Sunt un român complexat că m-am născut într-o familie lower middle class, fără să am bani pentru pasiunile mele: telefoane și calculatoare. Poate sună trist, dar o parte semnificativă din viața mea am căutat să strâng bani și să mă bazez pe chilipiruri ca să testez tot ce era mai nou. Nu le țineam mult, cam trei luni, pierdeam bani la revânzare și ciclul pornea din nou.

Așa am ajuns să cunosc stereotipurile de tehnici și oameni de pe site-urile de anunțuri și m-am gândit să las ceva în urma mea: un ghid despre cum să eviți țepele.

Videos by VICE

Înainte de orice, trebuie să știi că pe un site de anunțuri ajung trei mari categorii de produse: cele defecte, cele care nu mai sunt utile și cele care pot fi vândute la suprapreț (aici intră orice e furat, reparat, adus din alte țări). Eu am început cu o pereche de căști vândute cu zece lei la Unirii și cu un voucher care dădea acces la vreo cinci jocuri mișto. Voucherul îl aveam de la o placă video și căștile le primisem cadou cu noul meu PC.

În niciunele nu băgasem, propriu-zis, bani, așa că mi-a fost ușor să le vând la prețuri derizorii. Am trecut apoi la iPhone, BlackBerry, iPod și chiar o consolă Sony PlayStation Portable, ceva odios pentru gameri și adorat de copiii cu bani care n-au prins jocul pe televizor.

Citește și: Noile invenții din 2016, pe care nu o să poți să le cumperi prea curând în România

Fără să am un tutorial la început, mi-am luat câteva țepe, dar am și dedus câteva lucruri esențiale. Când vinzi, trebuie să pari de încredere, să vorbești coerent, frumos, să fii un pic deștept, să anticipezi defectele și criticile și să ai bani de superglue.

Când cumperi, nu trebuie să te ia vânzătorul cu vorba, să te informezi despre produs dinainte, să nu ții cont de plângerile sale – că l-a scăpat copilul pe jos, că l-a zgâriat câinele, că produsul funcționează, de regulă, dar acum e ceva cu el etc.

Astea sunt reguli de bază și așa începi să știi cum să nu iei țepe pe internet.

Mai ales într-o țară în care mica ciupeală a devenit stil de viață.

Verifică orice pe loc, nu după

Toate cele care urmează sunt reguli de bun-simț, dar poate uiți pe moment să ții cont de ele. Încep cu ultima mea vânzare pe un site de anunțuri, ca să înțelegi de ce oamenii nu spun niciodată adevărul și n-ar trebui să le dai banii decât când ești sigur de ceea ce cumperi.

Am avut un telefon făcut de chinezi, printre primele cu senzor de amprentă, la care cumva s-a defectat acel scanner. Nu mergea nici ca buton, nici ca scanner, așa că am schimbat sistemul de operare. Mi-a luat patru ore, vreo trei episoade de panică că nu mai pornea și s-a rezolvat. Tot nu scana amprenta, dar ca buton era în regulă. Nu era însă cel mai stabil sistem, mai avea erori.

L-a cumpărat un tip din Salonta pentru fiul său și sper că acel fiu nu și-a pus mari speranțe că-și va scana amprenta. Altfel, telefonul era în regulă, dar testul cu câteva sisteme de operare mi-a reconfirmat o problemă la Android.

Camera, în funcție de versiunea software-ului, are o problemă enervantă: faci două-trei poze și dă eroare, iar soluția e un restart. E o chestiune de optimizare, dar fix acel sistem nou poate rezolva alte probleme până e vândut telefonul, așa că nu te feri să faci zeci de poze, să filmezi, să vezi cât se încălzește.

Citește și: Ce am învățat despre români cât am făcut pe curierul de Black Friday

Și că tot veni vorba despre asta, mi-am amintit de un alt episod neplăcut, să zicem: un iPhone 3GS care se supraîncălzea.

A fost o țeapă pe care am dat 1 600 de lei, bani cash plătiți în McDonald’s. Nu știu de ce a funcționat bine acolo, dar, după ce am ajuns acasă, dacă dădeam un telefon sau stăteam puțin pe net, se închidea. Soluția era să-l bag la frigider cinci minute și să-l folosesc apoi.

Când l-am vândut, la preț mai mic numai ca să scap de el, era februarie, frig afară, așa că l-am ținut într-un buzunar la piept cât să fie suficient de rece. Totul bine, 15 minute de folosire și telefonul n-a avut nicio problemă. De-aia trebuie să n-ai încredere în nimic din ce îți spune un vânzător, ci în ceea ce știi și ai citit pe internet. Sau ia pe cineva cu tine, când nu știi nimic.

De la acel moment am învățat să cumpăr doar în locuri calde, la fast-food, și să verific internetul mobil, WiFi, telefonia și chiar SMS-urile. Încărcarea e, de asemenea, important de verificat și nu crede nicio poză. Îți zic asta, pentru că cineva a pierdut trei sute de lei când a cumpărat de la mine un iPod clasic în care bateria era doar de formă, pur și simplu nu ținea energie. I-am făcut poze când era în priză, l-am trimis prin curier fără verificare (unul dintre riscurile cumpărării cu livrare, evită chestia asta pe cât posibil) și n-am răspuns la numere necunoscute vreo două săptămâni după acel moment.

Altădată, am ars un cablu de încărcare al telefonului meu, din cauza unui încărcător de priză defect. Din fericire, nu s-a ars și telefonul. Cablul a costat vreo 15 lei, dar alții ți l-ar putea vinde încărcat și să descoperi acasă că mufa de încărcare e defectă.

O țeapă semnificativă mi-am luat-o cu un iPhone 3G prin 2009. Avea carcasa spartă, dar peste ea era lipit un sticker. Eram fericit că prețul a fost mic, dar am descoperit problemă acasă. Deși nu avea probleme de funcționare, nu era în regulă, așa că i-am cumpărat carcasă nouă, i-am schimbat-o, am pus sticker peste ea și l-am repus în vânzare.

Problema carcasei era însă nepotrivirea cu tot telefonul. Nu era chiar certificată de Apple, iar colțurile nu se închideau. Așa că i-am lipit marginile cu superglue, am frecat rama de metal cu un burete de vase uscat ca să fie lucioasă și pe spate i-am pus un sticker.

De-aia trebuie să te uiți atent la telefoane și electronice, să nu fie aranjate fix pentru vânzare. Orice urmă de adeziv spune totul despre gadget.

Niciodată nu te lăsa dus cu vorba

Cu electronicele e una, altceva e cu oamenii. Ei ascund cele mai multe secrete și au diverse moduri de a-ți distrage atenția. Un tip de la care am cumpărat un BlackBerry mi-a dat zece lei să bag la ruletă cât discutăm despre telefon și cât îl văd. Ne-am întâlnit la Universitate, unde era un cazino vizavi de Intercontinental. Telefonul avea o tastă slăbită, carcasa spartă într-un colț și ecranul puțin dezlipit. Din patru sute de lei l-am scos la trei sute, dar măcar mi-a dat bani de ruletă.

Cele mai ciudate tranzacții le-am făcut pe la Obor – Iancului. Nu știu dacă e zona zero a micilor startup-iști, dar majoritatea celor cu multe telefoane pe site-urile de anunțuri acolo voiau să ne întâlnim. Cu un tip cam de vârsta mea, mult mai scund, m-am întâlnit într-o parcare. Avea BMW, lanț la gât și maieu. Era stereotipul perfect. Facem schimbul și apoi mă trezesc că începe să întindă pe capotă: telefoane, briceag, un iPod, parfum. Le avea pe toate în buzunare. A durat mai mult negocierea refuzului decât schimbul propriu-zis.

Citește și: Smartwatch-ul românesc e mai mult improvizaţie, decât inovaţie

Însă, de departe, cei mai antipatici sunt ăia care nu cumpără, deși de asta te vezi cu ei. Un tip pe jumătate iordanian m-a ținut o oră la Unirii să vadă un telefon. L-a întors pe toate părțile, a băgat cartele, a scos cartele, a dat telefoane, a stat pe net, iar la final mi-a zis că n-are banii. Ba, de fapt, îi are, trebuie să-i vină prin transfer din Iordania. A rămas să mă sune când îi are.

Nu a mai sunat niciodată.

Altul a venit pentru cumpărare, dar a dat-o pe „n-am bani, n-am destui, mai scazi, ia un telefon la schimb… hai să mor io că n-am”.

Au fost însă și momente amuzante, dar îți poți ușura viața dacă le eviți. Un tip s-a oferit să mă ducă cu mașina până acasă, după o tranzacție. De la Piața Muncii până la Vitan m-a luat pe niște străzi lăturalnice, că ajungem mai repede, și s-a împotmolit cu mașina în zăpadă. Iată-mă, în spatele mașinii, cum încercam să împing la un Renault ca să iasă din troiene pe la ora 18.

Citește și: Pe tine te sperie inteligența artificială?

În aceeași notă, altă dată am ajuns cu o tastatură, un mouse și un gamepad în casa unui tip de pe Pieptănari. Zicea că nu știe să le instaleze. Fac treaba, totul bine, mergeau, dar vine nevastă-sa. Eu cer banii, îi numără, sare ea că e prea mult. A urmat juma’ de oră de ceartă între ei, cât eu tot spuneam că atât am discutat, că aș vrea să plec. Până la urmă mi i-a dat, iar ei au rămas în urmă cu cearta lor.

Cel mai ciudat moment a fost cu un fel de patron de service GSM. Voia să-mi mai ofere un telefon la schimb pentru un model mai scump pe care voiam să i-l vând. Am mers cu el la sediul serviceului, o garsonieră din zona Dristor. Pe scară, ne-am întâlnit cu „partenerul” lui de afaceri, un tip la un metru nouăzeci cu o șurubelniță în mână și două telefoane în alta.

N-au fost probleme, dar astea sunt situațiile pe care e bine să le eviți.

Ca să nu ajungi să le regreți, zic.

Ai grijă cum iei banii și unde te duci după

Sunt oameni care ți-ar spune la telefon tot ce vrei. Cei mai mulți pe care i-am întâlnit evitau să spună ceva despre tot felul de defecte fizice sau de software. E ușor să observi crăpături, zgârieturi, căzături. Dacă vreun produs e prea deteriorat într-un loc, e clar că ceva s-a întâmplat cu el.

Unul a încercat să mă convingă că are un copil mic, care s-a împiedicat de cablu când tableta se încărca pe jos. Nici atunci, nici acum n-am înțeles de ce m-ar fi interesant cum a ajuns rama să aibă o ciobitură în ea. Nu știu dacă copiii le dau mai cu grijă de pereți și podele.

Sunt esențiale și descrierile de pe site-uri. Cu cât sunt mai sumare, mai lipsite de cratime și diacritice și mai lipsite de poze reale, cu atât vei avea mai multe surprize când cumperi.

Altă problemă pe care aș vrea să o ridic aici este următoarea: cum procedezi când pleci de la o tranzacție d’asta cu o sumă importantă de bani. Am vândut online, la început, produse ieftine, dar când dai ceva pe câteva mii de lei e mai bine să n-ai un traseu previzibil. Ca să știi oarecum unde e zona de confort, fii atent la cum vorbește un om în scris și la telefon.

Citește și: Ce vând românii pe net ca să facă bani de Paște

Nu ar trebui să fii paranoic și să crezi că orice agramat vrea să-ți dea cu ranga în cap. Dar când cineva te ia cu „boss”, „coaie”, „hai să negociem, hai că n-am”, „da’ ce verifici atâta, nu ți-am zis că e bun?” sau „hai mai scade și tu la preț, să-mi iau și eu un pachet de țigări”, o face și pentru că are tupeu, și pentru că joacă la o oarecare intimidare.

Și ca să închei cu banii, nu-i ține pe toți într-un loc când cumperi ceva sau nu-i ține în portofel. E primul care poate fi furat, logic.

Cu ce lege îi sperii pe cei care vor „să te facă”

Când îți iei țepe online cu phishing și site-uri care fură date de carduri, te poți duce la DIICOT, dar pentru tranzacții ai Codul Penal la care poți apela. Articolul 244, despre înșelăciune, spune așa:

„Inducerea în eroare a unei persoane (…) în scopul de a obţine (…) un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani. (…) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

Tu decizi câtă libertate vrei să riști pentru așa ceva.

Din toate astea nu am învățat să dau țepe mai bine, ci să nu iau. Mica ciupeală funcționează exemplar în România și nici nu vreau să știu cum e la mașini sau electrocasnice, când testele sunt extrem de dificile.

Ține cont atât: mereu, când e vorba de bani și de bunuri, oamenii vor spune aproape tot ce vrei să auzi.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre vânzări:
Primul lucru care a fost vândut și cumpărat pe internet a fost marijuana
Cinci motive pentru care e de rahat să lucrezi în vânzări, în România
Animalele sălbatice se vând pe net la fel de uşor ca biletele la concerte