FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Tipul cu penis bionic o să-l folosească abia după două săptămâni de erecție

După patruzeci de ani și peste o sută de operații chirurgicale, Andrew Wardle va putea, în sfârșit, să-și piardă virginitatea.

Andrew Wardle a fost virgin toată viața, dar nu pentru că n-a avut succes la fete. Britanicul în vârstă de patruzeci de ani a avut prietenă timp de patru ani, dar cei doi n-au făcut niciodată sex pentru că Wardle s-a născut fără penis din cauza unei probleme medicale rare.

Acum, după ce și-a împărtășit povestea în documentarul Bărbatul fără penis și după ce a trecut prin o sută de operații, Wardle e pregătit să facă, în sfârșit sex, cu noul lui penis bionic.

Publicitate

În copilărie, Wardle a făcut o operație corectoare pentru că vezica i se formase în afara corpului, dar operația l-a împiedicat să dezvolte un penis. S-a gândit că va trebui să trăiască fără penis până când Mohammad Abad, un bărbat britanic care și-a pierdut penisul într-un accident în copilărie, și l-a refăcut în 2012, cu ajutorul tehnologiei experimentale.

Citește și: De ce nu ai oase în penis, deși alte mamifere au

La fel ca și în cazul lui Abad, penisul cel nou al lui Wardle a fost creat cu grefe de piele, mușchi și nervi luate de pe brațe și înfășurate pe niște cilindri care se umplu cu fluid când sunt pompați cu o mică pompă instalată în scrot. Așa va obține Wardle o erecție. Problema e că, până va reuși să-și folosească penisul prima oară, va trebui să îndure o erecție de două săptămâni.

Miercuri, Wardle le-a zis gazdelor emisiunii britanice This Morning că va sta două săptămâni în casă ca să-și ascundă racheta din pantaloni. Le-a mai zis gazdelor că nu și-a putut alege mărimea mădularului, un dezavantaj major în construcția falusurilor bionice.

După ce penisul robotic va fi pornit și erecția de două săptămâni se va liniști, Wardle va putea face sex cu iubita lui, Fedra Fabian, pentru prima oară. Ea a dezvăluit că a aflat de problema lui la nouă luni după ce a început să iasă cu el. A citit despre asta în ziar și a fost șocată. „N-am știut cum să reacționez."

Citește și: Cât de frică ar trebui să-mi fie de fractura de penis?

Publicitate

Pentru un bărbat care își va pierde, în sfârșit, virginitatea după patru decenii, ai zice că Wardle e un tip liniștit, dar tipul deja a început un conflict cu un alt tip care are penis pneumatic. Wardle a zis niște cuvinte aspre despre Abad, care și-a pierdut virginitatea cu o prostituată faimoasă și a declarat de curând că vrea o relație cu un robot sexual.

A fost o operație finanțată de banii plătitorilor de taxe, n-ar fi trebuit să se culce cu o prostituată, a zis Wardle vineri.

E corect, ambele operații au fost plătite de Serviciile Naționale de Sănătate și au fost gratuite. La noi, serviciile medicale de sănătate te costă o avere și britanicii dau gratis penisuri bionice ca bărbații să nu moară virgini. Când o să ajungem și noi la nivelul ăla?

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia