Tina își planifică fiecare zi meticulos. Programul ei poate arăta așa: 11:30 – gătit, 12 – luat prânzul, mai târziu jogging. Își pregătește ingredientele, aprinde aragazul, pune tigaia pe foc. Taie ceapa pe autopilot.
Patru ore mai târziu, e în sufragerie și face desene colorate pe pereți. Lasă vopseaua deoparte, pentru că își amintește că are program de alergat. În timp ce își leagă șireturile la adidași, își amintește că n-a mâncat și fuge în bucătărie, unde tigaia e în flăcări și jumătate din ceapă a rămas netăiată pe fundul de lemn.
Videos by VICE
Tina trece des prin astfel de momente. „Mereu am crezut că sunt foarte defectă”, a zis ea. Azi știe că există anumite motive care o fac să fie așa. Tina suferă de tulburare de identitate disociativă, care se numea înainte tulburare de personalitate multiplă. Conform așa-numitului model traumatic pentru TID, această tulburare e cauzată de abuzuri fizice și emoționale severe care au avut loc în copilărie, de multe ori în contextul unor violențe ritualice. Ca să facă suferința suportabilă, creierul copilului afectat îi divizează acestuia personalitatea încă neformată. E un mecanism de supraviețuire: diviziunile transportă experiențele traumatizante în subconștient ca să protejeze copilul de amintirile urâte.
După o astfel de fragmentare, o persoană cu TID nu își dezvoltă o singură identitate. De multe ori, are mai multe personalități, fiecare cu numele, vârsta, genul, preferințele și talentele ei.
Cine a văzut Mr. Robot sau Fight Club crede că nu poți duce o viață normală când suferi de așa ceva. Dar timp de ani de zile, Tina nici n-a știut că are problema asta. Sistemul făcut de creierul ei a ajutat-o mereu să se descurce. A absolvit facultatea și are prieteni cu care merge la petreceri sau în excursii.
Conform unui studiu din 2006, 0,5 la sută din populația germană suferă de o tulburare de identitate disociativă; estimările recente arată că, de fapt, între două și patru la sută din populație sunt afectate de această tulburare. Dar acești pacienți sunt diagnosticați foarte greu.
Tina nu a avut idee că are problema asta, dar adevărul e că încerca să ignore anumite ciudățenii. De exemplu, când studia și bea alcool, nu-și mai amintea weekenduri întregi, deși nu băuse exagerat de mult. Uneori întâlnea pe stradă oameni care o salutau călduros, dar ea nu știa cine sunt.
Își schimba brusc și des locuința, jobul și grupurile de prieteni. Acum știe că personalitățile ei aveau perspective diferite și aveau nevoie de prieteni diferiți. Sistemul din creier o făcea să producă schimbări abrupte în viața ei. Oamenii îi spuneau uneori că „azi ești total diferită”, dar nu se gândea că e ceva greșit cu ea. Prietenii au poreclit-o „Nărăvașa”.
Tina găsea mereu o explicație satisfăcătoare pentru amneziile ei sau schimbările de personalitate. Spunea că nu-și amintește viața ei înainte de 11 ani din cauză că e uitucă. În adolescență, își vorbea în engleză pentru că se uita la multe seriale americane. Azi știe că engleza e limba pe care o preferă sistemul din creierul ei.
După ce a absolvit un curs de terapie prin artă și a început să predea într-o școală privată, „echipa din sistem”, cum îi zice Tina, s-a prăbușit. A devenit o povară pentru ea să stea în fiecare dimineață în fața clasei. Viața ei interioară a început să se revolte, iar personalitățile au preluat controlul asupra corpului. „Stăteam în fața copiilor și mă ascultam cum vorbesc”, a zis ea.
„A venit o fată să îmi arate un desen și deodată m-am trezit în alt colț al clasei și fata se uita ciudat la mine. Se pare că fugisem de la catedră fără să-mi dau seama.”
La un moment dat, Tina a început să uite dimineți întregi. Amneziile o făceau să simtă că și-a pierdut mințile. În pauze, se ascundea în debara ca să evite colegii. Acasă stătea nemișcată ore în șir pe canapea, cu căștile pe urechi. „Îmi pierdusem interesul pentru lumea exterioară. Era epuizant, pentru că mă străduiam mereu să nu visez cu ochii deschiși, să rămân prezentă.”
Un psihiatru a diagnosticat-o cu ADHD și i-a prescris Ritalin. Medicamentul i-a înrăutățit problema: se uita la ea în oglindă și se zgâria pe față până își făcea răni. Nu mai îndrăznea să stea singură acasă, pentru că se considera prea imprevizibilă. Când i-a zis doctorului de familie că își scrisese singură un elogiu și strânsese bani pentru înmormântarea ei fără să știe că a făcut asta, a fost internată într-un spital de psihiatrie. Asta s-a întâmplat în 2018, de Crăciun.
După ce a fost diagnosticată cu tulburare de identitate disociativă, Tina și-a schimbat total perspectiva despre sine. A realizat pentru prima oară că era controlată de diverse părți ale personalității sale. A scos din sertare fotografii vechi în care nu se mai recunoștea. „Acum înțeleg de ce am impresia că am douăzeci de ani și nu treizeci: pur și simplu am avut momente în care am absentat din corpul meu și viața mea.”
Diagnosticul i-a complicat viața de zi cu zi. N-a mai putut merge la muncă, și-a luat concediu medical câteva luni. Cu cât a început să-și cunoască mai bine viața interioară, cu atât a început să aibă mai multe întrebări. „Terapeuta m-a întrebat care sunt numele personajelor din mintea mea. Mă gândeam că are o imaginație exagerată”, a zis ea.
Tina a luat întrebarea în serios totuși. S-a așezat la masă cu o foaie de hârtie și i-a pus creierului întrebări. „Mă simțeam stupid”, a zis ea. Și, deodată, gândurile au țâșnit afară din ea. A început să scrie detalii despre personalitățile ei, de parcă ar fi controlat-o o forță exterioară. „Nu auzeam voci, pur și simplu viața mea interioară preluase controlul”, a zis Tina.
Oamenii din interiorul ei au început să-i spună cum arată. I-a desenat și a scris toate detaliile despre ei. „Erau persoane cu alt umor decât mine, care știau lucruri de care nu auzisem niciodată. Nu poți inventa așa ceva”, a povestit ea.
Personalitățile din sistemul ei erau cum nu se poate mai diferite: Simon e un american prietenos și foarte echilibrat, Pauli e un rebel emo, Ursula e o doamnă maternă, iar Samantha e foarte spirituală. Unele personalități sunt soldați și formează un escadron care se ocupă ca Tina să nu intre în situații periculoase.
Ceea ce pentru alții pare o colecție de personaje clișeice, pentru Tina și sistemul ei e o realitate. De când a descoperit personajele dinăuntrul ei, viața Tinei s-a complicat, pentru că acum își observă atent schimbările de personalitate și creierul n-o mai poate păcăli la fel ca înainte de diagnostic.
Pentru că acum e conștientă de tulburarea care o afectează, evită să iasă la cumpărături sau să meargă cu bicicleta. Când ia tramvaiul, uneori trebuie să coboare mai devreme decât stația unde trebuie să ajungă. Observă când se disociază pentru că sistemul intră în haos. Tina nu prea are contact cu lumea exterioară și petrece mult timp singură acasă. Își gestionează viața interioară în pace doar când nu are alți oameni în jur.
În ciuda izolării, își dorește contact cu alte persoane și un job care să-i dea o nouă direcție. De aceea, și-a făcut un canal de YouTube în care povestește despre diagnosticul ei. Cum e pedagog, știe să explice simplu și frumos lucrurile. Canalul nu are doar scopul să îi educe pe alții, ci a devenit un mediu de exprimare pentru lumea interioară a Tinei. În fața camerei, le permite personajelor să preia controlul. Clipurile arată clar cât de diferite sunt personajele: când Simon preia controlul, are un accent englezesc. Uneori, Tina e stresată când editează clipurile, pentru că de multe ori nu își amintește ce au zis personajele în înregistrări.
Urmăritorii Tinei o admiră pentru curaj și schimbă idei cu ea în comentarii. „În trecut, mi se părea că nu am nicio valoare, pentru că așa mi se spusese. Azi e diferit: primesc atâtea comentarii încurajatoare și realizez că am un rol important în destigmatizarea acestei tulburări”, a zis ea.
Totuși, internetul are și pericole. Tina și urmăritorii ei au fost amenințați de o persoană care se dă drept exorcist și spune că o să scoată demonii din ei. Alți utilizatori o acuză că joacă roluri ca să atragă atenția.
„Nu înțeleg ce își imaginează ei că aș avea de câștigat din asta. Toată lumea știe de diagnosticul meu și îmi găsesc foarte greu un job. De ce m-aș preface în fața publicului că în mine trăiesc mai multe persoane? Chestia asta îmi îngreunează viața.”
Probabil că va continua să meargă la terapie mulți ani de acum încolo. Scopul nu e să găsească neapărat toate cauzele traumei ei, ci să se înțeleagă mai bine. Ar vrea să aibă din nou prieteni și un job.
Canalul de YouTube o ajută să își exprime lumea interioară și să se conecteze cu cea exterioară. „Am observat că ajut mulți oameni prin ceea ce fac. Le transmit altora care suferă de TID că sunt valoroși și că nu sunt singuri în durerea lor. Părerea mea e că TID nu e o boală, ci o formă alternativă de sănătate. E un miracol ce poate face creierul ca să ne protejeze. E un miracol că am supraviețuit.”
More
From VICE
-
RichVintage / Getty Images -
Screenshot: Blizzard -
Screenshot: James Bendon/ KRAFTON, Inc. -
Screenshot: Kojima Productions, Konami
