Cum să atingi, să guști și să miroși o piesă muzicală

E sâmbătă seara într-o cinema din estul Londrei și Jonathan Ross se cuibărește pe un bean bag cu un caiet de schițe și un vaporizator. El pare incredibil de relaxat, ținând cont că amândoi, alături de alți participanți care au plătit biletul, suntem pe punctul de a fi legați la ochi și târâți prin cameră pentru următoarea oră.

Face parte din proiectul Tapestries, o producție a trupei de teatru BitterSuite, care vrea să schimbe felul în care asculți muzica, prin manipularea simțurilor. Cu alte cuvinte, vor să te facă să „simți muzica prin piele, să guști armoniile bogate și să miroși tonalitatea."

Planul e ca artiștii să ne lege la ochi și să ne conducă într-un spațiu în care se cântă o readaptare a lui Leoš Janáček's String Quartet No. 1, „Sonata Kreutzer", compusă de Fred Thomas și interpretată de o orchestră, acompaniată de cuvintele poetului Kayo Chingonyi. Vom fi hrăniți cu mâncare și lichide, vom fi pulverizați cu diverse arome care sunt concepute pentru a conjura diferite emoții. Ca o persoană care a mai trecut printr-o reprezentație de teatru experimental, o adaptare hip hop a lui Artaud, inițial am fost mai sceptică.

Panica mea de a fi atinsă de străini a dispărut în momentul în care am cunoscut-o pe directoarea de creație a spectacolului, Stephanie Singer, de 27 de ani. „Mereu am avut o relația foarte creativă vizual cu muzica", spune ea. Când era mică și asculta muzică, ea vedea „păsări care zburau prin cameră și am fost foarte surprinsă când am aflat că nu toată lumea face asta."

Eu i-am spus că sinestezia, condiția în care dacă exciți unul dintre simțuri, poate declanșa și altele, a funcționat pentru muzicienii prodigy ai secolului al XVI-lea și persoane care se accidentau la cap. „Noi nu replicăm sinestezia. Cu toții avem o corespondență modală în care percepem lucruri cu toate simțurile și sunt fascinată de felul în care ai putea creea experiențe și să aduci oamenii mai aproape de elemente primare, cum e muzica."

Așa că, hop și eu. Mi se lipește un număr pe bluză și primesc o băutură înainte de începerea evenimentului. Cea mai apropiată descriere a băuturii e de un latte untos combinat cu bere. Câteva minute mai târziu, o mână de actori intră pe scenă și se împart lângă fiecare participantul. Partenera mea, Marianna, mă găsește și-mi oferă pe o lingură un mic aperitiv roșu. Marianna mă leagă la ochi, mă mângâie politicos și mă conduce în altă cameră.

Autoarea îmbrățișată de Marianna

Ce se întâmplă mai departe este greu de explicat. Știu că sunt într-un spațiu mai mare, iar Marianna are constant grijă de mine. Odată ce trec de sentimentul de claustrofobie, mă detașez și încerc să mă concentrez. Se aud viori la câțiva centimetri de urechile mele, oamenii șușotesc în spatele meu, iar Marianna îmi dă să gust chestii delicioase, câteodată înțepătoare, în timp ce se plimbă prin cameră. Din când în când, dansează cu mine și eu îmi imaginez că arăt ca și cum ar dansa cu un cadavru. Am momente în care îmi imaginez foarte lucid peisaje și scenarii. Sunt într-o casă și stau într-o iarbă înaltă de care nu văd în zare. Sunt urmărită de cineva.

Muzica este intensă și plină de dezacorduri dizgrațioase care reverberează în stomacul meu. Într-un punct, sunt întinsă pe podea și mi se dă să gust ceva cărnos. E un sentiment confortabil și copilăros, chiar un pic melancolic, de a renunța la orice fel de control și să te lași mutat printr-un spațiu.

Există un moment în care sunt încolăcită într-un covor. Mă zvârcolesc ca un bebeluș în prosop și se simte incredibil. Atunci când sunt desfășurată din clătita mea gâdilitoare, mă întreb dacă ar trebui să mă simt ca și cum am renăscut. Adevărul este că am moțăit un pic, iar când am fost invocată în picioare și m-a dezlegat ochii, eram dezamăgită că se terminase. Mă uit în jurul camerei la oamenii care aplaudau, artiștii și muzicienii și în mare parte, mă simt copleșită.

E total dezarmant și minunat să simți cum toate cele patru simțuri ale tale sunt amplificate. Nu pot să mă gândesc la vreo altă experiență de teatru, concepută de tineri experimentali, care să ajungă la nivelul ăsta. E mai puțin din natura comică de chicoteală din reprezentații ca You Me Bum Bum Train și mai multă inovație și introspecție decât în experiențelede la Secret Cinema sau show-ul Goosebumps Alive de vara trecută. Ce funcționează cel mai bine e intimitatea experienței Tapestries, în care „partenerul" tău te mângâie, înghiontește, te învârte pe o piesă de muzică clasică, de obicei inaccesibilă.

După asta, am discutat cu Stephanie despre spectacol. Ea spune că piesa asta muzicală evocă „păduri și folclor", iar coreografia cu atingeri profunde creează senzații de genul „liane care se încolăcesc pe corp". M-am grăbit să întreb care au fost cele mai surprinzătoare reacții. „Lacrimi. Multe emoții. Am avut parte de un bărbat, care ne-a spus după spectacol că nu mai fusese atins de șapte ani." Cu siguranță, nu e o sâmbătă tipică din Shoreditch.

Spectacolul trupei Bitter Suite se va deschide publicului din Londra în mai 2017. Dacă îți place să fii legat la ochi, poți să afli mai multe aici.

@nelliefaitheden / @jake_photo

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre teatru imersiv:
Queercore: teatru despre ambiguitatea sexualităţii
Am jucat în stradă poveștile copiilor nemuritori de pe Calea Griviței
De ce ar fi bine să ne căcăm cu toții în casele invitaților lui Capatos