Conform unui nou studiu publicat joi în Scientific Reports, cercetătorii de la Universitatea Northumbria din Anglia au aflat care sunt lucrurile care o fac pe o femeie o bună dansatoare.
Dansul are de multe ori legătură cu ritualul de curtare, notează autorii studiului, iar ca să înțelegi ce mesaje transmit mișcările corporale ale unei femei potențialilor parteneri, e necesar să descifrezi ce mișcări sunt atrăgătoare.
Videos by VICE
Mai întâi, cercetătorii au recrutat 39 de studente hetero cu vârste între 18 și treizeci de ani și le-au rugat să danseze cum au chef timp de treizeci de secunde pe un ritm de tobe, în timp ce le-au înregistrat cu un sistem de captare a mișcărilor. Filmările au fost modificate pentru eliminarea trăsăturilor fizice, astfel încât persoanele care le văd să se concentreze doar pe mișcări.
Citește și: Bunicuțele din China își dau întâlniri la dans pe Internet
Apoi, cercetătorii au rugat 57 de bărbați și 143 de femei să noteze dansatoarele pe o scară de la unu la șapte, cifra șapte fiind nota maximă. După stabilirea celor mai bune și celor mai slabe cinci dansatoare, doi observatori cu experiență în analiza biomecanică a mișcării umane au analizat clipurile și au identificat cele mai bune mișcări.
Atât juriul masculin, cât și cel feminin au fost de acord că cele mai atrăgătoare au fost dansatoarele cu o mișcare largă a șoldului, mișcări asimetrice ale coapselor și mișcări asimetrice moderate ale brațelor (când brațele se mișcă independent unul de altul).
Nick Neave e profesor de psihologie la Universitatea Northumbria și autorul studiului. A zis că mișcările de dans ar putea oferi indicii cu privire la statusul reproductiv și medical al femeilor și bărbaților. Un studiu anterior de care s-a ocupat a descoperit că, la bărbați, mișcările de dans indică putere și vigoare. „Probabil că bărbații vor să-și arate mărimea și puterea altor potențiali rivali, mai degrabă decât să atragă femeile prin mișcările lor”, a zis el, „dar femeile își arată calitățile reproductive și sănătatea prin mișcările de șold. Mișcările din șold sunt o trăsătură cheie a mișcărilor feminine și, cu cât ești mai feminină, cu atât vor fi mai largi și expresive mișcările tale din șold.”
Citește și: Va trebui să alegi între viața de noapte și viața de adult funcțional?
În plus, un studiu anterior a sugerat că mișcările corpului unei femei pot indica gradul acesteia de fertilitate.
Cât despre mișcările asimetrice ale brațelor și coapselor, acestea sunt atrăgătoare pentru că sunt mai dificil de făcut. Gândește-te cât de greu e să te bați cu o mână pe cap și să te freci cu cealaltă pe burtă în același timp.
Pe lângă faptul că o să le streseze un pic mai tare pe femeile din toată lumea când vor ieși în club să danseze, cercetările au scopul „de a afla cum pot semnala mișcările calitățile reproductive și cum pot fi acestea interpretate.”
Citește și: 25 de lucruri pentru care ești prea bătrân acum că ai 25 de ani
Dar dacă te simți inconfortabil la gândul că mișcările corporale pot oferi detalii despre ciclul tău de ovulație, te poate ajuta să-ți exersezi mișcările de dans. „Sunt mari șanse ca semnalele inconștiente să fie alterate prin antrenament și concentrare”, a zis Neave, „dar mișcările din șold sunt limitate de fizică și biomecanică.”
Savantul a continuat: „Dansul nu are doar scopul de a-i arăta mișcările tale șmechere unui potențial partener sau rival. Dansul e un comportament social esențial care te ajută să te exprimi și să te distrezi.”
Traducere: Oana Maria Zaharia