Dominic „The Dice Dominator” LoRiggio e unul dintre cei mai tari jucători de zaruri sau unul dintre cei mai mari farseuri – depinde pe cine întrebi.
Conform jucătorului în vârstă de 63 de ani, metoda lui de a controla zarurile i-a adus atâția bani încât are interdicție în majoritatea cazinourilor din Las Vegas și Mississippi, iar discipolii care au învățat metoda de la el câștigă și ei zeci de mii de dolari.
Videos by VICE
Tipul zice că a exersat ore în șir zilnic ca să transforme gestul aleatoriu de aruncare a zarurilor într-un super talent. Și te poate învăța și pe tine.
„Zarurile sunt o problemă simplă de fizică, un proiectil în mișcare prin aer”, mi-a zis LoRiggio când ne-am întâlnit în Las Vegas. „Oamenii pe care i-am învățat joacă profesionist și bat pe toată lumea cu metoda mea.”
Compania lui LoRiggio, Golden Touch Craps, a găzduit recent un seminal de două zile în hostelul Fortune din estul Las Vegasului. Acolo, echipa lui de instructori i-a antrenat pe jucătorii doritori pentru suma de 1 600 de dolari (deci cam 6 500 de lei) cum să țină și să arunce cubulețele de plastic.
Lecția predată de dominator e un proces în opt-pași în care înveți cum să ții zarurile, cum să elimini rotirea lor pe laterală, să micșorezi rata salturilor și să încurajezi zarurile să se rostogolească la unison, ca să nu arate 4-3 sau 5-2 sau 6-1.
Nu sunt Einstein. Nu pretind că rescriu legile fizicii, a zis LoRiggio. Scopul controlării zarurilor, a explicat el, e să scazi șansele să-ți iasă un șapte de căcat.
E o teorie fascinantă – una pe care m-ar interesa s-o cumpăr. Și nu eram singurul. Elevii maestrului veniseră din toată țara. Unii erau a doua sau a treia oară la cursuri. Exersau pe mese luminate și dotate cu camere care le permiteau instructorilor să investigheze fiecare mișcare a elevilor în slow motion.
Mentorii – instructori certficați care au dovedit că stăpânesc această artă – aveau pseudonime de genul Golden Arm, Alligator Rose și Mr. Fineness.
LoRiggio mi-a povestit că obișnuia să călătorească prin țară cu o echipă de „maeștri ritmici” (cum își spun instructorii) și din cauza asta a primit interdicții în mai multe cazinouri și stațiuni mari precum Caesars Palace, Paris sau Bellagio. Așa că și-a făcut tehnica publică și acum vinde cărți și videoclipuri despre arta controlării zarurilor. În 2002, a lansat Golden Touch Craps, companie prin care îi învață pe alții care vor să stăpânească arta victoriei.
„Dacă eu nu pot juca, vreau ca elevii mei să-i facă praf”, mi-a zis LoRiggio. „Unul mi-a dat mesaj chiar săptămâna trecută din Vegas, să-mi spună că a investit cinci sute de dolari la Bellagio și a scos un profit de 28 000 de dolari.”
LoRiggio susține că și-a dezvoltat atât de bine tehnica și pentru că a cântat la pian în copilărie. A zis că muzicienii, atleții și alți oameni cu memorie musculară devin de obicei cei mai buni la aruncatul zarurilor, dar toată lumea are o șansă.
LoRiggio nu e nici primul, nici ultimul jucător care susține că poate controla zarurile. Conform unui documentar despre el realizat de History Channel, a învățat tehnica de la Chris Pawlicki, care a scris cartea Get the Edge at Craps: How to Control the Dice , sub pseudonimul Sharpshooter. Dar LoRiggio a zis că anumite părți din documentar au fost dramatizate și că și-a format singur tehnica înainte să-și formeze o echipă de instructori.
Dar, de tot atâta vreme de când există experți în controlarea zarurilor, există și sceptici la talentul lor. Toate cazinourile le cer jucătorilor să lovească pereții mesei când aruncă zarurile, iar acei pereți sunt texturați sub formă de piramide, ceea ce face aterizarea zarurilor foarte greu de controlat. Cazinourile nu-și fac griji despre acești maeștri pe cât își fac griji în legătură cu trișorii la blackjack sau cu jucătorii care aduc zaruri măsluite. LoRiggio crede că asta e din cauză că arta controlării zarurilor le-a trezit oamenilor din nou interesul pentru acest joc, iar un cazino are de câștigat din asta.
Dar, și mai des, motivul pentru care cazinourile le permit jucătorilor să practice aruncarea ritmică e faptul că majoritatea aruncătorilor sunt foarte slabi și au mari șanse să dea chix.
Citește și: Am explorat lumea dubioasă a jocurilor porno online
E aproape imposibil să dovedești că tehnica nu funcționează. Dar majoritatea experților în jocuri de noroc care nu încearcă să-ți vândă cărți și cursuri spun că e o pierdere de vreme.
„Nu cred în chestia asta”, mi-a zis Bill Zender, un consultant de jocuri care consiliază cazinourile din Las Vegas. „Există prea multe variabile…Dacă zarul se întoarce doar cu o fracțiune de centimentru, se va rostogoli pe axa respectivă. Mi se pare o mare farsă.”
Dar LoRiggio a zis că n-a refuzat niciodată să-și demonstreze talentul și că îi poate dovedi eficiența printr-un software de tracking.
„Dacă n-ar fi pe bune, n-aș avea interdicție în Bellagio, Paris și toate cazinourile din Mississippi. ”
Practicarea control ării zarurilor nu e interzisă în cazinouri, dar managerii pot interzice accesul oricărei persoane după bunul plac. Alan Silver, fost director de cazino și profesor specializat în industria jocurilor de noroc la Universitatea Ohio, a zis: „Cazinourile știu că jucătorii de zaruri sunt superstițioși și dacă e nevoie de anumite idiosincrasii ca să-i facă pe jucători să joace mai mult, îi lasă să facă orice, pentru că știu că până la urmă va fi în avantajul lor. ”
LoRiggio nu mi-a permis să-l văd cum joacă în cazinouri, unde a zis că merge deghizat în motociclist sau în homless, ca să le ia fața jucătorilor din cazinouri ca Bellagio. Așa că a trebuit să mă bazez pe poveștile foștilor lui elevi care l-au văzut în acțiune. Unul dintre ei, un pilot care a dorit să rămână anonim, mi-a zis că e de părere că metoda e o farsă din cauza prețurilor imense, dar că tehnica e pe bune.
Pilotul mi-a povestit că i-a văzut pe Dominator și pe echipa lui în acțiune în Rio, Las Vegas, și a zis că au făcut praf cazinoul, după care s-au cărat. Elevul a zis că a urmat cursul pentru avansați și practică tehnica la el acasă în fiecare zi. Susține că e unul dintre cei cincizeci de oameni din țară care pot executa o aruncare Golden Touch.
Citește și: Poveștile angajaților români la cazino: superstiții hidoase și clienți care se răhățesc lângă sloturi
Afacerile merg bine, mi-a zis LoRiggio. Toate seminarele din 2016 au avut locurile ocupate și deja nu mai există bilete pentru primul seminar din 2017, în Atlantic City. Compania va publica în curând o nouă carte despre aventurile lui Dominator. În ciuda scepticilor, el spune că metoda lui de controlare a zarurilor e reală și spectaculoasă.
„Mereu am zis că o să-mi scriu asta pe piatra de mormânt”, s-a lăudat el. „Sunt tipul care a inventat aruncarea prin care bați pe oricine la zaruri. ”
Urmărește-l pe Dan pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre jocurile de noroc pe VICE:
Cum să câștigi orice joc de masă creat vreodată
Mâncarea vegetariană m-a făcut un jucător de poker mai bun
Românii joacă Finala Cupei Mondiale la pariuri
Ce am învățat după ce-am jucat poker pe internet timp de șase ani