Realizatoarea de film Liz Canner n-a fost dintotdeauna interesată de domeniul orgasmului feminin. Doar după ce a realizat ani de zile filme documentare – pe subiecte ca Nicaragua și Banca Mondială – a început să se concentreze cu lentila pe subiecte mai intime. După ce a acceptat un job de editare a unei filmări erotice pentru testarea unui medicament afrodisiac făcut de compania farmaceutică Vivus, Canner a primit permisiunea de a documenta procesul de aprobare al medicamentului.
Compania farmaceutică nu dorea să testeze un nou medicament afrodisiac pentru bărbați, ci unul care trata „Disfuncția Sexuală Feminină”, o tulburare de care Canner nu mai auzise. Intrigată, a început să caute informații despre problemă, modul de tratament și femeile care se consideră afectate de DSF.
Videos by VICE
Filmul care a rezultat, Orgasm, Inc., nu e doar o intruziune sinceră în lumea farmaceuticelor, ci și o disecție existențială a DSF-ului, de la origini până la ciudatele sale implicații. Gândiți-vă cum privim plăcerea sexuală feminină, de exemplu, și cum influențează asta modul în care definim o boală sexuală a femeilor. Investigația lui Canner dezvăluie niște adevăruri fundamentale despre industria farmaceutică și abilitatea ei de a crea bolile pe care vrea să le trateze. Cum spune Canner, „poți face o grămadă de bani dacă le spui femeilor că e ceva în neregulă cu ele.”
Prin lentila lui Canner, vedem o industrie care își crește profitul atunci când reușește să crească numărul de indivizi care suferă de o boală sau o tulburare. Iar când tulburarea e definită în termeni atât de vagi ca Disfuncție Sexuală Feminină, multe femei perfect sănătoase ajung să urmeze un tratament – și nu e vorba doar de medicamente, ci chiar de operații chirurgicale invazive și înspăimântătoare – pentru o problemă pe care nu o au și nici n-ar putea s-o aibă vreodată.
Motherboard: Cum ai ajuns să colaborezi cu Vivus?
Liz Canner:Inițial am luat legătura cu ei printr-o prietenă care filma videoclipuri erotice pe care ei le foloseau la testarea noului lor medicament. Cum lucrasem cu ea și în trecut, m-a chemat să colaborez ca editor și producător al proiectului. M-a recomandat companiei și ei m-au angajat să le editez videoclipurile.
Compania avea istorie în crearea de medicamente pentru tot felul de disfuncții sexuale. Înainte să înceapă să trateze disfuncția sexuală feminină, se ocupaseră de disfuncția sexuală erectilă masculină, nu?
Corect. Dezvoltaseră un medicament care cauza umflarea organelor genitale și s-au gândit că medicamentul ăsta ar putea funcționa și la femei. Așa că, în principiu, e același compus.
Când ai început să lucrezi acolo, disfuncția sexuală feminină era considerată o tulburare sau o boală de către Administrația Alimentelor și a Medicamentelor (AAM)? Cât de sceptică erai?
Când am început să lucrez pentru Vivus, nu auzisem încă termenul de disfuncție sexuală feminină. Abia lucrând cu ei am aflat de existența acestei tulburări. Nu se vorbea despre asta.
Nu cred că am fost sceptică inițial. Eram mai mult curioasă. Făcusem cercetări în domeniul sexualității feminine. Citisem Freud, Foucault, Thomas Laqueur, tot felul de lucrări, și nu dădusem niciodată peste termenul ăsta, așa că eram curioasă care-i faza cu el. Era vreo descoperire științifică sau ce? Nu am acceptat jobul cu scopul de a da în vileag măgăriile industriei farmaceutice. L-am acceptat pentru că aveam nevoie de el și voiam să cercetez femeile și plăcerea lor sexuală dintr-o perspectivă științifică. Realizam deja un film cu subiect similar, dar mai mult dintr-o perspectivă istorică.
Ai inclus și un clip din Oprah, în care citează un studiu care susține că 43 la sută dintre femei suferă de disfuncție sexuală. Dar când ai citit întrebările din chestionar, multe întrebări erau chestii obișnuite prin care trece toată lumea la un moment dat, cum ar fi: „Sunt momente în care vă excitați greu?”
Studiul a fost făcut de sociologi la începutul anilor ’90. Nu avea scopul de a cerceta disfuncția sexuală feminină, ci să cerceteze obiceiurile sexuale ale oamenilor și plângerile lor. Nu era un studiu care analiza o boală, nu acesta era scopul lui.
În acest film, una dintre cele mai extreme utilizări ale tehnologiei este orgasmatronul, un dispozitiv prin care un electrod este introdus în coloana vertebrală a femeii. Operația implică multe riscuri și doar zece femei au luat parte la studiu. De unde a venit ideea asta?
Dr. Stuart Molloy credea că a găsit un punct de pe coloană care, dacă e stimulat cu un electrod, poate provoca orgasmul. Era un doctor specializat în dureri, iar dispozitivul pe care voia să-l folosească era folosit în mod normal pentru tratarea durerii cronice. La un moment dat, o femeie cu care a folosit dispozitivul pentru durere, a experimentat o plăcere foarte mare și i-a spus doctorului: „Îl puteți învăța pe soțul meu cum să facă asta?” Și doctorul a crezut că gata, a găsit punctul ăsta magic și a încercat să reproducă același efect și la alte femei.
Serios?
Așa susține el.
Dar nu a avut succes în cazul Charlettei din filmul tău.
N-a avut. L-am întrebat de multe ori dacă pot lua interviu cuiva cu care lucrase și n-a apărut nimeni de genul ăsta niciodată. Am încercat timp de câteva luni, dar n-am reușit să vorbesc cu nimeni la care să fi funcționat tehnologia asta.
Sunt foarte interesante filmările cu Charletta. Susține că n-a avut niciodată un orgasm și speră să poate obține unul pe cale clinică. Și atunci când nici asta nu merge, chiar te înduioșează și simți compasiune pentru ea. Dar în ultima scenă filmată cu ea, o întrebi dacă a obținut vreodată orgasm în alte feluri în afara sexului cu soțul ei și spune că da. Deci se pare că ea definea orgasmul doar ca rezultat al sexului bazat pe penetrare cu soțul ei.
Cred că există o concepție greșită că femeile trebuie să aibă orgasm de fiecare dată când fac sex heterosexual bazat pe penetrare. Chestia e că 70 la sută dintre femei au nevoie de stimulare clitoridiană directă pentru a atinge orgasmul. Cifrele variază, unele studii spun că mai multe femei, altele că mai puține de atât.
Din păcate, asta nu se predă la educația sexuală, iar dacă oamenii își formează opinia despre sex din media și din filmele porno, nu e de mirare că o grămadă de femei își închipuie că ar trebui să aibă orgasme tot timpul. Charletta era una dintre aceste victime. Când i-am spus despre statistici, s-a bucurat foarte mult să afle că e normală. Cred că publicul nu e educat aproape deloc în privința asta și lipsa asta de educație dă oportunitatea industriei de farmaceutice să le planteze oamenilor idei în cap despre cum ar trebui să fie viața lor sexuală. Pur și simplu profită de lipsa noastră de informare.
Cum Charletta s-a dovedit perfect capabilă de a avea orgasm, ccât de riguroase crezi că ar trebui să fie testele pentru astfel de situații? Ea era convinsă că are o boală și a acceptat să treacă printr-o operație chirurgicală foarte invazivă crezând că are o problemă de natură fiziologică. După care a aflat că de fapt e la fel ca 70 la sută dintre femei. Informația asta ar fi trebuit să-i fie comunicată în timpul testelor.
Da, am fost șocată să aflu că a fost supusă unui astfel de procedeu clinic deși era perfect sănătoasă. Nu mi-am dat seama că de fapt putea avea orgasm în timp ce o filmam, așa că atunci când am aflat asta, am fost incredibil de tulburată. Am fost învățați să avem încredere în experții medicali, așa că ajungem să ne dăm pe mâna lor deși suntem perfect sănătoși.
Procedura părea incredibil de invazivă. Până și medicamentele hormonale, deși nu sunt total sigure, par mai sigure decât o operație prin care ți se introduce ceva în coloană. Femeia pe care ai intervievat-o la începutul filmului, cea care a avut orgasm pe film, povestește despre experiențele ei cu sexualitatea și corpul ei. Îmi amintesc că a spus ceva foarte interesant cu care am rezonat. A spus că foarte des, în timp ce făcea sex, se întreba „Oare îmi arată bine sânii?” „Oare corpul meu arată bine din poziția asta?” Am citit de curând un studiu despre cum își trăiesc sexualitatea bărbații și femeile și din el reiese că femeile se analizează mult mai mult din exterior, se privesc prin ochii unei a treia persoane și își judecă performanțele sexuale. E posibil ca asta să le împiedice să aibă orgasm, faptul că se concentrează atât de mult pe cât de bine arată în ochii partenerului. Crezi că pornografia a contribuit la acest fenomen?
Da, cred că pornografia e vinovată de asta. Și obiectificarea. Ca femei, suntem constant înconjurate de imagini cu femei care sunt obiectificate, noi înșine suntem supuse acestui proces de obiectificare și e greu să nu te privești din perspectiva persoanei a treia. Ni se transmit mereu mesaje că nu suntem destul de frumoase sau de slabe. Așa că mereu cumpărăm produsele care ne promit că ne vor face mai frumoase și mai slabe, tinzând spre un model ideal care adesea e inuman. Din păcate, aceste mesaje primite prin media sau publicitate ne afectează și viața sexuală și ne împiedică, de multe ori, să ne bucurăm de sex. Atunci când femeile se gândesc că arată prea grase sau vor să facă sex cu lumina stinsă, e vina obiectificării.
Filmul explorează cum industria farmaceutică creează boli cu scopul de a avea ce trata. Deși te concentrezi pe Disfuncția Sexuală Feminină, aduci în discuție și Sindromul Piciorului Neliniștit și alte boli care sunt, de fapt, inventate de industria farmaceutică.
Cred că unul dintre cele mai bune exemple e tulburarea disforică premenstruală, cunoscută sub numele de PMS, care a apărut atunci când Eli Lilly era pe cale să-și piardă patentele pe Prozac. Se credea că există niște femei care sufereau de o versiune extremă a PMS-ului, deși nu era foarte clar cum se manifestă aceasta. Eli Lilly n-a vrut să-și piardă patentele așa că au făcut o ședință și au hotărât să inventeze tulburarea asta, PMDD, care se trata cu Prozac, dar evident că și-au dat seama că majoritatea femeilor n-ar vrea să ia Prozac pentru probleme premenstruale, așa că au vopsit pastila mov și i-au spus Serafem. Dar dacă te uiți la ingredientele Serafemului, o să vezi că sunt identice cu cele de la Prozac.
E un articol foarte mișto scris de niște oameni care au lucrat la Ogilvy, compania de relații publice. Te învață tot felul de tehnici prin care să obții aceeași chestie pe care au făcut-o ăștia cu PMDD-ul și Serafemul. Articolul se cheamă Cum să construiești Branduri Puternice și oferă sfaturi despre cum bolile trebuie să capete denumiri foarte bune și că trebuie încadrate neapărat la categoria „fiziologice”. Reducând totul la o problemă fiziologică, poți introduce un nou medicament pe post de „leac”. Apoi trebuie să asociezi medicamentul cu boala și să le vinzi împreună. Mai e și exemplul disfuncției erectile care a fost numită impotență. După care a fost redenumit disfuncție erectilă, ca să pară o tulburare de care poate suferi orice bărbat, fără ca asta să-i afecteze identitatea. Impotența e o chestie serioasă, pe când disfuncția erectilă e pur fizică.
Crezi că există disfuncția sexuală feminină? Poate că există, dar afectează mult mai puține femei decât susține industria farmaceutică.
Da, există disfuncții care afectează un procent foarte mic al populației și care sunt cauzate de probleme medicale, fiziologice. Unele femei care au suferit o histerectomie medicală spun că libidoul le-a fost afectat, dar nu toate femeile. Alte femei care au diabet spun că funcția orgasmică le e afectată datorită unor probleme de circulație a sângelui, dar nu toate femeile au problema asta. Altor femei le scade libidoul odată cu înaintarea în vârstă, dar nu tuturor. De fapt, dacă schimbă partenerul, de multe ori constată o creștere fulgerătoare a libidoului. Sunt unele probleme medicale care le afectează femeilor funcția sexuală.
SINGURUL TRATAMENT APROBAT ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ DE ADMINISTRAȚIA ALIMENTELOR ȘI A MEDICAMENTELOR PENTRU DISFUNCȚIA SEXUALĂ FEMININĂ E UN DISPOZITIV VIBRATOR FOARTE SCUMP CARE SE PLASEAZĂ PE CLITORIS.
Multe femei cad în categoria în care au probleme sexuale sau nu pot ajunge la orgasm din alte cauze decât cele medicale. După părerea ta, cum ar trebui tratat acest tip de problemă sexuală?
Cele mai comune cauze ale problemelor sexuale sunt de fapt problemele în relație, problemele de comunicare și stresul cauzat de munca în exces. Dacă ai fost abuzată sexual în trecut, și asta îți poate afecta viața sexuală. Lipsa de educație sexuală e iar o problemă. Dacă s-ar îmbogăți educația sexuală, femeile ar avea mult mai puține probleme sexuale. Ar fi minunat dacă am inventa o pastilă care să stopeze abuzurile sexuale, să creeze egalitate la locul de muncă și în cadrul relațiilor. De pastila asta am avea nevoie. Ar fi un leac grozav.
Ce e amuzant e că singurul tratament aprobat în momentul de față de Administrația Alimentelor și a Medicamentelor pentru disfuncția sexuală feminină e un dispozitiv vibrator foarte scump care se plasează pe clitoris. Costă 300-400 de dolari și îl poți procura cu rețetă de la doctor. Sau te poți duce la un sex shop să-ți iei un vibrator la un preț mult mai mic. Vibratoarele au funcționat foarte bine încă din perioada victoriană. De obicei e nevoie doar de o bună stimulare clitoridiană.
AAM nu au aprobat încă plasturele cu testosteron pentru tratarea disfuncției sexuale feminine dar în Uniunea Europeană a fost aprobat, nu?
Doar pentru femeile care suferiseră histerectomii radicale și care luai suplimente de estrogen. Am fost în Uniunea Europeană să văd dacă devenise Viagra pentru femei, așa cum susțineau ei. Nu fusese vorba decât de două săptămâni de reclame intensive în media care susțineau că multașteptata Viagra feminină se pogorâse în sfârșit asupra femeilor. Și asta a fost tot, pentru că în Uniunea Europeană nu e permisă publicitatea directă. Așa că n-au putut să tot susțină ideea asta că femeile trebuie să aibă un anumit nivel al libidoului ca să fie sănătoase. Ceea ce e o tâmpenie, bineînțeles. Libidoul e ok la ce nivel ai tu chef să fie. Nu trebuie să te gândești la sex de douăzeci de ori pe săptămână ca să fii sănătos, e ridicol.
Așa că m-am dus în niște farmacii din Franța și Anglia și am întrebat câte rețete au primit pentru medicamentul ăsta. Cele mai multe primiseră una sau două pe an, iar unele nu avuseseră cerere deloc. Guvernul UE nu vrea să plătească pentru medicamente decât dacă sunt siguri că funcționează. Așa că medicamentele au fost prescrise doar la femei care suferiseră histerectomii radicale și luau suplimente de estrogen. În UE sunt și mai cinici în ce privește disfuncția sexuală feminină.
Deci în America e un obicei mult mai întâlnit decât în Europa să prescrii medicamente aiurea?
Aici lucrurile au luat-o razna complet. Din asta își scot banii companiile de medicamente. Odată ce primesc aprobarea pentru un grup de medicamante, le prescriu la mii și mii de femei. Încearcă să primească aprobarea de a le prescrie unui grup cât mai mare posibil de oameni, dar sunt obligați până la urmă să reducă prescrierile pentru un grup de oameni la care să aibă cât de cât eficacitate.
În acest caz, au tot trebuit să reducă grupul până au rămas doar cu femeile care au suferit histerectomii radicale și iau suplimente de estrogen, care să fi obținut măcar o experiență sexuală satisfăcătoare fără să ia placebo. Dar erau conștienți că dacă vor reuși să primească aprobare pentru un grup mic, o grămadă de alte femei o să vrea să încerce medicamentul.
Îmi plac la nebunie interviurile pe care le-ai luat lucrătoarelor sexuale. O femeie s-a dus la o întrunire medicală cu toate jucăriile ei ca să-i educe pe doctori. A fost foarte destigmatizator.
Cred că lucrurile astea ar trebui să facă parte din viețile noastre de zi cu zi. Trăim într-o societate foarte represivă din punct de vedere sexual. Nu se vorbește despre plăcere. Și totuși ne uităm cu toții la filme porno încă de la vârsta de 11 ani. Și mai și susținem abstinența în școli.
Suntem schizofrenici când vine vorba de sex. Nici n-am putut face reclamă la filmul nostru în New York Times. Nu ne-au permis să folosim imaginea femeii care pare să aibă orgasm, deși era complet îmbrăcată. Nu se văd sânii sau alte părți ale corpuluicare ar putea fi considerate ofensatoare. Nu am avut voie să punem reclama, a trebuit să folosim o imagine cu o femeie care ține în mână o pastilă. Cred că asta spune multe despre cultura noastră. Bine că se dau în schimb, la TV, imagini incredibil de violente din timpul războaielor, dar n-avem voie să vedem fața unei femei care se simte bine.
E foarte interesant, mai ales dacă luăm în considerare cât de sexuale sunt reclamele din domeniul fashion. Dolce and Gabbana au sugerat un ditamai gangbang-ul în campania lor publicitară.
Da, știu la ce te referi. Era pe toate panourile.
Reclamele fashion sunt adesea mult mai agresive și vulgare. Dar când imaginea reprezintă un orgasm dintr-un film care vorbește despre orgasme, nu mai e ok.
Ca să nu mai spun că e imaginea unei femei care se simte bine singură, e vorba despre plăcerea ei, care nu implică niciun bărbat. Nu există nicio altă ființă în imagine. A fost incredibil de greu și fascinant cum am reușit să promovăm filmul în țara asta.
Traducere: Oana Maria Zaharia
