Băi, e timpul să vorbim despre ce postezi pe net. Uneori se vede că te plictisești la job sau la școală și o dai cam groasă pe Facebook și Instagram cu o avalanșă de poze și statusuri. Nu zic nu, mi-ești simpatic, mă amuză uneori ce scrii, ai ceva umor și-n cadre, dar sunt momente în care e pur și simplu prea mult și ajung să-ți dau „See less”. Ba chiar, odată, când te certai intensiv cu unul și mi se umpluse feedul cu notificări de la tine, m-am gândit să-ți dau și temutul „Unfollow”.
Stai calm, nu dau cu parul, doar voiam să zic că ai putea să te gândești că oamenii nu vor să vadă chiar tot ce-ți trece prin minte într-o zi. Dacă ai trimite pe mail la fel de multe chestii cât shareuiești pe social media, te-ar considera Google robot de spam și te-ar bloca. De-asta mi-a plăcut campania Stop Oversharing de la KFC Duetos, că-ți dă șansa să-i transmiți unui prieten că exagerează oleacă cu avalanșa de informații pe care o aruncă pe Internet. Practic trimiți poza prietenului care te bombardează cu too much information la ei și, dacă s-a lăsat cu oversharing, o să fie trollat un pic. Ceva fin, să placă la toată lumea.
Videos by VICE
În spiritul ăsta, m-am gândit să-ți prezint câteva din lucrurile cu care se cam laudă în exces românii pe rețelele sociale în 2017.
SELFIURILE DIN LIFT SUNT POARTA CĂTRE SUFLETUL TĂU PLICTISIT
Înțeleg, a fost o zi grea. Atâtea brainstorming-uri, atâția clienți care te-au stresat cu lucruri aberante care nici măcar nu erau treaba ta. Momentul ăsta în lift este efectiv prima ta clipă de liniște al zilei. Primul moment în care ești doar tu cu tine și te poți gândi la esența vieții tale, la lucrurile grele ale zilei, la direcția în care merge viața ta.
Hopa, ai decis să faci un selfie în oglinda ușor murdară a liftului. Eh, asta e, cu toții ne plictisim uneori, mai ales când rămânem singuri. Stai, tocmai l-ai postat simultan pe FB și Insta cu hashtagurile #elevator #elevatorselfie #nofilter #instadaily #worklife și #mirrorselfie. De ce ai face așa ceva? De ce le-ai arată oamenilor că efectiv nu faci nimic, decât ești în tranzit între un punct al vieții tale și altul? Mamă, și ai mai adăugat și legiunea aia de hashtaguri ca să le fie clar tuturor că ai stat să gândești
Chiar nu are niciun sens. Mă rog, decât dacă-ți stătea părul bine și aveai ochelarii ăia de soare blanao, apoi plecai acasă dandy și relaxat, fără să-ți vadă nimeni look-ul. Dar nici așa nu știu ce să zic.
EVENIMENTELE FALSE PE FACEBOOK NU MAI SUNT AMUZANTE DE DOI ANI
Primul eveniment fals de pe Facebook a fost de fapt unul real, Ziua Izabelei. O minoră își făcuse event cu ziua ei de naștere, dar îl lăsase public, nu privat, așa că s-au adunat sute, chiar mii de miștocari din jurul României care ziceau că vin acolo. Curgeau glumițele că se pun manele și că se aduce șampanie de copii. Toată lumea a râs. Mai puțin Izabela care a șters evenimentul speriată de tot hype-ul ăsta.
Supărați că li s-a furat jucăria, miștocarii ăia au început să scoată evenimente false și haioase pe bandă rulantă. Apoi Izabela a ajuns la TV și așa părea că s-a terminat totul, că se știe că glumele de pe Internet se duc la televizor doar ca să moară. Nu poți să fii miștocar edgy cu același banc spus de o vedetă în fața a milioane de oameni.
Totuși, de atunci Facebook-ul e plin de astfel de glumițe, chiar și în 2017. Dacă nu mă crezi, scrie la căutări „Olimpiada”. Te aștept. Mie mi-au apărut vreo sută de evenimente, precum Olimpiada de mângâiat pietre, Olimpiada de făcut căpițe, Olimpiada de cântat „Un Elefant” în grup la metrou, Olimpiada de întins zacusca pe pâine sau Olimpiada de participat la Olimpiade. Sunt toate false, sunt toate egal de neamuzante.
Dacă vrei să te ferești să ajungi în Divizia C a umorului de pe Internet, te rog, pentru tot ce e mai frumos pe lumea asta, să nu mai faci evenimente false pe Facebook.
POZELE ÎN CARE STAI CU SPATELE ȘI PARE CĂ MEDITEZI LA PROFUNZIMEA NATURII SUNT ARTIFICIALE
Natura e superbă, mai ales când stai închis în birou trei sute de zile pe an. După atâtea zile în cubicul, e normal să tânjești după o mare și-un copac, fie el românesc sau străinez. Și e normal și să faci poze cu tine p-acolo. Csf, n-ai csf, trebuie să vadă lumea cum te distrezi, ăștia suntem, atât putem.
Dar te rog eu nu mai exagera cu pozele alea în care stai cu spatele și te holbezi spre largul mării sau spre valea de la poalele muntelui, ca și cum ești prins într-o transă mistică. Le e absolut tuturor clar că ai pus iubita/iubitul tău să te surprindă așa. Ba chiar a apărut și o pagină dedicată chinurilor prin care trec bărbații ca să facă pozele astea super artsy iubitelor.
Dacă ai postat trei d-astea în ultima vară, din trei concedii diferite, e destul de clar că faci super oversharing. Impresia de profunzime o dai prin calitatea postărilor, nu prin cantitate.
BĂRBAȚII CARE POARTĂ CONVERSAȚII IMAGINARE CU PISICI
Moda asta a început destul de drăguț, pentru că toți iubim pisicile și temelia Internetului e construită pe clipuri haioase cu pisici. Diverși influensări amuzanți și comedianți au început să posteze discuții imaginare între ei și pisicile lor. Absolut adorabil.
Motanii și mâțele certau haioșii Internetului că le neglijează, că nu le respectă ca pe niște regine supreme ale pufoșeniei ce sunt sau că nu le hrănesc când vor (mereu, pentru cine n-a avut pisică).
Vezi. Nu ai cum să nu râzi un pic. E ok. În același spirit a făcut și VICE-ul o serie de benzi desenate cu niște certuri imaginare cu Luminăția Sa, Pisica, numite Leopoldina Bășinuță.
Problema e că a trecut ceva timp și s-a umplut netul de bărbați români care nu sunt chiar talente în ale umorului și Photoshop-ului, care se ceartă cu pisicile. Dacă nu ești un om amuzant, faptul că-i copiezi pe alții nu o să te facă haios. O să fii doar tipul care pune exagerat de multe poze cu pisica lui pe social media și se chinuie să o împacheteze ca o glumă.
Tuturor ne plac pozele cu mâțe haioase. Pana mea, până și eu pun unele pe Facebook cu pisica mea, dar cu măsură. Ce e mult chiar strică, mai ales când vine vorba de animale pufoase. Chiar vrei să fii persoana din cauza căreia oamenii se satură de pisici pe Internet?
STORY-URILE DE INSTA AGITATE DIN CLUB SAU DE LA CONCERTE CONSUMĂ NETUL DEGEABA
Când mă gândesc la oversharing, mă gândesc la story-urile de pe Instagram și Facebook. Sunt români care pun și vreo opt-zece pe zi. Uneori toate în același loc. Hai să zici, dacă sunt un fel de povești cu selfie, poate se uită oamenii care te stalkuiesc și ar vrea să se combine cu tine. Acolo are o logică totul, că e ok să fii cât de narcisist dorești.
Problema e când spammezi cu story-uri noaptea, de la tot felul de evenimente sau concerte din care nu se înțelege absolut nimic. Dacă am fost obligat să aștept 30 de secunde ca să văd vreo patru filmulețe cu tine zgâlțâind mobilul în noapte, n-o să mai dau click pe story a doua oară, oricât de interesant ai fi ca om.