părea proaspăt ieșit din duș când s-a așezat în fața calculatorului să stea de vorbă cu noi. Purta un tricou și avea părul umed. Părea fresh și odihnit. Dar abia dormise noaptea trecută. Nu știa de ce. Poate din cauza mormanelor de cadavre pe care le-a văzut pe străzile din Harkiv cu câteva zile înainte, sau din cauza colegului său care a murit sau din cauza băiatului fără picioare care își dorea să fie dansator.
Videos by VICE
Apoi am vorbit ore în șir. Evident că n-am putut verifica multe din informațiile pe care ni le-a dat sau am reușit, dar foarte greu.
Era joi, 23 martie. Se întorsese în Kyiv, orașul său natal, cu o zi înainte. Orașul era devastat de armata rusă, care a împușcat civili și a comis multe alte crime de război. Fotografiile din Bucha și din suburbiile Kyivului arată clar de ce face Evgeny ce face.
El suspecta de mult timp că Rusia era o amenințare pentru Ucraina. A luat în serios discursul lui Putin de la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007, în care acesta s-a pronunțat împotriva Occidentului și a anunțat că va conduce țara autoritar. A experimentat și în China cum funcționează un stat autoritar. Acolo și-a scris teza de doctorat în filosofie. În 2011, Rusia a închis un outlet media deținut de opoziție, iar Evgeny a realizat că „Putin imită stilul de conducere al Chinei ca să transforme Rusia într-o autocrație”.
Pe lângă asta, mai era și propaganda constantă împotriva Ucrainei. „Era incredibil. Eu locuiesc în Kyiv și vorbesc rusă din copilărie și l-am auzit pe Putin zicând că oricine vorbește rusă e oprimat. M-am întrebat cum poate minți liderul unei țări în halul ăsta la TV.”
Evgeny avea la gât un lanț care îl făcea să arate șic. „În uniforma militară poți sta în noroi sau pe stradă, nu-ți pasă. Dar pentru mine hainele au fost mereu importante”, a zis Evgeny.
Apartamentul din care a vorbit cu VICE e în cartierul Golden Gate. A plătit avansul pentru el pe 23 februarie. „Cartierul nu e neapărat scump sau central. Dar e cool. E plin de tineri, cafenele hip, baruri și cluburi de techno. E locul de întâlnire al artiștilor din oraș”, a zis el. Fără ajutorul acestor persoane, Evgeny n-ar fi putut face ce face azi.
Tânărul de treizeci de ani e unul dintre ucrainenii educați, pro-Occident, care au proclamat Kyivul capitala petrecerilor din Europa de Est în ultimii ani. Acum câțiva ani, în Kyiv s-a deschis un fel de Berghain, un club de techno secret, care a ajuns popular în scurt timp, chiar și printre turiști. „Ador petrecerile. Dar acum am un job, o iubită, un câine. M-am mai liniștit.”
Evgeny lucrează într-o agenție de advertising și ne-a zis că deja a colaborat cu Miley Cyrus și cu firma Lacoste. Vorbește fluent engleza. „Pentru că mă uit mult la Netflix”, a zâmbit el.
Deci și el făcea parte din scena tinerilor creativi din Kyiv înainte ca Rusia să-l oblige să-și schimbe viața în mod radical. Înainte lucra ca video producer. Iubita lui, Eugenia, e model, iar cățelul lor, Percival, are profil pe Instagram. Ultima postare de pe contul lui e o fotografie cu fața lui pufoasă și descrierea „Opriți războiul, vreau să fiu din nou cu părinții mei” și un emoticon cu un covrigel.
La o zi după ce Evgeny a plătit avansul pentru apartament, după săptămâni, chiar luni de gesturi amenințătoare, Rusia a atacat Ucraina. Țara vecină a intrat, efectiv, peste ei. Sute de soldați cu echipament uriaș de război au pătruns în țară și au început să comită crime și violuri. Nici măcar Evgeny n-a crezut toate astea inițial.
„Părea suprarealist. Ne-a căzut lumea în cap. Realitatea așa cum o știam s-a prăbușit. N-am crezut niciodată că o să vină războiul. Nu crezi până nu vezi asta cu ochii tăi”, a povestit el.
În ziua de după atacul Rusiei, Evgeny nu s-a dus la muncă. S-a întâlnit cu prietenii lui și au băut, au citit știrile și au discutat. Ce să faci în ziua în care țara ta e atacată decât să citești știrile, să discuți și să bei? Vezi fotografii cu orașele bombardate și auzi sirenele care te avertizează că urmează raiduri aeriene. Te simți neputincios. „Ce pot să fac? E viața mea, viitorul meu.” A simțit că trebuie să facă ceva.
Împreună cu un prieten, a hotărât să se alăture forțelor de apărare teritorială. În trecut, produsese un clip promoțional pentru această organizație a forțelor armate. A colaborat cu un prieten care era cameraman. N-a făcut-o pentru bani, ci de plăcere, în timpul liber. Pe atunci nu bănuia că această filmare îl va transforma în soldat.
Așa că i-a scris clientului de atunci ca să-l întrebe ce poate face. Acesta i-a trimis poze cu el îmbrăcat în uniformă militară și i-a zis că ar trebui să se înroleze în forțele de apărare teritorială.
Evgeny nu și-a dorit niciodată să se înroleze în armată. I-a plăcut să studieze. Pe atunci, studenții erau obligați să facă serviciul militar, dar la modul superficial. A tras de câteva ori cu arma, a săpat un tranșeu și a învățat rangurile din armată. S-a jucat de-a soldatul câteva săptămâni. Dar acum, situația e alta.
Evgeny n-a fost niciodată apolitic. Încă din 2013 a fost alături de revoluționarii din Euromaidan și a protestat pentru legătura Ucrainei cu Occidentul și împotriva președintelui pro-rus Ianukovici. Mulți au zis că armata ucraineană e atât de rezistentă și datorită revoluției de succes care a avut loc în Euromaidan, pentru că oamenii din Kyiv și din Ucraina au realizat că pot înfrânge un dușman mult mai puternic dacă sunt uniți.
Voluntari pe front
Forțele de apărare teritorială sunt compuse din rezerviști și voluntari locali sau din străinătate. Până de curând nu făcea parte din armată. În mod normal, datoria acestei facțiuni era să susțină armata. Dar după invazia rusă, a fost integrată în armata țării.
Pe 25 februarie, în ziua de după invazia rusă, Apărarea Teritorială a distribuit 18 mii de puști locuitorilor din Kyiv care s-au oferit să protejeze orașul. Unul dintre acești oameni era Evgeny. Dar n-a fost atât de ușor pe cât părea.
Coada din fața oficiului de înregistrare a fost foarte lungă. Lungă de 36 de ore. Așa ne-a descris-o Evgeny. Oamenii voiau să se înregistreze ca voluntari. Au stat ore în șir în frig, s-au mai dus pe acasă să doarmă și au venit iar. Coada s-a tot lungit. Până la urmă, Evgeny s-a înrolat în Garda Națională. „E mai mult ca în armată, așa. Trebuie să mă rad în cap. În fine, sper să nu trebuiască neapărat, pentru că țin la părul meu”, a zis Evgeny.
A semnat niște documente, a primit o armă și a fost trimis la postul lui. „Eram îmbrăcați în civil când ne-au trimis la treabă. A doua zi am început să mă întreb dacă am luat decizia corectă.” Era iarnă, iar pușca lui, un AK-47, nu era cea mai modernă. „Nu am primit mâncare, nici saci de dormit. Am dormit pe niște plăci de polistiren într-o parcare și ne-am învelit cu saci de plastic.”
Golden Gate
Dar oamenii din cartierul Golden Gate i-au ajutat și Evgeny are multe relații. Prietenii și colegii din agenția unde lucra i-au ajutat și ei. Toate cafenelele, restaurantele și cluburile le-au trimis voluntarilor echipament și rezerve de mâncare. Radiatoare, mănuși, șosete, cuțite. Abia în a doua săptămână a primit uniforma militară de la guvern.
„Bineînțeles că au trebuit să aprovizioneze mai întâi armata. Sunt eroi care au luptat pe multe fronturi încă din primele zile, pe când noi abia ne antrenam.” Abia acum, la o lună de zile de când luptă armata, vor prelua și ei responsabilități.
„Armata e ca o închisoare. Mulți bărbați într-un spațiu mic. Toți trebuie să fim duri, ca să rezistăm.” Dar sunt momente în care Evgeny nu vrea să fie dur și vrea să vorbească despre ce se întâmplă. „Nu pot face asta decât cu prietenul meu”, a zis el.
Pe 23 martie, Evgeny ne-a spus că nu mai suporta să stea în Kiev. „E mai stresant să fii într-un loc unde nu se întâmplă nimic decât în locurile unde se luptă.” Mama lui locuiește în continuare în Kyiv, cu pisicile ei. A rugat-o să se mute. „Rușii trag adesea în blocurile de locuințe, pentru că sunt ținte ușoare. Dar e alegerea ei, la urma urmei.”
Războiul din estul Ucrainei a început în 2014
Evgeny nu e total lipsit de experiență în ce privește conflictele. Războiul din estul Ucrainei a început în 2014, la scurt timp după revoluție, când președintele Yanukovici a fugit din țară. Separatiștii susținuți de ruși au declarat război armatei ucrainene ca să controleze regiunile Donețk și Luhansk. Evgeny a mers în Luhansk în perioada aceea, în rolul de corespondent de război.
Acolo a aflat cum să vorbească cu armata și cum să se miște într-o zonă de conflict. Idealist din fire, a vrut să stea de vorbă cu oamenii din Luhansk. „M-am gândit că sunt tot ucraineni. Am vrut să înțeleg de ce fac asta, de ce nu mai vor să facă parte din Ucraina.” Și a vrut să le arate că era educat, nu neo-nazist și nici naționalist extremist, așa cum susține propaganda rusă. A vrut să facă niște propagandă pozitivă pentru Ucraina.
„Oficial, ni se spusese că acolo luptau doar separatiști”, a zis Evgeny. Dar a mai zis și că el și echipa lui au găsit tot felul de dovezi despre prezența rușilor. De exemplu, pachete de țigări. Sau un tip care i-a zis direct că el e soldat rus din Siberia. „Toată lumea știa că sunt ruși care luptă acolo, doar că nu existau dovezi.”
Când luptătorii pro-ruși au început să îl implice în propaganda lor și când a realizat că nu avea voie să prezinte anumite detalii și era obligat să arate alte lucruri decât realitatea, s-a întors în Kyiv.
Dacă Rusia va învinge, Evgeny se teme cel mai mult că își va pierde libertatea. A zis că are un prieten rus care călătorește mult. În Rusia, prietenul respectiv își ascunde orientarea sexuală (e gay) și merge regulat la biserică, doar ca să arate că e ortodox și să nu aibă probleme. „E total împotriva războiului lui Putin, dar nu poate să spună asta”, a zis Evgeny.
În Bucha s-a văzut ce se va întâmpla dacă trupele lui Putin vor continua să invadeze Ucraina. „Eu am înțeles că uneori se mai împușcă civili. Dar rușii au împușcat și animalele de casă. Asta spune multe despre ei.”
După ce a fost în Luhansk, în 2014, s-a întors pe front. A renunțat după ce a realizat că tot ce voia să arate lumii era controlat de guvernul ucrainean. Așa a decis să devină video producer și să lucreze în advertising.
„N-am pus mâna pe armă când eram reporter. Dar acum e altceva. E vorba de casa mea”, a zis Evgeny. Nu vrea ca Kyivul să ajungă ca Mariupol, Harkiv și alte zone bombardate de Rusia. Sau ca Bucha.
Când soldații ruși au părăsit zona Kyivului la începutul lunii aprilie anul acesta, soldații ucraineni au avut un sentiment de victorie. Își făcuseră datoria, apăraseră orașul. În perioada aceea, Evgeny n-a dormit ca lumea timp de două săptămâni, pentru că a patrulat odată la fiecare șase ore.
Iubita lui, Eugenia, a fugit în Paris. Inițial, a vrut să rămână și ea cu el, apoi a încercat să-l convingă să plece împreună. Dar el n-a vrut. „E atât de delicată și blândă. Mi-e mai ușor să îmi fac datoria când știu că ea e în siguranță.” Deși e mereu în contact cu ea, nu le e deloc ușor. „Sunt adesea irascibil și furios și ea nu înțelege de ce. În Paris totul e normal, merge în cafenele și restaurante, la show-uri de fashion, pe când eu sunt pe stres non-stop. Abia aștept să o văd din nou, să îmi văd cățelul și să îmi reiau viața obișnuită.”
De curând, la sfârșitul lunii martie, Evgeny a vizitat orașul Harkiv. „Acum zece zile sau cam așa. Timpul trece altfel aici și nu mai știu.” A însoțit o echipă de jurnaliști spanioli care voiau să filmeze acolo, dar aveau nevoie de un translator care să vorbească ucraineană. „Acum sunt și soldat, și reporter. Vreau să îmi apăr țara, dar și să arăt lumii ce se întâmplă aici.”
Vorbește despre niște lucruri sumbre, care nu seamănă deloc cu viața în Paris sau Berlin. „Am cunoscut un băiat de 16 ani. Mergea cu fratele lui ca să aducă rezerve de mâncare pentru satul lor, când a căzut o bombă lângă ei. Acum nu mai are picioare. Și era dansator profesionist, dansa de la vârsta de trei ani.”
E incredibil că lumea își vede de viață în timp ce în Ucraina e război. „S-au ținut premiile Grammy, vremea s-a făcut frumoasă, viața pe străzi e la fel ca întotdeauna.”
De curând, a murit o prietenă de-ale lui Evgeny. Ne-a povestit că Oleksandra Kuvshinova era o femeie minunată care scria poezie și organiza un festival de muzică. Lucra pentru Fox News când a fost lovită de o rachetă. Trei persoane au murit în urma acestui atac. „Probabil o să procesez ce s-a întâmplat abia după ce se încheie totul și o să mă lovească sindromul de stres post-traumatic.” A zâmbit trist.
Ororile
După ce s-a întors din Harkiv, n-a putut dormi până la cinci dimineața. „Eram terminat.” Orașul e bombardat constant, se aud numai bubuieli, de parcă ești în club. A vizitat morga din Harkiv. Era atât de aglomerată, încât cadavrele erau depozitate și pe stradă. Din fericire, e mai frig decât în Kyiv, așa că n-au intrat în descompunere. Erau grămezi de cadavre peste tot. „Nu am putut procesa ce simt, probabil că a blocat creierul orice emoție. De asta am fost atât de epuizat când m-am întors. Sper să mă ajute ironia să trec peste asta.” Din nou a zâmbit rece și trist.
Acum că orașul Kyiv e în siguranță, probabil va fi trimis în est, în Sumi, unde sute de mii de soldați ruși se luptă cu sute de mii de soldați ucraineni. „Sper că războiul se va încheia curând.”
Nu se teme pentru viața lui. „Sunt mereu plin de adrenalină, cum aș putea să mă tem? Îmi place să fac lucruri periculoase și să încalc regulile.” De data asta, pe față i-a înflorit un rânjet în locul zâmbetului.
Nu știe cât va dura războiul. „Cred că vom rezista până în mai.” Speră că Europa va face tot ce poate ca să ajute Ucraina. „Viața mi s-a dat peste cap și e clar că asta se poate întâmpla oricui, oricând.”
După ce forțele de apărare teritorială s-au restructurat, comandantul lui l-a întrebat dacă vrea să fie soldat pe bune. S-a gândit zece minute înainte să semneze contractul.
O săptămână mai târziu, pe 12 aprilie, ne-a scris un mesaj pe Telegram. Acum era oficial soldat, fusese înrolat. Nu mai avea semnal la telefon. „Sunt la Linia Zero.” Ultima poziție înainte de confruntarea cu trupele rusești.
Articolul a apărut inițial în VICE DACH.