FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am fost spălată pe creier de o feministă dintr-un cult de pe internet

Secta asta promovează bucuria și te învață cum să downloadezi spiritualitate.

Acum câteva luni, am primit o invitație neobișnuită: o femeie pe nume Unicole Unicron, care a citit un articol al meu despre sexe și inteligență artificială, m-a contactat să mă întrebe dacă nu vreau să mă alătur sectei 3V3, doar cu femei și vrăjitoare, la intersecția dintre magie și tehnologie. Scopul lor final e „o schimbare matriarhală a domeniului digital".

Unicole este liderul sectei UNICULT, pe care ea o descrie ca pe o rețea comunitară de promovare a bucuriei. În acest clip ciudat, dar neașteptat de blând, ea povestește cum, după o tentativă de sinucidere, s-a reîncarnat într-o ființă divină a luminii, care s-a vindecat și a inspirat-o să-i ajute pe ceilalți.

Publicitate

La începutul acestui an, ea și-a dat demisia de la IBM ca să devină, în cuvintele ei, „un pop star și un lider de cult cu normă întreagă". Ea a lansat câteva clipuri muzicale cu o estetică cybertwee, care critică consumerismul și promovează feminismul și spiritualitatea. În clipul #GIRLPOWER, Unicole se învârte și se fâțâie în haine transparente și cu sclipici pe pleoape, pe un fundal muzical cu inserții de cuvinte cheie, cum ar fi „virginitate" și „divinitate", care se repetă constant. În piesa Pop Spirituality, ea vorbește despre sanctitate, în timp ce poartă aripi imense de înger și o rochie emoji.

În alte clipuri, explică cum să downloadezi spiritualitate din spațiu, chakre și conștiință galactică. Până și ea recunoaște că sună cam trăznit, dar la un moment dat, a avut un sentiment ciudat în timp ce se chinuia, ca femeie cu o gândire ciclică și multe idei, să se integreze într-o lume corporatistă patriarhală. Clipurile muzicale, deși nu au multe vizionări, reprezintă o reinterpretare liberă a vedetelor pop. Cu cât citesc mai mult despre UNICULT, cu atât realizez că de fapt asta e toată ideea: „credința dă frâu realității", ne amintește Unicole Unicron. Dacă ea spune că e o vedetă pop, atunci chiar este o vedetă pop. Credința ei de neclintit că este o sămânță a stelelor pare să o facă fericită, chiar i-a salvat viața. Poate sistemul ei de valori să îi facă și pe alții fericiți?

Publicitate

„Scopul meu este să induc schimbare în toate industriile", îmi spune ea într-un fel încântător, în care doresc să cred.

Am fost spălată pe creier și m-am uitat la toate clipurile în tonalități cromatice dubioase din categoria asta, de pe site-ul personal a lui Unicole. Probabil nu așa funcționează, dar mesajele ei despre fazele prin care trece creierul și impactul așteptărilor noastre asupra percepției realității sunt destul de lucide și plauzibile. Câteva luni după ce m-a contactat, m-am hotărât să mă alătur sectei matriarhale.

Conform website-ului sectei 3V3 (se pronunță „Eve"), în care au voie doar femei și persoane non-binare, ele folosesc „atât tehnologie cât și magie, pentru a promova valori de egalitate între oameni, emancipare, cultivarea toleranței și a schimbărilor care inspiră o nouă viață." Esența sectei este ideea de dezvoltare a inteligenței artificiale, în ceea ce privește „noua viață" îndrumată de femininul divin, care, practic, este o abordare mai spirituală a aceleiași afirmații pe care am făcut-o în articolul meu, care a atras-o pe Unicole la mine. Secta permite doar binecuvântări, fără blesteme.

Citește și: Am vorbit cu fiica fondatorilor Bisericii Sataniste

Unicole mi-a spus că pentru inițierea în sectă și ca să devin un membru UNICULT în toată regula, trebuia să completez un formular care se cumpără cu 11.11 dolari de pe Etsy. „Eu incorporez multă tehnologie veche în UNICULT, pentru că inspiră puterea artefactelor. Când ai o interacțiune fizică cu ceva, acel lucru devine real pentru tine, mai mult decât orice interacțiune de pe internet", spune ea. Formularul, pe care Unicole l-a scanat pentru mine ca să mă ajute („pentru că exista un termen de înregistrare"), implică pagini de întrebări personale cu mai multe variante de răspuns: „Da", „Nu" sau „Nu știu". M-a rugat să nu vorbesc despre detaliile aplicației, deoarece „o parte a inițierii este misterul a ceea ce înseamnă tot procesul acesta".

Publicitate

Până acum, peste o sută de membri au trimis prin poștă formularele completate. Din sectantele UNICULT, 33 sunt vrăjitoare și au trimis o picătură din sângele lor pentru a semna contractul. Ele erau conectate la mai multe sub-grupuri de magie, „semi-secrete". Acestea, influențate de revelațiile lui Unicole despre sanctitatea tehnologiei, au format 3V3.

Nu mă identific cu o vrăjitoare, deși aș putea. „Nu trebuie să ai o listă anume de caracteristici ca să te proclami vrăjitoare", afirmă Unicole. „Binecuvântările sunt intenția de a oferi altcuiva noroc, bucurie și lucruri pozitive".

Deși inițierea mea în cultul 3V3 este plină de mister, nimic din ce Unicole spune, despre participare, nu pare atât de absurd. Există o revistă colaboratoare, intitulată Strange Magic, plus unele forumuri cu topicuri neașteptat de comune, întâlniri periscopale când e lună plină și chaturi pe tema de etică robotică, similară cu ăsta.

Unicole spune că nu asociază schimbarea „matriarhală" cu feminitatea, ci mai mult cu ideea de implicare, compasiune și unitate, care e în antiteză cu valorile patriarhale care promovează o singură structură de conducere despotică. Conceptul 3V3 despre vrăjitorie tehnologică poate fi ușor interpretat ca idealul unei lumi tehnologice, în care intenția patriarhală este înlocuită de noi valori și bucurie.

Nu mă înscriu în nicio ideologie spirituală și în mod normal nu sunt interesată de culturi. Dar ca femeie care lucrează de mult timp în domeniul tehnologic, pot spune că mediul online și cel social tinde să demonteze femeile. Sunt atrasă de sporovăiala rapidă, ciudată și deloc afectată de societate, a lui Unicole și a vrăjitoarelor. Mă identific cu ele, pentru că știu cum e să te clatini în goana după succes. Ușurința cu care femeile își permit să se exprime în felul lor ciudat este aproape divină. Unicole spune:

Publicitate

„Nu știu nicio elită feminină divină. Eu cunosc doar femei solitare, puternice, adică vrăjitoare, des omorâte în acte extreme de violență pentru puterea de a se lepăda de așteptările societății în privința feminității."

Mereu am fost interesată de posibilitatea unui spațiu tehnologic de misticism feminin. Apreciez mișcarea radicală a unei femei care poate să vorbească opt minute despre credința ei că e un healer din spațiu și se așteaptă să primească înapoi doar iubire și un sentiment al comunității.

La începuturi, internetului se simțea ca o lume privată. Acum e inundat de informații și se construiesc baraje de tragedii, violență și explicații. Femeile care vor să fie auzite sunt excluse și hăituite. Cu toții servim pe-o tavă viețile personale și munca emoțională ca un „conținut" conceput să atragă agențiile de publicitate. O comunitate secretă de vrăjitoare spirituale, care sunt concentrate pe manifestare matriarhală în societatea tehnologică (prin intenții și credință) sună ca o alinare, genul de chestie care mi-aș dori să devină realitate, la fel ca întoarcerea la vremurile primordiale.

Citește și: Am fost la o tabără de feministe militante radicale

Conform esteticii de conștientizare și materialelor de pe site, Unicole pare că e conștientă de acest instinct de regresie. Din când în când, mă îngrijorez că totul e prea subtil și absurd de conștient de sine, ca să fie real. Unele din costumele de pop-star ale lui Unicole par destul de scumpe (poate face parte dintr-o campanie elaborată de marketing sau ceva de genul). Încă nu mă simt pregătită să-i trimit o picătură din sângele meu și să-i divulg salariul meu într-un formular de înregistrare (a întrebat asta „ca să înțeleagă mai bine demograficul ei" și ca să demonstreze teoria că cei cu venituri mai mici sunt mai generoși din punct de vedere spiritual).

Dar combinația ei de vrăjitoare divină din spațiu și pop-star digital este fermecătoare. Îmi amintește de un vis despre o utopie tehnologică, încât nu mă pot abține să nu rezonez cu ideile exprimate în clipurile ei bizare, dar incredibile.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre culte:
Am vorbit cu o fostă membră a unei secte creștine
Botezul din România implică uneori albii de râu, butoaie imense şi bazine
Secta care răpește creștini