Spion în România: Mi-am băgat mâinile, nasul şi picioarele în gunoaiele instituţiilor

Dacă aş fi un spion fără chef de muncă, oare aş putea găsi secrete în cea mai uşoară manieră posibilă, doar căutând documente în gunoaiele instituţiilor care mă interesează? Oare ar putea fi atât de uşor, într-o ţară în care serviciile secrete cer cu disperare o lege Big Brother? Nu cred, nu-i posibil, e greu de crezut. Dar am zis totuşi să fac o încercare, măcar să mă întorc şi să raportez superiorilor că la noi secretele sunt bine păzite.

Ca urmare, am făcut o tură pe la mai multe instituţii de forţă ale statului român, să văd dacă secretele nu sunt cumva livrate de-a gata, la tomberon. Pentru că mi-era foarte lene, m-am dus la sigur, exact acolo unde sunt îngrămădite cele mai multe din instituţiile de vârf ale administraţiei din România, în faţa Palatului Parlamentului, unde se înalţă și zona aceea binecunoscută de blocuri ceauşiste. O iau spre cele din stânga, unde se găsesc aşa: ANAF, CNA, Ministerul Mediului, Ministerul Societăţii Informaţionale, Ministerul de Justiţie, Ministerul Public și SRI.

Videos by VICE

Dau de prima ghenă de gunoi, îngrădită cu un gard de fier, şi… să-mi sară inima, nu altă! Are UŞA DESCHISĂ! E ghena de gunoi a ANAF-ului, a Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a Ministerului pentru Societatea Informaţională! Noooo, probabil că aici e doar ghena în care angajaţii instituţiei îşi aruncă cutiile de pizza şi casoletele de plastic de la restaurantele de unde îşi comandă prânzul. În niciun caz nu e vorba de documente. Dar intru totuși, să mă uit prin saci. Iisuse Cristoase! În tomberoane e plin de documente!

Saci de documente sunt aruncați pe jos. Chitanţe, facturi, plăţi, scrisori de la diferiţi parteneri ai instituţiilor respective. O parte din acte sunt rupte, ca şi cum cineva s-a gândit la asta ca la o măsură extremă de prevedere şi ca spionii ca mine să nu mai poată pune cap la cap informaţiile de pe bucăţelele disparate de hârtie. Deşteaptă mişcare!

Arunc ochii pe nişte documente mai la vedere. De la CNA văd nişte acte dintr-un proces cu Antenele, despre o amendă de zece mii de lei. De la Finanţe, găsesc doar o jumătate dintr-o adeverinţă în care se vedea CNP-ul unui angajat al instituţiei, iar de la Ministerul Societăţii Informaţionale, aflu un document cu componenţa unei comisii care urmează să se ocupe de implementarea unui proiect.

Ies din ghenă extaziat. Oare Rusia ar fi interesată? SUA? China? Cu gândul la mari sume de bani pe care urmează să le încasez foarte uşor de la terţe state, merg mai departe, la ministerul de la scara următoare. Ministerul Public. Ce să vezi?! În faţă se află o mulţime de care de reportaj de la televiziunile de ştiri şi foarte mulţi ziarişti. Lângă ei, un şir de funcţionari aduc saci cu documente pe care le urcă într-un camion.

La opt paşi de elefant de ei, o altă ghenă deschisă. Ce deschisă, de-a dreptul fără o parte din gardul de protecţie. Iar înăuntru, ghici ce? Documenteeeeee! Iar printre ele, ghiciţi cine? Un om al străzii care sortează gunoaiele din ghenă!

O secundă mă gândesc că e vorba de un spion mai deştept decât mine, care mi-a luat-o în faţă, dar s-a dovedit, la o cercetare mai atentă, a fi doar Saraliu Cristian, fost client al unor orfelinate şi actual om al străzii, care trăieşte din colectarea materialelor reciclabile. Pe hârtie câştigă 1,3 lei la kilogram, doi lei ia pentru dozele de aluminiu şi un leu pe peturile de plastic.

„Alea-s acte secrete”, îmi atrage Saraliu Cristian atenţia și arată spre o movilă de hârtii și date printr-un tocător, dintr-un tomberon alăturat. Mă uit şi eu prin documente.

Între ele, un raport intern, cu ştampilă, semnături şi tot ce-i trebuie, despre implementarea unui anume program ECRISS, în care este vorba de șapte sute de ore de consultanţă Microsoft realizate prin intermediul Ministerului pentru o Societate Informaţională. Mai găsesc şi un raport din 2011, al DIICOT, privind verificarea unor firme, între altele şi o companie care luase un credit de peste șase milioane de euro.

Îl întreb pe bietul om de unde mai strânge el maculatură? „Păi de aici şi de la SRI, de colo”, mărturisește. Wow! Deci se poate şi de la SRI?!

Într-adevăr, instituţia de la scara următoare e chiar SRI-ul, care are şi el tomberoanele lui, unde însă strânge resturi un alt tip, posibil şi el spion ca mine. Nu vreau să creez un incident între agenturi şi-l las în pace. Ideea e că, dacă mă trezesc în fiecare zi mai devreme decât cei doi şi mă îmbrac ca un om al străzii, pot să vin să sortez documentele procurorilor şi sereiştilor fără probleme. Între timp, un domn în uniformă care păzește Ministerul Public mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva. Îi zic frumos că nu, şi mă lasă în pace. A fost cool!

Dacă pentru spionul leneş din mine partea stângă a bulevardului a fost, este şi va fi un paradis, pe partea dreaptă, lucrurile se împut. Şi aici găsesc două locuri împrejmuite cu gard, în care instituţiile depozitează gunoi. Din păcate, de data asta cele două ghene sunt închise cu lacătul.

Nu pot pătrunde spre sacii cu documente – pentru că, normal, şi aici documentele sunt aruncate la vedere. Însă, găsesesc o soluţie. Dacă ţin morţiş să văd ce e prin sacii de la ANAF, Ministerul Finanţelor şi Institutul de Statistică, pot să bag mâna prin grilaj şi să aduc sacii mai aproape.

Aproape de ele există tomberoanele de la Ministerul Justiţiei! Frumos! Nici măcar nu au gard, sunt puse direct lângă parcare. În tomberoane, diferite acte. Cel mai interesant e cel din care aflăm cât e salariul unui judecător de la Judecătoria Timişoara. Sporuri de două mii de lei şi un salariu brut de 7 300.

Mai găsesc şi un raport din 2012, privind activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În fine, un ultim loc în care mi-am dat seama că accesul la documentele secrete este extrem de uşor este la Primăria Sectorului 3. Tomberonul în care se aruncă gunoiul instituţiei este la vedere, cu acces liber din stradă, şi fără pază.

Pentru că sunt puturos şi pentru că se poate, te rog să-mi semnalezi dacă în ţară mai există şi alte instituţii care-şi aruncă documentele în locuri extrem de accesibile pentru oricine de pe stradă. Şi pentru spioni.

Am trimis către mai multe dintre instituţiile vizitate o cerere prin care solicităm un răspuns privitor la situația acestor ghene cu hârtii. CNA-ul n-a zis nimic, Ministerul Public se mai gândeşte, Ministerul pentru o Societate Informaţională mai analizează. Singurul care a răspuns a fost Ministerul Justiţiei: „Ca urmare a solicitării dumneavoastră, vă comunicăm următoarele: Materialele prezentate de dumneavoastră nu au caracter oficial, nefiind în niciun fel asumate de Ministerul Justiţiei (prin testarea sau semnarea acestora), constituind cel mult nişte ciorne/proiecte ale unor documente”.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre instituțiile din România:
Fost comisar al Gărzii Financiare: „În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicienilor”
Morţii vii şi morţii mă-sii
Cum vrea SRI-ul să ne reguleze internetul și de ce e asta amuzant
Poţi să rămâi fără cetăţenie, dacă scrii nasoale pe Facebook