Toate motivele pentru care am renunțat la mașină în București (și mi-a făcut viața mai bună)

(Fotografia din deschidere de Silviu Matei/ Mediafax)

Singura chestie pe care o mai poți face în acest moment cu traficul din București, dacă mai vrei totuși să ai cât de cât o viață, este să te lași de condus. O să-mi spui acum că asta este o tâmpenie și că mai bine o luăm cu toții la înjurături pe Firea ca să rezolve dracului ceva în sensul ăsta. Evident că poți să faci și asta numai că e cam târziu. Trebuia să o faci la vot. Acum situația e atât de gravă încât nici măcar un extraterestru, dacă ar veni primar, nu ar reuși, pe termen scurt, să schimbe lucrurile.

S-au luat multe decizii greșite în București în ultimii 20 de ani, astfel încât am ajuns, într-un un oraș cu doar două milioane de locuitori, să pierdem în trafic la fel de mult timp ca oamenii care trăiesc în marile aglomerații urbane din Asia, cu zeci de milioane de oameni.

Nu sunt ipocrit când îți spun că nu mai e de mers cu mașina prin Capitală. Eu m-am lăsat acum vreo săptămână, după 11 ani de condus zi de zi prin București. Din postura asta de șofer dependent de volanul lui, mă consider un martor avizat la transformarea Bucureștiului în mușuroiul de melci pe patru roți care este astăzi. Așa cum în urmă cu 11 ani făceam cel mult 25 de minute din Drumul Taberei până în centru, la fel de sigur sunt că peste alții 11 ani situația va fi mult mai proastă decât acum. Nu-mi pun nicio speranță în primărița Pandele-Firea, pe care o văd mai degrabă interesată să se lanseze spre alte sfere ale politicii decât să facă treabă aici.

Deci, dacă ești șofer în București ca mine și chiar îți vrei viața înapoi ar trebuie să-mi urmezi exemplul. Am să-ți arăt mai jos câteva dintre avantajele pe care le-ai putea avea.

În primul rând traficul din București este mult mai suportabil când nu-l trăiești singur, în mașina ta. Eu trebuie să ajung la serviciu la ora 10, plec de undeva din Prelungirea Ghencea și trebuie să ajung în zona Semănătoarea, Podul Ciurel. Nu cred că am prins mai mult de două zile pe lună în care circulația prin Pasajul Lujerului să fie, cât de cât, fluentă. În cea mai mare parte a timpului stăteam și câte 30 de minute pe o distanță de vreo 200 de metri. Se zice că te obișnuiești cu răul, dar asta este o imensă prostie. Cu răul nu te obișnuiești niciodată. În fiecare dimineață ajungeam la serviciu plin de draci și obosit de la atâtea înjurături. După aia, la întoarcere, trebuia să iau în piept fluxul de mașini care se muta de pe mărețul Pasaj Basarab pe bulevardul Vasile Milea. Și de fiecare dată mă întrebam de ce dracului am cheltuit noi un sfert de miliard de euro pentru un pod care se înfundă într-una din cele mai aglomerate zone din București?

Acum schimb un autobuz și tramvaiul 41, care mă scapă de nebunia din Pasajul Lujerului, deci, da, ajung mai repede la serviciu. Mă rog, nu știu dacă se aplică în toate situațiile chestia asta, cu ajunsul mai repede la destinație, dar cel îmi petrec o parte din zi printre niște oameni mult mai relaxați, cum sunt cei din RATB. Chiar ajunsesem să cred că toți bucureștenii sunt isterici după fețele concestionate de furie pe care le au când stau prea mult în mașină. Și după cât de repede sar la bătaie sau chiar scot pistolul ca să-și regleze conturile cu ceilalți șoferi.

Am scăpat de grija locului de parcare. Da, Sfinte Dumnezeule, căutarea unui loc de parcare, care mi-a mâncat probabil câțiva ani din viață, nu se mai numără printre preocupările mele zilnice. Pe vremuri, când lucram pe undeva pe lângă strada Armenească, ajunsesem să vânez alți șoferi care veneau cu mașina la muncă, să le învăț programul, astfel încât să ajung la serviciu cu câteva minute înaintea lor, ca să le iau locul de parcare. Bine, la rândul meu, eram și eu vânat de alții, deci duceam în fiecare zi lupta asta pentru cei doi metri pătrați de trotuar. Până la urmă m-am înțeles cu o țigancă din zonă care mă lăsa să parchez în fața porții ei, iar treaba asta mă costa cinci lei pe zi.

Tot pentru că am scăpat de grija locurilor de parcare, acum pot să stau până târziu în oraș. Pentru că aceeași problemă aveam și când ajungeam acasă: unde dracului îmi las mașina? Chiar dacă locuiesc într-un cartier rezidențial nou și plătesc o taxă lunară într-o parcare privată, în ultimii ani în Prelungirea Ghencea a plouat cu mașini de nu mai găsești unde să pachezi nici măcar pe locul plătit. Așa că seara trebuia să ajung cât mai devreme în cartier. Altfel, nu aveam altă soluție decât să-l blochez pe altul și, logic, să mă trezesc mai devreme ca să-l deblochez dimineața. Mi-a dispărut și grija asta și-ți spun sincer că mă simt de parcă mi-ar fi luat Dumnezeu muntele Everest de pe umeri.

În timp ce merg cu RATB-ul am o grămadă de timp să mă gândesc la tot felul de chestii. Și asta chiar mă ajută să devin mai înțelept. Uite, spre exemplu, așa am realizat că singura chestie cu adevărat utilă care s-a făcut pentru transportul din București în ultimii ani a fost linia de metrou ușor, adică tramvaiul 41. Nu știu dacă-ți mai aduci aminte, dar linia asta care unește vestul cu nordul Bucureștiului s-a deschis în 2002 în mandatul lui Băsescu și s-a făcut parțial cu bani de la Banca Europeană de Investiții. Dacă nu era tramvaiul 41, acum tot Drumul Taberei era complet blocat. Deci când realizezi chestia asta parcă îl privești cu alți ochi pe Băsescu, dar pentru nu că a fost el vreun primar genial, ci pentru că ceilalți au fost niște catastrofe. Deci, da, în 27 de ani, o linie de tramvai este cam tot cu ne putem lăuda în capitala lui Pește prăjit! Iar chestiile utile nu trebuie neapărat să fie și scumpe, cum este spre exemplu mult lăudatul pasaj Basarab, care nu-și merită nici măcar jumătate din banii investiți în el.

În mod clar fumez mai puțin de când merg cu RATB-ul. În timp ce stăteam ca fraierul în mașină, căutând isteric pe Google Map un traseu mai liber prin oraș, îmi venea să-mi aprind foarte des țigara. Acum nu mai motive să o fac, deci plămânii mei găsesc în asta un motiv de bucurie.

După aia, aș putea jura că mașina mea se bucură probabil la fel de mult ca mine că rămâne cu zilele în parcare. Mergând aproape numai prin oraș ajunsesem să și uit că mașinile au și viteza a cincea. Nu că pe a patra aș fi folosit-o prea des. Iar dacă ești șofer probabil știi că folosirea excesivă a ambreiajului îți strică la un moment dat mașina. Adică te cam pune la cheltuieli. După aia mai sunt și pagubele provocate intenționat de tot felul de oameni de bine din București: un ștergător rupt, de unul căruia i-am ocupat locul de parcare pentru cinci minute, cât am coborât să-mi iau un sendviș de pe Magheru. Sau un parbriz spart într-o parcare din oraș, pentru că, probabil, cineva nu a avut loc de mașina mea.

Mă simt un cetățean mai civilizat mergând cu RATB-ul sau cu metroul, deși e clar că Bucureștiul nu e pe harta capitalelor civilizate din lume. Mai exact, reușesc să mă mint singur că trăiesc într-o capitală europeană. În marile orașe ale planetei, transportul în comun e folosit pe scară largă. Și nu atât din cauza traficului, ci pentru că funcționează impecabil. Chiar și în orașele alea cu care este comparat Bucureștiul în ceea ce privește traficul mizerabil, există o mulțime de variante de transport public, de la trenuri suspendate la o rețea de metrou mega-extinsă. Acolo vorbim de ZECI de milioane de locuitori, nu de 2 milioane cât are Bucureștiul.

Nu știu dacă te-am convins să mergi cu mașina mai puțin prin București, dar măcar ar trebui să te obișnuiești cu gândul. Și asta pentru că viitorul sună apocaliptic, din punct de vedere al traficului. Și nu mă refer aici la taxa de acces în oraș pe care vrea să o introducă Guvernul, ci la măsurile care ar fi trebuit introduse de mult în București și pentru care nu s-a mișcat deocamdată nici un deget.

Există ceva care se cheamă Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru București și Ilfov și care presupune o sumedenie de chestii cum ar fi dezvoltarea transportului public, benzi separate de circulație pentru autobuze, sistem de semafoare inteligente și multe altele. Nu s-a făcut mai nimic din planul ăla, ba chiar aș putea să-ți dau un contraexemplu și anume sistemul de semaforizare inteligentă, care a costat 20 de milioane de euro și nu funcționează decât parțial. În fine, concluzia e că Bucureștiul va fi în curând blocat din cauza traficului. Deci, ce vreau să-ți spun e că indiferent cât de jegoase și neatractive îți par acum autobuzele și tramvaiele din Capitală ar trebui să te obișnuiești cu ele. Vor reprezenta singura ta soluție să ajungi la serviciu.