Pătratul Roșu e un podcast bilunar despre toate lucrurile care îți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.
E posibil să fi sesizat în ultimul deceniu o transformare considerabilă în România: bărbați care vorbesc mai deschis despre rolul lor de tată și sunt dispuși să fie mai implicați ca niciodată în viața fiilor și fiicelor lor, inclusiv prin a-și lua concediu de creștere a copilului. Un demers care pare firesc a fost, multă vreme, o bizarerie în țara noastră.
Videos by VICE
În acest context, pentru acest episod din podcast am vorbit cu un tată tânăr din România despre ce simte odată ce-a intrat în această fază a vieții și cu ce lecții s-a ales până acum. Și aici e important de menționat că să ai grijă de un copil e un job full time, fără ore fixe, iar asta timp de ani buni din viață.
Ciprian are o fiică. În momentul în care am vorbit, ea nici nu împlinise anul. Până la conversația noastră, au fost luni pline pentru toți trei. Urmează și altele. E, totodată, o perioadă în care au trăit viața cum nu se așteptau și din care au învățat că dacă tu nu ești bine cu tine, și în cuplu, nici copilului nu-i e bine. În cazul său, Ciprian și partenera lui au ales ca el să-și ia concediul de creștere a copilului. Este astfel și un episod din care afli cum e pentru un bărbat să aibă acest rol.
Decizia de a avea sau nu un copil este integral doar a ta și copilul în sine ar trebui să fie o bucurie, nu un scop de împlinire în viață sau o cale de a rezolva problemele din cuplu. Odată ce te decizi, probabil te întrebi: o să mă descurc? Nu există un singur răspuns, dar există unul de la care poți să începi: n-o să te descurci, pentru că n-ai la ce. Nu există Soluția, nu există Tehnica, există sfaturi din care îți poți extrage anumite lecții, poți experimenta și e nevoie de multă răbdare. Despre asta e și fragmentul de mai jos pe care ți-l recomandă.
Copilul nu se crește după carte sau ca la carte. Se crește ca un om, cu personalitatea lui
Pătratul Roșu: Ce înseamnă pentru tine să ai rolul de părinte? Simți că ai intrat în rol?
Ciprian: Amândoi am intrat în rol. Bine, cumva trebuie separate, că sunt lucrurile administrative și sunt lucrurile care țin de vibe-uri, de emoțiile care te cuprind, cum interacționezi cu copilul și altele. Partea de administrative o înveți vrând-nevrând, adică vine cumva instinctual. La început mă gândeam și eu că poate n-o să știu să-mi țin copilul în brațe, cum îi țin capul când e mic, schimbat de scutece și toate cele care se mai întâmplă pe partea asta administrativă. Le înveți, e okay. Asta nu e o mare problemă.
Mi se pare mai importantă latura asta care ține de vibe-uri, emoții și cum interacționezi tu cu copilul, de cum te conectezi cu el, cum reușești cumva să dai la o parte agitația, tensiunea aia de la început și să-i inspiri copilului încredere. E vorba asta în care cred: happy parents, happy kid. Dacă tu ești tensionat, agitat, cumva nesigur pe tine, cred că-i transmiți și copilului treaba asta.
Voi cum ați fost la început?
Am fost cât de cât mai relaxați, pentru că am citit înainte multe lucruri. Evident că imediat cum a venit copilul pe lume am uitat tot ce am citit, nu mai aveam niciun fel de treabă cu ce trebuia să facem. Dar instinctiv ne-am descurcat pe partea asta de administrative. Și le pun în categoria asta pentru că ele vin și pleacă. După ele vor veni altele și tot așa. A sta stresat pe faza asta e o pierdere de timp și de energie, tocmai pentru că pierzi din conexiunea cealaltă cu copilul.
**Asta mi se pare interesant de fiecare dată când văd că există cărți de parenting care au mai mult de zece pagini, pentru că ar presupune că tu stai și citești cartea când afli că urmează să fii părinte și că o să-ți aduci aminte. Cum ar trebui să faci? Să stai cu cartea, cu niște copiuțe? Să-nțeleg că ai o bibliotecă acum cu cărți de parenting.
**Nu. N-am citit cărți de parenting. Când am zis că am citit mult, ne-am uitat pe net și am citit experiențele altor părinți, diverse situații care apăreau și cum se raportau oamenii ăia care au devenit părinți înaintea noastră la situațiile astea. Spre exemplu, asta cu schimbatul de scutece e ca instrucțiunile de la IKEA. Dacă te uiți înainte la un tutorial, vei ști după aia. Ai schimbat scutecul și ai rezolvat o parte administrativă. Bine, și acolo sunt niște tips and tricks, dar nu intru-n ele.
Cum au fost primele 24 de ore acasă?
Haos total. Am zis că am citit multe lucruri și că trebuie să ne pregătim, să cumpărăm toate cele, dar în momentul în care am ajuns cu copilul acasă am descoperit că suntem haosați. Că nu mai știm absolut nimic. În primul rând nici n-am dormit noaptea aia, că e faza aia, stai lângă copil să vezi dacă respiră, dacă e okay, dacă s-a dat de pe-o parte, a regurgitat, n-a regurgitat. Ulterior au venit părinții pe la noi, bunicii copilului, și ne-au văzut că eram zombi total și au zis: „Băi, nu așa, un pas în spate. Când doarme, dormiți și voi, nu puteți să stați așa după copil.” Și ne-am dat seama, iar după câteva zile ne-am intrat în ritm.
Haosul ăsta cumva a continuat pe partea administrativă cam o săptămână, două, trei.
Acum e un ritm anume?
Da. Nu știu dacă am avut noroc sau nu, dar copilul s-a obișnuit destul de repede cu somnul, nu a fost o perioadă din asta în care să ne țină treji un interval lung de timp. De pe la două luni doarme cam toată noaptea, iar acum am reușit să-i facem un program. Am tot auzit treaba asta înainte de a deveni părinți: dacă reușiți să-i faceți un program și să vă faceți și vouă un program e super în regulă.
Bine, noi am plecat la drum cu gândul că o să integrăm copilul în programul nostru. Dar în primele luni nu cred că poți să faci asta. De exemplu, dacă vrei să bei o cafea la colț sau la cafenea, okay, luăm copilul și mergem. Dacă aveam un moment din zi în care ieșeam la o terasă, luam copilul cu noi și mergeam toți trei. Bine, noi am avut și privilegiul ca-n primele șase luni să fim amândoi acasă cu copilul, n-am lucrat niciunul. Și-atunci ne-am ocupat strict de copil și-ncet, încet, am reușit să o integrăm în programul nostru și să-i facem și ei unul.
Sigur te-ai lovit de sfaturi venite din exterior și nu de la oameni de a căror părere-ți pasă. Cum gestionezi asta?
Eu sunt o persoană bună, să știi. Nici nu mă cert, nici nu sar în sus de bucurie. Evident că au fost sfaturi din toate zonele, dar știam de la început că nu există o rețetă perfectă, și-atunci și sfaturile alea erau probabil oferite pe baza experiențelor celor care le dădeau. Și-n jurul meu am oameni care știu chestia asta, că ce se aplică mie poate nu merge la tine. Vorbesc din cercul nostru de prieteni care au copii. Iar dacă mă întrebi de acasă, de părinți, unele au fost utile, că au mai trecut oamenii prin așa ceva, altele nu.
Oricum e o diferență în cum se raportau ei la copiilor lor pe vremea respectivă și cum ne raportăm noi. Eu insist pe faza asta cu conexiunea că mi se pare cea mai importantă. Ei nu se concentrau atât de mult pe asta, și-atunci sfaturile care țin de zona asta nu prea se aplică acum. Și fac asta fără să le sar în cap că nu știu ce vorbesc, pentru că-mi dau seama că așa erau vremurile. Ei se concentrau unde să aibă copilul să mănânce, unde să doarmă și toate cele, în mare. Însă sfaturile care țin de ordin administrativ, de ce mai trebuie să faci prin casă și cum să gestionezi situații din asta, unele au fost binevenite.
Poți urmări Pătratul Roșu pentru și mai multe informații și explicații la dilemele tale pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.