Sunt româncă și am protestat alături de zeci de mii de unguri care luptă cu guvernul lor autoritar

Mă plimb pe străduțele înguste și vechi ale Budapestei, un oraș cu adevărat central-european. Cartierul evreiesc mă întoarce într-o Europă de sfârşit de secol XVIII sau început de XIX şi mă aştept ca, în orice moment, să apară tineri boemi şi revoluţionari la colţuri de stradă sau vreun student înflăcărat care să țină un discurs cu o bere în mână. O iau încet pe Dohany Street şi văd Marea Sinagogă din Budapesta, cea mai mare din Europa şi a doua din lume, construită între 1854 şi 1859 într-un stil maur. E splendidă.

Ajung pe Wesselényi utca, unde memorialul Holcaustului este o instalaţie copac cu numele tuturor evreilor unguri ucişi în timpul Holocaustului, apoi intru în pasajul Gozsdu (Gojdu), locul în care se afla un ghetou evreiesc, din care nimeni nu ieşea, găzduieşte acum o serie de baruri zgomotoase şi restaurante aproape întotdeauna pline. Mă opresc într-un restaurant evreiesc care arată aşa cum cred că arata şi acum o sută sau două sute de ani și mă holbez ca un personaj dickensian la evreii unguri care comandă frenetic raţe şi prăjituri evreieşti.

Firul ăsta boem se rupe atunci când văd un grup de tineri care se îndreaptă spre podul Széchenyi, cu pancarte şi steaguri ale Uniunii Europene. Mă iau după ei și întâlnesc alte grupuri care merg în aceeași direcție: palatul prezidențial.

E zece aprilie și președintele ungur, János Áder, a promulgat amendamentele la legea educaţiei, prin care universităţile străine pot opera pe teritoriul Ungariei numai dacă există un acord între state în acest sens. Legea va afecta în mod direct şi iremediabil CEU (Central European University), înfiinţată de George Soros în anii 1990 şi care are un dublu statut, de universitate americană şi maghiară. CEU a atras zeci de mii de studenţi străini de-a lungul anilor, încântaţi de taxele mici şi de reputaţia internaţională a universităţii.

Până astăzi, studenţii şi foştii absolvenţi ai universităţii, mediul academic şi tineri activi civic au fost convinşi că preşedinte Áder, mai slab și mai pasiv decât Bușoi al nostru, nu va promulga legea. Însă presiunile enorme ale guvernului ultraconservator FIDESZ au avut succes - fapt care este oarecum firesc dacă te gândești că Viktor Orban conduce Ungaria către o „democraţie iliberală", cum singur a definit-o, de șapte ani. Forța lui de a-și impune agenda antieuropeană, antiglobalistă, antiamericană şi antisemită pare de neoprit.

Într-o ţară a cărei capitală este atât de asumat evreiască şi al cărei farmec păstrează acest amalgam central-european, cu toate rănile şi memoria Holocaustului încă aproape, este straniu să ai un guvern atât de asumat protofascist.

Diabolizarea lui George Soros este parte a unui scenariu mai sofisticat, prezent în ţările fost comuniste. Supoziţia că în spatele demonizării lui Soros, ca ţap ispăşitor absolut într-o perioadă de criză şi degringoladă fără precedent în Europa, se află propaganda rusească a ţarului Putin, nu este complet nejustificată.

În România guvernul socialist, aşa-zis de stânga, a câştigat alergerile parlamentare cu un discurs naţionalist-populist, identitar-ortodoxist, anti-Sorosist. Zilele trecute fostul premier Victor Ponta l-a lăudat pe Viktor Orban pentru de-Soros-izarea societăţii, adăugând câteva conotaţii anti-liberale la adresa societăţii civile, organizaţiilor neguvernamentale şi „indicaţiilor" venite de la Bruxelles. Ponta a admirat deschis şi politica dictatorială a preşedintelui Erdogan în Turcia şi a apreciat ca legitimă majoritatea îngustă cu care şi-a mărit puterile prezidenţiale în referendumul de acum trei zile.

În Polonia avem un scenariu similar: ultraconservatorii sunt şi ei eurosceptici, anti-imigranţi, antistrăini, antiavort, anti-LGBT. În Serbia acelaşi scenariu. În Cehia încă nu se vede, dar guvernul ceh a avut o retorică ultranaţionalistă împotriva refugiaţilor, pe considerente creştine şi o serie de declaraţii implicit anti-europene. Rezultatul acestora se vede astăzi în felul în care se vorbeşte deschis despre Europa cu două viteze, adică prima viteză a statelor care au aceleaşi valori şi a doua viteză a statelor care sunt lente în a se adapta sau pur şi simplu incapabile.

O jumătate de „Europă iliberală" convine foarte mult intereselor de fragmentare şi destabilizare europeană ale Rusiei.

Am vorbit despre astea cu protestatari din Budapesta în drum spre palatul Sandor, unde s-au strâns deja câteva sute de oameni şi continuă să tot vină, deși e 11 noaptea. Majoritatea sunt tineri, însă văd şi generaţia 40+, 50+, care strigă împotriva preşedintelui și pentru democraţie şi Europa.

Sunt furioşi şi forţează lanţul jandarmilor către intrarea în palat; imediat un nou grup de jandarmi este dispersat pe laturile adunării. N-am văzut niciodată atât de mulţi jandarmi în Bucureşti; aici formează un şir aproape dublu de om lângă om.

Protestatarii rup lalelele albe, într-un rond din faţa palatului, şi le agită înspre jandarmi în timp ce scandează: „ruşine", „Viktator", „universitate liberă, ţară liberă", „democraţie", „Europa", „nu plecăm!" şi câteva alte insulte la adresa lui Orban. Apoi, încep să fredoneze cântece maghiare revoluţionare din care, din păcate, nu înţeleg nimic.

Un tânăr înflăcărat vorbeşte cu pasiune mulţimii. Îl cheamă Miklos Barna-Lipkovski, lucrează ca jurnalist video şi artist (în teatru), trăieşte în Belgrad cu soţia sa, dar merge des în Budapesta, unde se află restul familiei sale.

Sora lui, Margit, a cântat în faţa celor aproape 70 000 de protestatari care au ieşit pe străzile Budapestei în 4 aprilie. Miklos crede că prin organizare şi perseverenţă se poate schimba ceva, înainte de a fi prea târziu. Mi-a explicat că, pentru schimbare, nu trebuie să ceri absolut nimic de la autocraţi ca Orban şi păpuşi ca Ader, ci să insiști ca forţele democratice să obţină în mod legitim şi democratic puterea pentru a putea scăpa de acest regim iliberal.

Am o stranie senzaţie că particip la un moment istoric care va avea o însemnătate covârşitoare în anii ce vor veni pentru parcursul unor ţări ca Ungaria şi România. Nu îmi dau seama dacă înspre bine, dar energia din prezent e pozitivă.

Tinerii se împing puţin cu jandarmii, apoi pleacă spre Parlament, cântând. E puţin trecut de 12 noaptea și se simte furia democratică. Autoritățile maghiare, la fel ca la noi, invocă iar mitul protestatarului plătit de Soros. Sau drogat. Mai sunt și protestatarii din alte țări - plătiți, desigur, de agenturi străine. Dușmanul din afară.

Nu-i de mirare că Ungaria a refuzat să primească refugiaţi. Tot ce este străin trebuie interzis şi demonizat.

Orban are o agendă întreagă de lucruri interzise: mai nou, toate organizaţiile neguvernamentale care primesc fonduri străine în valoare de peste 24 de mii de euro să se re-înregistreze ca „asociaţii civice finanţate extern", cu scopul declarat de a proteja „interesele Ungariei".

Scopul evident este de a discredita şi intimida vocile care se opun regimului Orban. Rapid, şi fostul nostru premier-minune, Victor Ponta, bun prieten cu toţi autocraţii recenţi, s-a plâns că ONG-urile formează un „sistem paralel de putere", convins că fundaţiile şi asociaţiile finanţate extern (de Soros) au contribuit la înlăturarea lui de la putere. Trăim vremuri stranii, pe care le credeam demult apuse.

E ciudat ca o universitate, în care e firesc să se dezbată idei, naţionale şi străine, de către localnici şi străini, să devină inamicul numărul unu al unui guvern care n-a fost interesat de asta până acum. Mikos îmi spune: „Orban vrea să închidă o universitate pentru că nu-i plac valorile liberale. E un lunatic politic care nu înţelege că nu poate face ce vrea el, cum vrea el."

Dar discursul Fidesz s-a radicalizat recent şi, surpriză, aflu că problema o constituie studiile de gen, feminismul şi presupusul atac asupra valorilor familiei tradiţionale ungureşti. Sună teribil de aproape, nu?! Exact.

În România, Coaliţia pentru Familie a identificat şi ea un duşman închipuit: comunitatea LGBT. În Ungaria: universitatea cu fonduri străine de la George Soros. În Polonia: femeile şi avortul. În Cehia: refugiaţii care nu sunt creştini.

Mikos îmi explică ce crede și despre Uniunea Europeană:

„Știu că UE nu adresează unele dintre problemele cheie aşa cum ar trebui şi cum ar putea. Asta deranjează chiar şi pe cei ca mine, care chiar cred că ar trebui să existe o uniune a statelor europene care să protejeze valorile comune ale cetăţenilor săi. Dacă democraţia este o astfel de valoare, atunci instituţiile UE ar trebui să fie mai democratice."

E un mix periculos, care oferă putere unor lideri lipsiţi de ruşine în a demoniza pe celălalt, transformândul-l în străin indezirabil. Hitler a reuşit. Orban vrea şi el să reuşească, în cadru democratic, illiberal.

Vorbesc cu Barbara Méhes, avocată de drepturile omului pentru o organizaţie internaţională şi fostă alumna CEU, care îmi spune că profesorii lor erau din toată lumea, cu vederi conservatoare sau liberale, de stânga sau de dreapta, pro-Israel sau pro-Palestina, un amalgam din care puteai alege ce ţi se potrivea ţie. Este ceea ce îl deranjează pe Viktor Orban şi pe alţi autocraţi.

Ce faci cu studiile despre naţionalism, securitate, teorie politică, liberalism, comunism, fascism, politici europene, geopolitică, Rusia, Europa, curente şi gândire politică veche şi nouă, idei şi ideologii? Cum aboleşti gândirea? Cum îi faci pe oameni să gândească doar aşa cum li se spune? Prin frică.

Cu toate astea, Barbara îmi spune că ungurii nu sunt un popor anti-european:

„Deşi guvernul a lansat din nou campania Stop Bruxelles şi o consultare naţională, sondajele de opinie arată în mod constant că majoritatea maghiarilor susţin continuarea statutului nostru de membru al Uniunii Europene."

Intru în CEU, pe strada Nador, şi mă uit în jur: pe un perete, chiar la intrare este un citat din fondatorul Soros:

Îmi amintesc de ceea ce îmi spunea Miklos, că trebuie să încercăm să schimbăm ceva, în limitele democratice. Suntem, de fapt, nişte fraţi ai Estului, și-avem în comun lupta asta continuă pentru democrație. Nu o mai facem în dizidenţă, din interiorul unei dictaturi, ci din mijlocul unor „democraţii iliberale".