(Fotografie de Mircea Topoleanu)
Văzută astăzi de mulți oameni drept singura salvare a României, monarhia nu a fost ocolită de-a lungul timpului de scandaluri de corupție și decizii greșite, care au afectat prestigiul Casei Regale și, mai grav, relațiile externe ale țării. Nu vreau neaparat să-ți prezint acum monarhia într-o lumină proastă, dar nici nu e ok să-i glorificăm pe regii României mai mult decât trebuie. Și apoi nu toți au fost la fel. Carol I și Ferdinand I sunt considerați de majoritatea istoricilor ca fiind cei care au modernizat societatea românească, culminând cu Marea Unire de la 1918. În schimb, despre Carol al II-lea se spune că a ruinat ceea ce au construit predecesorii săi, iar Mihai a luat decizii bune, dar mult prea târziu.
Videos by VICE
Carol I a vrut să ne aliem cu Germania în primul Război Mondial
La 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen un tânăr de 27 de ani, de origine prusacă, ajungea la Bucureşti unde depunea jurământul de credinţă în faţa Parlamentului, devenind astfel domnitorul Principatelor Unite Române.
„Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn constituţional…punând picioarele pe acest, am şi devenit român…cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie soldat, eu voi împărtăşi cu dumneavoastră soarta cea bună şi cea rea.”(Ioan Scurtu, Monarhia în România 1866-1947, Bucureşti, 1991)
Soluţia unui principe străin ca o garanţie a Unirii de la 1859, a fost unanim acceptată de către liberalii lui Ion C.Brătianu, sprijiniţi de împăratul francez Napoleon al-III-lea şi de cancelarul german Otto von Bismarck.
Începea astfel o nouă etapă în Istoria României, cea a monarhiei sau a Casei de Hohenzollern-Sigmaringen care va dura până după cel de-al Doilea Război Mondial şi instaurarea Republicii Populare sub comunişti.
Citește și Tot ce trebuie să știi despre moldovenism, teoria că moldovenii nu se trag din daci
Din primele zile de domnie, principele Carol (1866-1914) a întâmpinat multe dificultăţi în acomodarea sa la viaţa din România. În perioada respectivă au existat luptele politice dintre liberali şi conservatori și manifestații antimonarhice şi republicane. Un exemplu al instabilităţii politice îl putem observa în primii cinci ani când au fost schimbate zece guverne, au existat 30 de remanieri guvernamentale şi s-au desfăşurat alegeri parlamentare de patru ori.
Primul nostru rege a avut și două tentative de abdicare, iar numele lui a fost implicat în unele scandaluri de corupţie cum ar fi afacerile Strousberg sau Hallier.
Statuia lui Carol I din București. Fotografie de Miehs, via Flickr
Afacerea Strouberg fost un mare scandal politico-financiar din secolul al-XIX-lea, având ca obiectiv concesionarea construcţiei liniei ferate Roman- Bucureşti- Vârciorova către consorţiul condus de Bethel Henry Strousberg, un antreprenor prusac. Omul de afaceri a fost sprijinit de Coroană, deși contractul a fost păgubos pentru statul român. În 1870, firma lui Strousberg intra în faliment, lăsând lucrările nefinalizate, deși banii statului fuseseră cheltuiţi. Abia după terminarea Războiului de Independenţă, în 1880, statul român a reușit să răscumpere întreaga reţea. (Keith Hitchins, România 1866-1947, 1996)
Scandalul Hallier este cunoscut drept una dintre cele mai mari escrocherii din istoria României când, în 1885, guvernul Lascăr Catargiu a organizat o licitaţie pentru modernizarea portului Constanţa la care au participat şapte firme din Italia, Franţa şi Olanda. Antreprenorul francez Adrien Hallier a câştigat licitaţia prezentându-se „pe uşa din spate cu o ofertă fantastică şi argumente puternice în favoarea sa: scrisori de recomandare de la miniştri francezi şi de la membrii familiei regale belgiene” menţionează Anton Caragea în Pagini de istorie ascunsă.
Guvernul îl declară câştigător al licitaţiei, iar inaugurarea lucrărilor a fost făcută chiar de către regele Carol I. Însă după încasarea banilor lucrările au fost întrerupte şi, în urma unui proces, statul român a fost nevoit să-l despăgubească pe afaceristul francez şi să se împumute pentru a finaliza lucrările.
Până la începutul Primului Razboi Mondial regele Carol I a trebuit să se confrunte şi cu manifestaţiile antidinastice care l-au făcut să se gândească la abdicare: aşa-zisă Republică de la Ploieşti (1871), revoltele din 1888 sau răscoala ţaranilor din 1907. Punctul culminant va fi atins în anul 1914, când Consiliul de Coroană reunit la Sinaia declara neutralitatea României. Bătrânul rege dorea respectarea alianţei cu Puterile Centrale, dar politicienii români în frunte cu Ion C. Brătianu, erau simpatizanţii Antantei. Carol era hotărât să renunţe la tron deoarece considera că onorea şi demnitatea lui a fost pătate de nerespectarea tratatului încheiat în 1883.
Citește și: M-am dus la ziua Regelui Mihai, ca să înţeleg cum gândesc monarhiştii
„Războiul general a izbucnit. În acest război vor fi învingători şi învinşi… Aşa fiind, după matură chibzuinţă, convingerea mea adâncă este că datoria României este să execute tratatele ce o leagă de Tripla Aliantă”, spunea atunci regele.
Monarhul nu a mai apucat să cunoască deznodământul războiului, deoarece se stingea din viaţă după două luni de zile, la vârsta de 75 de ani, pe 27 septembrie 1914. Sentimentul general al opiniei publice româneşti a fost acela de uşurare pentru că dispăruse principala piedică în calea alianţei României cu Antanta pentru recuperarea teritoriilor româneşti.
Ferdinand I de România. Fotografie de Boris Crăciun, via Wikimedia Co
Regele Ferdinand a fost acuzat de pierderea Tezaurului, care a rămas la ruși
Ferdinand I (1914-1927) era tot neamţ la fel ca unchiul său, dar se maturizase în România ajungând general de corp de armată şi dorea să participe la război cât mai repede. Acest lucru va fi posibil în vara lui 1916 când România decidea intrarea în război alături de Antanta, declarând război Austro- Ungariei. Din acest motiv a fost exclus din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul german Wilhelm al-II-lea.
Monarhul „jurase să fie un bun român” şi să elibereze Transilvania, dar situaţia celor patru armate prost organizate şi a intrării Bulgariei în conflict de partea Puterilor Centrale, au dus la o luptă pe două fronturi care s-a finalizat cu dezastrul de la Turtucaia şi ocuparea Bucureştiului de către inamici. Ferdinand şi întregul guvern român s-au refugiat la Iaşi în decembrie 1916.
Tot acum tezaurul Băncii Naţionale a României va fi trimis în Rusia ţaristă, care după preluarea puterii de către comuniştii lui Lenin, vor refuza restituirea acestuia. Regele a fost acuzat de luarea acestei decizii proaste, iar unii politicienii au complotat cu Germania şi Austro-Ungaria pentru detronarea lui Ferdinand, cum este cazul lui Constantin Stere. Chiar şi unii istorici de astăzi îl consideră pe Ferdinand I principalul responsabil pentru pierderea tezaurului românesc.
Totuşi, monarhia s-a salvat datorită victoriilor Armatei Române în vara anului 1917 pe linia Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Norocul lui Ferdinand I a fost că în ultima săptămână a Marelui Război, România a luptat de partea învingătorilor şi că la sfârşitul conflictului țara s-a reîntregit prin unirea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Transilvaniei.
Citește și: Ce nu o să înveți niciodată la școală despre Carol al II-lea pentru că ar fi prea porno
Carol al II-lea și camarila coruptă din jurul său
Carol al II-lea a renunţat la tron în 1925, motiv pentru care fiul acestuia, Mihai, va fi desemnat prinţ moştenitor. Noul rege minor avea doar şase ani aşa că a fost numită o Regenţă care să dirijeze destinele ţării până la majoratul acestuia.
Carol al II-lea s-a întors însă la conducere și, pe 8 iunie 1930, a fost proclamat rege al României.
Din păcate, noul rege va aduce cele mai mari prejudicii dinastiei şi va distruge o parte din prestigiul acesteia. Cei zece ani de domnie au fost marcaţi de efectele crizei economice, de slăbirea partidelor politice tradiţionale şi creșterea mişcărilor extremiste, asasinate politice, scandaluri financiare sau decizii care au marcat negativ istoria României interbelice. Și chiar au stricat relațiile internaționale.
Dintre scandalurile din perioada respectivă amintim doar Afacerea Skoda– dotarea armatei cu armament, Afacerea Armstrong-Fokker -achiziţionarea de avioane sau Afacerea Marmorosch Bank– cel mai mare faliment bancar interbelic de la noi.
La baza scandalului Skoda, în care au fost implicați, atât regele, cât și o parte din camarila sa, a stat „un contract de achiziţionare a armatei române cu armament în valoare de aproximativ șapte miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Iuliu Maniu cu Uzinele de armament Skoda din Cehoslovacia.” (Constantin D. Giurescu, Istoria României în date, 2003)
Problemele au apărut în primăvara lui 1933 când în biroul lui Bruno Seletzky care era reprezentantul Uzinelor Skoda s-au găsit documente militare secrete cu privire la sistemul naţional de apărare şi un tabel cu nume codificate plus sumele mari de bani plătite acestora. Ministrul Justiţiei Mihai Popescu vrea să mușamalizeze afacerea și sistează percheziţia. Reprezentantul Skoda în România sustrage documentele incriminatorii, dar este arestat, iar generalul Sică Popescu, implicat direct, se sinucide. Responsabilitatea va cădea asupra lui Iuliu Maniu care, pentru a se apăra, dezvăluie implicarea în afacere a Elenei Lupescu şi a camarilei regale din jurul lui Carol al-II-lea.
Afacerea Skoda a nemulţumit societatea românească şi electoratul care și-a pierdut încrederea în partidele tradiționale, PNL și PNȚ, dar și în regele Carol al II-lea. Pe acest fond a avut loc o creştere masivă a popularităţii Mişcării Legionare, fapt de care a beneficiat în final Carol al-II-lea. Acesta avea să instaureze dictatura regală (1938-1940), prin suprimarea partidelor politice şi a Constituţiei de vremea tatălui său.
Doi ani mai târziu, în anul 1940, ca urmare a presiunilor din partea Uniunii Sovietice şi a Germaniei naziste, regele va accepta cedarea teritoriilor, asistând astfel la destrămarea României Mari.
Nu va pleca însă din țară cu mâna goală. Trenul special alcătuit din 12 vagoane avea să-i confere o viaţă mai mult decât confortabilă în anii exilului până la moartea sa din 1953.
„Corupţia a făcut ca în 1940 armata să fie slab echipată, slab înarmată şi prost aprovizionată. Când sovieticii ne-au dat ultimatumul nu am putut reacţiona. Carol al II-lea a fost probabil cel mai corupt şef de stat din România. A oferit multe contracte lui Nicolae Malaxa şi Max Ausschnitt, partenerii săi la partidele de poker pe care industriaşii le pierdeau deliberat”, spune istoricul Dan Falcan.
Fotografie de Mircea Topoleanu
Mihai I a schimbat prea târziu taberele în cel de-al Doilea Război Mondial
Pe 6 septembrie 1940, tânărul de 19 ani Mihai I devenea pentru a doua oară rege al României. Sub conducerea autoritară a lui Ion Antonescu, regele nu a avut nicio putere de decizie şi a fost mereu sub supraveghere. La începutul domniei este de partea mareşalului care îl obligă să semneze un decret care-i conferea puteri depline primului ministru Antonescu supranumit şi „Conducătorului Statului”. Considerat de Hitler, care ura monarhia în general, drept „un copil stupid”, în perioada guvernării antonesciene, Mihai a fost îndepărtat de la chestiunile politice fiind considerat un puşti fără experienţă.
„Până când regele va deveni cu vârsta şi mintea ca să-şi dea sema de problemele statului, vă rog luaţi notă de acest lucru, nimeni nu va putea să-i supună problemele de stat şi oricine şi pe orice treaptă s-ar găsi în stat, va fi destituit de mine. Nimeni nu va trece prin faţa Palatului decât să se închine în faţa unui simbol. El este un simbol şi nu are dreptul să se amestece în treburile statului” avea să declare mareşalul.
Odată ce balanţa războiului se va înclina de partea Rusiei şi a Aliaţilor, Mihai începe să se îndepărteze de Antonescu care va continua războiul şi dincolo de Nistru. Are o tentativă de abdicare în 1942 ca protest împotriva deportărilor evreilor români în lagărele de concentrare naziste, iar după episodul Stalingrad este tot mai convins că Hitler va pierde războiul.
Prin lovitura de stat de la 23 august 1944, Mihai I îl demitea şi aresta pe Antonescu, iar România declara război Puterilor Axei şi se punea de partea Aliaţilor. Actul însă nu a mai avut decât o valoare simbolică, deoarece nu a mai putut salva ţara de la dezastru.
Uniunea Sovietică a amânat semnare unui armistiţiu până când Armata Roşie a ocupat întreaga Românie, care va intra în sfera de influenţă a Moscovei. Ascensiunea comunismului se va finaliza prin proclamarea Republicii Populare, la 30 decembrie 1947, ziua în care Mihai I semna decretul de abdicare care punea capăt monarhiei constituţionale din România. La fel ca tatăl său, ultimul rege va lua drumul exilului, dar spre deosebire de Carol al II-lea care va muri în Portugalia, Mihai I a mai avut totuși șansa, după căderea regimului comunist, să-și revadă locurile natale şi ţara pe care a condus-o.
Citește și alte articole despre istorie:
De ce nu e bine să te bucuri că rămânem fără ore de istorie în școala generală
Ce este Levantul, chestia pentru care Emil Constantinescu primește milioane de lei din banii tăi
De ce e penibil să mai vorbim despre Casa Regală din România
