Life

Toate modurile în care poți folosi ChatGPT și să nu-ți pară rău apoi

la ce poti folosi chatgpt in viata de zi cu zi

Dai peste tot de povești horror despre inteligența artificială. Că o să-ți fure jobul, că te minte, că s-ar putea să distrugă Planeta și să eradicheze rasa umană. Dar chiar contează toate astea dacă există o posibilitate ca inteligența artificială să-ți ușureze semnificativ viața la muncă?

Într-o lume în care munca e în continuă evoluție, există o forță disruptivă care își lasă, treptat, amprenta pe birourile de peste tot: ChatGPT. De fapt, un studiu recent chiar a arătat că 43 la sută din specialiștii dintr-un domeniu au folosit unelte de inteligență artificială, ca ChatGPT, ca să-și termine mai repede sarcinile la muncă. Din procentul ăsta de oameni, aproape 70 la sută au recunoscut că nu le-au spus șefilor despre asistentul lor virtual. Dar mă rog, probabil nici n-ar fi o surpriză.

Videos by VICE

Unii ar putea spune că, dintr-un punct de vedere etic, treaba asta e un pic dubioasă: să ai pe cineva pe care să-l pui să facă munca în locul tău, chit că e un robot, e un nu cu N mare. Când toată lumea pune productivitatea pe un piedestal, cine n-ar vrea să-și eficientizeze lista de lucruri de făcut? ChatGPT e, practic, cea mai recentă unealtă de eficientizare rapidă.

Ai nevoie de ajutor ca să programezi ședințe, să rezervi bilete de avion sau să comanzi produse de papetărie la birou? ChatGPT e acolo pentru tine. Poate să genereze și coduri, să vină cu idei și să scrie e-mailuri în doar câteva secunde. 

Dar de unde începi? Cum poți beneficia de tot potențialul acestui asistent din viitor? Aici intervin experții. În numele eseurilor pe care le ai de făcut la facultate și e-mailurilor pe care trebuie să le trimiți la muncă, VICE a vorbit cu experți în ChatGPT și a aflat cum poți lua tot ce-i mai bun din el. Ține-te bine, că e momentul să te urci și tu pe valul ChatGPT, un drum direct spre frontiera eficientizării profesionale.

Nu mă crezi? Ei bine, tot introul pe care l-ai citit a fost scris de ChatGPT. Sau? Cine mai știe ce e real și ce generat de AI în zilele noastre? Și oricum, cui îi pasă când ai deadline la muncă?

Ce e ChatGPT?

Ești curios să afli cum funcționează magia din spatele ChatGPT? Lasă-mă s-o demistific pentru tine. Programul folosește un model lingvistic antrenat pe un set de date enorm, astfel încât poate prezice și genera text pe baza modelelor pe care le-a învățat din datele de antrenament. Întreabă-l sau spune-i să facă ceva și nu o să-ți repete niște cuvinte ca o casetă stricată, ci o să-ți genereze răspunsuri care seamănă înfricoșător de mult cu unele umane.

OpenAI, o companie de inteligență artificială americană, a lansat ChatGPT în noiembrie 2022. Tot ei au lansat și Whisper, un sistem de recunoaștere automată a vorbirii, și DALL-E 2, programul AI care generează artă și a luat cu asalt Twitter-ul cu puterea lui de a face meme. Dar revin la OpenAI.

Există și o versiune pe care poți s-o plătești, ChatGPT Plus, dar originalul e încă gratis, ceea ce înseamnă că oricine poate să-l folosească. Și toată lumea a făcut-o, pentru orice fel de muncă: de la scrierea unor lucrări de cercetare științifică la poezii și până la sugestii de ce să mănânci la cină.

Raven (care folosește un pseudonim din motive de securitate) e un inginer software care a lucrat la o „companie mare de tech fără nume”, unde echipa lui a făcut experimente cu ChatGPT. „În esență, ne jucam cu replicile”, spune el. „Am început cu unele prin care ceream, de exemplu, o conversație între o persoană și Anthony Bourdain”, explică el. „Apoi te trezești că vorbești cu Anthony [prin ChatGPT] despre mâncare și chiar observi că-i emulează felul de a vorbi.”

Apoi Raven a mers un pic mai departe. „Am construit acest lucru care semăna un pic cu un creator de personaje pentru jocuri video”, spune el. „Ar fi ceva de genul: «O conversație între un program de inteligență artificială care e 50 la sută Anthony Bourdain, 25 la sută Nigella Lawson și 25 la sută Keith Floyd» – și ai zice că e un asistent AI pentru un tânăr de 28 de ani care locuiește în Londra și-i place să gătească.” Ideea, spune Raven, a fost că l-ai putea folosi prin intermediul telefonului în bucătărie, ca să poți întreba chestii de genul: „Ce-ar trebui să mănânc la prânz?”

„Evident, e doar un fel de autocompletare dusă la extrem”, spune el, dar când a încercat, au început să se întâmple lucruri ciudate. „L-am întrebat ce ar trebui să mănânc la prânz și mi-a răspuns că aș putea face tzatziki.” Iar în frigiderul meu – un bărbat de 28 de ani care locuiește singur – se întâmpla să mai am fix niște iaurt și un castravete. A fost pură întâmplare, dar a fost foarte ciudat.”

Știm cu toții că totul începe de la o replică. Practic, îi arunci programului o întrebare sau o cerere și primești un răspuns. E ca și când i-ai scrie unui prieten înțelept. Dar uite, că e totuși o chichiță – o cerere bună e cheia ca să deblochezi magia. De ce? Pentru că genialitatea ChatGPT stă în abilitatea sa de a genera răspunsuri bazate pe contextul cererii tale. Dar și pentru că pare să aibă obiceiul de a inventa chestii dacă nu ești suficient de vigilent.

Există multe lucruri pe care le poți face ca să primești cele mai bune rezultate. Întâi, fă cererea cât mai specifică și detaliată. Cu cât îi dai mai multe, cu atât poate ajuta mai bine. Într-un context de muncă, asta ar putea însemna să-i explici atât ce vrei să-ți genereze (un e-mail, un articol sau puncte cheie pentru o prezentare) și stilul sau tonul vocii în care ai vrea să fie (e pentru soțul tău sau șeful de la muncă?).

De exemplu, dacă ai nevoie de idei pentru proiectul tău, o cerere de început ar putea fi: „Ajută-mă să găsesc idei creative pentru o campanie de marketing viitoare. E pentru un artist care pictează de mână vaze pentru plante”, mai degrabă decât variante vagi precum: „Cum fac să vând mai multe vaze?”. Dacă cererea ta e neclară, e ca și când i-ai zice unui coleg la muncă „Doar fă ceva!”

Practic, există o artă și-n felul în care formulezi cererea. Într-adevăr, să scrii unele bune a și devenit un job de sine stătător foarte bine plătit – dar pentru începători și amatori, cel mai bun lucru pe care îl pot face e să experimenteze. Vorbește cu programul ca și când ai vorbi cu o persoană. Și simte-te liber să-i pui întrebări ajutătoare. Continuă să-ți ajustezi cererile până primești ce-ți dorești.

Raven dă un exemplu foarte real și de ajutor. „Am făcut experimente cu ChatGPT timp de jumătate de an. Așa că, evident, mi-am scris demisia folosindu-l.”

Ca să nimerească tonul, i-a dat botului destul de multe resurse cu care să lucreze. „Cererile erau ceva de genul: «Ceva, ceva, are 28 de ani și pleacă de la jobul pe care-l are la agenția [nume]. A fost o perioadă bună, dar i s-a făcut o altă ofertă altundeva. Te rog, scrie un e-mail pentru demisie. Să fie politicos și să sugereze disponibilitatea pentru un viitor contract de freelance»”, spune el. Evident, după cum concluzionează Raven, „A făcut o treabă foarte bună.”

Bine, dar la ce pot să mai folosesc ChatGPT?

Ei bine, asta e întrebarea de o sută de puncte. Raven a dat deja un exemplu viabil, dar mai are unul în palmares. După ce și-a dat demisia cu ajutorul ChatGPT, s-a angajat în același fel. „Am folosit programul ca să îmi facă scrisoarea de intenție pentru jobul la care voiam să aplic”, spune el. „Și a fost ca un dar de la Dumnezeu și când mi-am scris CV-ul, unde a trebuit să schimb toate timpurile verbale.”

Ăstea sunt genul de sarcini dificile și consumatoare de timp la care ChatGPT excelează, după cum spune Johnny, un academician și profesor universitar în inteligență artificială, care vorbește, de asemenea, sub anonimat. Johnny folosește ChatGPT ca să-și scrie articolele academice „explicând lucruri tehnic”, zice el. „Deseori le reformulez sau le refac, uneori mult mai mult decât ce am obținut inițial”, adaugă Johnny. „Dar mi se pare mult mai ușor să am un exemplu pe baza căruia să lucrez și să-l adaptez decât să-l scriu de la zero.”

În plus, el folosește ChatGPT ca să scrie codurile pentru exercițiile studenților săi. „Se pricepe foarte bine la asta”, spune Johnny. Când îi povestesc asta lui Raven însă, el nu e de acord. „Ni s-a spus să nu folosim ChatGPT pentru niciun fel de cod”, spune el. „Deși poate face lucruri simple destul de bine, dacă ar exista un lucru mic care să se fi strecurat în producție și să meargă prost, s-ar dezlănțui iadul.”

Dar cu sarcinile de birou mai obișnuite, ca scrierea unui prezentări, cum e? „Ai putea să-i dai lui ChatGPT o grămadă de puncte cheie și ar scrie o propoziție foarte bună”, spune Raven. „Apoi ai putea să o ajustezi tu puțin și să spui: prezint acest lucru designerilor, așa că fă-l interesant pentru designeri” sau „Prezint acest lucru cuiva cu o funcție mai înaltă, așa că fă-l să sune mai formal și mai sensibil.”

Bine, dar cum rămâne cu una dintre cele mai descurajante sarcini: ai de scris un eseu pentru facultate până ieri. ChatGPT la datorie, corect?

Din păcate, Johnny își pune fesul de profesor universitar și dă de pământ cu ideea asta. „Orice lucru scris cu ChatGPT este foarte ușor de identificat atunci când l-ai mai văzut de câteva ori”, spune el. „Are un mod foarte specific și previzibil de structurare a textelor.” Există și alte câteva semne revelatoare că un student a fost „ajutat”, explică el. „Studenți despre care știi că nu rup un cuvânt în engleză predau, dintr-odată, eseuri fără greșeli de ortografie sau gramaticale. Sau primești eseuri în care există o greșeală de ortografie în titlu sau în numele fișierului, dar nicăieri altundeva în întregul document de 2.000 de cuvinte.”

De cele mai multe ori, referințele sunt alea care te pot da de gol. „Eseurile scrise cu ChatGPT au referințe care n-au neapărată legătură cu subiectele eseurilor și includ citări care nu există deloc în lucrare”, spune Johnny. „Cel mai nasol a fost când un student a predat un eseu cu trimiteri la niște lucrări care nu au fost niciodată scrise.”

Acestea fiind spuse, Johnny încă recunoaște că folosește ChatGPT ca să corecteze lucrări. Dar folosește ChatGPT și ca să le scrie studenților feedback prin care le zice să nu mai folosească ChatGPT. În ce lume am ajuns să trăim.

În esență, chit că ChatGPT ar putea fi cuțitul elvețian al inteligenței artificiale la locul de muncă, nu e chiar infailibil. E esențial să te folosești de sugestiile programului ca punct de plecare, mai degrabă decât ca evanghelie. Până la urmă, chiar și AI are zile libere. Dar dacă te limitezi la sarcini simple, dar consumatoare de timp, ca scrisul de CV-uri, scrisori de intenție și e-mailuri dificile la muncă, s-ar putea să-ți facă din viață rai. „ChatGPT a făcut minuni absolute pentru cariera mea”, spune Raven. „Vorbesc serios.”