Odată cu schimbarea temperaturii și cu burtiera „Urmează cea mai grea iarnă din ultimii douăzeci de ani”, apar și tinerii care găsesc diferite metode de a face timpul să treacă mai repede. Sau să rămână în loc, depinde cum vrei s-o privești.
O astfel de metodă – relativ nouă, aș zice – a umplut titlurile de știri locale din ultimul an și un pic: tânărul care dansează pe manele pe capota unei mașini de poliție dintr-un județ oarecare. Practic, ai putea spune că însumează două laturi predominante ale cetățeanului român: ura față de autorități și transformarea oricărei instanțe într-un pretext de petrecere.
Videos by VICE
Tinerii ăștia opulenți, cu pantalonii în vine și mișcări nebune, se urcă pe capotele mașinilor de poliție, bagă maneaua aia blanao și zâmbesc sfidător la camera care-i filmează. Postează apoi clipul pe diverse rețele sociale – de obicei TikTok, că na – și parcă provoacă poliția română să depună niște efort ca să-i găsească. Sigur, clipurile sunt veritabile și de cele mai multe ori rămân, cu tot cu dosarul ăla penal întocmit pe numele protagoniștilor.
Ca să-ți forțezi mușchii feței într-un zâmbet în vremurile astea de restriște – pardon, de sărbătoare am vrut să zic – am întocmit și eu o listă cu acești sfidători autohtoni ai legii. La final, am trecut în revistă și alte câteva momente în care se vede dinamica frumoasă dintre tineri și poliție, fără manele, dar cu filmări, furturi și sprinturi.
Mișcare anti-sistem sau doar caterincă?
În decembrie 2021, doi tineri – mă rog, doi adolescenți de 15 și 16 ani – din Vrancea, comuna Tâmboești, au transformat o mașină de poliție în scenă și s-au dezlănțuit pe Sorin Copilu de Aur. Pe ritmul versurilor „Șase, șase, e poliția / Iară bate-n ușă să mă ia / A trimis mascații după noi”, minorii fac portbagajul autospecialei să tremure, la propriu. Au chiuit, au dansat și au urcat clipul pe net.
Poliția le-a îndeplinit fantezia la scurt timp după, dacă-ți vine să crezi. Nu știu dacă „a trimis mascații”, dar i-a chemat la audieri după ce au fost identificați. Au fost apoi reținuți pentru 24 de ore.
Ce urmează e o mică excepție de la regula nescrisă „Ne urcăm pe mașini din octombrie încolo.” Așa se face că, într-o zi oarecare din mai 2022, un tânăr de 23 de ani din Brașov a decis că e momentul să ducă mai departe moștenirea lăsată de cei doi băieți la final de 2021.
Povestea e aceeași: s-a filmat în timp ce se unduia pe manele pe o mașină de poliție. Clipul a fost postat pe grupul de Facebook „Atenție Poliția Brașov”, unde s-a promis și o a doua parte din această saga.
Nu poți spune că a dat prea mult de muncă polițiștilor, că doar a jucat la maximă opulență. Dar da, l-au găsit și l-au reținut pentru 24 de ore.
Câteva luni mai târziu, în octombrie 2022, un alt tânăr s-a urcat pe capota unei mașini de poliție, dar nu ca să danseze. A transformat autospeciala într-un soclu, de pe care a transmis un mesaj din care am extras două conotații. Prin „Șmecher, frate, n-aveți ce să ne faceți” s-a adresat Poliției cu opulență față de un sistem corupt și prea puțin folositor. În momentul discursului, și-a despărțit brațele într-un gest de incluziune, ceea ce înseamnă, probabil, că a fost și un mesaj de solidaritate, susținere și motivație pentru urmăritorii lui de pe TikTok.
Pare că „Atenție Poliția Brașov” a fost un fel de trendsetter, pentru că pagina de Facebook numită, ce să vezi, „Atenție Poliția Iași” a postat clipul și a folosit aceeași descriere: „Revenim în curând cu partea a doua”. Desigur, s-a strecurat și un winky face la final. La ceva timp, au lăsat în comentariile clipului o poză care surprinde, de la spate, un tânăr însoțit de doi polițiști.
Poliția din Iași chiar a revenit, în noiembrie, dar nu cu partea a doua, ci cu un alt clip și alt protagonist. De data asta avem și context: niște polițiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și de la Biroul Siguranță Școlară au mers la Școala Specială Nr. 1 din Giurgiu, probabil ca să țină prelegerea aia standard despre moralitate, ilegalitate și „uitați ce serioși suntem noi în uniformele noastre de oameni serioși”.
În timpul ăsta, unul dintre elevi a profitat de ocupația polițiștilor și s-a urcat pe capota autospecialei, pe care o lăsaseră lângă școală. A băgat în repertoriul tinerilor care dansează pe mașini de poliție maneaua „Bubuie Televizorul” a lui Dani Mocanu. Clipul, care-l surprinde în timp ce dansează pe versurile „Că iar m-a închis procurorul”, a ajuns pe TikTok.
Pagina „Atenție Poliția Iași”, foarte hazoasă de altfel, după ce a postat clipul, a zis într-un comentariu că „o sa si indeplineasca visul: se intalneste cu procurorul”.
În decembrie 2022, un tânăr de 19 ani din Prahova a dus până la capăt inițiativa elevului din Giurgiu. Crezi sau nu, dar s-a urcat pe capota unei mașini de poliție și a dansat pe „Bubuie Televizorul” a lui Dani Mocanu. A băgat și jocul ăla nebun de glezne, cu niște mișcări care par un mix autohton între shuffling și sârbă. Și cum dansul și atmosfera îți dezmorțesc toate membrele, și-a unduit mâinile în ceva ce pare o morișcă sau poate mima un soi de motor prin care alimentează mișcările picioarelor.
L-a pus pe TikTok, polițiștii au trecut la acțiune și l-ar fi identificat imediat, dar ceva pare că s-a întâmplat în tot demersul, o fi fost spiritul Crăciunului de vină. La o săptămână de la apariția clipului, tânărul a mai postat unul pe TikTok în care zicea așa: „Bă, fraților. Ziua a șaptea și nu m-a prins poliția. Și ce credeți? M-am tuns.”
Dar tinerii nu sfidează poliția doar prin dans pe autospeciale și pare că mereu găsesc metode inovative de a face content pe TikTok. Așa cum a fost și în cazul unui tânăr care, în ianuarie 2022, s-a filmat la volanul unei mașini de poliție din Brașov, aflată la o spălătorie auto. Cumva, a făcut rost și de chei, iar în filmare se vede cum conduce autospeciala câțiva metri.
A fost și cu plot, pentru că și-a intrat în rol și, înainte să dea în spate cu Loganul poliției, a lăsat mesajul: „Băi, băieți, dați și voi muzica mai încet și, vă rog io frumos, să nu mai fie nevoie să vin a doua oară aici.” Tipul care filma i-a zis: „Bine, șefu’, scuze de deranj” și, iată, ce repede se mișcă lucrurile când zici „vă rog io frumos”.
A fost demarată o anchetă și oamenii legii s-au trezit între ciocan și nicovală: a ajuns bărbatul să aibă cheile de la mașină pentru că a avut acordul unui polițist sau a fost un polițist suficient de naiv încât să-i fie furate?
Tipul ăsta a dus lucrurile la nivelul următor
Oricum, un alt tânăr a plecat spre Brașov, după ce a furat o mașină de poliție din Sibiu în octombrie 2022. Pe drum, a oprit mai mulți șoferi, s-a dat drept polițist îmbrăcat în civil și i-a amendat. Apoi a jucat banii la păcănele.
Bărbatul ar fi furat mașina din parcarea Biroului Rutier Sibiu, după ce fusese oprit în trafic pentru consum de alcool. Stai liniștit, din banii luați pe amenzile fictive, și-ar fi cumpărat și o bere cât băga la păcănele.
Dar moștenirea a ajuns și dincolo de Prut, iar un tânăr din Singerei a însumat toate momentele astea într-unul singur, în noiembrie. S-a îmbrăcat în uniformă de polițist și s-a filmat în timp ce dansa și făcea îngeri de zăpadă pe capota unei mașini.
Joaca asta de-a șoarecele și pisica dintre poliție și tinerii opulenți e veșnică și atât de bine sudată în memoria colectivă încât pare standardul. Polițiștii români sunt condamnați la orice pas și asta pentru că nu iau întotdeauna – cu indulgență – cele mai bune sau prompte decizii. Deși poate că nu asta a fost motivația lor, poți spune că tinerii ăștia au reușit să pună sistemul în mișcare prin alte lucruri pe care le condamnă unii: dans, manele și sfidare.