Ieși în fața casei. Nu vine iarna – e deja aici de câteva săptămâni. Iar acum o seară petrecută în casă e preferabilă unei seri în care înfrunți frigul ca să bei două beri în compania unor oameni pe care doar te prefaci că-i placi. E oportunitatea ideală pentru producătorii de jocuri să ne prindă în ghearele lor. Eu mi-am găsit deja dependența: noua aventură grafică de la Telltale pentru serialul Game of Thrones de la HBO.
Dacă ai urmărit serialul respectiv la TV sau ai citit cartea pe care se bazează, probabil știi că toate încercările anterioare de a-l transforma în joc video au dat greș. Mai întâi a fost Genesis, în 2011, care s-a dovedit a fi deprimant în ultimul hal, apoi Cyanide a scos Game of Thrones în 2012 și am încercat să-l joc pe 360. Povestea era mișto, dar sistemul de luptă era derutant, iar partea vizuală urâtă ca dracu’. Am renunțat la el în două-trei ore.
Videos by VICE
Studioul californian Telltale Games are o istorie solidă în adaptarea de francize de filme și emisiuni, așa că n-a fost o mare surpriză când s-a dus vorba că vor aborda Game of Thrones în maniera grafică point-and-click care i-a consacrat. Jocurile după Back to the Future și Jurassic Park au avut defectele lor, dar au respectat totuși atmosfera și materialul surselor.
Dar jocul cu care și-au făcut un nume a fost The Walking Dead, care a fost lansat în cinci părți în 2012. Scris excelent și jucat la modul competent, The Walking Dead a fost punctul culminant al dezvoltării studioului Telltale și semnul că jocul lor după Game of Thrones merită încercat.
Trailerul de lansare pentru Iron from Ice, primul episod din Game of Thrones
Dacă ne uităm la primul episod, Iron From Ice, lucrurile arată bine de tot. Mediul politic complex din A Song of Ice and Fire nu e reprodus în întregime și nici acțiunea sângeroasă și palpitantă din serial.
În schimb, Iron From Ice e fundația din care vor înflori următoarele cinci episoade ale seriei – episoade pe care abia aștept să le joc pentru că la finalul primului episod, casa regală rămâne într-un haos total. Vă avertizez că urmează spoilere.
Jocul Game of Thrones al studioului Telltale se concentrează pe Casa Forrester – o casă care abia a fost menționată în cărți și n-a apărut deloc în serial. Cu sediul în fortăreața Ironwrath, în pădurile din Westeros, familia Forrester a servit cu loialitate, timp de mii de ani, familia regală Stark. Membrii ei sunt specializați în recoltarea de copaci de fier, al căror lemn e foarte rezistent la foc, pumnale și săgeți.
Povestea începe cam la finalul sezonului trei al serialului – la Gemeni, după Nunta Roșie în care moare aproape toată lumea. Pe scurt: lucrurile devin nașpa destul de rapid pentru familia Forrester și e datoria ta, ca Gared Tuttle, squire al lordului Forrester și unul dintre cele cinci personaje din seria Telltale, să duci veștile proaste la Ironwrath, cu sabia la brâu.
Evenimentele care urmează trasează niște paralele clare între destinul familiei Forrester și cel al familiei Stark: o fiică e echivalentul Sansei Stark; fratele ei Ethan își asumă rolul de lider al Forresterilor printr-o mișcare similară cu cea a lui Robb Stark când acesta ajunge Regele Nordului; iar Gared e trimis, din cauza comportamentului său, la Zid, unde îl întâlnește pe fiul nelegitim al lui Ned Stark – Jon Snow.
Ethan e inițial nesigur în asumarea poziției de lider – dar cum e o aventură marca Telltale, jucătorul are ocazia să definească trăsăturile fiecărui personaj. Eu l-am transformat pe Ethan într-un lord încrezător, hotărât și cu gura mare. Mi-am chemat inamicul, pe Ramsay, la mine, în loc să merg eu la el, dar a refuzat, și fanii serialului s-ar putea să știe că e o mișcare proastă. În fine, nu vă spun nimic mai mult.
Înainte ca Ramsay să apară la poarta Ironwrath în punctul culminant al episodului Iron From Ice – după ce facem cunoștință cu latura sadică a personajului care transportă un prizonier terorizat (nu Theon) – jucăm cu personajul Mira Forrester, servitoarea viitoarei regine Margaery Tyrell din King’s Landing, capitala celor Șapte Regate. Prin ea întâlnim niște personaje familiare: Margaery, desigur, a cărei voce e cea a actriței Natalie Dormer din serial, frații Lannister Cersei și Tyrion, interpretați și ei de actorii din serial.
O scenă din sala tronului în care jucătorul trebuie să-și folosească înțelepciunea împotriva limbii ascuțite a lui Cersei e una dintre încântările episodului și exemplifică faptul că cele mai mari pericole în lumea Game of Thrones nu sunt întotdeauna dragonii, săbiile sau vrăjitoarele. Cuvintele potrivite spuse de persoane potrivite se pot dovedi fatale, iar Cersei va fi un ghimpe în coasta Mirei în episoadele următoare.
În capitală nu există bătălii fizice – cu excepția secțiunilor în care îl jucăm pe Gared. Totuși, opțiunea de a folosi violența rămâne la latitudinea jucătorului – eu unul am hotărât că Gared n-are de gând să mai suporte multe mizerii după masacrul de la Nunta Roșie. Ni se spune de la început că alegerile pe care le facem în joc vor avea consecințe și sunt sigur că așa va fi.
Rămâne de văzut în următoarele episoade dacă tupeul cu care Ethan al meu cel bătăios l-a înfruntat pe Ramsay Snow va afecta relația dintre familia Forrester și familia Bolton din nord. Nu știu dacă faptul că l-am făcut să se bată în anumite situații îl va face arcaș când ajunge la Zid. Și nu știu cât de bine îi va pica căcatului de Joffrey Baratheon faptul că am aliat-o cumva pe Mira cu Tyrion.
Regele adolescent al regatului Westeros nu apare în Iron from Ice, dar temperamentul lui se face simțit: Margaery se duce să-l viziteze și se întoarce zguduită și cu rochia ruptă. Totuși, nu cred că trebuie să ne îngrijoreze mânia lui Joffrey pentru mult timp, doar știm că în curând urmează nunta lui, care se va încheia cu bucurie pentru toți cei prezenți în afară de el.
Episodul întâi se încheie cu un fel de spoiler – ni se confirmă soarta unuia dintre personaje într-un trailer care prezintă episodul următor. Aflăm și că Asher Forrester se va întoarce în ținutul natal – al doilea fiu întărit de lupte al familiei a fost exilat în Essos, dar ultimul cap al Casei Forrester va deveni un personaj pe care îl vom putea controla în „The Lost Lords”, care va fi lansat în prima săptămână din februarie 2015.
O să fie urât afară și-n perioada aia, așa că știu de pe-acum că o să petrec alte multe seri acasă cu jocul Game of Thrones de la Telltale – prima adaptare în joc video a acestei povești fantastice de succes care a reușit să dea lovitura.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre Game of Thrones:
Terminați dracu’ cu discuțiile despre Games of Thrones
Filmul „Istorii despre Vlad Drăculea” arată ca un „Game of Thrones”
Irina Margareta Nistor îmi explică de ce îmi place „Game of Thrones” de mă cac pe mine
Am vorbit despre Game of Thrones cu cei mai temuți militanți islamiști din Siria