Un om de știință din Emiratele Arabe Unite a început să facă gât că ar trebui să interzicem niște chestii numite „beat-uri binaurale” pe care el le numea „droguri digitale”. Acestea sunt trackuri audio – nu se pot numi muzică – pe care le poți cumpăra online cu vreo 17 dolari sau mai puțin. Să ceri interzicerea unor tonuri care îți alterează starea de spirit mi s-a părut o reacție cretină la ceva ce probabil nici nu funcționează. Dar dacă funcționează? Dacă te spargi când asculți trackurile astea?
M-am hotărât să încerc, așa că am descărcat cinci pachete diferite de la I-Doser, un furnizor de droguri futuriste care se ia destul de în serios. Pe site scria că au „mai multe echipe de experți în tonuri și muzică underground, programatori, testeri, cercetători și administratori” și că „fiecare track audio conține beaturi binaurale avansate care îți sincronizează undele creierului.” Uau. Aveau multe doze disponibile – doze sexuale, doze create de designeri, doze pentru sport, pentru jocuri etc – așa că a trebuit să fiu selectivă. Nu voiam ceva care să mă liniștească, pentru că la asta mă descurc și cu o piesă cu flaut de pe YouTube, acompaniată de sunetul unei cascade. Voiam să mă tripez și să mă apropii de Dumnezeu. Așa că am luat cele mai avansate versiuni din categoriile „recreațional”, „fictiv”, „sacru”, „pe rețetă” și „celest”. Fiecare conținea patru trackuri audio de 15 minute și le-am încercat pe cele care sunau cel mai interesant.
Videos by VICE
Simulări ale medicamentelor care se dau pe rețetă: Ambie
Opțiunile de doze erau Xanax, Ambie, Valium și Klono. Eu am ales ambie, care se presupune că simulează efectele de la Ambien. Eram convinsă că o să fie o porcărie, dar am zis să încerc. M-am așezat pe un scaun în dormitor și mi-am pus căștile, am dat play și am închis ochii. Am încercat să mă relaxez și să fiu Zen. Trackul a început cu un zumzet mecanic care era întrerupt ocazional de un bâzâit. Apoi s-a transformat într-o melodie liniștitoare și mistică, ca o poveste cu zâne. În primele două minute n-am simțit nimic și am deschis ochii după patru minute. Mi-am simțit ochii grei, dar m-am gândit că o fi un efect placebo. Apoi mi-am dat seama că hei, chestia asta chiar e marfă. Am început să-mi simt capul tot mai greu. Pe la sfârșitul sesiunii, tot corpul îmi era amorțit. Am început să-mi mișc brațele ca să-mi dovedesc că toate senzațiile astea aveau loc pentru că rămăsesem în aceeași poziție timp de 15 minute cu ochii închiși. N-a avut niciun efect. Aveam creierul complet gol și, cinci minute mai târziu, încă eram complet sedată.
Deci n-am să fac miștoul pe care eram pregătită să-l fac. Chestiile astea chiar funcționează.
Simulări ficționale: Bloodthistle
Aceste doze ficționale ar trebui să-ți sincronizeze undele creierului pentru a simula doze din cărțile, filmele și jocurile tale preferate. Nu știu ce căcat înseamnă asta. Am ales doza Bloodthistle pentru că mi-a plăcut cum sună. Când am căutat pe net, am aflat că Bloodthistle e o buruiană din World of Warcraft care îți crește puterea vrăjilor. Cool. La fel ca și la piesa Ambie, au fost niște bîzâituri și vibrații – dar n-a fost deloc calmantă. Auzeam ca de la depărtare tunete, clopote și apă curgând. M-am simțit puternică și puțin malefică. Dar n-a fost nici pe departe atât de intens ca trackul Ambie, totuși.
Simulări celeste: Sleeping Angel
Sleeping Angel a fost perfect pentru a mă calma din nou. La asta m-am întins în pat, pentru că așa am simțit. A fost un fel de zgomot alb, un bâzâit care își tot schimba tonul până părea să fie în slow motion. Uneori mai intervenea un clinchet sau un fluierat. Pe scurt, am trăit câteva vise lucide scurte – pe niciunul nu mi-l amintesc în detaliu – și am adormit profund înainte de încheierea sesiunii. Foarte ciudat, pentru că dormisem opt ore noaptea trecută, iar eu nu dorm niciodată ziua, cu atât mai puțin la 3 după-masa.
Să te concentrezi pe trackurile astea și să încerci să le simți ca lumea e mult mai dificil decât vă închipuiți. După trei doze, îmi simțeam creierul mămăligă, așa că am luat o pauză înainte de partea cea mai distractivă: doza recreațională.
Doze recreaționale: Amanita și Overdose
Nimeni nu vrea să se tripeze pe ciuperci singur, așa că am chemat o prietenă să vină să asculte Amanita împreună cu mine. Din păcate, oricât eram de hotărâtă să mă tripez, n-am reușit. Suna ca o piesă Caribou cu niște vibrații inexplicabile pe fundal și până la urmă m-a agitat și m-a făcut să simt că am o cărămidă pe piept. Nasol moment.
Cum nu m-a mulțumit deloc Amanita, am hotărât să trec la Overdose. Pentru ăsta m-am dus la biroul VICE, un mediu mult mai aglomerat decât dormitorul meu, ca să văd dacă decorul joacă un tol important în eficiența acestor beaturi. Deja înțelesesem că bâzâitul și vibrațiile sunt tipice pentru toate beaturile astea. Dar se întâmplau prea multe chestii aici: țipete de păsări tropicale, apă care curgea, tunete, zgomote, bipuri, clinchete, metal care se freacă de alt metal. AHHHHHH. N-am luat niciodată o supradoză de ceva, dar ascultând Overdose mi-am putut imagina cum e să iei o supradoză. M-a speriat ca dracu’și mi-a crescut anxietatea la cote maxime. Mi se părea că mi se leagănă corpul în toate părțile, deși stăteam nemișcată. M-am simțit agitată și stresată și la zece minute după încheierea piesei. De ce ar asculta cineva așa ceva ca să se distreze?
Simulări sacre: Hand of God și Gates of Hades
Potrivit descrierii de pe pachet, dozele sacre te ajută să simți Big Bangul, mângâierea îngerilor și focul iadului. Trackurile de până acum mă făceau să mă simt hipnotizată, dar Hand of God a fost…diferit. A început foarte mângâietor, cu un cor care cânta un fel de imn, dar s-a transformat în scurt timp în cântece patetice și voci diavolești pe care le-ai putea auzi într-un parc de distracții de prost gust la Trenulețul Groazei. Bleah.
Pe de altă parte, mi-a plăcut mult Gates of Hades. Nu pot descrie zgomotul din piesa asta într-un fel care să aibă sens. Niște pescăruși pe fundal, câte un ding, câte un gong. Uneori era doar zgomot alb, bâzâit, aproape identic cu Sleeping Angel. Cred că simula destul de bine ce s-ar întâmpla cu sufletul când îți părăsește corpul după ce mori. Am simțit că oscilam între rai și iad și până la urmă am mers în iad, dar n-aveam nicio problemă cu asta. Am început să reflectez la alegerile pe care le făcusem în viață și să mă gândesc la moarte, ceea ce nu fac prea des. Mi-am dat seama că nu voiam să mor, chiar dacă Porțile lui Hades păreau primitoare. Un trip destul de profund dacă stai să te gândești că e vorba doar de niște zgomote. Acum înțeleg de ce un om de știință ciufut ar vrea să le interzică, dar înțeleg și că sigur nu reprezintă un pericol pentru adolescenții plictisiți, pentru că nu sunt destul de tari cât să-i tenteze. Dar sunt totuși un mod plăcut de a petrece o după-amiază de duminică.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Urmărește VICE pe Facebook.
Mai citește despre influența muzicii:
Am încercat să trăiesc o săptămână fără muzică. A fost oribil
Frica de muzică
Ce am învăţat de la muzica populară românească modernă