Cum te poți pregăti înainte să faci sex prima dată? Va fi cu adevărat o experiență de vis? Va fi ca în filmele porno? Sunt câteva dintre dilemele de care te poți lovi înainte să faci sex prima dată, indiferent de vârstă. Și de parcă presiunea nu era suficientă, mai vin și toate celelalte prejudecăți din societate – băieții să poată ține o erecție, fetele să fie pregătite oricând etc.
Uite, de exemplu, e util să știi că dacă ți se-ntâmplă să-ți moară, din cauza alcoolului sau anxietății, nu e așa o mare tragedie, deși pare pe moment. Also, ar ajuta dacă tipa nu s-ar uita la tine ca la ultimul om. Și în cazul ăsta, dar și în general, e nevoie și e sănătos să-ți aloci ceva timp înainte ca să te obișnuiești cu ce înseamnă, de fapt, sexul. Practic, un preludiu pe mai multe luni în care să-ți dai seama ce-ți place și ce-i place partenerului.
Videos by VICE
Poate n-a fost spusă de suficiente ori, sau poate că da, dar nu strică repetarea: ce vezi în filmele porno nu are treabă cu realitatea și nu există vreun „truc” magic care să meargă de fiecare dată, cu oricine. Industria filmelor pentru adulți prezintă exagerări ca să „dea bine” pe cameră. Nu fi ca-n episodul ăla din Sex and the City când el încearcă să facă sex cu ea în ritmul unor astfel de filme.
Indiferent cu cine o faci prima dată – și oricând după – e okay și chiar de preferat să-i atragi atenția când celălalt e luat de val și începe să te doară, să fie neplăcut pentru tine sau ceva ce nu ai vrea să-ți mai aduci aminte cu plăcere. În contextul ăsta ajută și să nu romantizezi ideea de „prima dată când faci sex”, că niciodată nu o să iasă așa cum îți imaginezi.
Nu în ultimul rând, vezi că nu orbești de la prea multă masturbare. Dincolo de glumă, învață și experimentează cum pui prezervativul și ce tip de prezervativ ți se potrivește. Și ai grijă să ai unul cu tine oricând. Infecțiile cu transmitere sexuală pot fi tratate, nu mori, dar nici plăcut nu e când treci prin ele sau dai mai departe. Și sigur n-ai vrea să fii în situația unei sarcini „nedorite”. Dacă tot nu e dorită, atunci fă ce poți ca să n-ajungi acolo.
Astea-s sfaturile noastre. În fiecare săptămână încercăm – prin newsletterul VICII și DELICII – să aducem un plus de cunoaștere și pricepere în sex. Abonează-te și tu, ca să afli ceva nou în fiecare joi și să-ți faci viața sexuală ceva mai bună, mai sănătoasă.
Acum, hai să vezi ce-au zis și cititorii VICE.
Ce să știi înainte să faci sex prima dată?
Am întrebat cititorii VICE pe Instagram despre ce-ar fi vrut ei să știe înainte să facă sex. Am adunat experiențele aici ca să înveți ceva nou sau ca să îți dai seama că sexul – prima dată, dar și după – nu se întâmplă după o rețetă, nu respectă un șablon. E și un trio care te ajută enorm: protecție (prezervative) – preludiu și lubrifiere – înțelegere, comunicare și consimțământ (sexul se face-n doi, cel puțin).
A, și să nu uiți: abonează-te la VICII și DELICII ca să știi mai bine și poate să-i ajuți și pe alții.
„[Aș fi vrut să știu] să îmi încep viața sexuală când sunt pregătită și nu la presiunile iubitului de atunci.”
„Că nu e deloc ca în filme și că lubrifierea ajută MULT.”
„Că BTS-urile (bolile cu transmitere sexuală) nu sunt o joacă.”
„Mi-ar fi plăcut să știu că nu e nimic în neregulă că sunt gay. Mi-ar fi plăcut să știu că primele experiențe sunt nasoale când nu îți cunoști corpul și nu ești în acord cu nevoile tale.”
„Că e ok să îl rog să mă satisfacă și că există mai mult decât penetrare și atât.”
„Că atunci când se supără dacă nu vreau să fac ceva anume încearcă să mă manipuleze.”
„Dacă spui «nu» de trei ori și continuă, e viol chiar dacă stai.”
„Nu trebuie să dețin complet controlul, pot lăsa partenerul să mă domine, deși e scary (și eliberator).”
„Că are puța mică.”
„Cum să am orgasm. Nici acum nu știu cum să am. Sau dacă am avut vreodată orgasm.”
„Că nu o să fie așa de wow.”
„Că în realitate nu e totul ca în filmele porno și totul are o abordare diferită.”
„[La mine] a fost cu o fată, eu fiind tot fată, deci aveam nevoie să le știu pe toate.”
„Partenerul tău nu o să știe niciodată ce îți place, dacă nu îi comunici!”
„Că o să doară. Și că nu la toate femeile curge sânge.”
„Că scula nu are erecție constantă și este nevoie de «ajutor» pentru asta (aveam 16 ani).”
„Riscurile la care ești supus în cazul neprotejării.”