High Hui

Jurnalistele din Juarez

E TREABĂ PERICULOASĂ SĂ CONDUCI UN AUTOBUZ ÎN CIUDAD JUAREZ

De Eunice Adorno

Stația centrală de autobuz din Ciudad Juárez, Chihuahua e situată într-un colț murdar șI gălăgios. E un loc unde se adună vagabonzii și pasagerii, dar și zeci de oameni care sunt fie șoferi, fie vânzători sau controlori, care-și petrec majoritatea timpului răcnind. În locul acesta am început s-o caut pe Lety, singura șoferiță de autobuz care lucrează la această stație. Ruta traversează unele dintre cele mai periculoase zone din oraș.

Videos by VICE

După ce am așteptat vreo oră, am văzut-o parcând autobuzul. Interiorul mașinii era roșu, iar icoana cu Fecioara din Guadalupe i se legăna deasupra capului. Arăta foarte dură în pantalonii strâmți și cu părul prins în coadă, poate chiar puțin înfricoșătoare, pe când își transporta pasagerii ca o campioană. I-am spus că meseria ei mi se părea de-a dreptul eroică. A râs și mi-a spus: „Păi urcă atunci. Vrei să afli lucruri despre mine? Avem mult de mers.”

Trece prin locuri ca Lomas de Poleo, unde în luna martie a anului 1996 s-au descoperit cadavrele a șapte femei care fuseseră torturate, violate și ucise. Acest incident, și alte câteva în care au fost asasinate femei în Lote Bravo, plus multe cazuri de dispariție, au stârnit multă agitație printre organizațiile pentru drepturile omului care au lansat o serie de investigații.

De-a lungul anilor, numărul de crime ale căror victime sunt femei a crescut, iar reacția guvernului a fost până acum insuficientă. În 2009, Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului a luat o hotărâre istorică atunci când a condamnat statul mexican ca fiind responsabil pentru cazul cunoscut sub numele de „Campo Algodonero” (Câmpul de bumbac), în care trei femei au fost asasinate în Ciudad Juárez. Din păcate, acestea au fost doar trei din mai mult de 450 de decese care s-au înregistrat din 1993 până în 2009. Potrivit ziarului local El Diario, între ianuarie 2009 și august 2011, s-au înregistrat încă 609 cazuri, transformând Ciudad Juárez în orașul cu cele mai multe asasinate de femei din țară. Cel mai rău lucru în legătură cu această situație tragică este că pălește în comparație cu cei 12 000 de oameni, potrivit numărătorii Semanario Zeta, care au fost asasinați în statul Chihuahua datorită războiului împotriva traficului de droguri sub guvernarea lui Felipe Calderon.

În aceste circumstanțe mi-am început împreună cu Lety călătoria prin Ciudad Juárez, o călătorie ce a avut drept coloană sonoră cântecele lui Jenny Rivera. Printre pasagerii care se tot urcau și un bețiv care nu voia să coboare și o supăra pe Ley, am trecut prin La Frontera Baja, La Sarabia și alte districte. Priveam peisajul abandonat și sărăcăcios prin parbrizul prăfuit. Era imposibil să nu mă gândesc la morți.

Călătoria s-a terminat târziu în aceeași zi, iar Lety m-a invitat la cină acasă la ea și mi-a oferit și cazare peste noapte. În timpul călătoriei cu autobuzul și a momentelor petrecute la ea acasă, am făcut fotografii și i-am ascultat poveștile.

VICE: Cum ai ajuns șoferiță de autobuz?

Lety: Era o vreme în care nu erau locuri de muncă și toată lumea căuta cu disperare ceva de lucru. Atunci unul dintre cumnații mei (și el șofer pe această rută) mi-a spus: „Vino la noi, te învăț eu.” Cum aveam un bebeluș care se născuse prematur – iar oamenii sunt în stare de orice pentru copiii lor – am acceptat. Mi s-a făcut antrenamentul în două zile și am început să lucrez.

Cum au fost primele zile? Cum se purtau cu tine șoferii de sex masculin?

Au început să se lege de mine, să mă insulte, să mă numească lesbiană. Voiau să mă facă să renunț, dar eu n-aveam de gând. Sunt un om încăpățânat care nu renunță când vrea să obțină ceva, găsesc un mod de a persevera.

Cum le-ai câștigat respectul?

Am făcut pe dura un pic. Unul dintre ei a început să scoată bârfe despre mine, așa că m-am dus direct la el și l-am întrebat: „Care e problema ta? Dacă ai ceva de zis, zi-mi în față.” Am avut mult tupeu în momentul ăla și l-am și pocnit. Și asta a fost, de atunci toți au început să mă respecte.

Ce faci în timpul liber?

De odihnit mă odihnesc mai degrabă în timpul traseului, acasă nu pot. Gătesc și fac curat tot timpul.

De ce te temi cel mai tare ca șoferiță?

În ultima vreme au fost multe accidente de mașină în zona La Mina. E foarte aglomerată și mă tem când ajung acolo. Un șofer a lovit o femeie și a omorât-o și acum lumea ne învinuiește pe toți.

Ce s-a schimbat în oraș în ultimii ani?

Odată a trebuit să scap de niște tipi care erau într-o mașină lângă autobuz și strigau la două pasagere să coboare. M-am gândit că le-aș putea salva, așa că mi-am asumat riscul. Am chemat poliția prin stație, pentru că fetele mă implorau, plângeau și îmi spuneau: „Nu-i lăsați să ajungă la noi, vă rugăm.” Având în vedere ce se întâmplă pe la noi, m-am gândit că probabil voiau să le răpească.

Traseul tău trece prin cele mai periculoase districte. Ce-ai văzut prin părțile alea?

Am văzut fete tinere răpite cu forța. Le bagă în mașini, le pun pe cap jachete și pungi și le iau cu ei. I-am văzut și cum omorau…Într-o zi, pe lângă biserica Santa Cecilia, niște bărbați au oprit mașina și l-au omorât pe pasagerul care tocmai coborâse din autobuzul meu. Era cu un alt pasager care a încercat să fugă, dar tot l-au împușcat. Am plecat repede de acolo. Când se întâmplă așa ceva, trebuie să dispari rapid, n-ai ce să faci.

Când am intrat într-un schimb de focuri între poliție și niște asasini în Las Moras, nu m-am gândit la viașa mea, ci la viața celor pe care îi transportam în autobuz. În ziua aceea mă întorceam de la fermă. Când mă apropiam de Chiripa, mi-au spus să trag pe dreapta pentru că era un schimb de focuri în zonă. Am spus: „Ok, atunci o iau pe aici, pe lângă deal.” Mergând pe lângă deal, am dat de altă luptă lângă Las Moras, iar ofițerii de poliție au început să se ascundă după autobuz. Acceleram și ei fugeau pe lângă autobuz. Se auzeau focuri de armă din toate direcțiile.

Ce ți se pare cel mai periculos la Ciudad Juárez?

Mă sperie foarte tare relația cu poliția. Pentru că uneori te trezești de partea greșită.

Mi-ai spus că un ofițer de poliție te-a atacat în propria casă…

Da, dormeam. Cred că fuseseră împușcați niște funcționari de tranzit și căutau autorii crimelor pe malul râului. Au urlat la noi să ne trezim deoarece căutau niște asasini. Au răscolit toată casa, i-au furat fiicei mele telefonul, ne-au luat banii și puținele lucruri de valoare pe care le aveam prin casă.

Ce părere ai de calitatea siguranței de pe parcursul traseului?

 Am văzut atâtea lucruri că nici nu mai știu în cine pot avea încredere. De exemplu, am fost atacată de niște copii și înainte de asta, de niște ofițeri care spuneau că veniseră să ne protejeze. Lucram noaptea și m-au acuzat că aș transporta droguri în geantă. I-am întrebat de ce – știam că nu transportam nimic, evident. Nu beau, nu fumez, nu am vicii. De ce mi-ar spune una ca asta? Dar mi-au zis că transport droguri în autobuz, în locul pentru bagaje. În fiecare zi fac curat în locul ăla, nu poți veni la mine pretinzând că ai intenții bune și apoi să mă acuzi că transport droguri.

Mi-au spus că nu se pot purta cu mine la fel de brutal ca și cu un bărbat, dar că vor să fie sinceri și că de fapt, voiau bani. Au luat tot ce aveam – înscrierea la liceu a băiatului meu, geanta, portofelul – au luat tot.

Traducere: Oana Maria Zaharia