Doi fizicieni teoreticieni specializați în sisteme complexe au concluzionat că despădurirea globală cauzată de activitățile omenești va declanșa colapsul ireversibil al civilizației umane în următoarele două sau patru decenii.

Dacă vom continua să distrugem pădurile planetei, pământul nu va mai putea susține o populație umană atât de mare, conform unui studiu publicat de aceștia în luna mai în Nature Scientific Reports. Ei spun că, „dacă despădurirea va continua în același ritm, toate pădurile vor dispărea în aproximativ o sută, două sute de ani.”

„E nerealist să ne imaginăm că societatea umană va începe să fie afectată de despăduriri abia când va cădea ultimul copac”, au scris ei.

Această traiectorie va face ca distrugerea civilizației umane să aibă loc mult mai devreme, din cauza impactului enorm al despăduririlor asupra sistemelor complexe care susțin viața pe planetă și care sunt necesare pentru surpaviețuirea oamenilor – inclusiv depozitele de carbon, producția de oxigen, conservarea solului, reglarea circuitului apei, sistemele de hrană și mediile de viață ale multor specii.

În absența acestor servicii esențiale, „e greu să ne imaginăm că pe planeta despădurită vor mai supraviețui multe specii, inclusiv a noastră”, explică studiul. „Degradarea progresivă a mediului din cauza despăduririi va afecta intens societatea umană și colapsul civilizației va începe mult mai devreme decât credem.”

Studiul e scris de Gerardo Aquino, un cercetător asociat de la Institutul Alan Turing din Londra, care lucrează în prezent la un model de sistem complex politic, economic și cultural care poate prezice conflictele, în colaborare cu profesorul Mauro Bologna de la Departamentul de Inginerie Electronică de la Universitatea Tarapaca din Chile.

Ambii academicieni sunt fizicieni. Aquino a mai efectuat cercetări la Biological Physics Groups în cadrul Colegiului Imperial, la Institutul Max Planck de Sisteme Complexe și Grupul de Matematică Biologică de la Universitatea Surrey.

Cercetările lor încearcă să estimeze în cât timp vor duce creșterea populației și despădurirea, cât și risipa de resurse, la colapsul catastrofal al civilizației.

Punctul fără întoarcere

Înainte de dezvoltarea civilizațiilor umane, pământul era acoperit de șaizeci de milioane de kilometri pătrați de pădure. Pe măsură ce despăduririle s-au accelerat din cauza amprentei de carbon a omenirii, noul studiu arată că acum au mai rămas mai puțin de patruzeci de milioane de kilometri pătrați de pădure.

„Calculele arată că, dacă se menține rata de creștere a populației și a consumului de resurse, în special a pădurilor, mai avem câteva decenii până la un colaps ireversibil al civilizației noastre”, concluzionează studiul.

Autorii au urmărit rata actuală de creștere a populației în paralel cu rata despăduririlor și au descoperit că, statistic, șansele să supraviețuim fără să ne confruntăm cu un colaps catastrofal sunt foarte mici. Practic, avem zece la sută șanse să evităm colapsul. Autorii scriu așa:

„În concluzie, modelul nostru arată că un colaps catastrofal al populației umane, din cauza consumului resurselor, e cel mai probabil scenariu al evoluției dinamice bazat pe parametrii actuali… concluzionăm din punct de vedere statistic că probabilitatea ca civilizația noastră să supraviețuiască e mai mică de zece procente în cel mai optimist scenariu. Calculele arată că, dacă menținem rata actuală de creștere a populației și de consum a resurselor, mai avem câteva decenii până la colapsul civilizației noastre.”

Modelul dezvoltat de acești oameni de știință ilustrează cum populația umană atinge un nivel maxim care e subminat de distrugerea pădurilor. După acest punct, „va începe un colaps dezastruos rapid. Numim acest moment punctul fără întoarcere, pentru că, dacă ritmul despăduririi nu va încetini, populația umană nu va reuși să se autosusțină și va avea loc un colaps dezastruos sau chiar extincția.”

Ne poate salva tehnologia?

Autorii adaugă la finalul studiului o idee utopică. Vorbesc despre ideea de a construi o Sferă Dyson, o megastructură ipotetică în jurul soarelui nostru, care va absorbi energia solară și o va trimite înapoi pe Pământ. „Sfera Dyson nu trebuie luată la propriu, ci mai mult ca o valoare energetică”, mi-a zis Aquino. Aceeași cantitate de energie ar mai putea fi produsă și prin fuziune nucleară, de exemplu. 

Pe scurt, singura noastră cale de salvare, puși față în față cu colapsul, ar fi dezvoltarea tehnologiei la un nivel fără precedent, sugerează autorii.

Ne putem gândi la Sfera Dyson în contextul scalei Kardashev, o măsură propusă de astronomul sovietic Nikolai Kardeshev în 1964, pentru a analiza nivelul progresului tehnologic al unei civilizații în funcție de energia pe care aceasta e capabilă să o producă.

Scala Kardashev sugerează că, dacă o civilizație poate atinge progresul tehnologic necesar pentru a extrage energie de la propria stea, aceasta va transcede limitele convenționale ale resurselor.

„Consumul de resurse naturale, în special de păduri, e în competiție cu nivelul tehnologic”, au scris Aquino și Bologna. Cum sunt amândoi fizicieni teoreticieni, studiul lor abordează aceste probleme la nivel teoretic, iar multe părți din el sunt speculative – de ce ar avea nevoie o societate ca să își depășească limitele consumului de resurse și cum arăta o astfel de societate?

„Un nivel mai înalt al tehnologiei duce la creșterea populației și la un consum și mai mare de păduri… dar și la o utilizare mai eficientă a resurselor. Dacă ne dezvoltăm tehnologic, putem găsi soluții pentru a evita/preveni colapsul ecologic al planetei sau pentru reconstruirea civilizației în spațiul extraterestru.”

Desigur, autorii recunosc că nivelul actual al tehnologiei nu e suficient.

Așadar, alături de modelul interacțiunilor dintre păduri și om, au făcut și un model de dezvoltare tehnologică, ca să stabilească dacă avem vreo șansă să ne dezvoltăm suficient tehnologia pentru a evita colapsul civilizației. Din păcate, se pare că nu. Chiar în acest context au concluzionat cei doi că avem mai puțin de zece la sută șanse să evităm colapsul.

Autorii speculează că acesta ar fi motivul pentru care n-am reușit să găsim dovezi de viață extraterestră inteligentă nicăieri în univers: modelul dinamic sugerează că civilizațiile inteligente tind să se autodistrugă din cauza supraconsumului resurselor lor planetare, cu mult timp înainte să inoveze tehnologiile necesare pentru a rezista colapsului.

Hai s-o ținem tot așa!

O analiză mai profundă a studiului ridică o serie de probleme esențiale.

Modelul de interacțiune om-pădure e bazat pe parametrii de creștere a populației și despădurire din contextul actual.

Presupunerea e că aceste rate vor continua să crească în același ritm. Când facem acest exercițiu, modelul nu calculează un scenariu fictiv, ci demonstrează exact consecințele acțiunilor noastre.

Verdictul e sumbru: în condițiile actuale, colapsul se va produce în douăzeci până la patruzeci de ani. 

Vestea bună e că există motivele să credem că scenariul ăsta îngrozitor, deși ne ajută să înțelegem riscurile traiectoriei actuale, n-a luat în calcul cele mai recente așteptări legate de aceste fenomene.

Conform raportului din 2020 Starea pădurilor lumii, publicat de United Nations Food & Agricultural Organisation (FAO) în colaborare cu UN Environment Programme (UNEP), rata despăduririlor a scăzut în ultimele câteva decenii.

Din 1990 până în perioada dintre 2010 și 2020, pierderea netă a zonelor împădurite a scăzut de la 7,8 milioane de hectare pe an la 4,7 milioane de hectare pe an. Un motiv ar fi că, deși despăduririle continuă, se plantează și copaci noi, atât în mod naturale, cât și planificate de om.

Totuși, asta nu justifică indiferența. Un raport al ONU arată că zonele împădurite au scăzut per total cu 178 de milioane de hectare între 1990 și 2020, o arie de mărimea Libiei.

În plus, avem mari șanse să inversăm acest proces de scădere. Ultimele informații din proiectul Global Forest Watch, al Institutului Mondial de Resurse, confirmă că pierderea de păduri a fost cu 2,8 procente mai mare în 2019 decât în anul anterior, ceea ce indică o reaccelerare a ritmului de despădurire.

În mod similar, rata de creștere a populației s-ar putea să scadă mai mult decât se estimează. Un nou set de estimări publicate de The Lancet sugerează că numărul populației va începe să scadă după jumătatea secolului, din cauza declinului fertilității.

Din păcate, chiar și aceste schimbări s-ar putea să fie prea minore ca să schimbe consecințele sugerate de modelul din raport. 

Alternativa: Să avem grijă de planeta noastră

Un alt mod de a evita colapsul, spun autorii, e transformarea fundamentală a civilizației.

Catalizatorul traiectoriei actuale e faptul că omenirea nu realizează că supraconsumul resurselor e un pericol mortal pentru civilizația umană, pentru că acesta e important pentru economie. O civilizație ca a noastră „prioritizează acest aspect, fără să-i pese de întregul ecosistem care o găzduiește”.

Dacă nu vom reuși să construim foarte curând o sferă Dyson, fizicienii spun că „singura șansă să evităm colapsul e să redefinim societatea… și să plasăm interesele ecosistemului pe primul loc.”

Așadar, cel mai eficient mod de a ne crește șansele de supraviețuire e să ne schimbăm focusul de pe interesele noastre pe interesele ecosistemului în care trăim.

Cu alte cuvinte, ca să evităm un dezastru, trebuie fie să devenim E.T., fie să ne schimbăm paradigma ca civilizație. Care variantă e mai plauzibilă?

Până la urmă, depinde de noi. Dacă studiul are dreptate, omenirea mai are doar câteva decenii să se hotărască.

https://www.facebook.com/viceromania/